— Unde sunt femeile? se interesă Burton.
Frigate începu să plângă. Burton clătină din cap şi-l încurajă:
— Termină cu boceala. Unde sunt?
— Unde naiba crezi c-au ajuns? Of, Dumnezeule!
— Nu te mai gândi la ele. Nu le poţi ajuta cu nimic. Cel puţin deocamdată. De ce nu m-au ucis după ce l-am atacat pe Göring?
Frigate îşi şterse lacrimile din ochi şi-i răspunse:
— Nu pricep. Pesemne că ne păstrează pe amândoi pentru a ne arde de vii. Drept exemplu. Mai bine ne omorau.
— Cum asta, abia ai ajuns în rai şi vrei să-l şi pierzi? îl luă Burton peste picior.
Începu să râdă. dar se opri, săgetat de o durere de cap.
Ceva mai târziu, Burton discută cu Robert Spruce, un englez născut la Kensington în 1945. Acesta îi spuse că Göring şi Tullius ajunseseră la putere în urmă cu mai puţin de o lună.
Deocamdată, le dădeau pace vecinilor. Era sigur că vor încerca să cucerească teritoriile învecinate, inclusiv cele ale indienilor Onondaga, stabiliţi de partea cealaltă a Fluviului. Până acum nu evadase nici un sclav pentru a duce vestea despre intenţiile lui Göring.
— Dar oamenii de la graniţă îşi pot da seama că îngrăditurile sunt construite cu sclavi, spuse Burton.
Spruce surâse cu un aer grav şi spuse:
— Göring a răspândit zvonul că toţi sclavii sunt evrei şi că-l interesează doar să-i menţină în starea aceasta. Prin urmare, nici nu se sinchisesc. După cum te-ai convins cu ochii tăi, adevărul e altul. Jumătate dintre sclavi nu sunt evrei.
La căderea amurgului, Frigate, Ruach, de Greystock şi Monat fură luaţi din îngrăditură şi puşi să mărşăluiască spre o piatră-potir. Acolo se găseau în jur de două sute de sclavi păziţi de vreo şaptezeci de oameni de-ai lui Göring. Sclavii îşi aşezaseră potirele pe piatră şi acum aşteptau. După ce se auzi mugetul flăcărilor albăstrui, fiecare sclav îşi deschise propriul potir, iar gărzile luară tutunul, băutura şi jumătate din mâncare.
Frigate avea răni deschise la cap şi umăr şi, cu toate că hemoragia se oprise, ele ar fi trebuit cusute. Mai căpătase culoare în obraji, însă avea dureri de rinichi şi de spate.
— Deci de-acum înainte suntem sclavi, conchise Frigate. Dick, ai emis o mulţime de păreri cu privire la sclavie. Acum ce mai ai de zis?
— Era vorba de sclavia orientală. În sistemul instituit aici, nici un sclav n-are şansa de a-şi recăpăta libertatea. Iar între stăpân şi sclav nu există alt sentiment decât ura. În Orient, situaţia stătea puţin altfel. Desigur, ca în cadrul oricărei instituţii umane, apar fărădelegile.
— Eşti un încăpăţânat, constată Frigate. Ai băgat de seamă că cel puţin jumătate din sclavi sunt evrei? Majoritatea, israelieni de la sfârşitul secolului douăzeci. Fata de colo mi-a spus că, stârnind antisemitismul în această zonă, Göring a reuşit să instituie sclavia potirului. Sigur, el trebuia să existe pentru a fi stârnit. Apoi, după ce a ajuns la putere cu sprijinul lui Tullius, i-a transformat în sclavi pe mulţi dintre susţinătorii săi. Ciudat mi se pare faptul că, într-un fel, Göring nu e cu adevărat antisemit. A intervenit personal pe lângă Himmler pentru salvarea unor evrei. Dar, uneori, se dovedeşte mai rău decât un antisemit autentic. E mai curând un oportunist. În Germania, antisemitismul a fost ca o maree; dacă voiai să ajungi într-un post, trebuia să te laşi purtat de val. Prin urmare, Göring a mers cu valul şi atunci, şi acum. Antisemiţi precum Frank sau Goebbels credeau în principiile pe care le promovau. Adevărat, dezgustătoare şi pervertite, dar tot principii rămâneau. În vreme ce grăsanul şi nepăsătorul Göring nu se sinchisea nicicum de evrei. Vroia doar să se slujească de aceştia.
— Cum zici tu, se declară de acord Burton, dar ce-are asta de a face cu mine? A, am înţeles. Iar ţi-a apărut expresia aceea pe faţă! Te pregăteşti să-mi ţii o predică.
— Dick, te admir tot aşa cum i-ai admirat şi tu pe unii contemporani de-ai tăi. Ţin la tine la fel ca la oricare alt om. Sunt la fel de încântat că mi s-a oferit şansa unică de a sta alături de tine ca şi Plutarh, dacă acesta i-ar întâlni pe Alcibiade sau Tezeu. Dar orb nu sunt. Îţi cunosc păcatele, care nu-s puţine, şi le regret.
— Acum la care te referi?
— La cartea aceea: Evreul, ţiganul şi Islamul. Cum de-ai fost în stare s-o scrii? Un document al urii, încărcat de absurdităţi create de o minte însetată de sânge, povestiri populare, superstiţii. Crime rituale, chiar aşa!
— Eram încă furios din pricina nedreptăţilor îndurate la Damasc. Să fiu dat afară din consulat pentru că s-a dat crezare minciunilor spuse de duşmanii mei, între care…
— Asta nu-ţi dădea dreptul să scrii minciuni despre un întreg grup etnic, spuse Frigate.
— Ce minciuni?! Am scris adevărul!
— Adevăruri doar în mintea ta! Dar eu vin dintr-un secol în care s-a ştiut precis că lucrurile stăteau altfel. De fapt, o persoană cu mintea întreagă de pe vremea ta n-ar fi crezut prostiile acelea nici în ruptul capului.
— Cămătarii evrei din Damasc le cereau săracilor o dobândă de sută la sută la orice împrumut, ăsta-i adevărul, protestă Burton. Realitatea era că aplicau aceleaşi metode de jecmăneală şi asupra celor de-un sânge cu ei, nu numai asupra musulmanilor sau creştinilor. Tot adevărat e că atunci când duşmanii mei din Anglia m-au acuzat de antisemitism, mulţi evrei din Damasc mi-au sărit în apărare. Nu uita că eu am protestat faţă de turci când au vândut sinagoga evreilor din Damasc episcopului ortodox grec pentru a o transforma în biserică. Nu mint spunând că am convins optsprezece musulmani să depună mărturie în numele evreilor. Tot eu i-am apărat pe misionarii creştini de atacurile druzilor. Apoi, i-am avertizat pe druzi că porcul acela gras şi unsuros de Raşid Paşa încerca să-i incite la răscoală pentru ca după aceea să-i poată masacra. Când am fost revocat din postul de consul, din cauza minciunilor debitate de misionari şi preoţi creştini, de Raşid Paşa şi cămătari evrei, mii de creştini, musulmani şi evrei mi-au sărit în ajutor, deşi era prea târziu. E la fel de adevărat că nu sunt obligat să dau socoteală în faţa ta sau a altora pentru acţiunile mele!
Era tipic pentru Frigate să aducă în discuţie un subiect atât de irelevant într-un moment cu totul nepotrivit. Pesemne că încerca să evite auto acuzaţiile pentru că abătuse propria teamă şi furie asupra lui Burton. Ori poate avea senzaţia că eroul său îi trădase aşteptările.
Lev Ruach stătea cu faţa între palme. Ridică ochii şi spuse cu glas pierdut:
— Bine-ai venit în lagărul de concentrare, Burton. E prima oară când treci printr-o asemenea situaţie. Pentru mine-i poveste veche, pe care-o ştiu de la un cap la celălalt. Am fost azvârlit într-un lagăr nazist şi am evadat. Apoi într-unui rusesc şi-am evadat. În Israel, am fost luat ostatic de către arabi şi-am scăpat. Poate că voi fugi şi de data asta. Dar unde să merg? În altul? Se pare că sunt atotprezente. Omul le construieşte mereu şi-i aruncă în ele pe eternii prizonieri, evrei sau de alte naţii. Chiar şi aici, unde am pornit-o de la zero, unde religiile şi prejudecăţile ar fi trebuit să fie sfărâmate pe nicovala resuscitării, s-au schimbat prea puţine.
— Ţine-ţi gura, spuse un bărbat aflat lângă Ruach.
Părul lui roşcovan era atât de cârlionţat, încât nici nu putea fi pieptănat. Avea ochi albaştri şi un chip probabil frumos dacă nasul nu i-ar fi fost rupt. Avea un metru optzeci înălţime şi trup de luptător.
— Sunt Dov Targoff, explică el într-o engleză cu puternic accent căpătat la Oxford. Fost comandant din armata israeliană. Nu-i acorda atenţie acestui om. E unul dintre evreii de odinioară, un pesimist care se tânguie. Preferă să bocească lângă un zid decât să se ridice şi să lupte ca un bărbat adevărat.
Ruach simţi că se înăbuşă de furie şi spuse:
— Sabra arogant ce eşti! Şi eu am luptat şi am ucis! Şi nu mă tângui. Tu, un războinic viteaz, ce cauţi aici? Nu eşti sclav la fel ca toţi ceilalţi?
— Aceeaşi veche poveste, remarcă o femeie înaltă, cu părul negru, care probabil c-ar fi fost o frumuseţe dacă n-ar fi fost atât de slăbită de foame. Nimic nu s-a schimbat. Ne măcinăm între noi, în vreme ce duşmanul ne cucereşte. La fel s-a întâmplat şi când Titus a asediat Ierusalimul, iar noi am ucis mai mulţi compatrioţi decât romani. Exact…
Cei doi bărbaţi se răstiră la ea şi apoi se luară la ceartă toţi trei, strigând, astfel că nu se potoliră decât atunci când un paznic începu să-i bată cu un băţ.
Câteva minute mai târziu, cu buzele umflate de lovituri, Targoff spuse:
— Nu mai suport multă vreme tratamentul ăsta. Curând… paznicul acela va muri de mâna mea.
— Ai vreun plan? întrebă Frigate vădit interesat, dar Targoff refuză să-i răspundă.
Cu puţin timp înainte de crăpatul zorilor, sclavii fură treziţi şi puşi să mărşăluiască spre piatra-potir. Li se dădu din nou mâncarea strict necesară. După ce luară masa, fură împărţiţi în grupuri mici şi mânaţi spre diferite puncte de lucru. Burton şi Frigate se treziră duşi spre graniţa dinspre nord. Bătuţi de soarele nemilos, au trebuit să trudească ziua întreagă alături de alţi o mie de sclavi. Li se dădu o pauză doar la ora prânzului, cât să meargă până la piatra-potir pentru a mânca.
Göring vroia să înalţe un zid între munte şi Fluviu; mai intenţiona să ridice un al doilea zid care să se întindă de-a lungul celor zece mile ale Fluviului, şi un al treilea, la graniţa de sud.
Burton şi ceilalţi erau puşi să sape un şanţ adânc, iar apoi să folosească pământul excavat pentru a ridica zidul. Era o muncă istovitoare, fiindcă nu aveau decât săpăligi din piatră cu care abia puteau să scurme pământul. Cum rădăcinile firelor de iarbă formau un păienjeniş încurcat şi foarte rezistent, ele nu puteau fi tăiate decât după nenumărate încercări. Pământul şi rădăcinile dislocate erau încărcate cu lopeţi din lemn pe tărgi din bambus. Acestea erau târâte de echipe de oameni până pe coama zidului, care, cu materialul adus, se înălţa şi se îngroşa mereu.
Noaptea, sclavii erau mânaţi înapoi în lagăr. Ajunşi aici, majoritatea adormeau aproape imediat. Targoff, israelianul roşcovan, se aşeză pe vine lângă Burton.
— Zvonurile trec din gură în gură şi aşa mai aflu şi eu câte ceva, spuse el. Am auzit de rezistenţa pe care a opus-o echipajul vostru. Ştiu şi că ai refuzat să te alături lui Göring şi celuilalt porc.
— Tu ce-ai auzit despre scandaloasa mea carte? vru să ştie Burton.
Targoff zâmbi şi-i răspunse:
— Am aflat despre existenţa ei doar discutând cu Ruach. Faptele tale sunt grăitoare. Pe de altă parte, Ruach e foarte susceptibil în astfel de probleme. Ţinând seama prin câte a trecut, nici nu-l poţi învinui. Dar cred că nu te-ai fi comportat astfel dacă erai aşa cum te caracterizează el. Socot că eşti un om de treabă, exact ceea ce ne trebuie în aceste momente. Aşadar…