— N-aş vrea să vă mint şi nici nu-i nevoie s-o fac. Eu sunt acela.
Lev Ruach scuipă spre Burton, dar vântul îl împiedică să-l nimerească în obraz.
— Pui de căţea! strigă el! Nazist nenorocit! Am citit despre tine. Cred că, în multe privinţe, te-ai arătat o persoană demnă de admiraţie. Dar ai fost antisemit!
Burton tresări şi răspunse:
— Duşmanii mei au lansat acest zvon josnic şi neîntemeiat. Dar apropiaţii mei, care cunosc realitatea, n-ar face asemenea afirmaţii. Şi acum, cred că…
— Dar nu tu ai scris Evreul, ţiganul şi Islamul? întrebă Ruach pe un ton batjocoritor.
— Ba da, recunoscu Burton. Roşi, iar când privi în jos, văzu că şi corpul i se congestionase. După cum vroiam să spun înainte de a mă întrerupe atât de nepoliticos, socot c-ar fi mai bine să plecăm. În alte condiţii, poate că ţi-aş fi sărit deja la beregată. Cel care-mi vorbeşte astfel trebuie să-şi susţină vorbele cu argumente. Însă împrejurările de acum sunt cel puţin ciudate şi pesemne că te-au lăsat nervii. N-am cum să-mi dau seama. Dar dacă n-ai de gând să-ţi ceri scuze pe dată ori să pleci, o să las în urma mea încă un cadavru.
Ruach îşi încleştă pumnii şi-l măsură furios, apoi se răsuci pe călcâie şi se îndepărtă.
— Ce înseamnă nazist? îl întrebă Burton pe Frigate.
Americanul îi dădu toate lămuririle necesare.
— Am multe de învăţat despre evenimentele petrecute după moartea mea. Individul acela are păreri greşite despre mine. Nu sunt nazist. Zici că Anglia a devenit o putere de rangul doi? La numai cincizeci de ani după ce am murit? Mi se pare greu de crezut.
— Ce interes am să te mint? Nu te necăji din pricina asta. Înainte de sfârşitul secolului douăzeci, Anglia renăscuse, într-o manieră tare curioasă, adevărat, dar era prea târziu.
Ascultându-l pe yankeu, Burton se simţi mândru de patria lui. Deşi Anglia îl tratase mai mult cu indiferenţă şi fiecare şedere pe insulă îl făcea să se gândească la plecare, ar fi fost în stare să-şi dea şi viaţa pentru ea. De altfel o slujise cu credinţă pe Regină.
— Dacă ai ghicit cine sunt, de ce n-ai spus nimic până acum? întrebă el pe neaşteptate.
— Vroiam să fiu sigur. Pe de altă parte, n-am prea avut ocazia să stabilim relaţii mondene, îi răspunse Frigate. Şi nici de altă natură, adăugă el, trăgând cu coada ochiului la silueta minunată a Alicei Hargreaves. Ştiu şi despre ea destule lucruri, dacă e cine cred eu.
— Asta mă depăşeşte, o scurtă Burton.
Se opri locului. Urcaseră panta unei coline şi ajunseseră pe culme. Lăsară cadavrul pe pământ, la poalele unui uriaş pin roşu.
Având în mână un cuţit din piatră, Kazz se ghemui imediat lângă corpul carbonizat. Îşi lăsă capul pe spate şi intonă câteva fraze din ceea ce părea a fi o incantaţie religioasă. Apoi, până să apuce vreunul dintre ei să protesteze, spintecă trupul neînsufleţit şi-i smulse ficatul.
Îngroziţi, aproape toţi izbucniră în strigăte. Burton se mulţumi să mormăie ceva nedesluşit. Parcă hipnotizat, Monat îl fixă cu privirea.
Kazz îşi înfipse dinţii în ficatul încă sângerând şi rupse o bucată mare. Începu să mestece, evidenţiindu-şi astfel fălcile masive şi musculoase, şi, căzut în extaz, rămase cu ochii întredeschişi. Burton făcu un pas către el şi întinse o mână, vrând să protesteze. Kazz rânji arătându-şi toţi dinţii şi, tăind o bucată, i-o oferi lui Burton. Refuzul acestuia îl uimi peste măsură.
— Un canibal! exclamă Alice Hargreaves. Of, Dumnezeule, un canibal puturos şi plin de sânge! Asta-i mult lăudata viaţă de apoi? '
— Nici strămoşii noştri n-au fost mai breji, spuse Burton. Îşi revenise din şoc, ba chiar îl amuza puţin reacţia celorlalţi. într-o regiune în care hrana e puţină şi deci la mare preţ, gestul lui este în primul rând de ordin practic. Iată cum, în lipsa uneltelor trebuincioase, am rezolvat şi problema îngropării cadavrului. Mai mult de atât, dacă ne-am înşelat cumva presupunând că potirele ne vor asigura hrana, s-ar putea ca în scurtă vreme să urmăm exemplul dat de Kazz.
— Niciodată! strigă Alice. Mai bine mor!
— Nici nu mă îndoiesc că aşa se va întâmpla, constată rece Burton. Propun să ne retragem pentru a-i îngădui să termine de mâncat. Oricum nu-mi stârneşte foamea, iar manierele lui mi se par la fel de dezgustătoare ca ale pionierilor din vestul sălbatic. Sau ale unui preot de ţară, adăugă el cu subînţeles, doar pentru urechile Alicei.
Se opriră în dosul unuia dintre copacii uriaşi cu ramuri încâlcite şi noduroase şi nu-l mai văzură pe Kazz.
— Nu vreau să-l mai văd în faţa ochilor. E un animal, o creatură respingătoare. Ce să mai vorbim, ştiindu-l alături de noi, nici nu m-aş mai simţi în siguranţă.
— Mi-ai cerut să te apăr, se oferi Burton. Atâta vreme cât vei fi printre noi, o voi face. Însă în cazul ăsta va trebui să accepţi hotărârile mele. Iar eu spun că omul-maimuţă va rămâne cu noi. Avem nevoie de forţa şi priceperea lui, foarte utile pentru condiţiile în care trăim. Am redevenit cu toţii primitivi; prin urmare, putem învăţa multe de la el. Repet, Kazz nu va pleca!
Alice se uită la ceilalţi, implorându-i mut. Monat se încruntă, neştiind cum să reacţioneze. Frigate ridică din umeri şi spuse:
— Doamnă Hargreaves, dacă reuşiţi, faceţi uitate moravurile şi convenţiile societăţii în care aţi trăit. Nu ne aflăm tocmai în raiul imaginat de clasele sus-puse ale epocii victoriene. De fapt, nici nu suntem în mult visatul rai. Nu e cazul să gândiţi şi să vă purtaţi de parcă v-aţi găsi pe Pământ. În primul rând, proveniţi dintr-o societate în care femeile purtau veşminte grele care le acopereau din cap până în picioare, iar vederea genunchiului dezgolit al vreuneia se transforma într-un eveniment sexual tulburător. Cu toate astea, nu păreţi prea stânjenită de faptul că sunteţi goală. Vă comportaţi de parcă aţi fi îmbrăcată în straie de călugăriţă.
— Nici mie nu-mi place, spuse Alice. Dar de ce să mă simt jenată? Dacă toată lumea e dezbrăcată, e ca şi cum aceasta ar fi. starea de normalitate. Dacă ar apărea vreun înger să-mi ofere îmbrăcăminte, n-aş purta-o, fiindcă aş arăta nelalocul meu. Iar pe de altă parte, am un trup frumos. Aş suferi mai mult dacă aş fi dizgraţioasă.
Cei doi bărbaţi pufniră în râs, iar Frigate îi făcu un compliment:
— Eşti nemaipomenită, Alice, Absolut fantastică. Pot să-ţi spun pe numele mic? „Doamna Hargreaves” sună atât de protocolar când eşti în pielea goală…
Fără a-i da răspuns, Alice se îndepărtă şi dispăru după un copac.
— Pe viitor va fi cazul să facem ceva în privinţa igienei. Asta înseamnă că cineva trebuie să impună practicile sanitare şi să aibă puterea de a da legi, veghind ca ele să se aplice. Dar cum s-ar putea forma organisme legislative, judecătoreşti şi executive în actuala stare de anarhie?
— Ca să revenim la problemele prezentului, îl întrerupse Frigate, ce facem cu mortul?
Abia îi mai revenise culoarea în obraji după ce-l văzuse pe Kazz hăcuind trupul cu cuţitul din piatră.
— Sunt sigur că pielea umană, bine tăbăcită, şi intestinele, tratate cum trebuie, se vor dovedi mai rezistente decât iarba pentru a confecţiona frânghii sau bandaje. Aş vrea să tai câteva fâşii. Vreţi să mă ajutaţi?
Doar foşnetul vântului ce mângâia frunzele şi firele de iarbă mai tulbură tăcerea ce se lăsase. Arşiţa făcu să apară pe trupurile lor broboane de sudoare care dispăreau aproape imediat, uscate de adierea răcoroasă dinspre fluviu, Nici un cânt de pasăre sau bâzâit de insecte. Pe neaşteptate, vocea fetiţei sfâşie liniştea. Alice îi răspunse de după copac, iar fetiţa alergă imediat într-acolo.
— Să încerc, spuse americanul. Dar nu ştiu dacă voi rezista. Îmi ajung experienţele prin care am trecut astăzi.
— Fă cum crezi, îl sfătui Burton. Dar cel care mă ajută se va bucura de prioritate când va fi cazul. Poate vei avea nevoie de câteva fâşii să-ţi faci o secure din piatră.
— Vin eu, spuse Frigate, înghiţindu-şi nodul din gât.
Kazz continua să stea pe vine în apropierea cadavrului, ţinând ficatul plin de sânge într-o mână şi cuţitul în cealaltă. Văzându-l pe Burton, rânji din nou şi mai tăie o bucată din ficat. Burton refuză, scuturând din cap. Restul, Galeazzi, Brontich, Maria Tucci, Filipo Rocco, Rosa Nalini, Caterina Capone, Fiorenza Fiorri, Babich şi Giunta, se retrăseseră din faţa acestui tablou respingător. Rămaseră dincolo de trunchiul gros al unui pin şi continuară să sporovăiască în italiană.
Burton se lăsă pe vine lângă cadavru şi înfipse vârful cuţitului chiar deasupra genunchiului drept, apoi tăie în susul trupului, continuând până la claviculă. Frigate rămase alături de el, urmărindu-l. Păli şi mai mult, tremurând din tot trupul. Nu se clinti decât după ce Burton desprinse două fâşii lungi de piele.
— Vrei să faci puţin exerciţiu? îl pofti Burton.
Răsturnă cadavrul pe o parte pentru a putea obţine fâşii chiar mai lungi. Frigate luă cuţitul cu vârful însângerat şi se apucă de treabă strângând din dinţi.
— Nu chiar atât de adânc, îl atenţionă Burton şi, o clipă mai apoi, continuă: Acum tăietura e prea superficială. Stai puţin, dă-mi cuţitul. Fii atent!
— Am avut un vecin care obişnuia să agaţe iepurii în spatele garajului şi le tăia beregata imediat ce le rupea gâtul, povesti Frigate. Odată m-am uitat şi eu. Mi-a fost de ajuns.
— Nu-i cazul să te arăţi delicat sau slab de înger, zise Burton. Trăim în condiţii precare şi, fie că-ţi place sau nu, trebuie să fii primitiv pentru a supravieţui.
Brontich, slovenul deşirat şi slab, care fusese cândva hangiu, se apropie în goană de ei, strigând: