— Ba da, însă i-aş resuscita doar pe cei care merită.
— Dar dacă ceilalţi nu acceptă criteriile tale? se opuse Spruce. Chiar crezi că eşti îndeajuns de bun şi înţelept pentru a judeca? Te-ai face egalul lui Dumnezeu? Nu, tuturor trebuie să li se dea a doua şansă, indiferent cât au fost de răi, egoişti, mici la suflet sau proşti. După aceea va depinde numai de ei…
Amuţi brusc, de parcă şi-ar fi regretat izbucnirea şi n-ar mai fi vrut să spună nimic.
— Pe de altă parte, spuse Monat, aţi fi putut dori să faceţi un studiu al umanităţii aşa cum a fost ea în trecut. Să înregistraţi toate limbile vorbite vreodată de oameni, obiceiurile, filozofiile, biografiile. Pentru a realiza asta, aveţi nevoie de agenţi, care să treacă drept resuscitaţi, pentru a se amesteca printre oamenii de pe valea Fluviului şi a lua notiţe, a observa şi studia. Cât va dura acest studiu? O mie de ani? Două? Zece? Un milion? Şi cum veţi scăpa de noi? Vom rămâne aici pe vecie?
— Veţi sta atât cât va fi nevoie pentru a vă reabilita, strigă Spruce. Apoi… Închise gura, îi fulgeră cu privirea şi reluă: Contactul permanent cu voi îi face chiar şi pe cei mai rezistenţi dintre noi să capete defecte umane. Chiar noi înşine trebuie să urmăm tratamente de reabilitare. Mă simt deja pângărit…
— Puneţi-l pe foc, ordonă Targoff. Vom obţine tot adevărul.
— Ba nu! strigă Spruce. Ar fi trebuit s-o fac de mult! Cine ştie ce…
Căzu la pământ şi pielea îşi schimbă culoarea, devenind cenuşiu-albăstruie. Doctorul Steinborg, unul dintre Consilieri, îl examină, dar le era limpede tuturor că Spruce murise.
— Doctore, mai bine l-ai lua de aici, spuse Targoff. Fă-i disecţia. Aşteptăm raportul tău.
— Doar cu cuţite din piatră, fără substanţe chimice sau microscop, ce fel de raport aşteptaţi? întrebă Steinborg. Dar îmi voi da toată silinţa.
După ce luară cadavrul de acolo, Burton reluă discuţia:
— Sunt încântat, nu ne-a silit să recunoaştem că întindeam coarda prea tare. Dacă şi-ar fi ţinut gura, poate ne-ar fi înfrânt.
— Deci chiar vroiai să recurgi la tortură? întrebă Frigate. Speram că n-ai de gând să pui ameninţarea în practică. Dacă o făceai, aveam de gând să plec şi să nu vă mai văd în ochi.
— Bineînţeles că n-am fi făcut-o, spuse Ruach. Spruce ar fi avut dreptate. N-am fi fost cu nimic mai buni decât Göring. Dar puteam încerca alte mijloace. Hipnoza, de exemplu. Burton, Monat şi Steinborg au fost experţi în domeniul acesta.
— Din nefericire, nu ştim dacă ne-a spus adevărul, recunoscu Targoff. De fapt, s-ar putea să ne fi minţit. Monat i-a sugerat nişte răspunsuri şi, dacă ele au fost greşite, Spruce ne-a tras pe sfoară aprobându-l pe Monat. După mine, nu putem fi deloc siguri.
Se puseră de acord asupra unui singur lucru. Şansele lor de a mai depista vreun agent datorită absenţei simbolurilor de pe frunte se năruiseră. Acum, când Ei — oricine ar fi fost aceşti Ei — ştiau despre capacitatea speciei lui Kazz de a distinge acele caractere, îşi vor lua măsuri de a împiedica detectarea.
Steinborg reveni peste trei ore.
— Nimic nu-l deosebeşte de alt exemplar de Homo sapiens. Doar acest mic amănunt. Le arătă o bilă neagră şi strălucitoare de mărimea unei gămălii de chibrit. Am găsit-o pe suprafaţa proencefalului. Era legată de nervi cu nişte fire atât de fine, încât nu le-am putut vedea decât la un anumit unghi, când au licărit în lumină. Părerea mea e că Spruce s-a sinucis cu ajutorul acestui dispozitiv şi că a reuşit pur şi simplu gândind că moare. Într-un mod care mie-mi scapă, această biluţă a transpus dorinţa de moarte în faptă. Pesemne c-a reacţionat la comanda mintală, eliberând o otravă pe care nu am posibilitatea s-o analizez.
Îşi încheie raportul şi le dădu biluţa, care trecu din mână în mână.
Treizeci de zile mai târziu, Burton, Frigate, Ruach şi Kazz se întorceau dintr-o expediţie în susul Fluviului. Zorile stăteau să apară.
Ceaţa grea şi rece care apărea în minutele de dinaintea zorilor plutea până la doi metri deasupra Fluviului, învăluindu-i. Oriîncotro s-ar fi uitat, nu puteau vedea mai departe de doi paşi, însă Burton, care stătea la prova ambarcaţiunii din lemn de bambus cu un singur catarg, ştia că se aflau aproape de malul apusean. În aceste porţiuni cu adâncime redusă, curentul era mai leneş, iar ei tocmai cârmiseră spre babord, venind dinspre mijlocul Fluviului.
Dacă nu greşise calculele, erau în preajma ruinelor sălii lui Göring. Se aştepta ca din ceaţa densă care acoperea totul să apară o zonă ceva mai întunecată, marginea pământului pe care acum îl numea cămin. Pentru Burton, căminul fusese dintotdeauna locul unde revii cu pas măsurat, căutându-ţi refugiul şi tihna, fortăreaţa temporară în care poţi scrie o carte despre ultima expediţie făcută, bârlogul unde să-ţi oblojeşti rănile proaspete, reduta de unde să priveşti spre noi tărâmuri demne de a fi cercetate.
Astfel, la numai două săptămâni după moartea lui Spruce, Burton simţea nevoia să meargă într-un alt loc decât acela în care se afla acum. Auzise zvonuri despre descoperirea de cupru pe malul apusean, la circa o sută de mile în amonte. Aceasta era o fâşie de mal lungă doar de douăsprezece mile, locuită de sarmaţi din secolul al cincilea î.e.n. şi frizieni din secolul al treisprezecelea.
Burton nu credea că relatările erau în întregime adevărate, dar ele îi ofereau o scuză pentru a călători. Plecase singur, ignorând rugăminţile Alicei de a o lua cu el.
Acum, după o lună de voiaj şi aventuri, nu tocmai neplăcute, erau aproape de casă. Zvonurile nu fuseseră lipsite de orice temei. Se găsea cupru, dar în cantităţi neînsemnate. Cei patru bărbaţi se urcaseră în barcă pentru a naviga mai uşor în josul curentului, având pânzele mereu umflate de vântul care nu slăbea o clipă. Călătoriseră în cursul zilei şi trăseseră barca pe uscat la orele de masă ori de câte ori găsiseră oameni primitori pe care nu-i deranja că şi alţii se foloseau de pietrele-potir. Noaptea dormiseră printre prieteni ori, dacă se aflau în ape ostile, navigau pe întuneric.
Efectuaseră ultima etapă a călătoriei după apusul soarelui. Înainte de a ajunge acasă, aveau să treacă printr-o zonă a văii unde pe un mal trăiau indieni mohawk, iar pe celălalt, cartaginezi din secolul al treilea e.n., la fel de nesătui. Strecurându-se prin dreptul lor la adăpostul întunericului şi ceţii, erau aproape acasă.
Deodată, Burton strigă:
— Uite malul! Pete, coboară catargul! Kazz, Lev, vâsliţi contra! Mai repede!
Câteva minute mai târziu coborâseră pe mal şi trăseseră ambarcaţiunea uşoară afară din apă, lăsând-o pe pământul care urca într-o uşoară pantă. Acum, când ieşiseră din ceaţă, puteau vedea cerul luminându-se vag deasupra munţilor dinspre răsărit.
— Nici nu se putea mai bine! exclamă Burton. Suntem la zece paşi de piatra-potir de lângă ruine.
Privi cercetător spre colibele din bambus înşirate pe câmpie, care se ridicau deasupra ierburilor înalte sau erau adăpostite sub copacii uriaşi de pe coline.
Nu se vedea nici ţipenie. Întreaga vale dormea.
— Nu vi se pare ciudat că nu s-a sculat nimeni? întrebă Burton. Sau că n-am fost somaţi de santinele?
Frigate arătă spre turnul de pază din dreapta lor.
Blestemând, Burton exclamă:
— Dumnezeule, au adormit ori şi-au părăsit posturile! Dar, în timp ce spunea toate acestea, îşi dădu seama că nu era vorba de neglijenţă în serviciu. Deşi nu le destăinui nimic celorlalţi, în momentul când păşise pe mal simţise că ceva nu era în regulă. Porni să traverseze câmpia în goană, îndreptându-se spre coliba în care locuiau Alice şi el.
Alice dormea pe un pat din iarbă şi lemn de bambus în partea dreaptă a construcţiei. Îi văzu doar capul, fiindcă era ghemuită sub o pătură încropită din prosoape fixate între ele cu cleme magnetice. Burton azvârli pătura deoparte, se lăsă în genunchi lângă patul scund şi o ridică în capul oaselor. Ea îşi legănă moale capul, iar braţele îi atârnară fără vlagă. Dar avea o culoare sănătoasă în obraji şi respira normal.
O strigă pe nume de trei ori. Ea continuă să doarmă. O pălmui pe ambii obraji; apărură urme roşiatice. Pleoapele îi tresăriră, apoi adormi la loc.
Curând apărură Frigate şi Ruach.
— Ne-am uitat şi în alte colibe, spuse Frigate. Dorm cu toţii. Am încercat să-i trezesc pe câţiva, dar poţi să tai lemne pe ei. Ce s-a întâmplat?
— Cine crezi că are puterea sau dorinţa de a face aşa ceva? întrebă retoric Burton. Spruce! El şi neamul lui, oricine ar fi Ei!
— De ce? întrebă Frigate înspăimântat.
— Mă căutau pe mine. Trebuie să fi venit ascunşi de ceaţă şi i-au adormit pe toţi cei care locuiesc în zona asta.
— Asta s-ar putea realiza uşor cu un gaz adormitor, interveni Ruach. Deşi ar putea poseda mijloace pe care noi nici nu le-am visat.
— Pe mine m-au căutat! strigă Burton.
— Dacă e adevărat, asta înseamnă că s-ar putea întoarce la noapte, spuse Frigate. Dar de ce te caută Ei tocmai pe tine?
— Fiindcă, din câte ştim, el a fost singurul om care s-a trezit în faza de preresuscitare, răspunse Ruach în locul lui Burton. Rămâne un mister de ce s-a întâmplat aşa. Dar e limpede că s-a întâmplat ceva neprevăzut. E un mister şi pentru Ei. Mă simt îndemnat să cred că Ei au analizat situaţia şi, în cele din urmă, au hotărât să vină aici. Poate pentru a-l răpi pe Burton, cu gând să-l studieze; cine ştie ce grozăvie pun la cale.
— Tot ce se poate. Au vrut să şteargă din memoria mea cele văzute în camera unde pluteau corpurile, gândi Burton cu voce tare. Aşa ceva n-ar depăşi posibilităţile Lor ştiinţifice.
— Dar ai povestit întâmplarea asta multor oameni, spuse Frigate. N-ar putea să-i depisteze pe toţi şi să şteargă amintirea poveştii tale din mintea lor.