— Păi sigur! Deşi s-ar cuveni! Sunt una dintre miile de fete care au fost obligate să muncească şaisprezece ore pe zi toată săptămâna pentru ca tu să poţi trăi în casa aceea mare de pe colină, să te îmbraci numai cu haine arătoase, caii şi câinii să poată mânca mai bine decât am avut eu vreodată norocul. Am fost una dintre lucrătoarele tale! Tata a slugărit pentru tine, la fel şi mama, fraţii şi surorile mele, cei ce nu erau prea plăpânzi sau nu-şi dăduseră duhul din cauza mâncării proaste, mizeriei, frigului, curentului, muşcăturilor de şobolan, toţi ţi-au fost sclavi. Tata şi-a pierdut o mână, prinsă de o maşină, iar tu l-ai dat afară fără milă. Mama a murit de tuberculoză. Eu îmi scuipam plămânii tuşind, în timp ce tu, scumpul meu baronet, te îndopai cu mâncare de soi, te odihneai pe fotolii, picoteai în strana proprie, mare şi costisitoare, din biserică, şi dădeai mii de lire să hrăneşti săracii şi nefericiţii Asiei sau să trimiţi misionari pentru creştinarea sălbaticilor din Africa. Eu mă sufocam tuşind şi a trebuit să-mi vând trupul pentru a câştiga bani cât să-i hrănesc pe fraţii şi surorile mele mai mici. Aşa am luat sifilis, ticălos scârbos şi plin de pietate, fiindcă tu ai vrut să storci până şi ultima picătură de sânge şi sudoare din mine sau alţi nenorociţi de seama mea. Am murit în închisoare pentru că tu ai cerut poliţiei să trateze prostituatele cu cea mai mare asprime. Tu… tu!
La început, Smithson roşise, apoi pălise. După aceea se ridicase îndreptându-şi umerii şi, încruntându-se către femeie, îi spusese:
— Voi, târfele. întotdeauna găsiţi pe cineva pe care să-l învinuiţi pentru purtarea voastră păcătoasă şi poftele nesăţioase. Dumnezeu mi-e martor că n-am făcut altceva decât să urmez învăţătura Lui.
Bărbatul se răsucise pe călcâie şi plecase, însă femeia pornise în goană pe urmele lui şi aruncase cu potirul după el. Acesta pornise ca din puşcă; cineva ţipase, iar bărbatul privise peste umăr şi-şi ferise capul. Potirul trecuse la câţiva centimetri de ţeasta lui.
Înainte ca femeia să capete mai mult curaj, Smithson se îndepărtase, pierzându-se în mulţime. Din nefericire, spuse Ruach, prea puţini oameni pricepuseră tâlcul întâmplării, întrucât nu toţi vorbeau engleză.
— Sir Robert Smithson, spuse Burton. Dacă nu mă înşeală memoria, a avut ţesătorii şi fabrici metalurgice în Manchester. Recunoscut pentru actele filantropice şi operele de caritate în creştinarea păgânilor. A murit în 1870 sau cam aşa ceva, la vârsta de optzeci de ani.
— Încredinţat, probabil, că-şi va primi răsplata în rai, remarcă Ruach. N-ar fi păţit-o aşa acum dacă n-ar fi fost criminal din alte puncte de vedere.
— Dacă n-ar fi exploatat el forţa de muncă a săracilor, s-ar fi găsit altcineva s-o facă.
— Asta-i o scuză ieftină, folosită de mulţi de-a lungul istoriei umanităţii, nu se dădu bătut Ruach. Pe de altă parte, în ţara ta au fost şi oameni care s-au îngrijit de îmbunătăţirea condiţiilor de plată şi muncă în fabricile lor. După părerea mea, unul dintre aceştia a fost Robert Owen.
— Nu văd ce rost are să ne certăm pentru lucruri întâmplate în trecut, spuse Frigate. Cred c-ar trebui să ne îngrijim de situaţia noastră de acum.
Burton se ridică în picioare.
— Ai dreptate, yankeule! Ne trebuie un acoperiş deasupra capului, unelte, şi Dumnezeu mai ştie câte altele. Dar mai întâi s-ar cuveni să aruncăm o privire la oamenii de la câmpie şi să vedem cu ce se îndeletnicesc.
În clipa aceea, dintre copacii de pe dealul care domina locul unde se aflau apăru Alice. Frigate, care o văzuse primul, izbucni în râs.
— Ultimele noutăţi în moda feminină.
Alice tăiase fire lungi de iarbă cu foarfeca şi le împletise, făcând o îmbrăcăminte formată din două piese: un soi de poncho care-i acoperea sânii şi o fustiţă care-i venea până la jumătatea pulpei.
Efectul era straniu, deşi ea sigur îl anticipase. Cât fusese goală, capul lipsit de păr nu răpea prea mult din feminitate şi frumuseţe. Dar purtând straiele verzi, greoaie şi lălâi, chipul său căpătase trăsături urâte şi masculine.
Celelalte femei se strânseră în jurul ei şi cercetară împletitura din fire lungi, precum şi cureaua din iarbă care susţinea fusta.
— E tare incomod şi mă zgârie, mărturisi Alice. Dar arăt cuviincios. Acesta-i singurul avantaj.
— N-ai vorbit serios când spuneai că nu te deranjează nuditatea proprie pe tărâmul ăsta, unde toţi sunt goi, constată Burton.
Alice îl măsură cu răceală şi-i răspunse:
— Cred că toată lumea se va îmbrăca la fel. Mai precis, bărbaţii şi femeile cu bun-simţ.
— Şi eu care credeam c-a apărut şi doamna Grundy[4], îi răspunse Burton.
— Am simţit un şoc trezindu-mă printre atâţia oameni în pielea goală, recunoscu Frigate, cu toate că nudismul pe plajă şi în unele case devenise ceva normal la sfârşitul anilor '80. Curând toată lumea s-a obişnuit cu asta. Mai puţin nevroticii fără leac, aşa cred.
Burton se întoarse către celelalte femei, adresându-li-se:
— Dumneavoastră ce ziceţi, doamnelor? Aveţi de gând să purtaţi asemenea straie urâte şi aspre doar pentru că v-aţi adus deodată aminte că aveţi părţi ruşinoase? Cum poate deveni ruşinos ceva ce-i atât de public?
Loghu, Tanya şi Alice nu pricepură, fiindcă vorbise în italiană. Ca o favoare pentru ultimele două, Burton îşi repetă spusele în engleză.
Roşind, Alice spuse:
— Treaba mea ce port. Dacă restul vor să umble goale, în vreme ce eu o să umblu decent, atunci…
Loghu nu înţelesese nici o vorbă, însă îşi dăduse seama ce se petrecea. Râse şi plecă. După toate probabilităţile, fiecare femeie încerca să ghicească intenţiile celorlalte. Urâţenia şi lipsa de confort oferită de îmbrăcămintea rudimentară nu părea să le preocupe prea mult.
— Până vă hotărâţi, n-ar fi rău să luaţi găleţi şi să ne însoţiţi până la fluviu, propuse Burton. Putem face baie, umplem găleţile cu apă, vedem cum stau lucrurile la câmpie şi apoi ne întoarcem. Poate reuşim să construim câteva colibe sau adăposturi până la căderea întunericului.
Porniră în jos pe deal prin iarba deasă, ducând cu ei potirele, armele din bambus ori cremene şi găleţile. Nu merseră mult şi întâlniră oameni. Evident, mulţi locuitori ai câmpiei hotărâseră să se stabilească altundeva. În plus, mulţi descoperiseră şisturi silicioase şi-şi confecţionaseră arme şi unelte. Se vedea că deprinseseră tehnica prelucrării pietrei de la cineva, pesemne de la alţi oameni primitivi din zonă. Până acum, Burton nu văzuse decât două exemplare care nu aparţineau speciei Homo sapiens, iar acestea se aflau în grupul său. Însă indiferent cum fuseseră învăţate tehnicile de lucru, ele se aplicaseră cu folos. Trecură pe lângă două colibe din bambus, pe jumătate terminate. Erau de formă rotundă, cu o singură încăpere, având acoperişul conic, acoperit cu frunzele triunghiulare şi uriaşe luate din arborii de fier şi cu fire lungi de iarbă. Folosind o teslă şi o secure din piatră, un bărbat îşi încropea un pat scund din lemn de bambus.
Cu excepţia unora care-şi făceau colibe grosolane ori simple adăposturi fără a folosi unelte şi a câtorva care înotau în fluviu, câmpia era destul de pustie. Cadavrele rămase după dezlănţuirea de nebunie din noaptea precedentă dispăruseră. Până acum, nimeni nu-şi făcuse îmbrăcăminte din iarbă, iar mulţi se holbau la Alice, ba chiar pufneau în râs şi făceau comentarii răutăcioase. Ea se îmbujoră la faţă, dar nu făcu nici un gest să scape de straie. Soarele începuse să dogorească, iar ea se scărpina pe sub vesta care-i acoperea sânii şi pe sub fustiţă. Cu toată buna ei creştere victoriană, zgârieturile şi iritarea pielii o făceau să se scarpine în văzul lumii.
Când ajunseră pe mal, văzură câteva moviliţe care se dovediră a fi haine confecţionate din iarbă. Fuseseră lăsate acolo de bărbaţii şi femeile care acum râdeau, se zbenguiau şi înotau în fluviu.
Deosebirea faţă de plajele pe care le mai văzuse era evidentă. Aceştia erau aceiaşi oameni care acceptaseră maşina de spălat, costumele care le ascundeau trupul de la călcâie până la gât şi toate celelalte aparate casnice, considerându-le absolut morale şi vitale pentru continuitatea existenţei societăţii lor. Cu toate acestea, după numai o zi petrecută aici, înotau în pielea goală. Şi nu se simţeau stânjeniţi.
Pe de o parte, acceptarea nudităţii putea fi pusă pe seama uimirii resimţite de ei atunci când fuseseră resuscitaţi. În plus, nici nu puteau face mare lucru chiar din prima zi. Pe de altă parte, avusese loc un amestec al indivizilor civilizaţi cu sălbatici, ori cu oameni de la tropice, pe care nuditatea nu-i uimea deloc.
Văzând o femeie care stătea în apă până la brâu, Burton o strigă. Avea o faţă cu trăsături frumoase, deşi cam grosolane, şi ochi albaştri sclipitori.
— Asta-i femeia care l-a atacat pe Sir Robert Smithson, remarcă Lev Ruach. Cred că o cheamă Wilfreda Allport.
Burton o privi curios şi îi admiră bustul generos.
— Cum e apa? o întrebă el.
— Foarte bună, îi răspunse ea zâmbind.
Îşi dezlegă potirul de la încheietură, puse jos conteinerul în care se aflau cuţitul din piatră şi securea şi intră în apă ţinând în mână bucata verde de săpun. Temperatura apei fluviului era cu aproximativ zece grade mai scăzută decât cea a organismului uman. În timp ce se săpunea, intră în vorbă cu Wilfreda. Purtarea ei nu dovedea că mai nutrea resentimente faţă de Smithson. Vorbea cu un accent puternic, preponderent în nordul Angliei, tipic pentru Cumberland.
— Am auzit de confruntarea ta cu fostul mare ipocrit, baronetul, spuse Burton. Acum ar trebui să fii fericită. Eşti iarăşi tânără, sănătoasă şi frumoasă şi nu va trebui să trudeşti pentru a-ţi câştiga pâinea. În plus, poţi face din plăcere ceea ce altădată trebuia să practici pentru bani.
N-avea rost să-i vorbească pe ocolite unei lucrătoare. Întreaga ei comportare părea să afirme acest lucru.
Wilfreda îi aruncă o căutătură la fel de rece ca şi Alice Hargreaves.
— Ei, n-aş zice că-ţi lipseşte curajul. Eşti englez, nu-i aşa? Cam greu de depistat accentul tău, dar pariez că-i londonez, cu uşoare influenţe străine.
— Eşti pe-aproape, spuse el râzând. Apropo, mă numesc Richard Burton. N-ai vrea să te alături grupului nostru? Ne-am strâns laolaltă să ne apărăm şi după-amiază vrem să ne construim adăposturi. Avem o piatră-potir numai a noastră, undeva pe un deal.
Wilfreda aruncă o privire către tau cetan şi către primitiv.
— Fac parte din grupul tău, da? Am auzit de ei; se spune că monstru-i un om din stele, venit prin 2000, aşa se vorbeşte.
— N-o să-ţi facă nici un rău, o asigură Burton. Nici el, nici primitivul. Ce spui?