Burton suferea cumplit. Nu suporta să şi-o închipuie cu Göring sau von Kreyscharft. Trebuia să le oprească pe aceste bestii sau măcar să moară încercând s-o elibereze. Târziu, în aceeaşi noapte, porni târâş din coliba pe care o ocupa împreună cu alţi douăzeci şi cinci de oameni şi ajunse la Targoff, trezindu-l.
— Ai afirmat că trebuie să fiu de partea ta, şopti el. Când o să ai încredere în mine? Ţin să te avertizez că dacă nu-mi destăinui imediat ce planuri ai, voi declanşa o răscoală cu propriul meu grup şi cei ce ni se vor alătura.
— Ruach mi-a spus mai multe despre tine, îl anunţă Targoff. Cinstit să fiu, n-am prea înţeles la ce se referea. Un evreu s-ar putea încrede în cineva care a scris o asemenea carte? Sau, poţi crede că un astfel de om n-o să te trădeze după înfrângerea duşmanului comun?
Burton dădu să-şi exprime furia, dar renunţă. Rămase o clipă tăcut. Când vorbi iarăşi, se calmase deja.
— În primul rând, faptele mele de pe Pământ sunt mai convingătoare decât tot ce am scris. Am fost prietenul şi protectorul multor evrei; am avut prieteni printre ei.
— Această ultimă afirmaţie prefaţează întotdeauna un atac împotriva lor, susţinu Targoff.
— Probabil. Cu toate astea, chiar dacă e adevărat ce susţine Ruach, Richard Burton pe care-l ai în faţa ochilor nu-i acelaşi cu cel care a trăit pe Pământ. Cred că experienţele prin care au trecut aici i-au transformat, într-un fel sau altul, pe toţi oamenii. Dacă el a rămas acelaşi, înseamnă că e incapabil de schimbare. Mai bine ar muri din nou. În cele patru sute şaptezeci şi şase de zile pe care le-am trăit aici am învăţat multe. Îmi pot schimba modul de a gândi. I-am ascultat pe Ruach şi Frigate. Deseori am avut certuri aprinse cu ei. Şi, deşi la vremea respectivă n-am vrut să recunosc, m-am gândit mult la cele spuse de ei.
— Intoleranţa faţă de evrei e o trăsătură care creşte în oameni încă de când sunt copii, spuse Targoff. Ea devine parte componentă a caracterului lor. Prin simplă voinţă nu poţi scăpa de acest sentiment decât dacă el nu e prea adânc înrădăcinat sau dacă voinţa e extraordinar de puternică. Câinele lui Pavlov salivează de cum aude sunetul clopoţelului. De ajuns să menţionezi cuvântul evreu şi minţile neevreilor sunt asaltate de intoleranţă. La fel cum reacţionez eu la auzul cuvântului arab. Numai că eu am motive întemeiate să-i detest pe toţi arabii.
— Mi-am pledat de ajuns cauza, spuse Burton. Ori mă accepţi, ori mă respingi. În orice caz, ştii ce am de gând.
— Te accept, spuse Targoff. Dacă tu eşti în stare să te schimbi, de ce n-aş putea şi eu? Am muncit alături de tine, am mâncat aceeaşi pâine. Îmi place să cred că mă pricep la oameni. Spune-mi, dacă ai face planuri de evadare, cum ai proceda?
Targoff ascultă cu atenţie. Când Burton termină de explicat, Targoff aprobă din cap.
— Seamănă cu planul meu. Iar acum…
În ziua următoare, imediat după micul dejun, câţiva paznici se apropiară de Burton şi Frigate. Targoff se uită urât la Burton, care ştia ce credea acesta. Nu avură încotro şi-i urmară spre „palatul” lui Göring. Dictatorul stătea pe un scaun mare din lemn şi fuma pipă. Le ceru să se aşeze şi le oferi câte un trabuc şi vin.
— Din când în când, începu Göring, îmi place să mă destind şi să stau de vorbă şi cu alţi oameni în afară de colegii mei, care nu sunt din cale-afară de inteligenţi. Îmi place îndeosebi să discut cu persoane care au trăit după moartea mea. Sau cu personalităţi ale vremii lor. Până acum, am avut bucuria să cunosc puţini dintre aceştia.
— Mulţi deţinuţi israelieni de-ai tăi au trăit după tine, îl lămuri Frigate.
— Aha, evreii! făcu Göring şi-şi vântură pipa prin aer. Tocmai ăsta-i necazul. Mă cunosc prea bine. Devin morocănoşi când încerc să discut cu ei şi nici eu nu mă simt prea în largul meu în prezenţa lor, fiindcă unii au încercat să mă ucidă. Nu c-aş avea ceva cu ei. Cu toate că am mulţi prieteni evrei, nu-i prea iubesc…
Burton roşi.
După ce trase un fum din pipă, Göring continuă:
— Der Fuhrer a fost un om mare, dar avea unele idei idioate. Una dintre ele a fost atitudinea faţă de evrei. Eu unul nu m-am sinchisit. Dar Germania contemporană mie s-a situat pe o poziţie antievreiască. iar omul trebuie să accepte Zeitgeist[9] dacă vrea să facă ceva în viaţă. Dar să lăsăm acest subiect. Nici măcar aici nu te poţi pune contra curentului.
Sporovăi o vreme, apoi îl întrebă pe Frigate despre soarta contemporanilor săi şi istoria Germaniei de după război.
— Dacă voi, americanii, aţi fi avut mai mult simţ politic, aţi fi declarat război Rusiei imediat după capitularea noastră. Am fi luptat alături de voi împotriva bolşevicilor, şi i-am fi strivit.
Frigate nu-i răspunse, Göring le spuse câteva povestiri „amuzante”, deosebit de obscene. Îi ceru lui Burton să-i povestească despre ciudata experienţă prin care trecuse înainte de a fi resuscitat în valea Fluviului.
Burton rămase surprins. Aflase despre această întâmplare de la Kazz, sau avea informatori printre sclavi?
Îi relată amănunţit tot ce se petrecuse din clipa când deschisese ochii şi se găsea în acel loc, între trupurile care pluteau, şi până în momentul când bărbatul din canoe îndreptase tubul metalic spre el.
— Monat, extraterestrul, are o teorie conform căreia nişte fiinţe — să le numim Cineva sau X — au studiat omul încă de când acesta s-a desprins de maimuţă. Vreme de cel puţin două milioane de ani. Aceste superfiinţe au înregistrat, nu ştiu cum, toate celulele fiecărei fiinţe umane care a trăit vreodată, probabil încă din momentul concepţiei, până la moarte. Ideea ne copleşeşte prin proporţii, dar nu e mai uimitoare decât resuscitarea întregii umanităţii şi transformarea acestei planete într-o unică vale a Fluviului. Înregistrările trebuie să fi fost făcute câtă vreme au trăit subiecţii. Ori poate că aceste superfiinţe au detectat vibraţii din trecut, tot aşa cum noi, cei de pe Pământ, vedeam lumina stelelor care dispăruseră cu mii de ani înainte. Cu toate astea, Monat înclină mai mult către prima teorie. Nu acceptă călătoria în timp nici măcar într-un sens restrâns. El crede că aceşti X au stocat înregistrările, deşi nu-şi dă seama cum au reuşit, şi au restructurat această planetă special pentru noi. După cum constatăm, ea se limitează la valea Fluviului. În cursul călătoriei noastre în amonte, am vorbit cu zeci de oameni ale căror descrieri nu lasă loc nici unei îndoieli că provin din zone diverse, de pretutindeni. Unul trăise în emisfera nordică, altul, la extremitatea celei sudice. Toate prezentările coincid, alcătuind imaginea unei lumi care a fost remodelată într-o şerpuitoare vale fluvială. În cursul călătoriei mele de-a lungul Fluviului, am discutat cu oameni ucişi ori morţi accidental aici, care au fost iar resuscitaţi. Monat susţine că şi resuscitaţii sunt înregistraţi. Iar când unul dintre noi moare din nou, înregistrările actualizate sunt depuse undeva — poate chiar sub suprafaţa acestei planete — şi introduse în convertoarele energie-materie. Trupurile au fost reproduse exact cum erau în momentul morţii, iar apoi dispozitivele de întinerire le-au recompus în timpul somnului. Pesemne că asta se petrece în aceeaşi încăpere în care m-am trezit şi eu. După aceea, corpurile, din nou tinere şi intacte, au fost înregistrate şi apoi distruse. Înregistrările au fost rulate iarăşi, de astă dată prin intermediul dispozitivelor subterane. Folosind probabil căldura provenită de la miezul topit al acestei planete, convertoarele energie-materie ne-au reprodus din nou la suprafaţă, în apropierea pietrelor-potir. Nu ştiu de ce a doua oară oamenii nu sunt resuscitaţi în acelaşi loc în care au murit. Şi nici nu înţeleg de ce nu avem păr, de ce nu ne creşte barba, sau de ce sunt femeile virgine şi bărbaţii circumcişi. Sau de ce suntem resuscitaţi. Care e scopul? Cei care ne-au adus aici n-au apărut să ne spună motivele.
— Pe de altă parte, spuse Frigate, nu suntem aceiaşi oameni care au trăit pe Pământ. Eu am murit. Burton a murit. La fel şi tu, Hermann Göring. Toată lumea. Şi nu putem fi readuşi la viaţă!
Göring trase din pipă zgomotos, se holbă la Frigate şi exclamă:
— De ce nu? Cum, eu nu trăiesc din nou? Poţi nega asta?
— Da! Într-un anume fel, neg. Trăieşti. Dar nu eşti acel Hermann Göring care s-a născut la 12 ianuarie 1893 în spitalul Marienbad din Rosen-heim, Bavaria. Nu eşti aceeaşi persoană care l-a avut ca naş pe doctorul Hermann Eppenstein, un evreu convertit la creştinism. Nu eşti cel care, succedându-i lui von Richthofen, a condus piloţii acestuia împotriva aliaţilor chiar şi după încheierea războiului. Nu eşti mareşalul lui Hitler şi nici refugiatul arestat de locotenentul Jerome N. Shapiro. Eppenstein şi Shapiro, ha, ha! Şi nu eşti acel Hermann Göring care şi-a luat viaţa înghiţind cianură de potasiu în timpul procesului în cadrul căruia se judecau crimele împotriva umanităţii!
Göring îşi îndesă pipa cu tutun şi spuse calm:
— Văd că ştii o mulţime de lucruri despre mine. Presupun că ar trebui să mă simt flatat. Deci n-am fost dat uitării.
— În general, lumea te-a uitat, îl lămuri Frigate. Lumea te ţine minte drept un clovn sinistru, ratat şi linguşitor.
Burton rămase surprins. Nu-l crezuse pe Frigate în stare să pună la punct pe cineva care avea drept de viaţă şi de moarte asupra lui. Pesemne că spera să fie ucis ori se baza pe curiozitatea lui Göring.
— Explică-ţi afirmaţia. Nu în ce priveşte reputaţia mea. Orice persoană importantă se aşteaptă ca masele lipsite de creier să-l înjure sau să-l înţeleagă anapoda. Lămureşte-mă de ce nu mai sunt acelaşi.
Frigate zâmbi vag şi spuse:
— Eşti hibridul rezultat dintr-o înregistrare prelucrată de un convertor energie-materie. Posezi toate amintirile defunctului Hermann Göring şi copiile tuturor celulelor corpului său. Ai tot ce a avut şi el. De aceea crezi că eşti Göring. Te înşeli! Eşti o copie, nimic mai mult! Adevăratul Hermann Göring s-a transformat în molecule care au fost absorbite de sol, aer, apoi de plante, devenind din nou carne animală sau umană, apoi excremente, und so weiter[10]. Dar tu, persoana pe care o am în faţă, nu eşti originalul, tot astfel cum o înregistrare pe disc sau bandă magnetică nu e totuna cu vocea, cu vibraţiile emise de coardele vocale, fiind doar sunete transformate prin intermediul unui dispozitiv electronic şi apoi rulate.
Burton pricepu referirea la înregistrări, întrucât văzuse un fonograf Edison la Paris în 1888. Se simţi jignit, practic violentat, de afirmaţiile lui Frigate.
Ochii căscaţi şi faţa congestionată a lui Göring dovedeau că şi el se simţea ameninţat până în străfundurile fiinţei.
După ce se bâlbâi, Göring reuşi să spună:
— Şi de ce s-ar osteni atât de mult aceste fiinţe doar pentru a realiza nişte copii?
— Nu ştiu, răspunse Frigate ridicând din umeri.
Göring se ridică gemând de pe scaun şi arătă cu coada pipei către Frigate.
— Minţi! urlă el în germană. Minţi, scheisshund![11]
Frigate se cutremură, de parcă s-ar fi aşteptat să fie lovit din nou în rinichi, şi spuse:
— Imposibil să mă înşel. Sigur, nu te obligă nimeni să mă crezi. Nu pot dovedi nimic. Şi înţeleg exact ce simţi. Eu ştiu că sunt Peter Jairus Frigate, născut în 1918, decedat în 2008, dar, pentru că aşa-mi dictează logica, trebuie să cred că sunt de fapt numai o fiinţă aflată în posesia amintirilor acelui Frigate care nu se va scula niciodată din morţi. Într-un fel, sunt fiul acelui Frigate care nu poate exista din nou. Nu carne din carnea lui sau sânge din sângele lui, ci minte din mintea lui. Nu sunt omul născut din femeie pe lumea dispărută a Pământului. Sunt copilul din flori, zămislit de ştiinţă şi maşini. Doar dacă nu cumva…
— Da? Dacă nu ce? întrebă Göring.
— Doar dacă nu există vreo entitate anexată organismului uman, un element care este fiinţa umană. Adică el conţine tot ceea ce face ca un individ să fie ceea ce este, iar când corpul se distruge, această entitate continuă să existe şi, înmagazinând esenţa persoanei, poate fi implantată în organism dacă el ar fi făcut din nou. Ea va înregistra toate stările prin care trece organismul. Şi astfel, individul original trăieşte iarăşi. Nu va rămâne o simplă copie.
— Pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Burton. Propui ideea de suflet?
Frigate încuviinţă din cap şi continuă: