În locul unde trebuia să se afle cadavrul, apa bolborosea. Pe neaşteptate, la suprafaţă apăru spinarea întunecată a unui peşte şi aripioara dorsală de culoare argintie.
— S-ar părea că temerile domniei voastre privind spurcarea apei sunt inutile, o linişti el pe Alice. Orice fluviu îşi are gunoierii lui. Mă-ntreb însă… dacă e prudent să înotăm.
Deşi intrase în apă, omul primitiv scăpase nevătămat. Acum stătea dinaintea lui Burton, îndepărtându-şi cu palmele picăturile de apă de pe trupul lipsit de păr şi rânjindu-şi dinţii laţi. Era înspăimântător de urât. Însă cunoştinţele lui, chiar dacă erau rudimentare, se dovediseră deja extrem de folositoare în această lume, aflată şi ea la începuturile sale. Pe de altă parte, prezenţa lui ar fi fost liniştitoare în cazul vreunei încăierări. Deşi scund, era extraordinar de puternic. Oasele lui scurte şi groase constituiau o bază solidă pentru musculatura viguroasă. Se vedea de la o poştă că se ataşase de Burton, căruia îi făcea plăcere să creadă că primitivul, cu instinctul său sigur, „ştia” că acesta era omul ce trebuia slujit dacă voia să supravieţuiască. Pe de altă parte, fiind mai apropiat de lumea animalelor, el putea fi mult mai intuitiv. Cu alte cuvinte, putea detecta forţa psihică a lui Burton şi simţi o afinitate faţă de el.
Burton îşi aduse aminte că reputaţia în ceea ce privea propriile i puteri paranormale era propria sa creaţie, iar acest lucru putea fi numit, într-un cuvânt, înşelătorie. Atât de mult vorbise de calităţile pe care le deţinea, luând de bune şi laudele soţiei, încât ajunsese să şi creadă în propriile lui puteri supranaturale. Existau însă momente când îşi aducea aminte că „puterea” lui era cel puţin pe jumătate falsă.
Cu toate acestea, se dovedea un hipnotizator destul de bun şi era convins că, atunci când se concentra, ochii săi radiau o forţă extrasenzorială. Pesemne că aceste însuşiri îl fascinaseră pe omul primitiv.
— Stânca a degajat o energie impresionantă, explică Lev Ruach. Trebuie să fi fost de natură electrică. Dar de ce? Nu pot crede că a fost ceva lipsit de sens.
Burton privi la stânca în formă de ciupercă. Cilindrul cenuşiu aflat în adâncitura centrală părea să fi rămas neafectat de descărcarea electrică. Burton atinse piatra. Era caldă, ca şi cum ar fi fost expusă doar la soare şi nimic mai mult.
— N-o atinge! strigă Lev Ruach. S-ar putea să mai urmeze o…, şi se opri văzând că avertismentul lui venea prea târziu.
— O noua descărcare? făcu Burton. Nu prea cred. Poate mai târziu. Cilindrul acela a fost pus acolo pentru ca noi să învăţăm cum să-l folosim.
Se sprijini cu mâinile de „pălăria” ciupercii şi sări pe ea. Uşurinţa cu care reuşise asta îl umplu de încântare. De multă vreme nu se mai simţise atât de tânăr şi puternic. Sau flămând.
Câţiva oameni din mulţime strigară la el să coboare înainte ca flăcările albăstrui să izbucnească iarăşi. Alţii priveau de parcă ar fi sperat să asiste la un nou spectacol. Majoritatea se mulţumeau să-l vadă riscându-şi viaţa.
Nu se întâmplă nimic, deşi bănuise că va fi făcut scrum. Sub picioarele lui goale, piatra degaja doar o căldură plăcută.
Păşi peste sutele de adâncituri aflate în piatră şi, ajungând la cilindru, îşi petrecu degetele pe sub marginea capacului, care se desfăcu uşor. Simţindu-şi inima bătând puternic din cauza emoţiei, aruncă o privire înăuntru. Se aşteptase la un miracol, iar acesta se produsese. Despărţiturile din interior conţineau şase mici conteinere pline.
Făcu semn celor din grupul său să se apropie. Kazz sări pe pălărie fără nici un efort vizibil. Frigate, care-şi revenise după greaţa de care suferise, urcă şi el cu dezinvoltura unui atlet. Dacă n-ar avea un stomac atât de sensibil, omul ar fi o achiziţie valoroasă, gândi Burton. Frigate se întoarse şi o trase pe Alice, care ajunse sus agăţată de mâinile lui.
După ce se adunară cu toţii în jurai cilindrului să vadă ce conţinea, Burton spuse:
— Un adevărat festin! Priviţi! Friptură, mare şi suculentă. Pâine cu unt. Dulceaţă. Salată. Şi asta ce-o fi? Un pachet de ţigări? Daa! Şi un trabuc. Plus o ceaşcă de whisky, foarte fin, judecând după miros. Şi mai e ceva… necunoscut.
— Par nişte lame de gumă, îşi dădu cu părerea Frigate. Fără ambalaj. Iar asta trebuie să fie… nu se poate. Brichetă?
— Mâncare! răcni un bărbat solid, care nu făcea parte din „grupul său”, după cum constată Burton. Acesta stătuse cu ochii pe ei, iar acum piatra era escaladată şi de alţi oameni. Burton vârî mâna în conteiner şi înşfacă obiectul argintiu şi rectangular aflat pe fund. Frigate spusese că era vorba de o brichetă. Nu mai auzise cuvântul, dar bănui că acel lucra producea o flacără pentru aprinderea ţigărilor. Ţinu obiectul ascuns în palmă şi cu mâna cealaltă închise capacul. Simţea că-i lasă gura apă, iar stomacul începuse să-i chiorăie de foame. Ceilalţi păreau la fel de nerăbdători; expresia de pe feţele lor dovedea că mi pricepeau de ce nu scotea mâncarea din conteiner.
Bărbatul solid, vorbind în italiana răstită din regiunea Trieste, strigă:
— Mi-e foame, şi cine şi-a pus în gând să mă oprească va muri de mâna mea! Deschide chestia aceea!
Ceilalţi nu scoaseră o vorbă, dar se vedea că aşteptau ca Burton să se opună. Insă el, în loc să ia atitudine, spuse:
— Descurcu-te singur, şi se îndepărtă.
După ce văzuseră şi mirosiseră mâncarea, mai toţi oamenii lui şovăiră, iar lui Kazz aproape că-i curgeau balele. Burton le explică:
— Uitaţi-vă la gloata asta. Peste câteva clipe se vor încăiera. Eu zic să-i lăsăm să-şi spargă capetele pentru o îmbucătură. Să nu vă-nchipuiţi că mi-e frică de luptă, vă rog să înţelegeţi, adăugă el, privindu-i bătăios. Dar sunt convins că la vremea cinei vom avea mâncare din belşug. Recipientele astea, numiţi-le potire dacă vreţi, trebuie lăsate pe piatră pentru a se umple. Atâta lucru mi-e clar, de aceea a fost lăsat unul aici.
Merse până la marginea dinspre mal şi coborî. Pălăria ciupercii era deja înţesată de oameni, iar mulţi alţii se străduiau să urce pe ea. Bărbatul mătăhălos înşfăcase bucata de friptură şi muşcase din ea, dar cineva încercă să i-o smulgă. Omul răcni furios şi, croindu-şi drum cu forţa prin mulţime, ajunse la marginea pietrei şi făcu un salt în apă, ieşind la suprafaţă aproape imediat. În tot acest timp, bărbaţii şi femeile ţipau sălbatic, lovindu-se unii pe alţii pentru a pune mâna pe mâncarea şi obiectele rămase în cilindru.
Bărbatul care sărise în fluviu făcea pluta şi-şi termina friptura. Burton îl urmări cu atenţie, pe jumătate convins că va fi înhăţat de peşti, însă el se îndepărtă netulburat, dus la vale de curent.
Pietrele de pe ambele maluri viermuiau de oameni care se luptau pentru o bucăţică de mâncare.
Burton merse până când nu mai auzi larma mulţimii şi se aşeză. O parte din membrii grupului îi urmară exemplul, alţii rămaseră în picioare să privească foiala şi hărmălaia oamenilor. Piatra-potir arăta ca o ciupercă mare năpădită de viermi albicioşi care făceau o larmă de nedescris. Unii dintre ei deveniseră acum roşii, căci se ajunsese deja la vărsare de sânge.
Latura cea mai deprimantă a acelor scene o constituia purtarea copiilor. Deşi ştiuseră că în potir se afla mâncare, la început aceştia se ţinuseră deoparte. Flămânzi şi înspăimântaţi de urletele şi încăierările dintre adulţi, se porniseră pe plâns. Fetiţei care se afla cu Burton nu-i dăduseră lacrimile, dar începuse să tremure. Rămase lângă el, încolăcindu-şi braţele pe după gâtul lui. Burton o bătu uşurel pe spate, murmurând cuvinte de încurajare pe care ea nu le putea înţelege, însă tonul lui blând o linişti.
Soarele cobora spre asfinţit. Peste două ore avea să fie ascuns de impunătorul lanţ muntos dinspre apus, dar mai erau multe ore până la căderea întunericului deplin. Nu aveau cum să stabilească durata zilei. Temperatura crescuse, însă căldura soarelui nu era câtuşi de puţin apăsătoare, iar dinspre fluviu venea o adiere răcoroasă.
Kazz începu să gesticuleze, dând de înţeles că ar avea nevoie de un foc pentru a prelucra vârful unei suliţe din bambus. Nu încăpea nici o îndoială că vroia să-l întărească trecându-l prin foc.
Burton privi cercetător obiectul metalic luat din potir. Era făcut dintr-un metal dur de culoare argintie, având o formă rectangulară şi plată, cu dimensiunile de cinci centimetri pe un centimetru. La unul dintre capete se vedea un orificiu, iar la celălalt, o glisieră. Puse unghia degetului mare pe partea ieşită în afară a glisierei şi împinse. Glisiera se deplasă în jos câţiva milimetri şi din orificiul de la celălalt capăt ieşi o sârmă subţire. Emitea o strălucire albă, vizibilă chiar şi în lumina puternică a soarelui. Atinse vârful sârmei de un fir de iarbă care se ofili imediat. Apoi făcu o gaură fumegândă în capătul suliţei din bambus. Burton împinse la loc glisiera şi sârma reintră în locaşul ei argintiu, amintind de o ţestoasă care-şi retrage capul în carapace.
Frigate şi Ruach se mirară cu voce tare de puterea dovedită de minusculul obiect. Era nevoie de o tensiune foarte mare pentru a încălzi sârma atât de mult. Câte aprinderi putea asigura bateria sau pila radioactivă aflată înăuntru? Cum se putea înlocui sursa de alimentare?
Întrebări care, o dată cu trecerea timpului, aveau să-şi găsească probabil răspunsul. Cea mai importantă era cum de fuseseră readuşi la viaţă în trupuri tinere. Cei care realizaseră acest lucru aveau puteri zeieşti. Orice analiză a acestui miracol le-ar fi oferit doar un subiect de conversaţie, fără a le da posibilitatea de a afla adevărul.
După o vreme, mulţimea se împrăştie. Cilindrul rămase răsturnat pe piatra-potir, alături de câteva trupuri fără viaţă, iar câţiva dintre cei care coborâseră erau răniţi. Burton se strecură printre oameni. O femeie avea zgârieturi adânci pe faţă, mai ales în jurul ochiului drept. Scâncea, dar nimeni nu-i acorda nici o atenţie. Un bărbat stătea pe pământ ţinându-se de pântecele care-i fusese brăzdat de unghii ascuţite.
Dintre cei patru oameni care zăceau pe piatră, trei îşi pierduseră cunoştinţa. Îşi veniră în simţiri după ce fură stropiţi cu apă din potir. Cel de-al patrulea, un bărbat subţirel şi scund, îşi pierduse viaţa. Cineva îi frânsese gâtul.
Burton privi din nou spre soare şi remarcă:
— Nu ştiu cu exactitate când va sosi ora mesei de seară. Propun să ne întoarcem imediat după ce soarele va dispărea dincolo de munte. Ne vom aşeza potirele, vasele sfinţite, sufertaşele, sau cum le-o fi zicând, în adânciturile de aici. Apoi vom aştepta. Până una-alta…
Putea azvârli cadavrul în fluviu, însă descoperise la ce i-ar fi fost de folos. Le spuse celorlalţi ce vroia, iar ei îl dădură jos de pe piatră şi porniră cu el spre dealuri. Frigate şi Galeazzi, fost importator din Trieste, formară primul schimb. Frigate s-ar fi lipsit de această plăcere, dar când fusese rugat de Burton, apucase să încuviinţeze cu un gest din cap. Prinse cadavrul de picioare şi porni înainte, urmat de Galeazzi, care îl ţinea de subsuori. Ţinând copila de mână, Alice păşea în spatele lui Burton. Câţiva oameni se uitară curioşi, alţii le puseră întrebări sau comentară gestul lor, dar Burton nu-i luă în seamă. După jumătate de milă, transportarea cadavrului căzu în sarcina lui Monat şi Kazz. Prezenţa cadavrului părea să nu o tulbure pe fetiţă. Nici cadavrul carbonizat văzut mai devreme nu o îngrozise, ci îi stârnise doar curiozitatea.
— Dacă e cu adevărat originară din Galia antică, atunci sigur e obişnuită să vadă cadavre carbonizate, spuse Frigate. Dacă-mi amintesc eu bine, în cursul ceremoniilor religioase, galii aduceau ofrande vii pe care le ardeau în coşuri din nuiele. Nu ştiu dacă ofrandele erau închinate unui zeu sau unei zeiţe. Tare-aş vrea să pot consulta o carte pe acest subiect. Crezi că vom avea vreodată biblioteci aici? Eu unul sunt convins c-o să înnebunim dacă n-o să avem ce citi.
— Rămâne de văzut, spuse Burton. Dacă nu ni se oferă, ne vom face noi una. Asta, dacă va fi posibil.
Se gândi că întrebarea lui Frigate era prostească dar, trecând prin asemenea momente, cine putea rămâne întreg la minte?
O dată ajunşi la poalele dealului, Rocco şi Brontich îi schimbară pe Kazz şi Monat. Burton îi conduse după câţiva copaci prin iarba înaltă până la brâu, ale cărei fire tăioase le zgârie pielea de pe picioare. Tăie un fir de iarbă cu cuţitul şi-i încercă rezistenţa şi flexibilitatea. Frigate se ţinea aproape de el şi părea incapabil să-şi controleze limbuţia. Burton socoti că omul vorbea fără încetare ca să uite de moartea celor doi.
— Gândeşte-te numai câte cercetări trebuie făcute dacă toţi oamenii care au trăit vreodată sunt aici! Nu uita misterele istoriei şi întrebările la care s-ar putea găsi răspuns! Ai putea discuta cu John Wilkes Booth, aflând astfel dacă Ministrul Apărării, Stanton, a complotat pentru asasinarea lui Lincoln. Ai putea descoperi identitatea lui Jack Spintecătorul. Sau ai şti dacă Ioana d'Arc a făcut parte dintr-o sectă de vrăjitoare. Ai vorbi cu Mareşalul Ney, care a luptat sub Napoleon, şi te-ai lămuri dacă a scăpat de plutonul de execuţie şi a devenit profesor în America.
Ai şti adevărata versiune a atacului de la Pearl Harbor. Ori ai putea vedea chipul Omului cu Masca de Fier, dacă o asemenea persoană a existat în realitate. Ai avea prilejul să-i iei un interviu Lucreţiei Borgia şi celor care au cunoscut-o, descoperind în felul acesta dacă a folosit otravă pentru a-şi ucide duşmanii, aşa cum se susţine. Ai putea afla identitatea asasinului celor doi prinţi din Turnul Londrei. Pesemne că Richard al III-lea i-a ucis. În ceea ce te priveşte, există multe pete albe, fiindcă biografii tăi n-au reuşit să cunoască toate aspectele vieţii tale. Chiar ai avut o iubită de origine persană, cu care voiai să te însori şi de dragul căreia ai fost gata să renunţi la toate, inclusiv la cei de un neam cu tine? A murit înainte de a vă căsători, iar pierderea ei te-a afectat atât de mult încât ai hotărât să n-o uiţi câtă vreme vei trăi?
Burton se uită încruntat la el, Nici nu-l întâlnise bine pe acest om, iar el începuse deja să-i scormonească prin amintirile cele mai sfinte. Purtarea lui era de neiertat.
Frigate se trase înapoi spunând:
— Şi… şi… în fine, trebuie să avem răbdare, îmi dau seama. dar ştiai că soţia ta a pus să ţi se facă slujbă la scurt timp după ce ai murit şi că ai fost înmormântat într-un cimitir catolic? Tocmai tu, necredinciosul!
Lev Ruach, ai cărui ochi exprimaseră o uimire din ce în ce mai mare pe măsură ce Frigate îşi continuase sporovăială, spuse: