Göring începu să râdă dezlănţuit. Şi lui Burton îi venea să râdă, însă nu voia să-i ofere nici un fel de sprijin, fie el moral sau intelectual.
Când se opri din râs, Göring spuse:
— Cei ce cred în lucruri supranaturale nu se dezmint nici măcar aici, pe lumea asta, care e clar rezultatul ştiinţei. Ei bine, de ajuns cu presupunerile. Să ne ocupăm de probleme practice şi de interes imediat. Spuneţi-mi, v-aţi răzgândit? Sunteţi gata să vă alăturaţi mie?
Burton se uită fioros la el şi-i răspunse:
— Nu vreau să primesc ordine de la un individ care violează femei. Pe lângă asta, eu respect evreii. Prefer să fiu sclav alături de ei decât liber în preajma ta.
Göring se încruntă furios şi-i ameninţă:
— Prea bine. Aşa mă gândeam şi eu. Dar speram… ei bine, aflaţi că am mereu necazuri cu romanul. Dacă-l voi lăsa să-şi facă mendrele, veţi vedea ce milos m-am purtat eu cu sclavii. Nu ştiţi de ce-i în stare. Doar intervenţia mea a făcut să nu mai fie torturat zilnic câte un om numai pentru a-l amuza.
La amiază, Burton şi Frigate se întoarseră să muncească pe deal. Nici unul dintre ei nu găsi prilejul de a discuta cu Targoff sau alţi sclavi, căci îndatoririle lor nu-i puteau aduce în prezenţa acestora. Nu îndrăzneau să facă o încercare făţişă de a i se adresa, întrucât s-ar fi ales cu o bătaie cumplită.
Seara, după ce se întoarseră în îngrăditură, Burton le povesti celorlalţi ce se întâmplase.
— E sigur că Targoff nu va da crezare poveştii mele. Are să-şi închipuie că suntem iscoade. Chiar dacă nu e convins, nu-şi poate permite să rişte. De aceea se vor ivi necazuri. Mare păcat că s-a întâmplat aşa. Evadarea plănuită pentru noaptea asta va trebui amânată.
La început nu se petrecu nimic rău. Israelienii se îndepărtau când Burton şi Frigate încercau să intre în vorbă. Curând răsăriră stelele, scăldând împrejmuirea într-o lumină amintind de cea a Lunii pline de pe Pământ.
Prizonierii rămaseră în barăcile lor, dar discutară cu glas scăzut, ţinându-şi capetele alăturate. În ciuda oboselii cumplite, nu puteau dormi. Până şi gardienii simţiseră starea de încordare care domnea în tabără, deşi nu-i puteau vedea ori auzi pe oamenii din colibe. Păşeau încolo şi încoace pe pasarele, se opreau din când în când să se sfătuiască şi priveau spre îngrăditura luminată de stele şi de flăcările torţelor făcute din răşină.
— Targoff nu va încerca nimic înainte de a ploua, spuse Burton, apoi dădu ordine.
Frigate trebuia să stea primul de veghe; apoi Robert Spruce şi la urmă, el. Se întinse pe mormanul de frunze şi, fără a lua în seamă murmurul vocilor şi mişcarea din jurul său, adormi.
Când Spruce îl trezi, avu impresia că abia închisese ochii. Se ridică iute în picioare, căscă şi se întinse. Ceilalţi erau treji. Primul nor se formă în câteva minute. După zece minute nu se mai văzu nici o stea. Tunetul se rostogoli de undeva dinspre munţi şi primul fulger brăzdă cerul.
Trăsnetul lovi foarte aproape. În lumina lui de o secundă, Burton văzu gardienii adăpostiţi sub acoperişurile ce ieşeau în afară din fundamentul gheretelor de pază aflate la fiecare colţ al îngrăditurii fortificate. Erau înfofoliţi cu prosoape pentru a se apăra de frig şi ploaie.
Burton se târî din coliba lui până la următoarea. Îl găsi pe Targoff în picioare, lângă intrare. Se ridică de la pământ şi întrebă:
— Mai e valabil planul?
— Tu trebuie să ştii mai bine, îi răspunse Targoff. Un nou fulger îi lumină faţa, care era o mască a furiei. Iudă ce eşti!
Făcu un pas înainte, urmat de alţi zece oameni. Burton nu mai aşteptă; atacă. Dar chiar în clipa când se năpusti, auzi un zgomot ciudat. Privi afară. Un nou fulger îi îngădui să vadă un gardian zăcând cu braţele şi picioarele răsfirate şi cu faţa în jos pe iarba de sub o pasarelă.
Targoff lăsă braţele în jos şi-şi descleştă pumnii când Burton îi întoarse spatele.
— Burton, ce se petrece? întrebă el.
— Aşteaptă, îi răspunse englezul.
Nici el n-avea habar ce se întâmpla, dar orice eveniment neaşteptat putea să le vină în ajutor.
Fulgerul ilumină silueta ghemuită a lui Kazz, aflat pe pasarela de lemn. Învârtind o secure uriaşă din piatră, lupta cu un grup de gardieni în unghiul format de unirea a două ziduri. O nouă sclipire. Doi gardieni zăceau pe pasarelă. Întuneric beznă. La următoarea explozie de lumină, încă un gardian era prăbuşit; ceilalţi doi rămaşi în viaţă o rupseră la goană şi coborâră de pe pasarelă.
Un fulger care lovi foarte aproape de zid arătă că, în cele din urmă, restul gardienilor îşi dăduseră seama de cele întâmplate. Strigând şi agitându-şi suliţele, coborâră şi ei în fugă.
Fără a se sinchisi de ei, Kazz dădu drumul unei scări lungi din bambus în îngrăditură şi azvârli jos un braţ de suliţe. Când izbucni următorul fulger, Burton şi ceilalţi îl văzură înaintând către gardienii cei mai apropiaţi.
Burton înşfăcă o suliţă şi porni să urce scara în grabă. Ceilalţi, inclusiv israelienii, veniră după el. Lupta se dovedi scurtă şi sângeroasă. După ce gardienii de pe pasarelă fură înjunghiaţi sau aruncaţi la pământ, mai rămăseseră doar cei din gherete. Luară scara către celălalt capăt al îngrăditurii şi o rezemară de poartă. Câţiva oameni se căţărară pe ea, săriră de cealaltă parte şi după două minute poarta era deschisă. Burton găsi abia acum prilejul de a discuta cu Kazz.
— Credeam că ne-ai trădat.
— Ba nu. Kazz, niciodată, spuse el cu reproş în glas. Ştii că te iubesc, Burton-naq. Eşti prietenul şi căpetenia mea. M-am prefăcut că sunt cu duşmanul fiindcă aşa mai isteţ. Eu surprins că tu nu făcut la fel. Doar nu eşti prost.
— Sigur, aşa e, recunoscu Burton. Dar nu m-a lăsat inima să-i ucid pe sclavii aceia.
În lumina unui fulger, îl văzu pe Kazz ridicând din umeri.
— Asta nu mă doare. Nu-i cunosc. În plus, ai auzit ce spunea Göring. Oricum aveau să moară.
— Bună idee ai avut să alegi noaptea asta pentru a ne salva, spuse Burton.
Nu-i explică de ce, fiindcă nu voia să-l zăpăcească. Pe de altă parte, aveau lucruri mai importante de rezolvat.
— Noaptea asta e cea mai potrivită. Mare bătălie acum. Tullius şi Göring îmbătat foarte şi ceartă la ei. Se luptă; oamenii lor, la fel. Cât se ucid unii pe alţii, vin invadatorii. Omuleţii ăia tuciurii de peste Fluviu… cum le spuneai tu? Onondagas, de ei e vorba. Bărcile lor au sosit o dată cu ploaia. Fac raid să fure sclavi. Ori poate doar de-ai naibii. Şi atunci, eu gândit, acum e momentul să fac plan să salvez la Burton-naq.
Ploaia se opri la fel de brusc precum începuse. Burton putu să audă ţipete şi răcnete depărtate, dinspre Fluviu. De-a lungul malului răpăiau tobele.
— Putem încerca să evadăm, lucru uşor de realizat acum, ori atacăm, îi spuse el lui Targoff.
— Vreau să şterg de pe faţa lumii fiarele care ne-au înlănţuit, izbucni Targoff. Mai sunt şi alte îngrădituri în apropiere. Am trimis oameni să deschidă şi porţile de acolo. Restul sunt prea departe şi nu putem ajunge repede la ele; se află la distanţă de jumătate de milă una de alta.
Adăpostul în care stăteau gardienii în afara serviciului fusese deja atacat şi pustiit. Sclavii se înarmară şi apoi porniră către grosul bătăliei. Grupul lui Burton acoperi flancul drept. Nici nu parcurseră jumătate de milă că dădură peste cadavre şi răniţi, un talmeş-balmeş de indieni Onondagas şi albi.
În ciuda ploii torenţiale, izbucnise şi un incendiu. În lumina crescândă a zorilor, văzură că flăcările cuprinseseră sala cea mare din buşteni. În văpaia lor se vedeau siluetele oamenilor încleştaţi în luptă. Evadaţii înaintară de-a latul câmpiei. Deodată, unul dintre flancuri se risipi, oamenii pornind în goană împreună cu victorioşii, scoţând strigăte triumfătoare de luptă.
— Uite-l pe Göring, spuse Frigate. Kilogramele de prisos îl vor împiedica să scape cu fuga, asta-i sigur.
Arătă cu degetul şi Burton reuşi să-l vadă pe neamţ mişcându-şi picioarele cu vioiciune, dar pierzând teren faţă de ceilalţi.
— Nu vreau să le las indienilor onoarea de a-l ucide! exclamă Burton. Pentru a o răzbuna pe Alice, trebuie să-l prindem.
Silueta deşirată a lui Campbell se vedea în fruntea tuturor, iar Burton aruncă suliţa în direcţia lui. Pentru scoţian, suliţa părea să fi venit de niciunde, zburând prin întuneric. Încercă să se ferească, dar era prea târziu. Capătul din cremene al suliţei se înfipse în porţiunea dintre umăr şi piept, doborându-l pe o parte. O clipă mai târziu, încercă să se ridice, însă Burton îl trânti din nou la pământ cu o lovitură de picior.
Campbell îşi rostogoli ochii disperat; sângele îi năpădea pe gură. Arătă către altă rană, o tăietură adâncă situată puţin sub coaste.
— A… femeia ta… Wilfreda… a făcut-o, spuse el printre gâfâituri. Dar am ucis-o, căţeaua…
Burton vru să-l întrebe unde era Alice, dar Kazz, urlând în limba lui maternă, îl trăsni pe scoţian cu bâta în cap. Burton îşi ridică suliţa şi, alergând după Kazz, îl ajunse din urmă şi strigă:
— Să nu-l ucizi pe Göring! Lasă-mi-l mie!