De două ori pe săptămînă, seara, marele maestru venea la Institutul de cibernetică și juca șah cu o mașină electronică.
În sala spațioasă și pustie se afla o măsuță joasă, cu o tablă de șah, un ceas de control și un pupitru cu butoane. Marele maestru se așeza pe scaun, aranja piesele și apăsa pe butonul „Pornire”. Pe panoul din față al mașinii electronice se aprindea mozaicul becurilor indicatoare. Obiectivul sistemului de urmărire fixa tabla de șah. Apoi pe un tablou mat se aprindea o inscripție scurtă. Mașina făcea prima ei mutare.
Mașina era mică de tot. Marele maestru avea uneori impresia că în fața lui se află cel mai obișnuit frigider. Dar „frigiderul” acesta cîștiga întotdeauna. Într-un an și jumătate marele maestru abia dacă a izbutit cu mare greutate să remizeze patru partide.
Mașina nu greșea niciodată. Ea nu era niciodată amenințată să rămînă în criză de timp. Marele maestru a încercat nu o dată s-o deruteze, făcînd voit o mutare anapoda sau sacrificînd cîte o piesă. Drept urmare se vedea nevoit să apese foarte curînd pe butonul „Cedez”.
Marele maestru era de profesie inginer și făcea experiențe cu mașina pentru a pune la punct teoria automatelor autoadaptive. Dar uneori îl scotea din sărite impasibilitatea „frigiderului”. Chiar și în momentele critice ale partidei, mașina nu se gîndea mai mult de cinci-șase secunde. Clipind calm din becurile indicatoare, comunica cea mai bună dintre mutările posibile. Mașina știa să aducă corective stilului de joc al adversarului său. Uneori își ridica obiectivul și se uita îndelung la om. Marele maestru se emoționa și greșea…
Zi de zi venea un laborant taciturn, care reproducea pe tabla de șah diferite partide jucate la epoci diferite de cei mai buni șahiști. Obiectivul „frigiderului” se alungea pînă la refuz și rămînea suspendat deasupra tablei, înregistrînd impasibil informațiile ce i se furnizau.
Experiența pentru care fusese creat automatul de jucat șah se apropia de sfîrșit. S-a hotărît să se organizeze un meci public între om și mașină. În preajma meciului marele maestru a început să vină și mai des pe la institut. Își dădea seama că va pierde mai mult ca sigur, totuși se îndîrjea să caute părțile slabe din jocul „frigiderului”. Mașina însă bănuia parcă duelul care o aștepta, juca cu fiecare zi tot mai bine. Ghicea fulgerător cele mai ingenioase planuri ale marelui maestru și-i nimicea piesele cu atacuri surprinzătoare și extrem de puternice…
Cu puțin înainte de începerea meciului, mașina fu dusă la clubul de șah și așezată pe scenă. Marele maestru s-a prezentat în ultimul moment. Regreta că a acceptat să susțină acest meci. Era neplăcut să piardă sub ochii tuturor în fața „frigiderului”.
Marele maestru puse în joc tot talentul său și toată voința de victorie. Alese o deschidere pe care nu o mai folosise în fața mașinii și jocul se încinse numaidecît.
La mutarea a douăsprezecea marele maestru îi oferi mașinii un nebun în schimbul unui pion. Sacrificiul nebunului urmărea o combinație subtilă, dinainte pregătită. Mașina se gîndi nouă secunde și nu primi sacrificiul. Din momentul acela marele maestru știu că va pierde fără doar și poate. Totuși continuă jocul, acționînd cu siguranță și îndrăzneală.
Nimeni din cei prezenți în sală nu mai văzuse o partidă ca aceasta. Era ceva ce depășea limitele artei. Toți știau că mașina cîștigă întotdeauna. De data aceasta însă situația de pe tabla de șah se schimba cu atîta repeziciune și în așa măsură încît era cu neputință de spus de partea cui va rămîne victoria.
După mutarea a douăzeci și noua pe tabloul mașinii se aprinse inscripția „Remiză”. Marele maestru se uită uluit la „frigider” și se sili să apese pe butonul „Nu”. Becurile indicatoare se aprinseră agitate, schimbîndu-și broderia de lumină, apoi încremeniră încordate.
După unsprezece minute mașina făcu mutarea de care se temea cel mai mult marele maestru. Urmă un schimb rapid de piese. Situația marelui maestru se înrăutăți. Dar pe tabloul de semnalizare al mașinii apăru din nou inscripția „Remiză”. Marele maestru apăsă îndărătnic pe butonul „Nu” și lansă dama într-un contraatac aproape disperat.
Sistemul de urmărire al mașinii se puse numaidecît în mișcare. Ochiul de sticlă al obictivului fixă omul. Marele maestru căuta să nu se uite la mașină.
Treptat în mozaicul de lumină al becurilor indicatoare începură să predomine tonurile galbene. Deveneau din ce în ce mai intense și mai strălucitoare. În sfîrșit, s-au stins toate becurile, rămînînd aprinse numai cele galbene. Pe eșichier căzu un snop de raze aurii, semănînd uluitor cu lumina caldă a soarelui.
În liniștea încordată țăcănea mereu, sărind de la o diviziune la alta, limba ceasului mare de control. Mașina se gîndea. S-a gîndit așa patruzeci și trei de minute, deși majoritatea șahiștilor aflați în sală socoteau că nu era cazul să se gîndească cine știe ce și că putea foarte bine să atace cu calul.
Deodată luminile galbene se stinseră. Tresărind nesigur, obiectivul își luă poziția obișnuită. Pe tablou apăru inscripția mutării următoare: mașina deplasă cu prudență un pion. Sala se agită: mulți aveau impresia că aceasta nu era mutarea cea mai bună.
După alte patru mutări mașina se recunoscu învinsă.
Marele maestru împinse scaunul, se repezi la mașină și cu o mișcare bruscă ridică apărătoarea laterală. Sub apărătoare se aprindea și se stingea mereu beculețul roșu al mecanismului de control.
Pe scena acum ticsită de șahiști își croi anevoie drum un tînăr. Era un corespondent al unui ziar de sport.
— Se poate considera dovedit, întrebă el, că mașina joacă mai slab decît omul?
— Se pare că s-a lăsat bătută, spuse cineva cu îndoială în glas. Juca așa de grozav și deodată…
— Mă rog, replică un jucător de șah cu renume, se întîmplă uneori ca și omul să nu observe o combinație care-l poate duce la cîștig. Mașina a jucat cu toată forța, dar posibilitățile ei sînt limitate. Asta-i tot.
Marele maestru coborî încet apărătoarea mașinii și se întoarse spre corespondent.
— Așadar, spuse acesta nerăbdător, deschizîndu-și blocnotesul, care e părerea dumneavoastră?
— Părerea mea? întrebă la rîndul său marele maestru. Iat-o: s-a defectat circuitul basculant din grupul o sută nouă. Desigur, mutarea cu pionul n-a fost cea mai bună. Dar acum e greu de spus unde e cauza și unde e efectul. Se prea poate ca din pricina acestui circuit mașina să nu fi observat mutarea cea mai bună. Sau poate s-a hotărît într-adevăr să nu cîștige, ceea ce a făcut să-i ardă circuitul basculant. Nici omul nu cedează chiar așa de ușor…
— Dar de ce această mutare slabă, de ce să piardă? se miră corespondentul. Dacă mașina ar fi știut să gîndească, ea ar fi căutat să cîștige.
Marele maestru ridică din umeri și zîmbi:
— Depinde… Uneori e mult mai uman să faci tocmai o mutare slabă.