La miezul nopții se trezi întrebându-se dacă nu se impunea să fie îngrijorat. Dacă van Boom nu era chiar atât de curat cum se prezenta singur? Oare nu cumva șiretul de Firebrass îl sfătuise pe van Boom să vină la Clemens cu însăilătura aceea? Nici nu exista o stratagemă mai bună pentru a deruta pe cineva. Dar atunci, ar fi fost mai bine dacă van Boom s-ar fi prefăcut că acceptă să-i dea speranțe lui Firebrass.
— Am început să gândesc la fel ca Regele Ioan! se trezi Sam vorbind cu voce tare.
În cele din urmă, hotărî să se încreadă în van Boom. Era destul de rigid și uneori se comporta oarecum straniu, lucru de așteptat din partea unui inginer, dar avea o ținută morală inflexibilă, de parcă ar fi fost fosilizată.
Munca la mărețul Vapor continua zi și noapte. Plăcile bordajului fuseseră sudate, iar traversele la fel. Batacitorul și uriașele motoare electrice se montaseră, iar lucrările la sistemul de transport al macaralelor și motoarelor se încheiaseră. Macaralele]n sine erau niște structuri enorme plasate pe șine și acționate cu ajutorul electricității stocate în prototipul de batacitor. Erau oameni care veneau de la depărtare de mii de mile din susul și josul fluviului cu catamarane, galere, bărci scobite în trunchiuri de copaci, canoe, doar pentru a vedea vestitele lucrări.
Sam și Ioan fură de acord că mulțimea de oameni care umblau de colo-colo vor încurca muncitorii și vor permite spionilor să acționeze fără să se mai teamă.
— De asemenea, umbletul fără rost îi va pune în fața ispitei de a fura și n-am vrea să ne învinovățească cineva că-i împingem la păcat pe oameni. Și-așa au destule necazuri, remarcă Sam.
Ioan nu gustă gluma. Semnă ordinul de expulzare a tuturor străinilor, cu excepția ambasadorilor și mesagerilor, iar această măsură stăvili sosirea altora. Asta nu împiedică nenumărate ambarcațiuni să navigheze pe lângă mal pentru ca ocupanții lor să poată privi cu aviditate. Zidurile din piatră și pământ erau aproape terminate. Existau, totuși, multe spații goale prin care cei curioși încă se puteau holba. Aceste deschideri în zid fuseseră lăsate pentru pătrunderea navelor de transport care aduceau lemn, minereu și cremene. Pe de altă parte, cum câmpia urca spre poalele dealurilor, turiștii puteau vedea multe dintre fabrici și macarale, iar structura impunătoare a șantierului naval putea fi zărită de departe.
După o vreme, traficul turistic se mai subție. Prea mulți dintre curioși căzuseră în ghearele neguțătorilor de sclavi. Așa se duse vestea că era primejdios să călătorești pe această porțiune a Fluviului. Trecură șase luni. Lemnul din zonă fusese epuizat. Bambusul atingea dimensiuni utilizabile într-o perioadă cuprinsă între trei și șase săptămâni; copacii aveau nevoie de șase luni pentru a ajunge la maturitate. Statele înșirate pe o distanță de cincizeci de mile în susul și-n josul Fluviului față de Parolando abia de aveau lemn pentru nevoile lor interne.
Reprezentanții săi încheiară tratate cu state situate la mari depărtări, dând minereu de fier și arme pentru a obține alimente, Parolando încă poseda mari cantități de siderit, așa încât Sam nu se temea că ele se vor epuiza curând. Extragerea minereului, care făcuse ca zona centrală din Parolando să arate ca un peisaj bombardat cu arme grele, cerea însă o imensă forță de muncă și multe utilaje. Pe de altă parte, cu cât se aducea mai mult lemn, cu atât creștea numărul de oameni și utilaje care abandonau munca la construcția vaporului, trecând la producerea de arme necesare achitării obligațiilor. În plus, dezvoltarea transportului fluvial crease o cerere sporită de lemn pentru construirea de ambarcațiuni. Si trebuia ca tot mai mulți oameni să fie pregătiți pentru a deveni marinari și paznici, necesari protecției flotei care transporta lemn și minereu. Se ajunsese până acolo, încât uneori se vedeau siliți să închirieze ambarcațiuni de la statele învecinate, iar taxele erau plătite, ca de obicei, în nichel-crom și arme.
Sam dorea să fie prezent la șantierul naval din zori și până la lăsarea întunericului, ba chiar și mai târziu, fiindcă ținea să vadă cu ochii lui orice progres, fie el cât de mic, înregistrat în construirea marelui Vapor. Avea însă atâtea sarcini administrative, unele legate indirect de vapor, altele nu, încât nu putea sta pe șantier decât două-trei ore pe zi, asta când avea noroc. Încercă să-l convingă pe Ioan să preia o parte din problemele administrative, însă acesta nu accepta decât îndatoriri care să-i confere mai multă putere asupra forțelor militare sau să-i per-mită exercitarea de presiuni împotriva celor care i se opuneau.
Previziunile lui Sam, care se temuse că apropiații săi vor deveni victime ale unor tentative de asasinat, nu se adeveriră. Fură menținute paza de corp și veghea atentă pe timp de noapte, dar Sam socoti că Ioan hotărâse sa nu stârnească suspiciuni, măcar o vreme. Constatase probabil că-și împlinea mai bine scopurile dacă aștepta până când vaporul va fi aproape terminat.
— Zam, nu creji cumva că te înjeli în privinza lui Ioan? întrebă Joe într-o bună zi. Poate că se va mulzumi cu poztul de zegund pe babor.
— Joe, oare tigrul se poate lipsi de colți?
— Poftim?
— Ioan e putred până în măduva oaselor. Vechii regi ai Angliei n-au impresionat niciodată prin ținută morală: Singura diferență dintre ei și Jack Spintecătorul a fost că ei au acționat fără fereală, având binecuvântarea Bisericii și Statului. Ioan a fost însă un monarh atât de perfid, încât prin tradiție s-a stabilit ca nici un alt rege al Angliei să nu mai poarte numele de Ioan. Nici măcar Biserica, deși dovedise o îngăduință ieșită din comun față de nelegiuirile săvârșite de mai marii regatului, nu l-a putut înghiți pe Ioan. Papa a aruncat Interdictul asupra întregii națiuni și l-a făcut pe Ioan să se târâie în genunchi până la picioarele sale, cerșind îndurare și scâncind ca un câine bătut. Eu cred că până și atunci când a sărutat picioarele Papei a reușit să-i sugă puțin sânge din degetul mare. Iar după ce l-a îmbrățișat pe Ioan, sunt sigur că Papa s-a controlat prin buzunare să vadă dacă nu-i lipsea ceva. Vreau să-ți intre în cap că Ioan nu s-ar putea îndrepta nici dacă ar vrea asta. Va rămâne pentru totdeauna un ticălos cu două fețe, o hienă, un sconcs.
Trăgând dintr-un trabuc ceva mai lung decât propriu-i nas, Joe spuse:
— Eu unul, nu-mi dau zeama. Oamenii ze mai zghimbă. Uită-te numai șe-a făgut Bizeriga celei de-A Doua Janze din unii. Ia-l de ezemblu pe Goring. Gândejte-te la tine. Zbuneai gă pe vremea ta femeile purtau ztraie care le azgundeau trupul de la gât pân’ la gâlgâie ji-zi fierbea zângele doar dagă vedeai o glejnă, ce să mai zic de-o goabză! Acum rămâi de lemn, ghiar dacă veji zi nu ztiu țe…
– Știu, știu! aprobă Sam. Vechile atitudini și ceea ce psihologii numesc reflexe condiționate se modifică. Tocmai la asta mă refeream când spuneam că oamenii care rămân prizonieri ai prejudecăților rasiale și sexuale pe care le-au avut pe Pământ nu profită de avantajele oferite de Fluviu. Omul se poate schimba, dar…
— Poate? se miră Joe. Dar mi-ai zbuz mereu gă totul, bână ji modul în gare gândejte zi aczionează omul, e determinat de șeea șe s-a betregut cu mult înainte de a ze nazte. Azta șe înzeamnă? Înzeamnă gă e vorba de filojofie deterministă, atâta tot. Uite, dacă-zi înghibui că totu-i fîczat dinainte, iar oamenii zunt mașini, ca ză zbunem lugrurilor pe nume, atunji cum pozi crede că ei ze mai pot zghimba?
— Păi, încercă Sam să tragă de timp, și ochii albaștri-deschis îi străluciră fioros pe sub sprâncenele stufoase, ei bine, până și teoriile mele sunt determinate mecanicist, iar dacă se bat în cap, n-am ce face.
— Atunji, pentru numele lui Dumnejeu, exclama Joe, azvârlindu-și în aer mâinile mari cât niște mingi de fotbal, șe rost are să dizgutăm despre asta? Sau să fașem șeva? De șe nu renunți?
— Fiindcă nu mă pot înfrâna, se dezvinovăți Sam. Soarta mi-a fost hotărâtă, fiecare gând și faptă mi-au fost stabilite atunci când primii doi atomi din acest univers s-au ciocnit.
– În cajul ăzta nu ești, ăă, răzbunător pentru faptele tale, adevărat?
— Așa e, aprobă Sam, simțindu-se cam stingherit.
— Alungi nu-l butem acuja pe Ioan gă e un porg demn de toi disprețul, trădător zi înzetat de sândze?
— Nu, și cu toate astea, mi-e imposibil să nu-l disprețuiesc din tot sufletul ca pe un porc ce e.
— Dacă ar veni șineva mai dejtept decât mine ji zi-ar demonztra, printr-o argumentazie lojică de netăgăduit, că grezejiti prin filojofia ta, atunji o ză afirmi că e normal ză zocoteazcă rău raționamentul tău? Numai că d grejejte, findgă zi el e predeterminat, din pungt de vedere meganic, ză gândeasgă aza.
— Am dreptate, și sunt sigur de asta, insistă Sam, trăgând înfuriat din trabuc. Acest individ ipotetic nu m-ar putea convinge, deoarece nici propriul lui raționament nu izvorăște din voința lui liberă, care e ca un tigru vegetarian, ceea ce vrea să însemne că așa ceva nu există.
— Dar niși razionamentul tău nu ijvorăjte dintr-o voinză liberă.
— Adevărat. Toți suntem anapoda. Credem ce vrem noi.
— Zam, tu-i iei în râz pe șei caracterijazi prin ignoranză de neînvinz. Cu toate aztea, zi tu ejti unul dintre ei.
— Ferească-ne Dumnezeu de maimuțoii care se cred filozofi!
— Pai vezi? Când nu mai găzejti replică, recurji la inzulte! Regunoajte, Zam! Razionamentele tale nu prea ztau în pijioare!
— Ba tu nu ești în stare să pricepi ce vreau să zic, pentru că ești, nu se dădu bătut Sam.
— Ar trebui ză vorbejti mai dez cu Zyrano de Berjerag, Zam. E la fel de ținic, deji nu împinje determinizmul atât de departe.
— Aș spune că voi doi nu puteți sta de vorbă. Cum de nu vă urâți unul pe altul când semănați atât de mult? Cum poți să te rabzi cu nasul acela fără să izbucnești în râs? Arătați ca doi furnicari…
— Inzultă, inzultă! O, la șe bun?
— Ai dreptate, recunoscu Sam.
Joe nu-i ură noapte bună și nici nu strigă după el. Era cătrănit. Părea atât de prost cu fruntea aceea îngustă, cu ochii înfundați în orbite, cu nasul semănând cu o pătlăgică murată și stârnind râsul, cu statura de gorilă și cu păroșenia lui. Făcând însă abstracție de vorbirea lui pocită și de ochii minusculi și albaștri, Joe dovedea o inteligență de netăgăduit.
Cel mai mult îl tulbura afirmația lui Joe că gândirea deterministă nu reprezenta decât o justificare menită să facă uitată vina. Vină pentru ce? Pentru tot răul ce li se întâmplase celor pe care-i iubea.
Dar acesta era un labirint filozofic ce sfârșea printr-un impas. Credea în determinismul mecanicist fiindcă dorea să nu se simtă vinovat, ori trăia cu sentimentul vinovăției, deși nu era cazul, fiindcă universul mecanicist hotărâse că ar trebui să fie apăsat de vină?
Joe avea dreptate. N-avea rost să se gândească la asta. Dar în cazul în care gândirea cuiva era dirijată de primii doi atomi care se ciocnesc, atunci cum să nu se gândească la așa ceva, mai ales că el era Samuel Langhorn Clemens, alias Mark Twain?
Rămase treaz până mai târziu, dar nu pentru c-ar fi avut ceva de lucru. Bău cel puțin trei sferturi de litru de alcool etilic amestecat cu suc de fructe.
Cu două luni în urmă. Firebrass afirmase că nu putea înțelege cum de nu reușiseră cei din Parolando să producă alcool etilic. Sam se mirase. Nu știuse că putea face alcool din cereale. Socotea că singurele cantități de alcool erau cele oferite cu zgârcenie de potire.
Ba nu, spusese Firebrass. Cum de nu-l informase nici unul dintre ingineri? Dacă aveau la dispoziție materialele necesare, cum ar fi acid, gaz de cărbune sau aldehidă acetică și un catalizator adecvat, atunci celuloza putea fi transformată în alcool etilic. Acesta era un lucru la îndemâna oricui. Dar, după părerea lui, Parolando era deocamdată singurul loc de-a lungul întregului Fluviu care avea materialele necesare pentru a obține alcool.
Sam îl convocase pe van Boom, dar acesta spusese că avea destule necazuri și fără să pună alcool la dispoziția oamenilor care oricum obișnuiau să bea peste măsură.
Sam comandase materialele, iar oamenii exultaseră. Din câte se știa, era pentru prima oară în istoria Fluviului că se fabrica alcool de uz alimentar în cantități mari. Cu excepția misionarilor celei de-A Doua Șanse, cetățenii erau mai fericiți, iar Parolando avea o nouă industrie. Acum exportau alcool în schimbul lemnului și bauxitei.
Sam se prăbuși în pat și a doua zi, lucru neobișnuit, refuză să se scoale înainte de răsăritul soarelui. Dar în zilele următoare se trezi ca de obicei.
Sam și Ioan îi trimiseseră un mesaj lui Ieyasu prin care îi comunicau că vor considera drept act ostil invadarea restului teritoriului ulmak aparținând Țării lui Chernsky.
Ieyasu îi răspunsese că nu avea intenția de a pomi război împotriva acestor pământuri și, ca dovadă, cuceri statul situat imediat la nord de al său, Țara lui Sheshshub. Acesta, un asirian născut în secolul al Vll-lea î.e.n., fusese general în armata lui Sargon al II-lea și de aceea, ca majoritatea Oamenilor puternici de pe Pământ, devenise conducător pe Lumea Fluviului. Luptă curajos împotriva lui Ieyasu, însă invadatorii îl copleșiră prin număr.
Ieyasu reprezenta o primejdie. Dar nu era singurul care-l silea pe Sam să vegheze zi și noapte. În cele din urma, Hacking transmisese prin Firebrass un mesaj, cerând ca Parolando să nu mai tragă de timp. Vroia vehiculul amfibiu ce i se promisese de multă vreme. Sam invocase tot soiul de dificultăți tehnice, dar Firebrass îi spuse că aceste scuze nu mai erau acceptate. De aceea cu mare părere de rău, expediară primul Balaur de Foc III.
Sam îi făcu o vizită lui Chernsky pentru a-l asigura că Pali rolando va apăra Cernskujo. Când se întoarse, la jumătate de milă depărtare de fabrici unde era aer curat, Sam avu senzația că se îneacă. Trăise atâta vreme în atmosfera încărcată de acizi si fum, încât se obișnuise cu ea, iar vacanța petrecută departe de casă îi curățase plămânii. Era ca și cum ar fi intrat într-o fabrică de clei și sulf. Deși bătea cu cincisprezece mile pe oră, vântul nu reușea să disperseze îndeajuns de repede fumul. Nici nu era de mirare că cei din Publiujo, așezați la sud de Parolando, se plângeau din pricina asta.
Construcția vaporului progresa. Stând în fiecare dimineață în fața iubloului timoneriei sale, Sam îl putea admira, iar asta reprezenta o consolare pentru truda, osteneala, urâțenia cumplită și duhoarea din jur. Peste alte șase luni vor fi terminate cele trei punți și se vor instala marile roți cu zbaturi. După aceea, porțiunea de cocă în contact permanent cu apa va fi acoperită cu un strat protector din plastic. Acesta va împiedica electroliza magnaliului, dar va reduce și turbulența apei, adăugând astfel zece mile pe oră la iuțeala vaporului.
Între timp, Sam primise vești îmbucurătoare. În Seliujo, țara situată la sud de Soul City, se descoperise tungsten și iridiu. Primi raportul de la prospector, care nu avusese încredere și transmită știrea prin altcineva. Veni însă și cu vești proaste. Selina Hastings refuza să permită celor din Parolando exploatarea minereului. Dacă ar fi știut că un parolandan făcea săpături în zona muntoasă l-ar fi alungat din țară. Nu dorea să se arate neprietenoasă, fiindcă îl iubea pe Sam Clemens, apreciindu-l ca om, dar nu era de acord cu Vaporul și de aceea n-ar fi îngăduit folosirea bogățiilor țârii ei pentru construirea lui.
Sam. explodă și, după cum se exprima Joe, „ztrigă de ze aude până departe”. Tungstenul era absolut necesar pentru creșterea rezistenței materialelor unelte, dar chiar și pentru aparate de radio și, evident, televizoare pentru televiziune cu circuit închis. Iridiul putea fi folosit pentru a conferi rezistență platinei din care se fabricau instrumente științifice, chirurgicale și vârfuri de peniță.
Necunoscutul Misterios îi spusese lui Sam că plasase zăcământul de substanțe minerale aici fără știrea celorlalți Etici. Pe lângă bauxită, criolit și platină se găseau tungsten și iridiu. Dar se produsese o greșeală, astfel că acestea din urmă fuseseră plasate cu câteva mile mai la sud de primele trei.
Sam nu-i comunică imediat lui Ioan toate acestea, deoarece avea nevoie de timp să aprecieze situația. Ioan va cere, desigur, ca metalele să fie vândute statului Parolando, în caz contrar va declara război.
În vreme ce se învârtea agitat prin timonerie, umplând-o cu fum verzui de trabuc, auzi răpăit de tobe. Se folosea un cod necunoscut lui, dar pe care îl recunoscu după câteva clipe drept folosit de cei din Soul City. Curând apăru și Firebrass la picioarele scării.
— Sinjoro Hacking are știre despre descoperirea zăcământului de tungsten și iridiu în Selinujo. Dacă nu ajungi la o înțelegere cu Selina, nu cumva să-i invadezi țara. Ar considera asta drept declarație de război cu Soul City.
Sam privi pe iubloul de la tribord, pe lângă Firebrass.
— Uite-l și pe Ioan venind fuguța, spuse el drept răspuns. A auzit și el vestea. Sistemul lui de informații e la fel de bun ca și-al vostru, având doar câteva minute de întârziere. Nu știu pe unde se scurg informațiile din propria mea rețea, dar gaura-i atât de mare încât, dacă aș fi vapor, m-aș scufunda, ceea ce nu m-ar mira prea tare.
Ioan intră pufnind și gâfâind, cu fața congestionată și ochii bulbucați. De la introducerea alcoolului, se îngrășase și mai mult și când nu era cherchelit, era beat de-a binelea.
Sam era furios dar, în același timp, amuzat de situație. Ioan ar fi vrut să-l cheme pe Sam la palat, pentru a-și păstra neștirbită demnitatea de fost Rege al Angliei, Știa însă că Sam s-ar codi să vină și, până și se întâmple o asemenea minune, nu avea cum să afle manevrele puse la cale de Firebrass și Sam.
— Ce se petrece? se răsti el fulgerându-i cu privirea.
— Poate știi tu, îl înfruntă Sam, Se pare că ești mai bine informat decât mine asupra laturii misterioase a afacerii,
— N-am de gând să-ți tolerez glumele proaste! răspunse Ioan. Apoi, fără să-l invite nimeni, își turnă o stacană de alcool. Am înțeles la ce se referă mesajul, chiar dacă nu știu codul!
— Atâta lucru am priceput și eu, spuse Sam. Spre informarea ta, în caz că ți-a scăpat ceva…, și-i relată ce discutase cu Firebrass.
— Aroganța voastră, a negrilor, devine insuportabila, se scapă Ioan. Vă permiteți să recomandați conducătorilor din Parolando, stat independent, cum să-și rezolve probleme de interes vital. Ei, te asigur că eu nu îngădui așa un amestec. Într-un fel sau altul, tot vom obține metalele acelea. Selinujo n-are nevoie de ele, pe când noi, da! Nu vor păți nimic dacă ni le dau. Vom face un târg cinstit.
— Cum? întrebă Firebrass. Cei din SeJinujo nu vor nici arme, nici alcool. Ce le poți oferi?
— Pace, protecție împotriva unui război!
Firebrass ridică din umeri și zâmbi ironic, amplificând mânia lui Ioan.
— Desigur, puteți să faceți oferta. Dar spusele lui Hacking rămân valabile.
— Hacking nu-i iubește deloc pe cei din Selinujo; spuse Sam. I-a pus pe goană pe toți misionarii; fie ei albi ori negri.
— Fiindcă predicau un pacifism imediat. Mai propovăduiesc, și chiar practică, iubirea semenului, indiferent de culoarea pielii, iar Hacking susține ea ei constituie un pericol pentru stat. Negrii trebuie să se apere, altfel vor cădea din nou pradă sclaviei.
— Negrii? exclamă Sam.
— Da, noi, negrii, răspunse Firebrass, zâmbind.
Nu era prima oară că Firebrass lăsa impresia că nu prea dădea atenție culorii pielii. Identificarea lui cu negrii în sine nu era fermă. Viața nu-i fusese cu totul ferită de influența prejudecaților rasiale, dar ele nu-l afectaseră prea mult. Și uneori făcea afirmații care dădeau de înțeles că nu i-ar displăcea să primească o cușetă pe vapor.
Purtarea lui de până acum putea fi un joc, desigur.
— Vom negocia cu Sinjorino Hastings, spuse Sam. Ar fi bine să avem aparate de radio și televizoare pe vapor, iar atelierelor le-ar trebui tungsten. Dar ne-am putea descurca și fără ele.
Clipi din ochi spre Ioan, în semn că n-ar fi rău să susțină și el ideea. Numai că Ioan se încăpățâna ca de obicei.
— E treaba noastră cum vom proceda cu Selinujo, nu a altora.
– Îi voi comunica lui Hacking, spuse Firebrass. Dar, cum e o persoană greu de clintit, nu va înghiți orice minciună, cu atât mai puțin din partea unor capitaliști albi puși pe cuceriri.
Sam dădu să se înece, iar Ioan rămase cu ochii cât cepele.
— Așa vă consideră! reluă Firebrass. Și după cum definește el termenii aceștia, sunteți așa cum zice.
— Fiindcă am mare nevoie de vapor! strigă Sam. Știi pentru ce-l construim, care-i scopul final?…
Se zbătu să-și tempereze furia, iar asta îl făcu să suspine. Simțea că se învârte lumea cu el. Fusese cât pe ce să aducă vorba despre Necunoscut.
— Care? întrebă Firebrass.
— Lasă, răspunse Sam. Nici unul. Vreau să ajung la izvoarele Fluviului, atâta tot. Poate vom descoperi secretul acestui balamuc de lume. Cine știe? Dar nu voi accepta critici clin partea unuia care stă pe noadă și vrea să-i strângă în jurul lui pe toți de suflet. Dacă atâta dorește, să-i fie de bine, dar eu îmi mențin idealul de integrare. Iar eu sunt un alb născut în Missouri la 1835! Ia comparați asta cu moștenirea voastră și cu lumea în care ați trăit! Problema e, dacă nu folosesc sideritul pentru a construi vaporul, care e proiectat doar pentru călătorie, nu cuceriri se va găsi altcineva s-o facă. Iar aceia s-ar putea să nu-l folosească în scop turistic,ci pentru a ocupa și lua în stăpânire.
— Uite cum stau lucrurile, până acum am satisfăcut cererile lui Hacking, am plătit prețuri umflate pentru minereuri, când am fi putut merge acolo să i le smulgem. Ioan și-a cerut scuze pentru modul în care v-a vorbit ție și lui Hacking, iar dacă-ți închipui că unui Plantagenet îi vine ușor să facă așa ceva, înseamnă că habar n-ai de istorie. Păcat că Hacking nutrește asemenea sentimente. N-am dreptul să-l învinovățesc. Sigur, îi urăște pe albi. Dar nu ne mai aflăm pe Pământ! Condițiile de aici sunt cu totul altele.
— Dar oamenii nu se pot debarasa de atitudinile dobândite, răspunse Firebrass. Ura și iubirea, simpatiile și repulsiile, prejudecățile, adversitățile, toate persistă.
– Însă ei se pot schimba! Firebrass rânji.
— Ba nu, dacă dăm crezare filozofiei tale. Ori dacă nu intervin forțe mecaniciste. Prin urmare, pe Hacking nu-l silește nimic să-și schimbe atitudinea. De ce-ar face-o? Aici a întâlnit aceeași exploatare și același dispreț pe care le cunoscuse și pe Pământ
— Nu vreau să mă cert pe tema asta, îi explică Sam. Să-ți spun cum ar trebui să procedăm!
Se opri o clipă și aruncă o privire pe iublou. Coca de culoare alb-cenușie și suprastructura luceau în lumina soarelui Ce frumusețe! Și, într-un fel, nava îi aparținea în întregime! Merita să îndure atâtea suferințe pentru ea!
— Să-ți spun ceva, reluă el, cu voce potolită. De ce nu vine Hacking aici într-o scurtă vizită? În felul acesta va vedea cu ce ne ocupăm și se va convinge. Va înțelege problemele cu care ne confruntăm. Poate ne va da dreptate și n-o să ne mai considere niște diavoli cu ochi albaștri care vor să-i faci sclav. Cu alte cuvinte, cu cât ne ajută mai mult, cu atât va scăpa mat curând de noi.
— O să-i transmit mesajul, încuviință Firebrass. Poate va accepta.
– Îl vom primi cu toate onorurile, îl asigură Sam. Salutat cu douăzeci și una de salve de tun, recepție fastuoasă, mâncare, băutură, daruri. Va descoperi că nu suntem niște răufăcători.
Ioan scuipă.
— Puah! făcu el, dar se mulțumi cu atât. Știa că propunerea lui Sam era bună.
Trei zile mai târziu, Firebrass aduse mesajul de răspuns. Hacking accepta să vină în vizită după ce Parolando și Selinujo vor cădea de acord asupra modului de utilizare a metalelor.
Sam se simți ca un cazan vechi și ruginii de pe un vas cu aburi de pe Mississippi. Încă puțină presiune și ar fi sărit în aer.
— Uneori îmi vine să-ți dau dreptate, strigă el către Ioan. Poate c-ar fi mai bine să cucerim aceste state și să terminăm odată!
— Bineînțeles, îi răspunse convins Ioan. Se vede de la o poștă că fosta Contesă Huntingdon mai mult ca sigur descendentă a vechiului meu dușman, Contele de Huntingdon — n-are de gând să cedeze. E o fanatică religioasă, o trăsnită, după cum bine zici. Iar Soul City va sări în grumazul nostru dacă invadăm Selinujo. Hacking nu-și poate lua cuvântul înapoi Iar acum, după ce i-am dat Balaurul de Foc III, e și mai puternic, Dar nu la asta mă refer; n-am ce-ți reproșa. M-am gândit mult cum să ieșim din încurcătura asta.
Sam încetă să se mai învârtă de colo-colo și-i aruncă o privire. Deci Ioan făcuse planuri. Umbrele vor porni furiș, profitând de beznă; scoase din teacă, pumnalele vor sclipi, aerul va deveni întunecat și înghețat de intrigi și înșelătorii; sângele va țâșni pretutindeni. Iar cei adormiți ar face bine să deschidă; ochii cât mai e vreme.
— Vă asigur că n-am luat legătura cu Ieyasu, puternicul nostru vecin de la nord, îi lămuri Ioan, stând prăbușit pe scaunul cu spătar înalt, îmbrăcat în piele roșie, fără a-și dezlipi ochii de la alcoolul purpuriu din stacana pe care o ținea ușor înclinată. Dar vă asigur că dețin informații, ori mijloace de a le obține. Sunt convins ca Ieyasu, care se simte foarte puternic, ar vrea să cucerească noi teritorii. Și ar dori să ne facă o favoare. Desigur, în schimbul unor servicii. Un vehicul amfibiu și o mașină zburătoare, să zicem. E-n stare de orice, numai să zboare și el, înțelegeți? Știați asta? Dac-ar ataca Selimijo, Hacking n-ar putea da vina pe noi. Iar dacă, după un conflict armat, Soul City ar fi distrus iar Ieyasu ar ieși slăbit, asta nu ne-ar fi de un real folos? Pe de altă parte, am aflat întâmplător că Chemsky a încheiat o înțelegere secretă cu Soul City și Tifonujo să intre ai luptă dacă vreunul dintre aliați ar fi invadați de Ieyasu. Bineînțeles că măcelul care-ar ieși i-ar șubrezi pe toți, iar noi am rămâne cei mai puternici. Atunci am putea ocupa toate aceste teritorii ori măcar ne-am vedea de treburile noastre fără să ne mai sâcâie nimeni. În orice caz, sigur am avea acces nestingherit la bauxită și tungsten.
Țeasta aceea de sub claia de păr roșcat și încâlcit pesemne că colcăia de viermi a căror hrană e corupția, intriga și calculul viclean. Omul dovedea atâta ticăloșie, încât era demn de toată admirația.
— Nu ți se-ntâmplă să te ciocnești de tine însuți când dai vreun colț? îl întrebă Sam.
— Poftim? făcu Ioan, ridicând ochii spre el. Asta-i una dintre insultele pe care nu le pricep decât cei aleși?
— Crede-mă, e cel mai ales compliment pe care-l vei primi vreodată… din partea mea. Desigur, nu-i decât o ipoteză. Dar dacă Ieyasu ar ataca Selinujo, ce scuză ne-am putea găsi? Cei din Selinujo nu i-au făcut nici un rău lui Ieyasu și se află la șaizeci de mile depărtare, pe malul pe care ne aflăm noi al Fluviului.
— De câte ori a avut nevoie un stat de motive întemeiate pentru a declanșa o invazie? întrebă Ioan. Problema e că, deși Ieyasu i-a alungat pe toți misionarii, Selinujo trimite mereu alții în locul lor. Și întrucât Selinujo nu pune capăt acestei activități…
— Ei bine, spuse Sam, eu n-aș antrena Parolando într-o asemenea aventură. Dar dacă Ieyasu hotărăște să pornească război, noi nu putem interveni.
— Si mă acuzi pe mine de necinste!
— N-am cum să împiedic așa ceva! protestă Sam, scoțându-și trabucul din gură. Nu pot! Iar dacă asta creează condiții favorabile pentru construcția vaporului, atunci vom profita.
— Cât va ține războiul, livrările din Soul City vor fi sistate, conchise Ioan.
— Avem stocuri suficiente pentru a rezista o săptămâni Vom avea probleme cu lemnul. Pesemne că Ieyasu va reuși să ne aprovizioneze chiar în condiții de război, întrucât luptele se vor purta la sud de Parolando. Ne-am putea ocupa de tăiere și de transport chiar noi. Dacă intenționează să mai amâne invazia cu câteva săptămâni, am putea face stocuri de minereu din Soul City, oferindu-le prețuri sporite. Poate le promitem chiar un avion, AMP-I. E floare la ureche pentru noi acum, de când avem aproape gata primul avion amfibiu. Totul nu-i decât o ipoteză, pricepi?
— Da, îi răspunse Ioan, încercând să-și ascundă disprețul. Lui Sam îi venea să urle că nu avea dreptul să fie disprețuitor. La o adică, a cui fusese ideea?
În următoarea zi, cei trei ingineri-șefi își pierdură viața.
Sam se afla acolo când s-a petrecut accidentul. Stătea pe o schelă de lângă tribordul vaporului, uitându-se spre bordajul deschis. Uriașa macara cu aburi tocmai ridica imensul motor electric de acționare a roții cu zbaturi din dreapta vaporului. În cursul nopții, motorul fusese transportat din clădirea în care se desfășor ase asamblarea. Operațiunea durase opt ore și se efectuase cu ajutorul unui scripete gigantic. Acesta împreună cu sute de oameni care trăseseră de cabluri așezaseră motorul pe un transportor care se mișca pe șine de oțel.
Sam se trezise în zori să supravegheze operațiunea finală, ridicarea și coborârea motorului în interiorul vaporului, precum și cuplarea sa la axul roții cu zbaturi. Cei trei ingineri stăteau pe fundul cocăi. Sam le strigase să se dea la o parte, fiindcă erau prea expuși dacă motorul ar fi scăpat din cabluri. Dar ei se așezaseră în trei puncte pentru a-i putea anunța pe oamenii de pe schelă care, la rândul lor, îl dirijau pe macaragiu.
Van Boom se întoarse să-l privească pe Sam și dinții lui sclipiră orbitor, în contrast cu chipul negricios. În lumina lămpilor electrice, pielea lui căpătase o nuanță purpurie.
Totul se petrecuse în aceeași clipă. Unul dintre cabluri plesnise, iar motorul se răsucise într-o parte. Vreme de o clipă, inginerii înghețaseră, apoi dăduseră să fugă, însă era deja prea târziu. Motorul căzuse și-i strivise pe toți trei.
Șocul clătinase coca, iar vibrațiile făcuseră ca schela pe care sc afla Sam să trepideze de parcă pământul ar fi fost zguduit de un cutremur.
De sub motor începu să șiroiască sânge.