Sam avu senzația că cineva îi înfipsese un drug rece ca gheața de-a lungul trupului.
— Eticul? Necunoscutul?
— Mi-a spus că-l numești Necunoscutul Misterios.
— Deci într-adevăr îl trădai pe Hacking?
— Cuvântarea pe care-am ținut-o adineauri era pentru restul publicului, explică Firebrass. Da, l-am trădat pe Hacking, dacă ții neapărat să folosești cuvântul ăsta. Dar mă consider agent al unei autorități superioare. N-am de gând să-mi bat capul cu statele populate exclusiv de albi sau negri când, de fapt, vreau să aflu de ce și cum a ajuns aici întreaga specie umană. Doresc răspunsuri la întrebările care mă frământă, după cum zice unul dintre Karamazovi. Oricât de importantă a fost pe pământ chestiunea segregației, toată tevatura asta cu alb și negru e stupidă pe o asemenea planetă. Pesemne că Hacking a simțit ce gândeam, cu toate că m-am străduit să-mi ascund ideile.
Sam nu-si reveni multă vreme din uimire. Între timp. bătălia era în toi și cetățenilor din Soul City începuse să le meargă prost Deși provocaseră pierderi de trei la unu, fură respinși în jumătate de oră. Sam socoti că sosise momentul să intre în acțiune, astfel că porniră în goană către fortăreața unde erau ținuți prizonierii din Parolando. Lothar trase două rachete în porțile ei și, înainte ca fumul să se fi risipit, cei cincisprezece pătrunseră înăuntru. Cyrano și Johnston își dovediră bravura ucigându-i pe cei cincisprezece paznici. Cyrano era un adevărat diavol când avea floreta în mână, iar Johnston doborî patru oameni aruncând cu tomahawkul și trei cu cuțitul. Rupse cu lovituri de picior două picioare și sfărâmă un piept. Prizonierii fură îndemnați să meargă la armurerie, unde se mai găseau arcuri, săgeți și săbii.
Sam trimise câte doi oameni către nord și către sud pentru a lua legătura cu cetățenii din Parolando ce se refugiaseră dincolo de ziduri.
Apoi îi conduse pe ceilalți spre dealuri. Urmau să-și facă tabără acolo până se hotărau sorții bătăliei. Nu avea nici cea mai vagă idee ce vor face în continuare. Recunoscu față de Cyrano că va fi nevoie să meargă după ureche. Se văzu silit să-și țină în frâu dorința de a spune că va proceda astfel, deși Cyrano era surd.
Curând după aceea mulțumi cerului și pământului că nu stabilise tabăra chiar pe coronamentul barajului. Se așezaseră pe o măgură ceva mai înaltă decât barajul, situată spre stânga lui. De acolo putea vedea mai bine dealurile și câmpia unde încă explodau rachete, dar nu la fel de multe ca la început. Lumina stelelor licărea pe apele lacului din spatele barajului, lăsând impresia că pe lume nu era decât pace și liniște.
Deodată, Johnston sări în picioare și exclamă:
— Ia uitați-vă! Acolo sus! Pe baraj!
Din apă ieșiseră trei siluete și acum se cățărau pe baraj. Porniră în goană spre pământ. Sam le spuse celorlalți să se retragă în spatele trunchiului arborelui de fier. Joe Miller și Johnston îi prinseră pe cei trei care tocmai fugeau spre copac. Unul dintre ei încercă să-l înjunghie pe Joe, care îl strânse atât de sălbatic de gât, încât sângele țâșni din arterele sfârtecate, Apoi îi doborâră pe ceilalți doi. Când aceștia își veniră în simțiri, confesiunile lor deveniseră deja inutile. Sam bănuia că acționaseră din porunca Regelui Ioan.
Pământul se cutremură sub picioarele lor, iar frunzele arborelui de fier, clătinându-se, scoaseră sunete care aminteau de farfurii ciocnite într-un dulap. Cu un nor uriaș de fum și cu un vuiet care le asurzi timpanele, peretele alb al barajului zbură departe. Ca niște păsări albe care se rotesc pe deasupra coșului unei fabrici, hălci enorme de beton zburară prin fumul dens. Se rostogoliră în aer și căzură pe pământ departe de apă. Lacul nu mai era oglinda licărindă, tăcută și netulburată, mesager al lumii minunate ce va să vie. Se azvârli înainte. Pornind cu viteză pe canionul săpat de oamenii lui Sam cu atâta sudoare și truda, apa dezlănțuită mugi, asurzindu-i pe toți.
Îngrădite de pereții canionului, sutele de mii de-tone de apă izbiră în pereții din pământ, smulgând bucăți mari. Brusca retragere a apelor dislocă și o mare parte a terenului din jurul malurilor lacului, astfel că privitorii fură nevoiți să se tragă înapoi, căutându-și un loc mai înalt Apoi, întrucât pământul de la bază fusese cărat de apă, rădăcinile care mergeau până la adâncimea de șaizeci de metri rămaseră expuse și arborele de fier înalt de trei sute de metri se prăbuși. Căderea păru să țină o veșnicie și explozia rădăcinilor enorme, precum și șuierul aerului printre frunzele uriașe și iedera ce îmbrățișa scoarța îi Înspăimântară pe oamenii lui Sam își închipuiseră că se afla destul de departe și, cu toate că arborele nu se prăbușea peste ei. se vedeau amenințați de erupția rădăcinilor smulse din sol. Trunchiul izbi pământul cu un bufnet, vârful lui atinse malul celălalt al lacului și smulse solul în care se mai ținea și continuă să cadă in albia ce se golea. Se desprinse cu totul din ultimele rădăcini care-l mai țineau ancorat și se duse cu vârful în jos în adâncul apelor care-l răsuciră de parcă ar fi fost o scobitoare și-l cărară în josul canionului cale de o milă, până se înțepeni între maluri.
Mugind asurzitor, în momentul în care izbiră câmpia, apele formaseră deja un zid de cel puțin treizeci de metri înălțime. Coama valului luase cu ea o învălmășire de copaci tineri și plante de bambus, colibe, oameni și alte lucruri. Într-o clipă matură o milă și jumătate de câmpie, răspândindu-se, rămânând totuși pentru scurt timp încorsetată de zidurile secundare de dimensiuni ciclopice pe care Sam le construise pentru apărarea fabricilor și a Vaporului, dar care se dovediseră inutile în cazul celor două atacuri desfășurate în ultimele zile.
Apele azvârliră în Fluviu tot ce apucaseră în strânsoarea lor. Fabricile se năruiră de parcă ar fi fost făcute din aluat. Giganticul Vapor era purtat ca o barcă de jucărie prinsă de valurile mării. Cărat înspre Fluviu, el se înclină și apoi se scufundă în vâltoarea întunecată a apelor. Sam se azvârli la pământ și-și încleșta degetele de iarbă. Vaporul lui se pierduse! Total era pierdut: fabrici, mine, amfibii, avioane, ateliere de fierărie, armurerii și întregul echipaj. Dar cel mai grav era că rămăsese fără Vapor. Visul lui se sfărâmase; din giuvaierul sclipitor H visurilor lui se alesese praful.
Simți pe față răcoarea și umezeala ierbii. Își percepu degetele ciudat, de parcă ar fi fost prinse în carnea pământului, care nu voia să i le mai elibereze. Joe îl apucă în brațe și-l așeză în capul oaselor ca pe o momâie. Apoi își lipi strâns trupul monstruos și îmblănit, încălzindu-l. Joe, cu fața având trăsături grotești din cauza arcadelor proeminente și a nasului absurd de lung, era alături de Sam.
— Z-a duz tot! exclamă Joe. Izuze! Se grojăviel N-a mai râmaz nimic, Zam!
Câmpia era acoperită de tumultul și învârtejirea apelor care se retraseră într-un sfert de oră. Cu toate că în aval se umflase, Fluviul își recăpătase aspectul obișnuit în dreptul statului Parolando.
Clădirile mari, vaporul și schelăria din jurul lui dispăruseră. Zidurile înalte din dreptul vaporului, situate la o milă depărtare unul de altul, fuseseră luate de ape. Ici și colo se zăreau mici lacuri în locurile unde până nu demult se aflaseră minele și subsolurile fabricilor. Uriașa forță a apei erodase porțiunile de câmpie unde se făcuseră excavații. Dar rădăcinile ierburilor, fiind foarte rezistente și întrețesute, pătrunseseră atât de adânc în sol, încât miile de tone de apă nu reușiseră să ia cu ele pământul. Zidurile din piatră și pământ ce se aflaseră de-a lungul malurilor fuseseră măturate de parcă ar fi fost construite din nisip.
Cerul păli, iar întunericul luminat de stele deveni cenușiu. Sfărâmată, strivită, marea flotă a invadatorilor dispăruse undeva sub luciul apei ori plutea în aval, făcută bucăți. Atât luptătorii celor două armate de pe câmpie, cât și marinarii pieriseră, copleșiți de greutatea apei, înecați, striviți sau terciuiți.
Dar Parolando se întindea pe o distanță de zece mile de-a lungul Fluviului, iar lacul nu răsese decât o porțiune lată de două mile. Distrugerile maxime fuseseră provocate zonei centrale, de unde, pe o rază de jumătate de milă, cărase tot ce stătea în picioare. Oamenii aflați dincolo de această arie se înecaseră, iar clădirile fuseseră dărâmate sau acoperite de apă pentru scurtă vreme.
O dată cu zorii sosiră peste o mie de oameni în bărci sau sărind zidurile dinspre Țara lui Chernsky, aflată la nord.
În fruntea lor se afla Regele Ioan.
Sam își grupă oamenii în formație de luptă, avându-l pe Joe Miller în centru, dar Regele Ioan porni șchiopătând spre ei, cu o mână ridicată în semn de pace. Sam se apropie să discute cu el. După ce Ioan îi povesti ce făcuse, Sam crezu că va fi ucis. Mai târziu își dădu seama că Ioan avea nevoie de el și de ceilalți pentru a reconstrui vaporul. În același timp, poate că simțea o plăcere bizară să-i lase viața lui Sam, făcându-l să se întrebe mereu în care noapte va fi străpuns de un pumnal.
Până la urmă se vădi că nu era nevoie să pornească de la zero. Găsiseră Vaporul, aproape neatins, eșuat pe un deal de cealaltă parte a Fluviului, la o milă în aval. Apele în retragere îl așezaseră acolo cu grijă. Lucrările necesare pentru a-l deplasa de acolo nu erau ușoare, dar ar fi cerut mai puțin timp decât construirea altuia.
Ioan îi explică de mai multe ori ceea ce făcuse, dar înșelătoria și repetatele trădări se dovediseră atât de complicate, încât Sam nu reuși să-și formeze o imagine generală prea clară. Ioan încheiase o înțelegere pentru a-l trăda pe Sam, știind prea bine că și Hacking îl va trage pe sfoară. Cu alte cuvinte, s-ar fi simțit dezamăgit dacă Hacking n-ar fi încercat să-l înjunghie pe la spate. Și-ar fi pierdut orice dram de încredere în natura umană.
Ioan încheiase un târg și cu Ieyasu, promițând că-i va ajuta să cucerească Parolando după invadarea statului de către Hacking. Lui Ieyasu îi plăcuse ideea că forțele lui Hacking vor slăbi în acțiunea de acaparare a statului Parolando. În ultima clipă, Ioan căzuse la o înțelegere cu Publius Crassus, Tai Fung și Chernsky pentru a alunga forțele care vor fi spulberate de apele dezlănțuite ale barajului aruncat în aer.
Ioan îi trimisese pe cei trei să detoneze explozivii din interiorul barajului în momentul în care între zidurile de apărare secundare avea să se concentreze numărul cel mai mare de invadatori și apărători. La adăpostul cetii, Ioan fugise într-o ambarcațiune înainte de consumarea acestei fapte.
— Deci nu te aflai în palat când tunurile au deschis focul?! întrebă Sam neîncrezător.
— Nu, răspunse Ioan, zâmbind perfid ca o pisică. Eram la multe mile depărtare, în drum să-l întâlnesc pe Ieyasu. Samuel, niciodată n-ai avut o părere prea bună despre mine, dar de data asta ar trebui să cazi în genunchi și să-mi săruți mâna în semn de recunoștință. Fără mine ai fi pierdut totul.
— Dacă mi-ai fi spus că Hacking avea gânduri de cucerire, aș fi putut păstra totul, spuse Sam. Îl puteam prinde într-o ambuscadă pe Hacking.
Soarele răsări, scoțând în evidență părul roșcat al lui Ioan și inconfundabilul albastru-deschis al ochilor lui.
— Da, sigur, dar Ieyasu ar fi constituit o mare problemă. Acum a pierit și nimic nu ne mai împiedică să stăpânim zonele de care avem nevoie, inclusiv bauxita și platina din Soul City, sau iridiul și tungstenul din Selinujo. Presupun că n-ai nimic împotrivă să cucerim aceste două state?!
Încetarea ostilităților rezolvă multe lucruri. Îl făcură prizonier pe Hacking, iar pe Gwenafra o găsiră în viață. În timpul luptelor, amândoi fuseseră goniți către dealurile din apus. Hacking tocmai se pregătea să conducă un atac în josul dealului când apele îi măturase toți oamenii. Gwenafra scăpase cu viață, cu toate că era cât pe ce să se înece. Hacking fusese izbit de un copac. Își frânsese picioarele și un braț și avea hemoragii interne.
Sam și Ioan se grăbiră către arborele de fier sub care zăcea Hacking. Gwenafra scoase un strigăt de bucurie când îi văzu și-i îmbrățișa pe Sam și pe Lothar. Părea să-l strângă mai mult pe Sam, lucru deloc neașteptat, mai ales că ea și Lothar avuseseră certuri violente în ultimele luni.
Ioan vroia să-l ucidă pe Hacking cât de curând posibil, folosind o serie de torturi rafinate. Sam se opuse vehement. Știa că Ioan putea realiza ce-și pusese în minte, întrucât oamenii săi erau de cincizeci de ori mai numeroși. Dar în acele momente lăsase orice precauție la o parte. Ioan renunță. Avea nevoie de Sam și de oamenii care-i rămăseseră credincioși.
— Ai avut un vis, Sam cel Alb, spuse Hacking cu o voce pierită. Ei bine, și eu am avut unul. O țară în care frații și surorile să poată umbla fără griji, căutându-și sufletele. În care toți să fie negri. Nu-ți dai seama ce înseamnă asta. Fără diavoli albi. Doar negri, frați de suflet în lumea asta care seamănă cu iadul, totul ar fi fost o replică a raiului. Nu înseamnă că n-am fi avut tulburări, fiindcă un asemenea loc nu există, omule, însă n-am mai fi avut necazuri cu albii. Toate ar fi rămas între noi. Dar n-a fost să fie.
– Îți puteai împlini visul, îi explică Sam, dacă aveai răbdare. După lansarea vaporului am fi lăsat fierul cui avea nevoie de el. Iar apoi…
Hacking se strâmbă. Tot corpul îi era scăldat de sudoare, iar fața chinuită de durere.
— Omule, sigur ți-at ieșit din minți! Chiar îți închipui c-am crezut povestea aceea despre călătoria în căutarea Marelui Potir? Eu știam că vrei să folosești vaporul pentru cucerirea teritoriilor locuite de negri, urmând să-i pui din nou în lanțuri. Un alb sudist ca tine…
Închise ochii.
— Te înșeli! Dacă m-ai fi cunoscut mai bine, dacă ai fi făcut efortul ăsta, în loc să mă bagi în aceeași oală cu… Hacking deschise ochii și spuse:
— Ești în stare să mă minți și când sunt în pragul morții Ascultă! Nazistul acela, Goring, el m-a uimit de-a dreptul. N-am dat ordin să-l tortureze, ci doar să-l ucidă, dar știi cum sunt arabii ăia fanatici. Oricum, Goring mi-a transmis un mesaj. Salut și rămâi cu bine, frate de suflet, sau ceva asemănător. Te iert fiindcă nu știi ce faci, Cam așa suna. Ce zici de ticălos? Un mesaj de iubire de la un nazist blestemat! Dar să știi că era altfel. Și poate avea dreptate. Pesemne că toți misionarii celei de-A Doua Șanse au dreptate. Cine știe? Mi se pare o prostie să fim sculați din morți, dându-ni-se înapoi tinerețea, doar pentru ca unii să lovească în stânga și-n dreapta, iar alții să sufere din nou. E-o tâmpenie, nu? Îl privi lung pe Sam și adăugă: Împușcă-mă, te rog. Scutește-mă de dureri. Sufăr îngrozitor.
Lothar apăru alături de Sam, oferindu-se:
— După câte i-ai pricinuit Gwenafrei, voi fi încântat s-o fac. Îndreptă țeava pistolului către capul lui Hacking.
Cuprins de dureri, acesta rânji și bolborosi:
— Violul din principiu, tăticu’! Când eram pe Pământ am jurat că mă las de-așa ceva, dar femeia aia m-a băgat în draci! Iar la o adică, nu contează! Voi cum ați violat atâtea negrese care erau sclave?
În vreme ce se îndepărta, Sam auzi pocnetul pistolului. Tresări, dar nu rari pasul. Reprezenta un act de milostivenie din partea iui Lothar. Mâine, undeva departe, Hacking va umbla din nou pe malurile Fluviului. Deși Sam nu ținea să-l mai revadă vreodată, acest lucru se putea întâmpla.
Mirosind pătrunzător a praf de pușcă, Lothar îl ajunse din urmă pe Sam.
— Trebuia să-l las pradă chinurilor. Dar ne dezbărăm greu de vechile obiceiuri. Diavolul acela negru mi-a zâmbit. I-am arătat eu zâmbet.
— Termină, te rog, replică Sam, Și-așa mi-e greață. Îmi vine să las totul baltă și să mă apuc de misionarism. Singurii oameni a căror suferință a avut vreun sens astăzi au fost misionarii celei de A Doua Șanse.
— Are să-ți treacă și asta, îl liniști Lothar. Avea dreptate, dar lui Sam i-a luai trei ani să uite.
Pământul arăta din nou ca un câmp de bătălie sfârtecat de obuze, înnegrit de fum și trăsnind a diferite mirosuri. Dar marele Vapor era gata. Mai rămânea doar să fie lansat la apă pentru probe. Nu uitaseră nici de ultimul amănunt, înscriindu-i numele cu litere mari de culoare neagră. Pe ambele părți ale corpului alb al vaporului, la trei metri deasupra liniei de plutire, se vedea scris: NU SE ÎNCHIRIAZĂ.
— Sam, ce înseamnă numele ăsta? îl întrebară mulți.
— Exact ce scrie acolo, indiferent ce-ar spune majoritatea cuvintelor vorbite ori tipărite, le explica Sam. Vaporul nu aparține nimănui, deci nu poate fi închiriat. Accesul pe el este liber și are un echipaj format din oameni liberi.
— Iar șalupa vaporului de ce se cheamă Nu lipiți afișe!
Numele mi-a venit într-un vis, obișnuia Sam să răspândi Cineva încerca să lipească un afiș publicitar pe ea, iar eu i-am spus că n-a fost construită pentru a sluji unor scopuri mercenare. Ce-ți închipui că sunt eu, agent de publicitate pentru P.T. Barnum? i-am zis eu.
Visul era mai cuprinzător dar Sam nu-l povestise în întregime decât lui Joe.
— Dar eu am fost individul care-a lipit afișele alea în culori țipătoare, anunțând sosirea celui mai măreț Vapor și a celui mai impresionant spectacol pe apă! i se destăinui Sam lui Joe. În vis eram și unul și celălalt!
— Zam, eu nu înzeleg, recunoscu Joe.
Sam renunță să-i explice.