A fost nevoie de cinci ore pentru montarea altor cabluri la macara, fixarea acestora și ridicarea motorului. După ce scoaseră cadavrele, spălară coca și coborâră motorul din nou. O verificare atentă stabilise că stricăciunile descoperite la manșoanele de protecție nu-i vor afecta performanțele.
Sam era atât de deprimat, încât îi venea să se așeze în pat și să nu se ridice o săptămână. Dar nu putea proceda astfel. Construcția trebuia să continue și, deși existau oameni capabili să se îngrijească de asta, Sam nu voia ca ei să-și dea seama cât de mult îl tulburase accidentul.
Sam avea mulți ingineri, dar van Boom și Velitsky erau singurii originari din secolul al XX-lea. Deși solicitase alții prin viu grai sau prin răpăit de tobe, nu primise nici o ofertă.
În a treia zi, îl invită pe Firebrass în timonerie pentru o discuție între patru ochi. După ce-l servi cu un trabuc și cu wisky, îl întrebă dacă voia să-i fie inginer-șef.
Firebrass aproape că scăpă trabucul din gură.
– Ține cârma, matelot! Mi se pare, sau ți-ai pierdut controlul? Nu cumva mă vrei domnișoară de onoare piua-ntâi?
— Poate-ar fi mai bine să vorbim în esperanto, sugeră Sam.
— Cum vrei, aprobă Firebrass. Să ne-ntoarcem la oile noastre. Spune-mi drept, ce gânduri ai?
— Aș vrea să obții aprobare, să lucrezi pentru mine, să zicem, temporar.
— Să zicem?
— Dacă dorești, postul e liber pe vecie, în ziua în care va porul va pomi în croazieră, poți deveni mecanic-șef.
Firebrass rămase tăcut. Sam se ridică și începu să măsoare încăperea încoace și încolo. Din când în când, arunca o privire pe iublouri. Macaraua așezase motorul de la tribord, iar acum cobora componentele batacitorului. După asamblarea tuturor pieselor, acesta avea să fie înalt de aproximativ doisprezece metri. Imediat după instalare, în cadrul unei curse de probă urma să se verifice funcționarea batacitorului și a motoarelor. Un cablu dublu, gros de cincisprezece centimetri, va fi desfășurat cale de șaizeci de metri, iar capătul liber va fi legat la o emisferă mare și goală pe dinăuntru care va fi plasată deasupra celei mai apropiate pietre-potir. Când piatra va elibera uriașa cantitate de energie electrică, ea va fi transmisă prin cabluri la batacitor, care o va înmagazina. După aceea, energia va fi extrasă la o putere controlată pentru acționarea motoarelor electrice.
Sam se îndepărtă de iublou.
— Asta nu înseamnă că te îndemn să-ți trădezi patria, spuse el. În primul rând, trebuie doar să obții aprobarea lui Hacking să lucrezi pentru mine la construcția vaporului. Mai târziu te poți decide dacă mergi cu noi. Ce preferi? Să rămâi în Soul City unde, în afară de trândăveală, nu ai mare lucru de făcut? Sau pornești alături de noi în cea mai grozavă aventura?
— Păi, dac-aș accepta oferta, spuse el rar, repet: dacă, n-aș vrea să fiu mecanic-șef. Prefer funcția de șef al forțelor aeriene.
— Funcția asta nu-i la fel de importantă ca aceea de mecanic-șef.
– Însă presupune mai multă muncă și răspundere! Știi, mă atrage ideea de a zbura din nou și…
— Poți zbura! Vei avea prilejul! Dar va trebui să te subordonezi lui von Richthofen, înțelegi? Lui i-am promis postul de șef al forțelor aeriene care, la urma urmei, sunt formate din numai două avioane. Atâta vreme cât poți zbura, ce-ți pasă dacă ești șef sau nu?
— E-o chestiune de mândrie. Am infinit mai multe ore de zbor pe aparate mai complexe, mai mari și mai rapide. Pe de altă parte am fost și astronaut. Am mers pe Lună, Marte, Ganymede și am orbitat în jurul lui Jupiter.
— Asta nu-nseamnă nimic, insistă Sam. Avioanele noastre sunt foarte primitive. Asemănătoare cu aparatele pilotate de Lothar în primul război mondial.
— De ce trebuie să fie un negru întotdeauna pe locul doi?
— Nu-i cinstit! nu se dădu bătut Sam. Ai putea fi mecanic-șef. Ai avea treizeci și cinci de oameni în subordine. Ascultă, dacă nu i-aș fi promis lui Lothar, ai primi funcția imediat, crede-mă!
Firebrass se ridică de la masă.
– Știi ce?! O să te-ajut la construcția vaporului și-o să pun la punct pregătirea mecanicilor. Dar trebuie să și zbor între timp, iar când va sosi momentul potrivit, mai discutăm și vedem cine va fi șeful forțelor aeriene.
— N-o să-mi calc promisiunea făcută lui Lothar.
— De acord, dar până atunci se pot întâmpla multe.
Pe de o parte, Sam se simți ușurat dar, pe de alta, îl cuprinse îngrijorarea. Hacking îi transmise, prin intermediul tobelor, aprobarea de a-l folosi pe Firebrass. Asta sugera că Firebrass trebuia să deprindă modul de funcționare al vaporului fiindcă, într-o bună zi, avea să devină mecanicul-sef al lui Hacking. Si chiar dacă Firebrass nu luase această posibilitate în calcul, pesemne că plănuia să-l elimine pe von Richthofen înainte de lansarea vaporului. Firebrass nu arăta ca un ucigaș nemilos dar, așa cum își poate da seama orice om inteligent care a trăit mult printre semenii săi, trăsăturile chipului sunt uneori înșelătoare.
Câteva zile mai târziu, Hacking trimise vorbă că era de acord să efectueze o livrare suplimentară de substanțe minerale în schimbul unui AMP-I. Firebrass zbură cu aparatul treizeci de mile până la granița de nord cu Soul City, unde un alt pilot, un negru care fusese general în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, preluă comanda. Firebrass reveni după câteva zile, călătorind cu o navă cu pânze.
Batacitorul și motoarele electrice funcționau perfect. Zbaturile se roteau încet în gol, apoi erau accelerate, rotindu-se atât de repede. Încât paletele scoteau un șuierat.
La momentul potrivit, urma să se sape un canal până la vapor, care va naviga până la Fluviu prin autopropulsie.
Lothar von Richthofen și Gwenafra nu se împăcau deloc. Lothar obișnuise să dea gata toate femeile și continua să flirteze cu oricare. De cele mai multe ori nu se mărginea doar la un simplu flirt. Gwenafra avea idei bine conturate despre fidelitate, lucru cu care Lothar era, în principiu, de acord. Practica însă îl dădea gata.
Hacking anunță că dorea să viziteze Parolando peste câteva zile. Avea intenția de a discuta o serie de probleme comerciale, de a se convinge de bunăstarea cetățenilor negri din Parolando a de a vedea mărețul Vapor.
Sam îi trimise vorbă că va fi încântat să-l primească. Adevărul era altul, dar. disimularea e esența diplomației. Pregătirile pentru cazarea lui Hacking și a delegației care-l va însoți, precum și aranjarea sălilor de discuții îi răpiră mult timp lui Sam, astfel că nu reuși să mai supravegheze lucrările.
Trebuia, de asemenea, să fie făcute pregătiri pentru andocarea numărului mare de nave cu minereu din Soul City. Hacking efectua o livrare de trei ori mai mare decât de obicei, ținând să-și dovedească astfel dorința sinceră de pace și înțelegere. Sam ar fi preferat ca livrările să fie eșalonate dar, pe de altă parte, era oportun să obțină cantități maxime în cel mai scurt timp posibil. Spionii îl informaseră că Ieyasu mobiliza câteva flote puternice și un mare număr de luptători de pe ambele maluri ale Fluviului. Tot el le ceruse celor din Selinujo să nu încerce debarcarea de misionari pe teritoriul său.
Nava lui Hacking trase la chei cu o oră înainte de amiază. Masivă și lungă de treizeci de metri, nava avea două catarge și vele aurite. Garda de corp a lui Hacking, alcătuită din negri înalți și musculoși, înarmați cu securi din oțel (dar și pistoale Mark I, ținute în hamuri mari), coborî cu pași hotărâți pe schela de bord. Purtau kilturi negre, iar căștile, platoșele și cizmele erau făcute din piele de pește. Formară două șiruri de câte șase de o parte și de alta a schelei și abia după aceea apăru și Hacking.
Era înalt, bine clădit, cu tenul cafeniu-închis, ochi ușor oblici, nas lat și turtit, buze groase și bărbie proeminentă. Își purta părul după moda numită „naturală”. Sam încă nu se obișnuise cu claia de păr creț de pe creștetele oamenilor de culoare. Îi crea o impresie nelămurită de indecență; părul negrilor ar fi trebuit să fie tuns foarte scurt. Impresia persistă chiar și după ce Firebrass îi explică pe scurt că, la sfârșitul secolului al XX-lea, americanii de culoare consideraseră purtarea „naturală” a părului drept un simbol al luptei lor pentru libertate. După părerea lor, părul tuns scurt simboliza castrarea negrilor de către albi.
Hacking purta un prosop negru drept mantie, un kilt negru și sandale din piele. Singura lui armă era o floretă aflată într-o teacă prinsă la centura lată din piele.
Sam făcu un semn și un tun trase douăzeci și una de salve. Tunul fusese plasat pe coama unui deal de la marginea câmpiei. Ceremonia nu avusese doar rolul de a-l onora pe Hacking, ci de a-l impresiona Chiar dacă nu avea în dotare decât o piesă de 75 de milimetri, numai Parolando poseda artilerie.
Se făcură prezentările. Hacking nu se arătă dornic să dea mâna cu gazdele sale, lucru care le conveni de minune lui Sam și lui Ioan. Fuseseră preveniți de Firebrass că lui Hacking nu-i plăcea să strângă mâna cuiva decât dacă-l considera prieten de nădejde.
Schimbară câteva banalități, vreme în care oamenii lui Hacking își așezară potirele pe cea mai apropiată piatră. După descărcarea electrică de la amiază își luară potirele, iar șefii de state, însoțiți de gărzile lor de corp și de cele de onoare, porniră spre palatul lui Ioan. Acesta insistase ca primele discuții să poarte acolo pentru a-l convinge, desigur, pe Hacking în legătură cu întâietatea sa în ierarhia statului. De data asta, Sam nu mai comentase. Pesemne că Hacking fusese informat de Firebrass care erau relațiile dintre Sam Clemens și Ioan Fără-de-Țară.
Mai târziu, trăi o tristă satisfacție văzând nefericirea de pe chipul lui Ioan, care era tratat ca o slugă în propria-i casă. În timpul prânzului, Hacking luă cuvântul și ținu o predică lungă și usturătoare despre relele pe care le făptuise omul alb împotriva celui de culoare. Din nefericire, acuzațiile lui Hacking erau pe deplin întemeiate. Tot ce spunea era adevărat. Sam fu nevoit să-i dea dreptate. Ce naiba, doar trăise pe vremea sclaviei și văzuse ce însemna ea, după cum fusese și martor la ororile Războiului Civil. Se născuse și crescuse între sclavi. Iar asta se întâmplase cu mult înainte de nașterea lui Hacking. Păi cum, doar scrisese Huckleberry Finn, Zevzecul Wilson și Un yankeu din Connecticut la curtea Regelui Arthur!
Află curând că nu avea nici un rost să-i spună lui Hacking toate astea. Acesta nu-i acorda nici o atenție.
Pe o voce pițigăiată, Hacking îi dădea înainte, amestecând vulgarități cu fapte, exagerări cu adevăruri, povești înfiorătoare privind sărăcia, maltratările, crimele, lipsurile și umilințele îndurate de negri.
Sam se simți vinovat și rușinat și, în același timp, înfuriat. De ce acest atac împotriva lui? La ce bun această acuzație generalizată?
— Sunteți vinovați cu toții! strigă Hacking. Fiecare alb e răspunzător!
— Până să mor n-am văzut mai mult de zece negri, spuse Ioan. Ce legătură am eu cu poveștile astea despre nedreptate?
— Dacă te nășteai cinci sute de ani mai târziu, ai fi fost cel mai mare exploatator al negrilor! îi răspunse Hacking. Știu totul despre tine, Maiestate!
Sam se ridică brusc în picioare și strigă:
— Ai venit aici să ne spui ce s-a întâmplat pe Pământ? Știm și noi! Dar asta-i de domeniul trecutului! Pământul a murit! Important e ce se petrece acum!
— Daa, îl maimuțări Hacking. Iar ce se petrece acum repetă istoria de pe drăguțul Pământ! Lucrurile nu s-au schimbat nici cât negru sub unghie. Mă uit în jur și pe cine văd în fruntea acestei țări? Pe doi porci! Unde-s negrii? Oamenii de culoare formează aproximativ o zecime din populația voastră și-ar trebui să aveți măcar unul în Consiliul alcătuit din zece membri. E vreunul? Măcar unul!
– Îl avem pe Cawber, spuse Sam.
— Daa! Membru temporar și asta numai pentru că v-am cerut eu să-mi trimiteți un ambasador de culoare.
— Arabii alcătuiesc aproape o cincime din populația statului tău, nu se dădu bătut Sam, și, cu toate astea, nici unul nu face parte din consiliu.
— Sunt albi, de-aia! Și vreau să scap de ei! Să nu mă-nțelegeți greșit O mulțime de arabi sunt oameni de treabă, lipsiți de prejudecăți. I-am cunoscut pe când m-am refugiat în Africa. Dar arabii de aici sunt fanatici religioși și creează tulburări tot timpul. De aceea trebuie să plece! Noi, negrii, dorim o țară unită, formată doar din oameni de culoare, în care să fim frați de suflet Să putem trăi în pace și bună înțelegere. Vom avea propria noastră lume, iar voi, porcilor, o veți avea pe-a voastră. Segregație cu S mare, fraierilor! Aici segregația de care vorbeam poate da roade, fiindcă nu mai trebuie să stăm cu mâna întinsă în fața albilor să căpătăm slujbe, mâncare, protecție, dreptate sau altceva. Am reușit s-o facem, albilor! Iar acum vă vom spune să vă duceți dracului, să nu ne ieșiți în cale, și am terminat!
Firebrass stătea la masă ținându-și plecat capul cu păr răzvrătit și creț, privind în pământ, acoperindu-și fața cu palmele. Sam avu senzația că făcea eforturi să rămână serios. Nu reuși să-și dea seama dacă râdea în sinea lui de Hacking sau de cei pe care acesta îi făcea albie de porci. Pesemne că ambele aspecte îl făceau să râdă.
În acest timp, Ioan continuă să bea. Chipul nu-i era congestionat doar din pricina băuturii. Arăta gata să explodeze în orice clipă. Îți venea peste mână să înghită insulte privind nedreptăți făcute negrilor când se știa nevinovat, dar Ioan scăpase nepedepsit pentru atâtea crime înfiorătoare, încât merita să sufere pentru câteva de care nu era răspunzător. Și, așa cum afirma Hacking, dacă i s-ar fi oferit prilejul, Ioan ar fi fost capabil de asemenea crime.
Ce dorea Hacking să obțină prin tirada lui? Dacă ținea să aibă relații mai apropiate cu Parolando, atunci calea aleasă era cel puțin ciudata.
Pesemne simțea că trebuie să-i pună pe toți albii, indiferent de persoană, la respect. Voia să-i lămurească o dată pentru totdeauna că el, Elwood Hacking, un negru, nu era cu nimic mai prejos față de oricare alb.
Hacking fusese distrus de același sistem care, într-un fel sau altul, îi dusese de râpă pe aproape toți americanii, fie ei albi, negri, roșii ori galbeni.
Așa va fi mereu? Vor continua să rămână nemulțumiți, plini de ură, cât vor trăi pe malurile Fluviului, poate chiar mii de ani?
Vreme de o clipă, dar nu mai mult, Sam se întrebă dacă nu cumva aveau dreptate misionarii celei de-A Doua Șanse.
Dacă ei ar ști drumul de scăpare din această închisoare a urii, atunci ar fi singurii cărora ar merita să li se dea ascultare; Hacking, Ioan Fără-de-Țară ori Sam Clemens, care suferiseră de lipsa iubirii și a păcii, n-ar trebui să aibă nici un cuvânt de spus. Să-i lase pe misionari…
Însă nu credea în ei, ținu să-și reamintească. Nu se deosebeau de alți propagatori ai credinței de pe Pământ. Unii 4tatre ei erau plini de intenții bune, neîndoielnic. Dar, oricât de mult ar fi insistat, nici unii nu aveau autoritatea adevărate de partea lor.
Hacking tăcu brusc. Sam profită și interveni;
— Ei bine, Sinjoro Hacking, nu ne planificasem discursuri după masă, dar îți mulțumim că te-ai oferit; îți vom rămâne recunoscători atâta vreme cât nu vei cere să-ți răsplătim eforturile. Vistieria ne e cam goală în momentul de față.
— Trebuie neapărat să iei totul în gluma, nu? spuse Hacking, Ei, ce-ar fi să facem o plimbare? Tare-aș vrea să-ți văd vaporul acela.
Restul zilei trecu în mod destul de plăcut. Conducându-l pe Hacking prin fabrici, ateliere și în cele din urmă la vapor, Sam făcu uitate furia și resentimentele. Deși terminat doar pe jumătate, vaporul arăta minunat. Era cea mai frumoasă priveliște pe care-o văzuse vreodată. Ba chiar, gândi el, da, chiar mai frumoasă decât chipul lui Livy în clipa în care îi spusese prima oară că-l iubește.
Hacking nu se extazie, însă se văzu pe fața lui că era profund impresionat. Cu toate acestea, nu rezistă ispitei și se plânse de duhoarea din aer și de aspectul dezolant al peisajului.
Cu puțin timp înainte de masa de seară, a trebuit ca Sam să plece. Un bărbat care sosise cu o barcă prăpădită ceruse sa discute cu conducătorul țării. Sam se văzu silit să meargă, întrucât cel care-l găsise era un om de-al său. Plecă în grabă într-unui dintre cele două „automobile de teren” care funcționau pe bază de alcool și fuseseră terminate cu doar o săptămână în urmă. Tânărul zvelt, atrăgător, care-l aștepta la postul de pază se ridică și se prezentă, în esperanto, drept Wolfgang Amadeus Mozart
Sam i se adresă în germană, observând că, oricare ar fi fost identitatea lui, tânărul vorbea varianta austriacă, mai plăcută, a germanei de nord. Vocabularul folosit de el cuprindea și cuvinte pe care Sam nu le pricepu, dar nu-și dădu seama dacă asta era i din pricina termenilor tipic austrieci ori a limbajului obișnuit pentru secolul al XVIII-lea.
Bărbatul care-și spunea Mozart afirmă că locuia la vreo douăzeci de mii de mile în susul Fluviului. Auzise de vapor, dar pornise în călătorie mânat mai mult de zvonul că la bord se va afla o orchestră care va cânta spre încântarea pasagerilor. În cei douăzeci și trei de ani de când se afla pe această lume, omul suferise din cauza sărăciei de materiale, pentru că singurele instrumente muzicale erau tobele, fluierele, flautele din lemn, naiurile și un tip primitiv de harpă făcută din os și mațe de Pește de Fluviu. Apoi auzise de exploatarea sideritului și de mărețul Vapor, orchestra lui compusă din pian, viori, flaute corni și alte instrumente minunate pe care le cunoscuse pe Pământ, la care se adăugau altele, inventate după moartea lui în 1791. De aceea venise. Se găsea și pentru el un loc între muzicienii de la bord?
Deși nu se putea spune că iubea cu pasiune muzica clasică, Sam știa s-o aprecieze. Era însă emoționat că ajunsese să-l cunoască personal pe marele Mozart. Asta în caz că era cu adevărat Mozart. Pe Fluviu puteau fi întâlniți atâția impostori, care susțineau că sunt ba unicul și singurul lsus Cristos, ba P.T. Barnum, încât Sam nu mai credea pe nimeni pe cuvânt când era vorba de declinarea identității. Cunoscuse chiar și trei indivizi, care pretindeau că sunt Mark Twain.
— Din întâmplare, fostul Arhiepiscop de Salzburg e cetățean al statului Parolando, spuse Sam. Cu toate că tu și el v-ați despărțit certați, dacă nu cumva mă înșeală memoria, se va bucura să te revadă.
Mozart nu păli și nici nu roși:
– În sfârșit, o persoană pe care s-o cunosc din timpul vieții! Nici nu-mi vine a crede…
Sam era dispus să-l creadă. Nici el nu întâlnise până acum decât trei oameni pe care îi știa, iar cunoștințele lui, după o viață lungă și nenumărate călătorii prin lume, fuseseră foarte numeroase. Faptul că Livy se număra printre aceste trei persoane era o coincidentă cu totul ieșită din comun. Bănuia că Necunoscutul Misterios aranjase această întâlnire. Dar nici măcar nerăbdarea lui Mozart de a-l vedea pe arhiepiscop nu constituia o dovadă care să-i confirme identitatea. În primul rând, impostorii pe care-i întâlnise pretinseseră că aceia care ar fi trebuit să le fie prieteni vechi ori se înșelau, ori erau impostori Dovedeau o obrăznicie de neînchipuit. În al doilea rând, Arhiepiscopul de Salzburg nu locuia în Parolando. Sam habar n-avea unde se afla acum. Adusese vorba despre el doar pentru a vedea reacția lui Mozart.
Sam aprobă ideea ca Sinjoro Mozart să facă cerere de cetățenie, întâi îl informă cu privire la instrumentele muzicale. Acestea încă nu fuseseră fabricate. Și nici nu vor fi din lemn sau alamă, ci dispozitive electronice care să reproducă sunetul exact produs de diferite instrumente. Dar dacă Sinjoro Mozart era într-adevăr ce pretindea a fi, atunci va avea prilejul să dirijeze orchestra. Putea, de asemenea, să-și dedice timpul compunerii de noi opere.
Sam nu-i promise conducerea orchestrei. Se învățase minte și nu mai făcea promisiuni.
În palatul lui Ioan se desfășură o mare recepție în onoarea lui Hacking, care lăsă impresia că-și vărsase veninul încă din cursul convorbirilor preliminare. Sam discută cu el vreme de o oră și descoperi că era foarte inteligent, cu multe lecturi la activ, un autodidact înzestrat cu imaginație și simț poetic.
Faptul că un asemenea talent se risipea în mod tragic făcea ca situația lui Hacking să fie cu atât mai tristă.
Pe la miezul nopții, Sam îl însoți pe Hacking împreună eu suita sa în clădirea din piatră și lemn de bambus cu două etaje și treizeci de camere mari, așezată într-o zonă special aleasă pentru delegații de stat. Era situată la jumătatea distanței dintre locuința lui Sam și palatul lui Ioan. Apoi plecă acasă cu mașina de teren, având de parcurs doar trei sute de metri. Joe se bosumflă, fiindcă ar fi vrut să conducă și el, chiar dacă picioarele îi erau prea lungi pentru a încerca așa ceva. Urcară scara destul de nesiguri pe picioare și blocară ușa. Joe merse în camera din spate și se prăbuși pe patul lui cu o bubuitură care făcu să se cutremure stâlpii casei.
Sam privi pe iublou și exact în aceeași clipă îi văzu pe Cyrano și pe Livy îmbrățișați și mergând împleticindu-se spre ușa colibei lor. În stânga lor, pe un loc mai înalt, se afla coliba lui von Richthofen și a Gwenafrei, care se culcaseră deja.
Bolborosi un noapte bună, neștiind precis cui se adresa și căzu în pat. Avusese parte de o zi lungă și chinuitoarei care se încheiase cu o petrecere-monstru, unde toată lumea băuse cantități incredibile de „pasiune purpurie” sau alcool din cereale și apă, mestecase gumă de visat, fumase și consumare marijuana.
Se trezi visând că fusese surprins de cutremurul din California de pe 4 iulie.
Sări din pat și porni în fugă pe podeaua timoneriei care vibra. Înainte de a ajunge la iublouri, își dădu seama că exploziile și zgâlțâielile pământului erau provocate de invadatori. Nici nu mai apucă să se apropie de iublouri fiindcă, șuierând, o rachetă cu coada în flăcăii roșiatice izbi unul dintre stâlpii de susținere a casei. Bubuitura îl asurzi, fumul pătrunse prin iublourile făcute țăndări și Sam își pierdu echilibrul, prăbușindu-se. Casa se nărui, iar întreaga fațadă căzu. Istoria se repeta.