Sam văzu vreo treizeci de femei ieșind pe porțile deschise și înțelese că Ioan hotărâse să-și îndrepte greșeala. Chiar și așa, tot putea fi acuzat de răpire, o infracțiune mult mai gravă decât crima în această lume pe dos. Dar dacă femeile scăpaseră nevătămate, ar fi fost mult mai greu ca acuzația să se susțină.
Se opri și, de astă dată, crezu că va face infarct. Printre femei se afla și Gwenafra!
Strigând-o pe nume, Lothar pomi în goană spre ea. Ea alergă spre el cu brațele întinse și se îmbrățișară.
După îndelungi îmbrățișări, sărutări și suspine, Gwenafra se apropie de Sam care se blestemă pe sine, fiindcă nu putea da vina pe altcineva. Dacă i-ar fi arătat că o dorea în clipele în care ea îi dăduse de înțeles că era disponibilă, atunci n-ar fi pierdut-o în favoarea lui Richthofen. De ce nu se apropiase de ea? De ce se agățase de ideea că Livy se va întoarce la el și că, alegându-și altă femeie, ea îl va detesta într-atât, încât aici nu va mai vrea să-l vadă în ochi?
Nici nu reușea să mai gândească logic. Cu toate acestea» orice ar fi susținut filozofii, principala rațiune a logicii era de a-ți justifica simțămintele.
Gwenafra îl sărută plângând, udându-i pieptul cu lacrimile ei. Se desprinse din brațele lui și se întoarse la Lothar, lăsându-l pe Sam sa găsească o soluție în ce-l privea pe Ioan.
Păși pe poartă, urmat de mătăhălosul Joc Miller. O clipa mai târziu descoperi că von Richthofen îl ajunsese din urmă. Înjura și bolborosea în germană: „Îl omor!”
Sam se opri.
— Tu să pleci! Și eu sunt gata să explodez, dar mă stăpânesc. Ne aflăm în bârlogul leului și dacă încerci ceva necugetat, te poate ucide pretinzând că era în legitimă apărare. Îl văd în stare, drept vorbind, s-ar putea să fi făcut toate astea doar pentru a înscena asasinarea noastră.
— Dar ești aici doar cu Joe!
— Joe valorează cât zece! În orice caz, dacă n-ai fi fost atât absorbit de giugiuleala cu Gwen, ai fi auzit când am dat ordin trupei să ia palatul cu asalt și să-i ucidă pe toți cei care le apar în cale dacă nu ies teafăr peste un sfert de ceas.
Lothar se holbă la Sam.
— Tare agresiv ai devenit în ultima vreme!
— Când văd că necazurile se țin scai de mine și construcția Vaporului nu progresează deloc, e normal să mă enervez, îi răspunse Sam. Nu avea rost să-i spună că furia declanșată de purtarea lui și a Gwenafrei se revărsa asupra lui Ioan, care era deja atât de detestat, încât ar fi trebuit să se facă mic și să dispară. Și așa ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi existat dreptate pe lume.
Intră în clădirea cea mai mare apărată de fortificațiile construite din bușteni de pin și trecu valvârtej pe lângă Sharkey. Huiduma cu umeri căzuți dădu să-l împiedice, dar Sam nu rări pasul. Apoi din urma lui Sam se auzi un mârâit înfundat. Sharkey rânjise fără a scoate o vorbă și făcu greșeala de a nu se da la o parte destul de repede. Deși cântărea peste o sută de kilograme, fiind izbit cu șoldul de uriașul Joe se trezi zvârlit înapoi ca o păpușă umplută cu paie.
– Într-o burtă zi tot te ucid eu! Strigă Sharkey în engleză.
Joe întoarse încet capul masiv aducând cu turela unei nave de luptă și bubui ca un tun:
— Daa? Tu zi a cui zeată?
— Joe, de la o vreme dai răspunsuri tare mușcătoare și prompte, mormăi Sam. Te-ai molipsit de la mine, fără îndoiala.
— Nu-z chiar atât de prozt cum cred unii, îi răspunse Joe.
— Nici n-ar fi posibil.
Furia i se mai domolise. Chiar avându-l pe Joe alături, tot nu se simțea în deplină siguranță. Se bizuia însă pe ideea că Ioan nu va merge chiar atât de departe încât să-l ucidă, fiindcă și el voia să vadă Vaporul terminat.
Avându-l pe uriașul Zaksksromb așezat în spatele său, Ioan stătea la masa mare și rotundă din stejar, alături de vreo zece dintre brutele lui. Fiecare ținea în mână câte o stacană din lut încăperea duhnea a miros de tutun și băutură. Ioan avea ochii înroșiți, dar așa erau mai tot timpul. Fortificațiile înalte împiedicau razele soarelui, dar pe ferestre pătrundea destulă lumină. Cu toate acestea, în încăpere erau și câteva torțe care ardeau scoțând fum.
Sam se opri, scoase un trabuc din cutiuța care-i atârna la centură și-l aprinse. Se înfurie văzând că-i tremură mâinile, iar asta îi spori mânia împotriva lui Ioan.
— De ajuns, Maiestatea Voastră! N-a fost îndeajuns de rău c-ai sechestrat femeile acelea pentru a-ți împlini scopurile mârșave? De ce-a trebuit s-o iei și pe Gwenafra? E cetățean al acestui stat! Singur ți-ai vârât gâtul în laț, și crede-mă că asta nu-i o figură de stil.
Ioan bău dintr-o sorbitură whiskyul din stacană și o așeză calm pe masă. Apoi, fără să ridice glasul, explică:
— Le-am adus aici pe femeile acelea pentru a le pune la adăpost. Oamenii erau foarte porniți împotriva lor; voiau să-i ucidă pe toți misionarii. Iar Gwenafra a fost luată laolaltă cu ele din greșeală. Voi stabili cine se face vinovat de asta și-i voi pedepsi.
— Ioan, spuse Sam, afirmațiile tale ar putea fi puse sub stare de arest pe motiv de vagabondaj. Le lipsește orice justificare reală. Dar trebuie să-ți recunosc meritele. Diavolul e un dulce copil pe lângă tine. Acum ai devenit părintele minciunilor și marele maestru al tuturor înșelăciunilor trecute, prezente și viitoare. Dacă cel mai mare mincinos te trage pe sfoară cu zâmbetul pe buze, atonei celorlalți mincinoși le-a crescut o barbă ca a lui Moș Crăciun.
Ioan se făcu roșu la față. Zaksksromb rânji și-și ridică bâta la înălțimea pieptului. Joe mârâi.
După ce oftă adânc, Ioan îi răspunse:
— Ce, te-au tulburat câteva picături de sânge? Are să-ți treacă. Nu poți dovedi ca mincinoasă nici una dintre afirmațiile mele, am dreptate? Apropo, ai convocat Consiliul? Legea îți cere s-o faci neîntârziat, știi bine asta.
Necazul cel mare era că Ioan avea să scape nepedepsit. Toți, inclusiv susținătorii lui, știau că mințea. Sam era însă conștient că nu putea face nimic decât dacă voia să declanșeze un război civil, iar asta însemna că lupii aflați la pândă — Ieyasu, Hacking, poate chiar și așa-zișii neutri, Publius Crassus, Chemsky, Tai Fung și sălbaticii de peste Fluviu — vor invada Parolando.
Sam pufni disprețuitor și ieși. Două ore mai târziu, previziunile sumbre i se adeveriră. Prin votul lor, Consilierii refuzară să-l condamne pe Ioan pentru modul pripit și defectuos în care rezolvase criza. I se recomandă ca pe viitor să se consulte cu celălalt Consul pentru rezolvarea unor situații similare.
Fără îndoială că Ioan se va prăpădi de râs când va afla ce hotărâre se luase și va cere să i se aducă băutură, tutun și femei pentru a sărbători acest triumf.
Cu toate acestea, victoria lui nu era deplină. Toți locuitorii din Parolando știau că Sam Clemens i se opusese lui Ioan, dăduse buzna în palatul acestuia fiind sprijinit de o singură persoană, eliberase femeile și-l insultase fără să se teamă. Ioan eră perfect conștient de situație; victoria lui era cam șubredă.
Sam ceru membrilor Consiliului să-i exileze pe toți misionarii din Parolando spre propria lor siguranță. Câțiva Consilieri susținură că acest lucru ar fi ilegal. Trebuia schimbată Carta. Pe de altă parte, era puțin probabil că Ioan va mai întreprinde vreo acțiune împotriva lor după ce fusese avertizat.
Consilierii știau la fel de bine ca și Sam că acum profitau de starea emoțională creată în Parolando pentru a-i izgoni pe membrii cultului. Însă în Consiliu existau și oameni încăpățânați. Îi înfuria probabil ideea că nu reușiseră să-l condamne pe Ioan și, în acest caz, puteau lua măcar poziție în favoarea respectării principiilor.
Sam ar fi fost în stare să parieze că supraviețuitorii masacrului vor dori să plece imediat. Însă ei insistară să rămână. Măcelul nu reușise decât să-i convingă de necesitatea prezenței lor pe teritoriul statului. Goring construia câteva colibe pentru ei. Sam îi trimise vorbă să pună capăt acestei activități. Parolando trecea printr-o criză de lemn. Goring răspunse că el și tovarășii săi vor merge să doarmă sub pietrele-potir. Blestemând și învăluindu-l pe mesagerul misionarilor într-un nor de fum, Sam își exprimă cu voce tare marele regret că pneumonia fusese eradicată de pe planetă. După aceea i se făcu rușine, dar nu-și schimbă purtarea. N-avea de gând să oprească funcționarea furnalelor pentru ca oamenii pe care i-ar fi vrut cât mai departe să aibă un acoperiș deasupra capului.
Ca și cum n-ar fi avut destule necazuri, în aceeași seară primi două mesaje care îl făcură să simtă că-i fuge pământul de sub picioare. Unul dintre ele îl anunța că Odiseu, aflat în drumul de întoarcere în Parolando, dispăruse în cursul nopții din barcă. Nimeni nu știa ce i se întâmplase. Era pur și simplu de negăsit. Al doilea îl informa că William Grevel, omul care-l spiona pe Ioan, fusese găsit cu capul sfărâmat sub o lespede de la poalele muntelui.
Ioan reușise să afle de activitatea lui și-l lichidase, iar acum, își râdea în barbă, fiindcă Sam nu putea dovedi nimic și nici nu putea recunoaște că Grevel lucrase în favoarea sa.
Sam îi convocă pe von Richthofen și pe Cyrano, pe care-i considera oamenii săi de încredere. Adevărat, relația dintre el și Cyrano era cam încordată din pricina lui Livy, dar spadasinul îl prefera pe Clemens lui Ioan, cu care avusese schimburi dure.
— Poate că dispariția lui Odiseu e o simplă coincidență, presupuse Sam. Dar acest eveniment, plus moartea lui Grevel, mă fac să mă întreb dacă nu cumva Ioan mă lovește prin prietenii mei apropiați. S-ar putea să uneltească uciderea voastră, unul câte unul, în condiții astfel alese, încât să nu fie acuzat. E deosebit de șiret. Pesemne că o vreme nu va mai întreprinde nimic. Numai că l-a eliminat pe Odiseu într-un loc unde o investigație n-ar reuși să evidențieze nici o dovadă. Și nu-l pot acuza pe Ioan de moartea lui Grevel fără să dau în vileag la ce-l foloseam. Prin urmare, fiți atenți la situațiile în care se pot petrece accidente. Și vegheați atunci când nu aveți pe nimeni în preajmă.
— Morbleu! exclamă de Bergerac. Dacă n-ar exista legea asta stupidă privind duelurile, l-aș putea provoca pe Ioan și n-ar scăpa de ascuțișul spadei mele. Tu, Sinjoro Clemens, ești vinovat de prevederile ei.
— Am crescut într-o țară în care duelurile erau lucruri obișnuite, spuse Sam. Obiceiul acesta mă revoltă. Dac-ai fi asistat la tragediile… În fine, să lăsăm asta. Cred că și tu ai văzut astfel de scene, care se pare că nu te-au sensibilizat prea mult. În orice caz, crezi că Ioan te-ar lăsa să trăiești până când l-ai provoca la luptă? Nici gând, ai dispărea ori ai cădea victimă vreunui accident, poți fi sigur de asta.
— Da’ Ioan n-ar putea zuferi un aczident? se miră Joe Miller.
— Cum ai reuși să treci de zidul viu format de gărzile lui de corp? îl întrebă Sam. Nu, numai un accident adevărat ar rezolva problema.
Îi trimise pe ceilalți la treburile lor și rămase doar cu de Bergerac și Joe, care nu se dezlipea de el decât dacă era bolnav ori Sam dorea să fie singur cu gândurile lui.
— Necunoscutul a spus că a ales doisprezece oameni pentru atacul final asupra Turnului Cețurilor, continuă Sam. Eu, tu, Joe, Francis Burton și Odiseu suntem cinci. Dar nici unul dintre noi nu știe care sunt ceilalți șapte. Acum Odiseu a dispărut și numai Dumnezeu știe dacă-l vom mai vedea vreodată. Necunoscutul a dat de înțeles că toți doisprezece se vor îmbarca pe Vapor în cursul călătoriei. Dar dacă Odiseu ar fi resuscitat undeva în josul Fluviului, prea departe pentru a reuși să revină aici înainte de a încheia construcția Vaporului, ghinionul lui.
Cyrano ridică neputincios din umeri și-și frecă nasul mare.
— De ce-ți faci griji? Ori așa-ți stă în fire? Din câte știm, ar putea fi în viață. Pesemne s-a întâlnit cu Necunoscutul Misterios despre care, apropo, Odiseu susține c-ar fi femeie și atunci nu e același cu cel cunoscut de noi doi — mordieux! m-am îndepărtat de la subiect! Cum spuneam, Odiseu putea fi convocat pe neașteptate de această persoană misterioasă și la momentul potrivit vom afla ce s-a întâmplat. Să-l lăsăm pe acest înger sau diavol — din umbră să se îngrijească de toate. Noi trebuie să ne vedem de construcția fabulosului Vapor și să-i dăm la o parte pe toți cei care ne stau în cale.
– Înzelepte vohbe ai jis, interveni Joe. Dacă lui Zam i-ar crezte câte-un fir de păr de fiecare dată când îji fașe grizi, ar arăta ca un pohc zbinoz. Șeea șe, dacă mă gândezc mai bine…
— Din gura pruncilor… și din codițele maimuțelor, spuse Sam. Ori o fi invers? N-are importanță, dacă totul merge cum gândim noi — și până acum nu s-a prea întâmplat așa peste treizeci de zile vom începe să sudăm plăcile de magnaliu pentru corpul vasului. Aceea va fi cea mai fericită zi din viața mea, în afară de data lansării la apă. M-aș bucura chiar mai mult decât dacă Livy ar spune da…
Ar fi putut să-și pună frâu limbii înainte de a spune așa ceva, însă voia să-l sâcâie pe Cyrano. Cu toate acestea, franțuzul nu ripostă. De ce-ar fi făcut-o? O avea pe Livy, iar ea era mereu de acord cu el.
— Eu unul nu aprob ideea, spuse Cyrano, fiindcă sunt un om pașnic. Aș vrea să-mi găsesc răgazul de a mă bucura de lucrurile frumoase pe care le poate oferi viața. Aș fi încântat și să pună capăt războaielor, iar dacă ar avea loc vărsări de sânge, aș prefera ca ele să se petreacă între adevărați domni care știu să mânuiască o spadă. Mi-e clar că nu putem construi vaporul fără piedici, deoarece aceia care nu au fier îl vor, și nu se vor da înapoi de la nimic pentru a pune mâna pe el. De aceea, eu unul cred că, într-o anume privință, Ioan Fără-de-Țară are dreptate. Poate c-ar trebui să declanșăm un război nimicitor de îndată ce vom avea arme suficiente, astfel încât să curățăm valea Fluviului pe ambele maluri, înlăturând orice opoziție cale de treizeci de mile în ambele direcții. Iar atunci am avea acces nestingherit la lemn, bauxită și platină…
— Dar chiar dacă am ucide toți locuitorii, a doua zi teritoriul ar fi repopulat la loc, îl tempera Sam. Știi cum funcționează resuscitarea. Ai văzut cât de repede s-a umplut zona de oameni după ce meteoritul pustiise totul.
Cyrano ridică în aer un deget lung și murdar. Sam se întrebă dacă Lily pierdea mereu bătălia pe care o ducea pentru a-l face să fie curat.
— Mai e ceva, se învioră Cyrano. Oamenii aceștia vor rămâne dezorganizați, iar noi, fiind de-ai casei, îi vom înregimenta și îi vom face cetățeni ai unui stat extins. Îi vom include în loteria pentru ocuparea locurilor din echipajul vaporului. Până la urmă, am câștiga timp dacă am sista construcția vaporului și am proceda așa cum am sugerat eu.
„Iar eu te voi trimite în fruntea trupelor”, gândi Sam. „Și vom reînvia istoria lui David, a Batshebei și a lui Uriah. Cu diferența că probabil David nu avea mustrări de conștiință care să-i tulbure somnul pentru faptele comise.”
— Nu sunt de acord, reveni Sam. În primul rând, cetățenii noștri se vor opune din răsputeri pentru a-și apăra poziția, fiindcă ei participă la construirea vaporului Nu se vor lăsa atrași într-un război de cucerire, mai ales când își vor da seama că, incluzând și alți oameni în loterie, șansele lor s-ar diminua serios. Pe de altă parte, nu e cinstit.
De Bergerac se ridică ținându-și o mână pe mânerul floretei.
— Poate ai dreptate. Dar în ziua în care ai făcut un legământ cu Ioan Fără-de-Țară și l-ai ucis pe Erik Bloodaxe ai acceptat să asociezi construcția vaporului cu vărsarea de sânge, trădarea și cruzimea. Toate acestea erau inevitabile dacă voiai să-ți vezi visul cu ochii. Numai că nu poți începe astfel pentru ca mai târziu să eviți comiterea de fapte similare sau chiar mai cumplite, în nici un caz, dacă ții la vapor. Iar acum, noapte bună, amice.
Se înclină și plecă. Sam pufai din trabuc, apoi spuse:
— Cât îl urăsc pe omul ăsta! A rostit adevărul! Joe se ridică și podeaua gemu sub greutatea lui.
— Eu mă dug ză mă gulg. Mă doare gabul. Mă doare undeva de toată iztoria azta. Ori o fagi ori laz-o baltă. Treaba-i glară.
— Dac-aj gândi gu alt seva, aj jișe așclazi lugru, îl maimuțări Sam. Hai că-mi placi, Joe. Ești grozav! Ce simplă-i lumea! Problemele te trimit la culcare și gata! Pe când eu…
— Noapte bună, Zam! spuse Joe și se duse în texas. Sam se asigură că ușa fusese baricadată și că paznicii postați în jurul clădirii erau la posturile lor. Apoi se culcă și el.
Îl visă pe Erik Bloodaxe, care-l fugărea pe toate punțile, până în magazia vaporului și se trezi urlând. Joe stătea aplecat asupra lui, scuturându-l. Picăturile de ploaie răpăiau pe acoperiș, iar de undeva, de lângă povârnișul muntelui, se auzi bubuitul tunetului.
După ce puse de cafea, Joe mai rămase o vreme lângă el. Puse o lingură de cristale în apă rece, iar dizolvarea lor încălzi întregul amestec în câteva secunde. Sorbiră din căni, Sam fumă o țigară și vorbiră despre zilele când călătoriseră în josul Fluviului împreună cu Bloodaxe și vikingii lui în căutare de fier
— Pe-atunji măcar ne mai diztram din gând în gând, remarcă Joe. Z-au dus vremurile azelea. Agum numai mungă zi mungă zi-s prea mulzi care ne vor pielea. Zi gând golo, femeia ta apare gu năzosul ăzta de Zyrano.
Sam pufni în râs și spuse:
— Mulțumesc, Joe, n-am mai râs de zile întregi. Năsos! Doamne-Doamne.
— Zam, uneori zunt prea zubtil pentru tine.
Joe se ridică de la masă și se întoarse în camera lui. În ultima vreme dormiseră prea puțin. Lui Sam îi plăcuse dintotdeauna să lenevească în pat chiar după o noapte de somn odihnitor. Acum abia dacă reușea să prindă cinci ore pe noapte, deși uneori își făcea chiar și siesta. Mereu se găsea câte cineva care avea vreo întrebare ori vreo chestiune de lămurit. Inginerii-șefi se dondăneau asupra unor aspecte, iar asta îl deranja în mod deosebit pe Sam. Își închipuise că ingineria era ceva din cale-afară de clar și precis. Dacă aveai o problemă, găseai și soluția cea mai potrivit! Dar van Boom, Velitsky și O’Brien păreau să trăiască fiecare în lumea lui, nereușind să se pună de acord, în cele din urmă, pentru a scăpa de orele enervante și chiar pierdute inutil în discuții contradictorii, Sam îl delegase pe van Boom să-și spună ultimul cuvânt Trebuia ca inginerii să nu-l mai sâcâie cu nimic decât dacă aveau nevoie de aprobarea lui.
Numărul de probleme pe care le considerase de competența exclusivă a inginerilor, dar care aveau nevoie de aprobarea lui, era uimitor de mare.
Ieyasu nu se mulțumise să cucerească doar zona locuită de boșimani-hotentoți de pe malul celălalt al Fluviului, ci acapara și nouă mile din teritoriul ulmak. Apoi trimisese o flotă în aval, către fâșia de trei mile la sud de ulmaki, unde trăiau indieni sac și fox, originari din secolul al X Vll-lea. Ocupă aceste pământuri doar măcelărind jumătate din locuitori. Ieyasu începu să se codească, cerând un preț mai mare pentru lemn. De asemenea, voia și un vehicul amfibiu la fel cu Balaurul de Foc I.
Parolando tocmai se pregătea să termine al doilea amfibiu. Între timp fuseseră dați mai bine de cinci sute de negri contra unui număr similar de dravidieni. Sam refuzase cu încăpățânare să accepte arabi wahhabi sau insistase ca indienii asiatici să sosească primii. Evident, Hacking era nemulțumit de această situație, dar în acord nu se specificase care dintre grupuri avea prioritate.
Aflând prin spioni despre cererile lui Ieyasu, Hacking trimise un mesaj. Voia și el un vehicul amfibiu și era gata să dea în schimb o mare cantitate de minerale. Publius Crassus a Tai Fung se aliară pentru a invada teritoriul de peste Fluviu, ocupat de oameni din Epoca de Piatră adunați acolo din toate epocile și locurile, care ocupau o porțiune lungă de paisprezece mile de-a lungul malului stâng. Copleșindu-i prin număr armament, invadatorii uciseră jumătate din populație, iar restul de-veniră sclavi. Și ei ridicară prețul lemnului, dar îl menținură sub cel cerut de Ieyasu.
Spionii aduseră vestea că Chemsky, domnitor peste o națiune ce ocupa o porțiune de paisprezece mile lungime la nord de Parolando, făcuse o vizită în Soul City. Puteau doar să-și imagineze ce se întâmplase acolo, fiindcă Hacking pusese la punct un sistem de securitate a cărui eficiență era de sută la sută. Sam trimisese acolo opt spioni negri și știa că Ioan expediase cel puțin doisprezece. Într-o noapte, târziu, capetele tuturor spionilor fuseseră aruncate din bărci peste zidul ce se întindea de-a lungul malului.
Van Boom veni la Sam în miez de noapte și-i spuse că Firebrass îl abordase cu fereală.
— Mi-a oferit postul de mecanic-șef pe vapor, recunoscu el.
– Ți l-a oferit el? exclamă Sam, cât pe ce să scape trabucul din gură.
— Da. N-a zis-o în atât de multe cuvinte, dar asta am înțeles. Vaporul va fi luat de cetățenii din Soul City, iar eu voi fi mecanic-șef.
– Și cum ai primit generoasa ofertă? La urma urmei, tu oricum n-ai ce să pierzi.
— I-am spus să nu creeze un pseudocircuit. Să spună limpede ce vrea. N-a vrut, deși a mustăcit, drept care l-am anunțat că nu ți-am jurat credință, dar am acceptat oferta ta și n-am de gând să te trădez, iar dacă s-ar întâmpla ca Soul City să atace Parolando, l-aș apăra până la moarte.
— Grozav, superb! se bucură Sam. Poftim, ia o gură de whisky! Ia și-un trabuc! Sunt mândru de tine, dar și de mine însumi dacă am reușit să inspir un asemenea sentiment de loialitate Dar aș fi vrut… aș fi vrut…
Van Boom îl privi peste marginea cănii.
— Da?
— Aș fi vrut să-l mai tragi de limbă. Am fi putut afla mai multe dacă te prefăcea că accepți.
Van Boom puse cana pe masă și se ridică. Trăsăturile lui atrăgătoare se înăspriseră.
— Eu nu vreau să mă mânjesc spionând!
– Întoarce-te! strigă Sam, dar van Boom nu-l luă în seamă. Sam își prinse capul între brațe pentru o clipă, apoi puse mâna pe cana lui van Boom. Despre Samuel Langhorne Clemens nu se va afirma niciodată că aruncă whiskyul pe apa sâmbetei. Fie el bun ori rău, cu toate că potirele nu ofereau decât de cea mai aleasă calitate.
Lipsa de realism a lui van Boom îl irita. În același timp, avea un plăcut sentiment de satisfacție. Era încântat să constate că mai existau pe lume oameni incoruptibili.
Era o mângâiere că nu trebuia să-și facă griji în privința lui van Boom.