Burton simţi o lovitură puternică în ceafă. Ameţit, slăbi strânsoarea. Göring îl apăsă cu forţă la pământ şi se repezi să apuce suliţa. Luând-o în mână, se ridică în picioare şi păşi spre Burton, care rămăsese întins, fără vlagă. Făcu o încercare să se ridice, dar genunchii păreau să-i fie din plumb şi simţea că lumea se rotea nebuneşte în jurul lui. Göring se dezechilibră brusc, întrucât Alice, venind din spate, se aruncase şi se agăţase de picioarele lui, făcându-l să se prăbuşească în faţă. Cu un ultim efort, Burton reuşi să se ridice nesigur pe picioare şi se azvârli asupra lui Göring. Se rostogoliră din nou încleştaţi, Göring strângându-l de gât pe Burton. Apoi o suliţă alunecă pe umărul lui Burton, provocându-i o arsură pe piele, iar vârful din piatră se înfipse în gâtul lui Göring.
Burton se ridică, scoase suliţa şi o repezi în pântecele umflat al lui Göring. Acesta încercă să se ridice în capul oaselor, dar se prăvăli pe spate dându-şi duhul. Alice se ghemui la pământ şi începu să plângă.
Bătălia se sfârşi abia în zori. Sclavii distruseseră deja toate îngrăditurile fortificate. Luptătorii lui Göring şi Tullius fură prinşi la mijloc, între cele două grupuri de sclavi şi de indieni Onondagas, şi măcinaţi ca nişte grăunţe aflate între două pietre de moară. Indienii, care organizaseră probabil această expediţie doar pentru a jefui şi a lua sclavi împreună cu potirele lor, se retraseră. Se urcară în bărcile scobite din trunchiuri de copaci şi în canoe şi traversară lacul. Nimeni nu mai avea puterea de a porni în urmărirea lor.
În următoarele zile avură multe de făcut. Un bilanţ aproximativ arăta că cel puţin jumătate dintre cei douăzeci de mii de locuitori ai micului regat condus de Göring fuseseră ucişi, răniţi grav, luaţi de indieni ori fugiseră. Evident, romanul Tullius Hostilius scăpase cu fuga. Supravieţuitorii îşi aleseră un guvern provizoriu. Targoff, Burton, Spruce, Ruach şi alte două persoane formară un comitet executiv cu puteri discreţionare, dar temporare. John de Greystock dispăruse. Fusese zărit la începutul bătăliei, dar mai apoi se făcuse nevăzut.
Alice Hargreaves se mută în coliba lui Burton fără a scoate un cuvânt lămuritor.
La mult timp după aceea, Alice îi spuse:
— Frigate mi-a explicat că dacă întreaga planetă e alcătuită precum locurile pe care deja le-am văzut, şi n-am nici un motiv să cred altfel, atunci Fluviul trebuie să aibă cel puţin douăzeci de milioane de mile. De necrezut, dar acelaşi lucru se poate afirma despre resuscitarea noastră şi despre această lume. De altfel, s-ar puica ca de-a lungul Fluviului să trăiască treizeci şi cinci până la treizeci şi şapte de miliarde de oameni. Ce şansă aş avea să-mi găsesc soţul? Pe de altă parte, te iubesc. Da, ştiu că nu mă port ca şi cum te-aş iubi. Dar ceva s-a schimbat în sufletul meu. Pesemne că întâmplările prin care am trecut sunt de vină. Pe Pământ nu cred că te-aş fi putut iubi. Poate m-ai fi fascinat, dar aş fi simţit şi repulsie sau spaimă faţă de tine. Nu ţi-aş fi fost o soţie bună. Aici, sunt în stare sau, mai curând, ţi-aş putea fi o bună tovarăşă de viaţă, întrucât nu pare să existe vreo autoritate sau instituţie religioasă care să ne declare soţ şi soţie. Acest simplu fapt dovedeşte cât de mult m-am schimbat. Aş putea trăi netulburată alături de un bărbat cu care nu sunt căsătorită!… Ei bine, acesta-i adevărul.
— Nu mai trăim în epoca Victoriană, spuse Burton. Cum am putea-o numi pe aceasta… Era Amestecului'? Epoca Încâlcită? Poate Cultura Fluviului, Lumea Riverană ori, mai curând, multitudinea de culturi Riverane.
— Măcar de-ar ţine aşa, spuse Alice. A început brusc; s-ar putea încheia la fel de repede şi neaşteptat.
Desigur, gândi Burton, Fluviul cel verde, câmpia de iarbă, dealurile împădurite şi munţii insurmontabili nu păreau să fie ca în viziunea eterică a lui Shakespeare. Toate părea materiale, reale, la fel de adevărate ca oamenii care se îndreptau acum spre el: Frigate, Monat, Kazz şi Ruach. Ieşi din colibă să-i întâmpine.
— Cu mult vreme în urmă, începu Kazz, înainte ca eu vorbit engleză bun, văd ceva. Atunci încerc să spun la tine, dar tu nu înţeles. Văd un om care nu are asta pe frunte.
Arătă către mijlocul frunţii proprii, apoi către frunţile celorlalţi.
— Ştiu, continuă Kazz, nu puteţi vedea. Nici Pete sau Monat. Nimeni altul. Dar eu îl văd pe frunte la fiecare. Doar la un om pe care eu prins demult. Apoi, într-o zi, văzut o femeie care nu are semn, dar nu spus nimic vouă. Acum văzut a treia persoană fără.
— Vrea să spună, explică Monat, că poate percepe anumite simboluri sau caractere pe fruntea fiecăruia dintre noi. Le vede doar în lumina puternică a soarelui şi la un anumit unghi. Dar toţi cei pe care i-a văzut sunt însemnaţi, în afară de cei trei la care s-a referit.
— Sunt sigur că distinge un spectru mult mai larg decât noi, remarcă Monat. Evident, Cei care ne-au imprimat aceste semne ale fiarei, sau cum veţi vrea să le numiţi, nu aveau cunoştinţă de aptitudinile speciale ale speciei din care provine Kazz. Ceea ce dovedeşte că nici Ei nu sunt atoateştiutori.
— Bineînţeles! exclamă Burton. Şi nici infailibili. Altfel nu m-aş fi trezit în locul acela înainte de a fi resuscitat. Prin urmare, cine e persoana care nu posedă aceste simboluri pe frunte?
Vorbi reţinut, dar inima îi bătea grăbită. Dacă avea dreptate, Kazz putea depista un agent al fiinţelor care readuseseră la viaţă întreaga specie umană. Oare Ei să fie zeii deghizaţi?
— Robert Spruce! spuse Frigate.
— Înainte de a trage o concluzie, interveni Monat, nu uitaţi că omisiunea ar putea fi un accident.
— Vedem noi, spuse Burton pe un ton care nu prevestea nimic bun. Dar ce rost au aceste simboluri? De ce trebuie să fim însemnaţi?
— Probabil pentru identificare sau recenzare, emise Monat o părere. Doar Cei care ne-au adus aici ar putea şti.
— Să-l luăm pe Spruce la întrebări, propuse Burton.
— Întâi va trebui să-l prindem, răspunse Frigate. Kazz a făcut greşeala de a-i spune lui Spruce că ştie de simboluri. A gafat în timpul micului dejun. Eu nu eram de faţă, dar cei aflaţi acolo au afirmat că Spruce a pălit. Câteva minute mai târziu şi-a cerut scuze şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Am trimis echipe de cercetare în aval, dincolo de Fluviu, dar şi pe dealuri.
— Fuga lui e o recunoaştere a vinovăţiei, spuse Burton, care se înfuriase.
Oare oamenii erau însemnaţi ca vitele, într-un scop de neînţeles?
În cursul după-amiezei răpăitul tobelor anunţă că Spruce fusese capturat. Trei ore mai târziu, se afla în faţa mesei de consiliu din recent construita sală de întruniri. La masă se găseau membrii Consiliului. Uşile fuseseră închise, întrucât Consilierii socotiseră că audierea se putea desfăşura mai eficient în absenţa unei mulţimi de oameni. Cu toate acestea, lui Monat, Kazz şi Frigate li se îngăduise să asiste.
— Dă-mi voie să-ţi spun, începu Burton, că am hotărât să facem tot posibilul pentru a afla adevărul de la tine. Toţi cei prezenţi aici sunt din principiu împotriva torturii şi-i detestăm pe cei care apelează la astfel de procedee barbare. Dar considerăm că în situaţia de faţă aceste principii trebuie abandonate.
— Principiile nu trebuie abandonate sub nici un motiv, rosti calm Spruce. Scopul nu justifică niciodată mijloacele. Chiar dacă respectarea principiilor înseamnă înfrângere, moarte şi ignoranţă.
— Sunt prea multe în joc, spuse Targoff. Eu, care am fost victima unor oameni lipsiţi de principii; Ruach, torturat în câteva rânduri; ceilalţi sunt cu toţii de acord. Ca să aflăm de la tine adevărul, suntem în stare să folosim şi focul şi cuţitul. Trebuie să ştim. Hai, spune, eşti unul dintre Cei răspunzători de resuscitarea noastră?
— Nu sunteţi cu nimic mai buni decât Göring şi cei de teapa lui dacă mă veţi tortura, spuse Spruce. Vocea începuse să-i tremure. În realitate, sunteţi mult mai răi, fiindcă faceţi eforturi de a ajunge ca el pentru a dobândi ceva ce poate nici nu există. Ori, dacă există, nu merită un asemenea preţ.
— Spune-ne adevărul, îl sfătui Targoff. Nu ne minţi. Ştim că eşti agent; probabil chiar unul dintre Cei răspunzători de situaţia noastră.
— În piatra de colo arde un foc, îl avertiză Burton. Dacă nu vorbeşti pe dată, vei… ei bine, te vom prăji şi asta nu va fi cel mai mare chin prin care vei trece. Sunt o autoritate în ceea ce priveşte metodele chinezeşti şi arabe de tortură. Te asigur că aceste popoare aveau mijloace foarte rafinate de a stoarce adevărul de la oameni. Şi nu m-ar mustra conştiinţa să-mi pun cunoştinţele în practică.
Palid şi transpirat, Spruce spuse:
— Dacă faci asta, s-ar putea să-ţi anulezi şansele de a dobândi viaţa eternă. Asta te va întoarce din călătoria ta, întârziind atingerea ţintei finale.
— Ce înseamnă asta? întrebă Burton.
Spruce nu băgă în seamă întrebarea.
— Nu putem suporta durerea, bolborosi el. Suntem prea sensibili.
— Ai de gând să vorbeşti? se răsti Targoff.
— Până şi ideea autodistrugerii e dureroasă şi trebuie evitată, acceptând-o doar în caz de necesitate absolută, mormăi Spruce. Deşi ştiu că voi trăi din nou.
— Aşezaţi-l deasupra focului, dădu Targoff ordin către cei doi oameni care-l ţineau pe Spruce.
— Staţi o clipă, vorbi Monat. Spruce, ştiinţa neamului meu era mult mai avansată decât a pământenilor. Prin urmare, sunt mai îndreptăţit să emit o ipoteză în cunoştinţă de cauză. Dacă vei confirma vorbele mele, probabil că te-am putea scuti de proba focului şi de suferinţa de a-ţi trăda ade-văratele scopuri. În felul acesta, nu va fi o trădare în adevăratul înţeles al cuvântului.
— Te ascult, încuviinţă Spruce.
— Potrivit teoriei mele, sunteţi tereştri. Aparţineţi unei epoci mult ulterioară anului 2008. Probabil că sunteţi urmaşii puţinilor oameni care au supravieţuit acţiunii scannerului meu. Judecând după tehnologia şi puterea necesare pentru a reconstrui suprafaţa acestei planete într-o singură vale uriaşă a Fluviului, aparţineţi altui secol decât douăzeci şi unu. Ca o bănuială, secolul cincizeci e.n.?
Spruce privi spre foc, apoi spuse:
— Mai adaugă două mii de ani.
— Dacă această planetă are dimensiuni apropiate de ale Pământului, atunci poate găzdui doar un număr limitat de oameni. Unde sunt ceilalţi, cei născuţi morţi, copiii care au murit înainte de a împlini cinci ani, imbecilii şi idioţii şi cei care au trăit după secolul douăzeci?
— În altă parte, spuse Spruce.
Aruncă încă o privire spre foc şi strânse din buze.
— Neamul meu emisese o teorie potrivit căreia vor putea vedea în trecut. N-o să intru în detalii, dar era posibilă detectarea vizuală şi apoi înregistrarea evenimentelor din trecut. Călătoria în timp era, desigur, o simplă închipuire. Dar dacă voi aţi reuşit să faceţi ceea ce noi doar teoretizam? Dacă aţi înregistrat fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată? Apoi, găsind planeta asta, aţi modelat Valea Fluviului. Undeva, pesemne chiar sub scoarţă, aţi folosit conversia energie-materie, cu ajutorul căldurii miezului topit al planetei, să zicem, şi înregistrările pentru a recrea trupurile morţilor în nişte băi uriaşe, nu? Aţi utilizat tehnici biologice pentru a întineri organismele şi pentru a reface membrele, ochii şi aşa mai departe, corectând astfel orice defect fizic. Apoi, continuă Monat, aţi făcut noi înregistrări ale proaspăt createlor trupuri şi le-aţi stocat în memorii uriaşe, adevărat? Mai târziu, aţi distrus trupurile în băi. Le-aţi recreat prin intermediul metalului conductor care e folosit şi pentru încărcarea potirelor. Acestea puteau fi păstrate în subteran. Resuscitarea se produce astfel fără a recurge la mijloace supranaturale. Marea întrebare este: de ce?