Burton îi întinse mâna şi spuse:
— Păi, da. Burton.
Individul ridică sprâncenele lipsite de păr şi exclamă:
— Burton? Se aplecă uşor în faţă, mijindu-şi ochii cercetător. Greu de zis… nu se poate… Se îndreptă de spate şi continuă: Numele meu e Frigate. F-R-I-G-A-T-E. Apoi se uită în jur şi rosti cu glas tremurător: Nu-s în stare să leg o vorbă. Toată lumea e într-o cumplită stare de şoc, înţelegi? Simt c-o să mă destram. Dar… iată-ne şi aici… iarăşi vii… tineri, fără focul iadului, cel puţin deocamdată. M-am născut în 1918 şi am murit în 2008… din cauza acestui extraterestru… Nu-i port pică… el doar s-a apărat, înţelegi?
Vocea i se pierdu într-o şoaptă. Zâmbi agitat spre Monat.
— Îl cunoşti pe acest… Monat Grrautut?
— Nu chiar, răspunse Frigate, dar l-am văzut la televizor, bineînţeles, şi am auzit şi citit destule despre el.
Îi întinse mâna, deşi se aştepta să fie refuzat. Monat surâse şi-şi strânseră mâinile.
— Cred c-ar fi bine să rămânem împreună, sugeră Frigate. Ne-am putea apăra mai uşor.
— De ce? se miră Burton, deşi ştia răspunsul destul de bine.
— Doar ştii cât de perfizi sunt oamenii, spuse Frigate. De îndată ce se vor obişnui cu gândul resuscitării, vor începe să lupte între ei pentru femei, hrană şi alte lucruri pe care şi le-ar dori. Eu unul consider că ar fi profitabil să ne împrietenim cu acest om de Neanderthal sau ce-o fi el. Ne-ar prinde bine în cazul unei încăierări.
Kazz, cum avea să-i rămână numele, părea extrem de onorat să fie acceptat. În acelaşi timp, se arătă bănuitor faţă de oricine se apropia prea mult de grup.
Pe lângă ei trecu o femeie bolborosind în germană:
— Doamne! Ce-am făptuit ca să Te mânii?
Un bărbat cu pumnii încleştaţi, ridicaţi până la, înălţimea umerilor, răcnea în idiş:
— Barba mea! Barba!
Un altul, arătând către propriile organe genitale, urla în slovenă:
— Au făcut din mine un evreu! Evreu! Vă daţi seama? Nu, nu se poate!
Burton rânji înveselit şi remarcă:
— Nici nu-i trece prin minte că poate a devenit mahomedan, ori aborigen australian, ori egiptean din vremuri antice, fiindcă şi acolo se practica circumcizia.
— Dar ce-a spus? se interesă Frigate.
Burton îi traduse, iar Frigate izbucni în râs.
Pe lângă ei trecu o femeie grăbită; făcea încercări disperate să-şi acopere sânii şi zona pubiană cu mâinile. Murmura întruna:
— Ce vor zice, ce vor crede despre mine?
Dispăru printre copaci.
Trecură apoi un bărbat şi o femeie; amândoi vorbeau cât îi ţinea gura de tare, de parcă ar fi fost de o parte şi de alta a unei şosele cu trafic intens.
— Nu putem fi în rai. Ştiu, Dumnezeule, ştiu! L-am văzut şi pe Giuseppe Zomzini, şi-ţi aminteşti ce om rău a fost. Ar trebui să ardă în focul iadului! Da, ştiu… a furat din trezorerie, frecventa casele de toleranţă, bea până cădea sub masă, şi totuşi e aici! Ştiu, ştiu…
O altă femeie alerga strigând în germană:
— Tăticule! Tati! Unde eşti? Sunt eu, scumpa ta Hilda!
Un bărbat se uită urât la ei şi repetă de mai multe ori în ungureşte:
— Sunt la fel de bun ca oricare şi mai bun decât mulţi alţii. Să-i ia dracu' pe toţi.
— Mi-am irosit toată viaţa, toată! Câte n-am făcut pentru ei, iar acum…, se jeluia o femeie.
Un bărbat care legăna cilindrul de metal de parcă ar fi fost o cădelniţă striga:
— Urmaţi-mă către munţi! Urmaţi-mă! Ştiu adevărul, oameni buni! Urmaţi-mă! Vom fi în siguranţă la sânul Domnului! Nu daţi crezare nălucirilor din jurul vostru, urmaţi-mă! Eu vă voi deschide ochii!
Alţii vorbeau incoerent ori stăteau muţi, cu buzele strânse ca şi cum s-ar fi temut să exprime ce-i apăsa pe suflet.
— Va trece multă vreme până-şi vor recăpăta încrederea în ei înşişi, spuse Burton.
Dar şi pe el îl încerca teama că-i va trebui mult timp până să accepte acest univers aşa cum era.
— Poate că nu vor afla niciodată adevărul, interveni Frigate.
— Ce vrei să insinuezi?
— Nici pe Pământ n-au ştiut Adevărul — cu A mare — de ce l-ar afla tocmai aici? Ce te face să crezi că vom asista la o revelaţie?
Burton ridică din umeri.
— Nimic. Dar cred c-ar trebui să stabilim exact unde ne aflăm şi cum putem supravieţui aici. Dacă stai locului, îţi stă şi norocul. Arătă spre fluviu: Vedeţi ciupercile acelea de piatră? Par să fie situate la o milă depărtare una de alta. Ce rost or avea?
— Dacă te-ai fi uitat mai atent la ele, spuse Monat, ai fi observat că pe suprafaţa lor se află vreo şapte sute de ieşituri rotunde, exact de dimensiunea bazei cilindrilor. De fapt, există un recipient plasat chiar în mijlocul ciupercii. Cred că dacă l-am examina ne-am lămuri asupra destinaţiei tuturor cilindrilor. Bănuiesc, de altfel, că a fost aşezat acolo tocmai pentru ca noi să procedăm ca atare.
Curând, de ei se apropie o femeie. De înălţime potrivită, cu o siluetă minunată şi cu un chip care ar fi fost de-a dreptul frumos dacă era încadrat de bucle. Avea ochi mari, negri. Nu făcu nici o încercare de a-şi ascunde goliciunea. Burton nu se simţi câtuşi de puţin atras de ea, aşa cum nici alte femei nu-i stârniseră interesul. Deocamdată era prea amorţit.
Femeia li se adresă vorbind melodios, cu accentul celor educaţi la Oxford:
— Domnilor, vă rog să mă iertaţi. Mi-a fost imposibil să nu aud ce spuneaţi. Sunteţi singurii englezi pe care i-am auzit vorbind de când m-am trezit aici… oriunde ar fi acest loc. Sunt englezoaică şi vă cer să mă protejaţi. Mă las la mila domniilor voastre.
— Din fericire pentru dumneavoastră, doamnă, v-aţi adresat cui trebuia. Personal vorbind, vă pot asigura că vă veţi bucura de toată protecţia de care sunt capabil. Deşi, dacă aş fi ca unii dintre englezii pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii, poate că n-ar fi fost cea mai bună alegere. Şi fiindcă veni vorba, dumnealui nu este englez, ci yankeu.
O exprimare atât de ceremonioasă şi politicoasă părea ciudată într-o asemenea zi, în care se auziseră atâtea răcnete şi urlete, iar oamenii se treziseră goi-puşcă şi lipsiţi de păr ca nişte nou-născuţi.
Femeia ii întinse mâna lui Burton.