Cea de-a douăzeci și șasea aniversare a Zilei Resuscitării marcă momentul în care zbaturile vaporului Nu se închiriază se învârtiră pentru prima oară. Asta se întâmplă cam la o oră după ce piatra încărca potirele cu hrana pentru micul dejun. Cablurile, până mai devreme conectate la piatra-potir, erau acum depozitate după ce fuseseră rulate printr-un sabord din secțiunea prova de la tribord. Potirele fuseseră recuperate de la o piatră situată la o milă spre nord și aduse în mare viteză de șalupa amfibie, blindată, acționată de forța aburului, Nu lipiți afișe. Vopsit în alb și împodobit cu roșu, negru și verde, nemaipomenitul vapor naviga de-a lungul canalului și intră în Fluviu, ocolind un sparge-val situat la tribord. Acest sparge-val avea menirea de a abate curentul, astfel încât vaporul să nu fie răsucit spre sud în clipa în care ieșea din canal și să fie purtat către marginea lui.
În țiuit de sirene și dangăt de clopote, înțesat de pasageri care ovaționau și stăteau aplecați peste balustrade și însoțit de strigătele oamenilor rămași pe mal, minunatele roți cu zbaturi făcură apa să fiarbă și Nu se închiriază pătrunse cu o grație impresionantă în apele Fluviului.
Avea lungimea totală de o sută treizeci și doi de metri și cincisprezece centimetri. Traversul vaporului în dreptul apărătoarelor pentru roțile cu zbaturi era de douăzeci și șapte de metri și nouăzeci de centimetri. Pescajul mediu cu încărcătură era de patru metri și șaizeci de centimetri. Uriașele motoare electrice care acționau roțile cu zbaturi aveau puterea de zece mii de cai putere și furnizau suficientă energie pentru a satisface toate necesitățile navei. Teoretic vorbind, viteza maximă era de patruzeci și cinci de mile pe oră pe apă liniștită. Navigând împotriva curentului de cincisprezece mile pe oră, putea dezvolta o viteză de treizeci de mile pe oră. Dacă ar fi mers în aval, putea căpăta viteza de șaizeci. Vaporul avea să navigheze mai tot timpul contra curentului și viteza de croazieră față de maluri avea să fie de cincisprezece mile pe oră.
Avea patru punți: așa-numita punte a căldărilor, puntea principală, cea de promenadă și platforma de apuntare. Timoneria se afla la «marginea dinspre prova a punții de promenadă, iar în spatele ei, texasul lung, care găzduia cabinele căpitanului și comandantului secund. Timoneria avea punte dublă. Era plasată în fața celor două coșuri de fum înalte, dar subțiri, care se ridicau până la zece metri înălțime. Firebrass recomandase eliminarea acestora, arătând că fumul de la căldările mari (folosite doar pentru încălzirea apei și acționarea mitralierelor) putea fi evacuat lateral. Dar Sam pufnise și exclamase:
— Ce-mi pasă mie de rezistența opusă de aer! Eu vreau frumusețe! Și frumusețe o să am! Cine-a mai auzit de Vapor cu zbaturi fără coșuri înalte, grațioase și impresionante? Chiar n-ai pic de suflet, frate?
Pe vapor erau șaizeci și cinci de cabine, fiecare cu suprafața de aproximativ doisprezece metri pătrați, cu paturi și mese rabatabile și cu scaune pliante, Fiecare cabină avea grup sanitar cu lavoar, apă caldă și rece, iar la fiecare șase cabine era prevăzută câte o cameră de duș.
Existau trei sufragerii: în texas, pe puntea de promenadă și pe puntea principală. Aici pasagerii aveau la dispoziție mese de biliard, jocuri cu săgeți, aparate de gimnastică, mese pentru jocul de cărți, un ecran pentru proiecții de filme și o scenă pentru spectacole de dramă și muzicale, iar sufrageria de pe puntea principală poseda un podium pentru orchestră.
Puntea superioară a timoneriei era mobilată luxos cu scaune din lemn de stejar, sculptate și mese acoperite cu piele roșie, albă și neagră de Balaur de Fluviu. Pilotul stătea într-un scaun larg și confortabil care se putea roti în fața panoului cu instrumente de navigație. Pe panou se găseau câteva ecrane ale sistemului de televiziune cu circuit închis, oferind imagini ale centrului de control al navei. În fața pilotului se afla un microfon care-i permitea să se adreseze oricui de la bord. El guverna vaporul cu ajutorul a două manete situate pe un panou rabatabil. Maneta din stânga controla roata cu zbaturi de la babord, iar maneta din dreapta, pe cea de la tribord. Pentru navigația pe timp de noapte exista un ecran pe care apăreau indicații de radiolocație. Pe un alt ecran se putea citi adâncimea apei, măsurată cu ajutorul son arului. Un comutator aflat pe panoul ele control permitea trecerea pe pilot automat, deși regula impunea ca în timonerie să se afle permanent un pilot de serviciu.
Sam avea în picioare sandale din piele albă și purta un kilt, o pelerină și o șapcă de căpitan din material plastic și piele, toate albe. La brâu avea o centură din piele cu un toc în care-și ținea puternicul pistol cu patru focuri, Mark II, calibrul 69 mm, și un cuțit lung de treizeci de centimetri într-o teacă albă din piele.
Pășea agitat de colo-colo ținându-și mâinile pe lângă corp și ridicând vreuna doar când voia să-și scoată trabucul din gură. Îl urmărea pe pilotul Robert Styles, aflat pentru prima oară la post. Styles era un pilot experimentat de pe Mississippi, un tânăr atrăgător, care, deși avea obiceiul de a mai umfla lucrurile, nu mințea. Cu doi ani în urmă, când venise în Parolando, Sam sărise în sus de bucurie. Chiar plânsese, ceea ce i se întâmplase doar de câteva ori în viață. Îl cunoscuse pe Rob Styles pe vremea când erau amândoi piloți pe Mississippi.
Styles era emoționat, așa cum i s-ar fi putut întâmpla chiar și faimosului căpitan Isaiah Sellers, despre care se spunea că are nervi de oțel. De îndată ce-ar fi priceput rostul celor două manete, până și un profesor de la școala duminicală, chiar de-un ochi și mahmur, sau un copil de șase ani ar fi reușit să dirijeze vaporul. Trebuia să fie împinse în față pentru obținerea unei viteze sporite, așezate în poziție mediană pentru oprirea rotitor cu zbaturi și trase înapoi pentru a face zbaturile să se rotească invers. Pentru cârmirea vaporului spre babord era nevoie doar și se tragă maneta puțin înapoi și sa se împingă o idee maneta de ia tribord. Pentru cârmirea la tribord, se proceda invers.
Era însă nevoie de exercițiu pentru obținerea unei coordonări iară cusur.
Din fericire, pilotarea unui vapor pe acest Fluviu nu cerea o bună memorie. Nu existau insule, bancuri de nisip, ci puteau apărea ocazional bușteni sau ramuri încâlcite. Dacă vaporul se apropia periculos de mult de ape puțin adânci, senarul dădea alarma. Dacă, la vreme de noapte, în față apărea o altă navă sau vreun buștean pe jumătate ascuns de apă, radarul sau sonarul indica prezența lor printr-o luminiță roșie intermitentă.
Sam se uită la Styles vreo jumătate de oră, timp în care trecură prin dreptul a mii de oameni aflați pe maluri și care făceau semne cu mâna sau ovaționau, Ori blestemau, mulți dintre ei fiind dezamăgiți că tragerea la sorți nu-i favorizate pentru a deveni membri ai echipajului. Dar el n-avea urechi pentru așa ceva,
Apoi Sam prelua comanda și, după încă jumătate de oră, îl întrebă pe Ioan dacă n-ar vrea să încerce, Ioan era îmbrăcat în negru din cap până în picioare, de parcă ar fi hotărât să reversul lui Sam. Trecu însă la manete și, pentru un fost rege care nu muncise cinstit nici măcar o clipă, având întotdeauna supuși care să facă totul în locul lui, se descurcă destul de bine.
Vaporul trecu prin dreptul regatului defunctului Ieyasu, acum divizat din nou în trei țări, apoi Sam ordonă pilotului să întoarcă. Rob Styles își făcu cheful și roti vaporul în loc, „precum un titirez”, după cum se exprimă el, demonstrându-i manevrabilitatea. În timp ce roata babord se rotea înapoi, cea de tribord se învârtea înainte cu viteza maximă, astfel că vaporul se roti de parcă ar fi fost înfipt într-un ac. Apoi porni în josul Fluviului. Având curent și vânt favorabil din pupa și folosind forța maximă a roților cu zbaturi, Nu se închiriază goni cu șaizeci de mile pe oră. Asta nu dură mult. Sam îi ordonă lui Styles să aducă vaporul aproape de mal, unde sonarul arăta că intervalul de siguranță între fundul apei și chilă la babord era de numai treizeci de centimetri. Cu tot zgomotul produs de rotirea zbaturilor, plescăitul apei și de dangătele de clopot, încă puteau auzi mulțimea strigând. Chipurile oamenilor trecură pe lângă ei ca un vis fugar.
Sam deschise ușile dinspre prova ale timoneriei, să poată simți vântul și să trăiască astfel mai din plin beția vitezei.
Nu se închiriază goni în josul Fluviului până în dreptul satului Selinujo, apoi se întoarse din nou. Sam aproape că-și dorea să mai existe un vapor cu care să se poată lua la întrecere. Se simțea însă în al nouălea cer de fericire că era posesorul unicului vapor cu acționare electrică de pe Fluviu. Nimeni nu se putea bucura de toate, nici măcar în viața de după aceea trăită pe Pământ.
În cursul drumului de întoarcere, deschiseră bocaportul uriaș de la pupa și, prin deschizătură, șalupa coborî pe apa Fluviului. Pomi în zigzag cu viteză maximă și o luă înaintea navei-mamă. Mitralierele ei cu aburi porniră să tragă, desenând linii pe deasupra apei, iar cele treizeci de mitraliere de pe Nu se închiriază traseră și ele o salvă, dar nu înspre șalupă.
Prin deschizătura de la pupa apăru monoplanul amfibiu de trei locuri, își îndreptă aripile pliate, apoi le bloca pe poziție și decola. La manșă se afla Firebrass, avându-i ca pasageri pe concubina lui și pe Gwenafra.
O clipă mai târziu, o catapultă cu aburi, așezată pe acoperișul texasului, propulsa miniaturalul avion de recunoaștere cu carlinga deschisă, având loc doar pentru pilot. La comenzile aparatului se afla Lothar von Richthofen care ambala motorul pe bază de alcool și porni drept înainte cu o asemenea viteză, încât dispăru curând din câmpul vizual al privitorilor. Apoi avionul reveni, urcă înspre cer și, din câte știa Sam, făcu prima demonstrație de acrobație aeriana pe care o văzuse vreodată populația din valea Fluviului,
Lothar încheie cu un zbor în picaj la capătul căruia trase patru rachete în apă și apoi o salvă cu cele două mitraliere de la bord. Acestea aveau calibrul de 80 de mm și erau dotate cu gloanțe din aluminiu. Pe vapor existau o sută de mii de asemenea cartușe care, la lichidarea stocului, nu puteau fi înlocuite.
Lothar ateriza cu monoplanul pe puntea de apuntare de pe acoperișul texasului, iar dispozitivele instalate acolo se prinseră de cârligul aflat în partea posterioară a aparatului. Cu toate că aparatul fusese frânat astfel, elicea aflată încă în notație se opri la doar trei metri de coșurile de fum. Lothar mai decola o dată și repetă aterizarea cu aceeași perfecțiune. Apoi se întoarse șl Firebrass cu amfibiul și ținu să decoleze cu avionul pentru a face un zbor de probă.
Sam privi prin iubloul dinspre babord la pușcașii marini care executau instrucție de front în secțiunea prova a punții căldărilor, care era mai lată. În razele puternice ele soarelui aflat sus pe cer, care ridicaseră temperatura aerului până la 26,6 grade Celsius, oamenii mărșăluiau încoace și încolo, realizau manevre complicate sub comanda lui Cyrano. Căștile argintii din duraluminiu, cu panaș, semănau cu cele purtate de vechii romani. Purtau cămăși din zale cenușii cu dungi roșii care le veneau pană la jumătatea pulpei. În picioare aveau bocanci din piele. Erau înarmați cu florete, cuțite lungi și pistoale Mark II. Aceștia erau doar pistolarii. Grosul pușcașilor marini, adică arcașii și lansatorii de rachete, stăteau deoparte și urmăreau parada.
Sam se simți fericit văzând-o pe blonda Gwenafra în mijlocul mulțimii de pe puntea principală.
O văzu și pe bruna Livy alături de ea și se întristă.
După alte șase luni de conviețuire minată de gelozie alături de von Richthofen, Gwenafra acceptase oferta lui Sam și se mutase la el. Cu toate acestea, de fiecare dată când o vedea pe Livy regreta că o pierduse.
Dacă n-ar fi fost prezența Livyei și a lui Ioan, s-ar fi simțit cât se poate de fericit. Însă Livy avea să rămână pe vapor în toți cei patruzeci de ani de călătorie. Cât despre Ioan, ei bine, el a dădea un sentiment de nesiguranță și-i bântuia visele.
Ioan se arătase atât de dornic lase pe Sam să fie căpitan și șovăise din cale-afară de mult să ocupe postul de secund, încât Sam își dăduse seama că acestea nu erau de bun augur. Oare când va izbucni Revolta? se întreba el mereu. Părea inevitabil ca Ioan să încerce să preia comanda Vaporului și într-un asemenea caz, orice om cu scaun la cap care-și dădea seama de asta l-ar fi azvârlit pe Ioan peste bord.
Numai că pe Sam îl mustra conștiința pentru că-l ucisese pe Bloodaxe. Stiind că Ioan nu va rămâne mort pe vecie, nu se simțea în stare să mai comită un asasinat. Un cadavru tot cadavru se chema, iar perfidia nu avea cum să se numească altfel.
Problema era: când va ataca Ioan? Chiar de la început, ori mult mai târziu, în cursul călătoriei, când vigilența lui Sam ar fi fost adormită?
Dacă era și spună lucrurilor pe nume, situația devenise de nesuportat. Pentru moment, era surprinzător cât de tolerant putea fi Sam.
În timonerie intră un individ uriaș cu părul blond. Se numea Augustus Strubewell și era aghiotantul lui Ioan de pe vremea când Ioan făcuse vizita în Ieyasujo, după invazia lui Hacking. Se născuse în 1971, la San Diego, California, fusese fundaș într-o echipă de fotbal american, căpitan în Marina SUA, decorat pentru bravură în timpul serviciului militar din Orientul Mijlociu și America de Sud și își croise apoi o carieră în domeniul filmului și televiziunii. Părea un tip destul de agreabil, numai că, asemenea lui Ioan, se lăuda nespus de mult cu succesele lui la femei. Sam nu avea încredere în el. Toți cei care intrau în slujba iui Ioan Fără-de-Țară aveau o trăsătură urâtă de caracter.
Sam ridică din umeri. Deocamdată putea să se simtă liniștit. De ce să pornită cuiva să-i răpească bucuria celei mai mărețe zile din viață?
Se aplecă spre iublou și privi din nou oamenii și pușcașii făcând instrucție. Valurile Fluviului sclipeau în razele soarelui, iar briza aducea răcoare. Dacă se făcea prea cald; putea închide iublourile și pomi instalația de climatizare. Steagul navei Nu Se închiriază flutura în vânt pe catargul înalt de la prova. Era pătrat și pe câmpul de culoare albastru-deschis avea o pasăre Phoenix de culoare sângerie. Pasărea simboliza renașterea omenirii
Făcu semn către oamenii înșirați pe mal., apoi apăsă un buton care declanșa o serie de fluierături și dangăte de clopot.
Trase un fum din trabucul fin, își bombă pieptul și mărșălui semeț încoace și încolo. Strubewell îi oferi lui Ioan un pahar tu whisky, apoi îi dădu unul și lui Sam. Toți cei prezenți în timonerie — Styles, ceilalți șase piloți, Joe Miller, von Richthofen, Firebrass, Publius Crassus, Mozart, Ioan Fără-de-Țară, Strubewell și trei dintre consilierii lui Ioan — primiră câte un pahar.
— Un toast, domnilor, spuse Ioan în esperanto. Vă doresc tuturor o călătorie plăcută și lungă și să obținem fiecare ce dorim.
Joe Miller, care stătea alături de Sam și aproape că atingea tavanul, ridică paharul care conținea aproximativ un litru de whisky. Îl amușină cu nasul lui monstruos și apoi băgă vârful limbii în pahar, gustându-l.
Sam tocmai se pregătea să dea de dușcă paharul care conținea vreo sută de mililitri, când îl văzu pe Joe, cu chipul lui simian, strâmbându-se.
Ce s-a întâmplat Joe? întrebă el.
— Drășia azța are seva în ea!
Sam mirosi și detecta doar aroma whiskzului de calitate din Kentucky.
Dar când Ioan, Strubewell și ceilalți duseră mâinile către arme, azvârli conținutul paharului în fața lui Ioan.
— Otravă! strigă el și se arunca la podea.
Pistolul lui Strubewell bubui. Glonțul din plastic se sfărâmă de materialul plastic rezistent aflat deasupra lui Sam.
Joe scoase un muget — care aminti de răgetul unui leu scăpat din cușcă — și aruncă și el lichidul între ochii lui Strubewell.
Ceilalți consilieri traseră, apoi, parcă nemulțumiți, mai traseră o dată. Pistoalele Mark II cu patru focuri puteau aprinde capsa cartușului printr-o scânteie electrică. Mai mari și mai grele decât cele de tipul Mark I, aveau mecanismul de dare a focului mai rapid, iar gloanțele din plastic erau propulsate de cordită, nu praf de pușcă.
Timoneria deveni un vacarm de bubuituri, explozii asurzitoare, țiuituri ale gloanțelor care ricoșau, strigăte și urlete omenești și răcnetele inumane ale lui Joe.
Sam se rostogoli, întinse mâna și comută pilotul automat. Rob Styles era pe podea, având un braț aproape smuls. Unul dintre consilierii lui Ioan agoniza în fața lui. Strubewell zbură peste el, se lovi de geam și apoi căzu peste Sam. Ioan dispăruse, coborând scările în goană.
Sam ieși târâș de sub Strubewell. Patru dintre piloții săi erau morți. Cu excepția lui Strubewell, care-și pierduse cunoștința, toți consilierii muriseră. Joe le frânsese gâtul sau le sfărâmase maxilarele. Tremurând, Mozart stătea ghemuit într-un colț. Firebrass, lovit de fragmente de plastic, sângera destul de rău, iar Lothar pierdea sânge dintr-o rană deschisă la braț. Unul dintre consilieri îl lovise cu cuțitul înainte ca Joe să-i fi răsucit capul cu 180 de grade.
Sam se ridică nesigur și privi pe iublou. Mulțimea care-urmărise demonstrația pușcașilor se risipise, dar în urma ei rămăseseră vreo zece cadavre. Pușcașii de pe puntea căldărilor deschiseseră focul împotriva câtorva oameni care trăgeau în ei de pe puntea principală. Unele focuri păreau să vină dinspre iublourile cabinelor de pe puntea principală.
Dând ordine răstite, Cyrano stătea alături de grupul său de pușcași, ale căror rânduri se subțiau mereu. Apoi oamenii lui Ioan ieșiră la atac trăgând cu toate armele și Cyrano căzu. Se ridică însă aproape imediat și-si flutură floreta argintie mânjită de sânge. Dușmanii rupseră rândurile și o luară la goană, iar Cyrano porni după ei.
— Descreieratule! strigă Sam. Întoarce-te! dar Cyrano nu-l auzi, bineînțeles.
Făcu un efort să-și limpezească mintea. Ioan strecurase ceva în băuturile lor, otravă ori sedativ și doar Joe, cu nasul lui inuman de sensibil, îi oprise să bea și să cadă răpuși, împiedicându-l astfel și pe Ioan să acapareze timoneria fără nici un efort.
Aruncă o privire pe iubloul de tribord. La numai jumătate de milă în față se afla uriașul dig sparge-val la adăpostul căruia vaporul trebuia să ancoreze peste noapte. Ar fi trebuit ca marea călătorie să înceapă a doua zi. Ar fi trebuit, gândi Sam.
Anulă comanda de pilotare automată și trecu la manetele de guvernare.
— Joe, vreau să îndrept nava cât mai aproape de mal, paralel, dacă se poate. Sper să eșuăm. Găsește megafonul. O să le comunic oamenilor de pe mal ce s-a întâmplat și-o să primim ajutor.
Trase maneta pentru zbaturile de la tribord și o împinse pe cea de babord.
— Ce-i asta? răcni el.
Vaporul continua să-și mențină cursul în susul Fluviului, menținându-se la o sută de metri de mal.
Trase manetele și le împinse disperat, dar vaporul nu-i asculta comenzile.
Deodată auzi vocea lui Ioan pe intercom:
— Te chinuiești degeaba, Samuel, Mare Șef, Căpitan sau cum mai vrei tu să te numești! Comenzile vaporului sunt la feline. Mecanicul meu, cel ce va deveni mecanic-șef, a instalat o dublă comandă… n-are importanță unde. Tu nu mai ai nici un control asupra manevrelor, iar nava are să meargă unde vreau eu. Prin urmare, n-ai nici un avantaj. Oamenii mei vor ataca timoneria și vor pune mâna pe tine. Aș dori să nu provocați distrugeri prea mari. De aceea, dacă te hotărăști să părăsești nava, o să te las fii viață. Cu condiția să fii în stare să înoți o sută de metri.
Spumegând de furie, Sam înjură și lovi cu pumnii în tabloul cu instrumente. Trecură de doc, iar oamenii strânși acolo, fluturând din mână și ovaționând, își puseră întrebarea de ce nu se mai oprea vaporul.
După ce se uită afară pe iubloul de la pupa, Lothar constată:
– Încearcă să se furișeze spre noi! Apoi deschise focul împotriva unui individ care apăruse de după capătul texasului de pe puntea de promenadă.
— Nu putem rezista multă vreme! spuse Firebrass. N-avem muniție suficientă.
Sam privi spre prova. Câteva persoane, bărbați și femei, sosiseră în goană pe puntea căldărilor și opuneau rezistență. Printre ei se afla și Livy.
Urmă un nou asalt Un om dădu să-l împungă cu sabia pe Cyrano care tocmai vârâse vârful floretei într-un alt atacator. Folosind pistolul, care pesemne era descărcat, Livy încercă să devieze lovitura, dar sabia i se înfipse în stomac. Se prăbuși pe spate cu sabie cu tot. Omul care-o ucisese pieri o clipă mai târziu, când floreta lui Cyrano îi pătrunse în gâtlej.
— Livy! Livy! strigă Sam, ieși valvârtej din timonerie și coborî în fugă treptele scării. Pe lângă el trecură șuierând câteva gloanțe care, izbindu-se de scară și pereți, se făcură fărâme. Simți o durere arzătoare, apoi auzi strigăte venind din spate, dar nu se opri. Își dădea seama ca prin vis că Joe Miller și ceilalți porniseră să alerge după el. Pesemne voiau să-l salveze ori înțeleseseră că era mai bine să părăsească vaporul imediat, înainte de a fi copleșiți numeric și prinși în timonerie ca într-o capcană.
Pretutindeni zăceau cadavre și răniți. Oamenii lui Ioan nu erau prea numeroși; se bizuise pe un atac-surpriză și nu greșise, în cursul primelor schimburi de focuri fuseseră uciși zeci de oameni, iar mulți alții căzuseră din pricina panicii. Unii, văzând că nu exista cale de salvare, negăsindu-și vreo ascunzătoare sau neavând arme, săriseră în Fluviu,
Acum vaporul se îndrepta spre mal cu viteză maximă, iar roțile cu zbaturi se învârteau șuierând și pufnind, făcând puntea să trepideze și apa să fiarbă. Ioan voia să tragă la mal, unde aștepta un grup mare de bărbați și femei având tot felul de arme.
Aceștia erau cei puși pe liber, supărați că sorții loteriei îi tăiaseră de pe lista echipajului. O dată ajunși la bord, ei îi vor lichida pe puținii susținători ai lui Sam.
După ce coborâse din timonerie, Sam alergase de-a lungul punții de promenadă. Avea o floretă și un pistol în care mai rămăseseră două cartușe. Nu știa cum se trezise cu ele în mână; nu-și amintea să le fi scos din teacă și, respectiv, toc.
Pe scara din față, aflată la marginea punții, apăru un cap. Trase în el și omul dispăru. Ajunse apoi la capătul punții și, în clipa în care se aplecă să privească în josul scării, trase. Glonțul de plastic nu-și mai greși ținta. Pe pieptul omului apăru o pată mare de sânge, iar cadavrul se prăbuși, doborând în cădere alți doi bărbați. Pe punte apărură însă și alți dușmani, așa că Sam fu nevoit să se retragă. Rafala nu-l nimeri, dar câteva gloanțe se loviră de pereți, explodară și câteva fragmente îi intrară lui Sam în picioare.
Apărând brusc în spatele lui, Joe strigă:
— Zam! Zam! Nu ne rămâne degât ză zărim în apă! Ne-au înconzurat!
Pe puntea de sub ei, Cyrano care mânuia floreta cu dibăcie și rezista atacului a trei oameni o dată, se retrase spre balustradă. Apoi străpunse gâtlejul unui adversar, care se nărui la podea, după care se răsuci și sări peste bord. Când apăru la suprafață, începu să înoate în forță pentru a se îndepărta de roata cu zbaturi de la tribord, care amenința să-l lovească.
Câteva gloanțe loviră în pereții cabinelor din spatele lui Sam, iar Lothar strigă:
— Sări. Sam! Sări!
Dar încă nu puteau s-o facă. Nu aveau cum să treacă de puntea principală, iar cea a căldărilor le era inaccesibilă.
Joe se întorsese deja și fugea cu securea în mână către oamenii care trăgeau în el ascunși după cabinele de pe puntea de promenadă. Gloanțele șuierau, lăsând în urmă firicele de fum, dar Joe ajunsese prea departe ca să-i mai fie frică de ele. Și se bizuia pe înfățișarea sa înfiorătoare și pe forța pe care dușmanii i-o cunoșteau prea bine, pentru a crea panică între ei.
Ceilalți îl urmară în fugă și curând ajunseră la carcasa care adăpostea una dintre roțile cu zbaturi. Aceasta era situată la vreo zece metri de marginea punții de promenadă, iar dacă se ridicau în picioare pe balustradă și făceau un salt, se puteau prinde de ghidajele mari din fier prin care fuseseră trecute cablurile când macaraua așezase carcasa deasupra roții.
Săriră unul după altul, în vreme ce gloanțele șuierau pe lângă ei. Se agățară de ochiurile de fixare, izbindu-se de carcasa de metal. Se cățărară și ajunseră târâș deasupra carcasei apoi, ridicându-se în picioare, săriră de pe vapor. Oglinda apei era la zece metri sub ei, o distanță care, în alte condiții, l-ar fi îngrozit pe Sam. De astă dată însă, se azvârli în gol, plutind cu trupul drept și ținându-se de nas și intră în apă cu picioarele înainte.
Ieși la suprafață în clipa în care sărea Joe, nu de pe carcasa roții, ci de pe puntea principală. Își croise drum cu forța pe scară și de-a curmezișul punții, făcând prăpăd printre pigmeii ce-i ieșiseră în cale. Chiar și așa, era mânjit de sânge din cap până în picioare. Plonja peste bord, urmărit de gloanțe de pistol și săgeți.
Sam se scufundă imediat, fiindcă mai multe mitraliere cu aburi își îndreptaseră țevile spre el, iar gloanțele de calibrul 80 mm începuseră să lovească apa în apropierea sa.
Vaporul se întoarse două minute mai târziu. Ioan aflase, desigur, că dușmanul său principal reușise să scape. Sam era deja pe mal și alergă să-și caute adăpost, deși simțea că picioarele i se înmoaie. Focurile de armă nu se întețiră. Pesemne că Ioan se răzgândise și nu mai avea de gând să-l ucidă. Voia să-i provoace suferință, fiindcă Sam avea să se chinuiască mai cumplit dacă rămânea în viață și contempla locurile înfrângerii sale,
Dintr-un megafon bubui vocea lui Ioan:
— Rămâi cu bine, Samuel! Zevzecule! Îți mulțumesc pentru vapor! Și află că o să-i dau un nume care să mi se potrivească mai bine! Acum plec să mă bucur de roadele trudei tale! Să te gândești la mine! Adio!
Hohotul de râs, amplificat de megafon, îl asurzi pe Sam.
Ieși din ascunzătoarea pe care și-o găsise într-o colibă și se cațără pe zidul de pe malul Fluviului. Vaporul fiind oprit, oamenii coborâră o schelă lungă până pe mal, permițând trădătorilor să urce la bord. Auzi o voce dedesubtul său și privi în jos. Era Joe, cu părul roșcat lipit de corp șiroind de apă și sângerând din câteva răni.
— Lothar, Firebraz, Zyrano zi Iohnzton au reuzit ză zgabe, îl anunță el. Tu gum te zimzi, Zam?
Sam se așeză pe pământul bătătorit și-i răspunse:
— Dac-aș avea ceva de câștigat, mi-aș pune capăt zilelor. Lumea asta-i un iad, Joe, un adevărat iad. Nici măcar nu te poți sinucide în mod decent, fiindcă a doua zi te trezești, iar problemele de care-ai încercat să scapi se agață de tine de parc-ar fi lipite cu… în fine, să lăsăm asta.
— Zi-acum șe fașem?
Sam rămase tăcut multă vreme. La fel ca și Cyrano, pe Livy n-o mai putea avea în preajmă. Ar fi fost în stare să suporte pierderea ei dacă n-ar fi rămas într-un loc unde s-o poată vedea.
Mai târziu avea să-l ajungă și rușinea pentru că se bucurase de pierderea suferită de Cyrano.
Mai târziu. Acum era prea năucit de tot ce pățise. Răpirea vaporului venise ca un șoc mult mai mare decât moartea Livyei.
După atâția ani de trudă, chinuri, trădări, planuri, dureri, și… și…
Era prea greu de îndurat.
Văzându-l că plânge, Joe se amărî, dar rămase răbdător lângă el până când lacrimile se opriră. Apoi spuse:
— Zam, o ză-nșepem conztruczia altui vabor?
Sam Clemens se ridică în picioare. Schela era trasă înapoi pe puntea minunatului său Vapor cu ajutorul unui dispozitiv electromecanic. Sirenele țiuiră triumfătoare, iar clopotele porniră să bată. Probabil că Ioan încă hohotea de râs. Poate că în aceste clipe îl urmărea pe Sam prin lunetă.
Sam îl amenință cu pumnul, sperând că Ioan îl privea.
— Te prind eu, trădătorule! urlă el. O să construiesc un alt vapor și te ajung din urmă! Nici o stavilă n-o să-mi stea în cale, nici un om! O să te dobor, Ioan, și-o să arunc în aer vaporul pe care mi l-ai furat! Și nimeni, absolut nimeni, nici Necunoscutul, nici Diavolul, nici Dumnezeu, oricât de puternic ar fi, n-o să mă poată opri! Ioan, ziua aceea nu e departe! Nu e departe!