Asemenea Consiliului Economic, care reprezenta creierul central al planetei, Consiliul Astronautic dispunea de mult de o clădire proprie pentru sesiuni ştiinţifice. La construirea ei se ţinuse seama de faptul că amenajarea şi împodobirea unui asemenea edificiu trebuie să orienteze întreaga asistenţă spre problemele Cosmosului şi să favorizeze transpunerea rapidă de la preocupările terestre la cele astrale.
Ciara Nandi nu pătrunsese încă niciodată în sala cea mare a Consiliului. însoţită de Evda Nal, intră emoţionată în ciudatul amfiteatru ovoid, cu tavanul boltit paraboloidal şi cu rândurile de bănci dispuse In eclipsă. Lumina, vie şi diafană, părea emisă de un astru mai strălucitor decât Soarele. Toate liniile pereţilor, ale plafonului şi ale băncilor se adunau într-un capăt al uriaşei săli, ca în punctul lor firesc de convergenţă. Acolo, pe o estradă înaltă, se aflau ecranele de demonstraţie, tribuna şi fotoliile membrilor Consiliului care conduceau şedinţa.
Panourile de aur mat ale pereţilor aveau pe ele hărţi planetare în relief. În dreapta se aflau hărţile planetelor din sistemul solar, în stânga ale planetelor celor mai apropiate stele pe care le studiaseră expediţiile iniţiate de Consiliu. Mai sus, sub plafonul auriu se vedeau desenate în culori luminiscente schemele sistemelor stelare locuite şi pe care le trimiseseră, prin Marele Cerc, savanţii constelaţiilor învecinate.
Atenţia Ciarei fu atrasă de un tablou vechi, înnegrit şi, probabil, restaurat de mai multe ori, fixat deasupra tribunei.
Un cer vânăt închis ocupa toată partea de sus a uriaşei pânze. Mica seceră a unei Lune stranii cernea, o lumină lividă peste cârma unei astronave antice, ridicată neputincios şi profilată pe zarea sângerie a crepusculului, într-acolo porneau şiruri de planete albastre urâte şi atât de uscate şi tari încât păreau metalice. In-fundându-se la fiecare pas în nisip, înainta cu greu un om îmbrăcat într-un scafandru uşor. Se uita înapoi la nava sfârâmată şi la trupurile neînsufleţite ale tovarăşilor săi. Ochelarii măştii lui nu oglindeau decât vâpâile roşiatice ale apusului, şi totuşi, folosind un procedeu inedit, pictorul reuşise să exprime prin jocul acestor reflexe nemărginita deznădejde a omului rămas singur într-o lume străină. Pe o movilită din dreapta, pe nisip, sc târa o făptură informă şi dezgustătoare. Dedesubt, era o inscripţie laconică, dar grăitoare: „Singur”.
Captivată de tablou, Ciara nu-şi dădu seama din prima clipă de ingeniozitatea arhitecţilor care dispuse-seră gradenurile sălii în evantai, aşa încât sc putea ajunge separat la fiecare loc, prin galerii ascunse sub amfiteatru. Astfel, fiecare rând era izolat de cel vecin, de cel de sus sau de jos. După ce se aşeză lingă Evda, Ciara observă că fotoliile şi pupitrele erau executate dintr-un lemn african cenuşiu, sidefat. Aceste lucruri erau şi ele amintiri ale trecutului. Acum nimeni n-ar mai fi cheltuit atâta muncă pentru obiecte care puteau fi turnate şi şlefuite în câteva minute. Poate, din respectul tradiţional pentru vestigiile timpurilor apuse, Ciara găsi lemnul mai intim şi mai viu decât masa plastică; ea mângâie cu duioşie braţul curbat al fotoliului, continuând să studieze sala.
Ca întotdeauna, se adunase multă lume, cu toate că transmiţătoare puternice urmau să transmită pe cuprinsul întregii planete imaginea exactă a tot ce avea să se întîmple aici. Secretarul Consiliului, Mir Om, făcea de obicei scurte comunicări cu privire la problemele şi informaţiile cele mai importante intervenite în intervalul scurs de la ultima reuniune. Printre sutele de ascultători nu vedeai nici unul cu figură distrată, căci una dintre caracteristicile oamenilor din Era Marelui Cerc o forma tocmai o mare şi neistovită atenţie. Tot examinând sala şi citind aforismele unor Învăţaţi celebri înscrise sub hărţile planetelor, Ciara scăpă prima comunicare. Cel mai mult îi plăcură cele însemnate dedesubtul hărţii lui Jupiter, prin care oamenii erau invitaţi să scruteze fenomenele naturii. „Priviţi! De pretutindeni ne înconjoară fapte neînţelese; ele ne sar în ochi, ne strigă în urechi, dar noi nu vedem, nici mi auzim ce mari descoperiri se ascund în formele lor neclare”. O altă inscripţie grăia: „Nu putem ridica lesne cortina necunoscutului; abia în urma unei munci stăruitoare, a unor rătăciri penibile, începem să prindem sensul cel adevărat şi în fata noastră se deschid perspective necuprinse şi noi. De aceea nu vă feriţi de ceea ce vi se parc la început nefolositor, neînţeles, inexplicabil”.
Deodată, la tribună se observă o animaţie, iar lumina din sală se întunecă. Vocea puternică şi calmă a lui Mir Om tremură de emoţie:
— Veti vedea îndată un lucru care, cu puţin înainte, ar fi părut cu neputinţă: o fotografie a Galaxiei noastre luată din afara ei. Acum un minut şi jumătate după timpul galactic[115], adică cu peste o sută cincizeci de milenii în urmă, locuitorii sistemului planetar… (Ciara scăpă un şir de cifre care nu-i spuneau nimic)… din Constelaţia Centaurul au trimis In acest scop un mesaj către Marele Nor al lui Magellan[116], singurul sistem stelar extragalactic apropiat de noi, în care ştim că există lumi cugetătoare, fa stare să comunice prin Marele Cerc cu Calea Lactee[117]. încă n-am putut stabili punctul exact în care se află acest sistem planetar magellanian, dar am primit şi noi fotografia Galaxiei transmisă de-acolo. Iată această fotografie!
Pe un ecran uriaş apăru o largă îngrămădire stelară, ce se îngusta înspre capele şi din depărtări împrăştia o lumină argintie. Bezna adâncă a spatiului cosmic năpădea marginile ecranului; tot atât de întunecate erau şi golurile dintre ramurile spirale, destrămate la extremităţi. Inelul de îngrămădiri globulare, cele mai vechi sisteme astrale din Universul nostru, era înconjurat de o aureolă pală. Cîmpuri stelare plane alternau cu nori şi dâre de materie neagră, răcită. Fotografia fusese luată dintr-un unghi dezavantajos: Galaxia era văzută foarte pieziş şi de sus, astfel încât nucleul central abia dacă mai apărea, ca o masă incandescentă în relief, în mijlocul unei lentile înguste. Probabil că, pentru a ne putea forma o noţiune completă despre sistemul nostru stelar ar fi trebuit să cerem fotografii din partea unor galaxii mai îndepărtate[118], situate şi mai sus pe latitudinea galactică. Dar până acum de când există Marele Cerc, nici o altă galaxie în afară de Marele Nor al lui Magellan n-a dat vreun semn de existenţă a unei vieţi ginditoare.
Pământenii nu-şi mai puteau lua ochii de pe ecran. Pentru prima oară, omul avea prilejul să contemple propriul său univers stelar din exterior, de la depărtări colosale.
Ciarei i se părea că întreaga planetă îşi priveşte cu răsuflarea tăiată Galaxia reprodusă pe milioane de ecrane din cele şase continente şi de pe toate oceanele, orişiunde existau insuliţe ale vieţii şi muncii umane…
— Am terminat cu noutăţile primite prin Cerc de observatorul nostru şi care n-au fost încă transmise în cadrul informaţiilor mondiale, spuse din nou secretarul. Să trecem acum la proiectele care urmează să fie dezbătute pe larg.
Propunerea Iutei Gay de a se crea în jurul lui Marte o atmosferă respirabila, cxtrăgându-se din minereuri gaze uşoare, cu ajutorul unor dispozitive automate, a fost recunoscuta ca interesantă, fiind bazată pe calcule serioase. Se va obţine un aer suficient de bun pentru a asigura respiraţia şi termoizolafia aşezărilor noastre, îngăduindu-le să se lipsească de sere. Cu ani în urmă, după ce pe Venus au fost descoperite oceane de ţiţei şi munţi de hidrocarburi în stare solidă, au fost puse în funcţiune instalaţii automate pentru crearea unei atmosfere artificiale sub uriaşe clopote din masă plastică transparentă. Aceste aparate au îngăduit să se aclimatizeze acolo plante, şi să se construiască uzine pentru aprovizionarea omenirii cu tot felul de produse ale chimiei organice, în cantităţi colosale.
Secretarul puse deoparte fila de metal şi zîmbi prietenos. Pe rândul de scaune cel mai apropiat de tribună apăru Mwen Mas în haine roşii închise, mohorât, solemn şi calm. Ridică deasupra capului mâinile împreunate în semn de respect faţă de adunare şi se aşeză.
Secretarul coborâ de la tribună, cedându-şi locul unei tinere femei blonde, cu părul scurt şi ochii verzi, parcă miraţi. Preşedintele consiliului, Grom Orm, veni alături de ea.
— De obicei anunţăm noi înşine propunerile primite. De data aceasta, veţi asculta un studiu aproape terminat care ne deschide vaste perspective. Autoarea, Iva Djan, va supune meditaţiei dumneavoastră datele principale ale lucrării ei.
Cu glasul înăbuşit de emoţie, Iva Djan începu să vorbească. Aminti faptul de mult cunoscut că vegetaţia continentelor sudice se deosebeşte prin nuanţa albăstruie a frunzişului ei. Această culoare e specifică vechilor forme ale planetelor terestre. După cum au dovedit cercetările întreprinse asupra vegetaţiei altor planete, frunzişul albastru este caracteristic fie pentru atmosferele mai străvezii decât aceea terestră, fie în condiţiile unor radiaţii ultraviolete mai dure decât ale Soarelui nostru.
— Se ştie că radiaţiile roşii ale Soarelui sunt stabile, spre deosebire de cele albastre şi ultraviolete. Radiaţiile solare violete au suferit acum vreo două milioane de ani o bruscă transformare ce a durat foarte mult. Atunci au devenit albastre plantele, atunci au prins o culoare neagră de protecţie păsările şi animalele din spaţiile descoperite, iar ouăle zburătoarelor ce nu-şi ascund cuibul în locuri ferite s-au înnegrit şi ele. În cursul acestei perioade, schimbarea regimului electromagnetic al sistemului nostru solar a făcut instabilă axa de rotaţie a Pământului. De-a lungul veacurilor, astronomii s-au bazat exclusiv pe mecanismul gravitaţiei, fără să ţină seama de rolul echilibrului electromagnetic, cu mult mai labil.
De mult au apărut proiecte cu privire la abaterea mărilor în depresiunile continentale, pentru ruperea echilibrului actual şi modificarea poziţiei globului în raport cu axa lui. Dacă, pentru rezolvarea problemei, se recurge nu la mecanica elementară, ci la forţele electromagnetice ale sistemului, totul devine mult mai simplu, mai eficace şi mai ieftin. Să ne amintim fie şi numai faptul că, la începuturile astronavigaţiei, crearea unei gravitaţii artificiale necesita o atât de enormă cheltuire de energie, încât era practic irealizabilă. Acum însă, după descoperirea dezintegrării forţelor mezonice, navele noastre au fost înzestrate cu aparate de gravitaţie artificială simple şi sigure. De asemenea, experienţa lui Ren Boz indică o cale ocolită pentru obţinerea unei rapide şi eficace schimbări a regimului rotaţiei terestre…
Iva Djan tăcu. Un grup de şase oameni aşezaţi în centrul sălii — eroii expediţiei pe Pluton — o salutara ridicindu-se şi întinzând înainte mâinile împreunate. Obrajii tinerii femei se împurpurară; în clipa următoare se reaprinse ecranul barat de schiţe stereo-metrice, cu contururi bizare.
— Îmi dau seama că extinzând această problemă ne putem gândi chiar să modificăm orbitele planetelor, în primul rând, să-l apropiem de Soare pe Pluton, spre a reînvia acest corp ceresc care o dată fusese locuit. Deocamdată însă avem în vedere doar deplasarea axei terestre, pentru a îmbunătăţi climatele emisferei continentale.
Experienţa lui Ren Boz a demonstrat posibilitatea inversiunii câmpului gravitaţional în cel de-al doilea aspect al său, de câmp electromagnetic, căreia îi succede o polarizare[119] vectorială în direcţiile acestea…
Figurile de pe ecran se alungeau şi se roteau. Referenta urmă:
— În asemenea condiţii rotaţia Pământului, pierzâudu-şi stabilitatea, poate fi mult încetinită, iar axa terestră întoarsă în poziţia dorită, pentru ca razele solare să ilumineze continentele cât mai favorabil şi mai prelungit.
Pe o fâşie de sticlă de sub ecran treceau acum şiruri de parametri calculaţi cu ajutorul maşinilor. Şi aceia care erau în stare să descifreze aceste simboluri se convingeau de temeinicia proiectului prezentat de Iva Djan.
Referenta opri mişcarea desenelor şi a simbolurilor, îşi înclină uşor capul şi coborâ de la tribună. Ascultătorii schimbau între ei priviri pline de interes şi discutau în şoaptă. După un schimb discret de semne cu Grom Orm, la tribună urcă tânărui conducător al expediţiei pe Pluton.
— Experienţa lui Ren Boz, începu el, va duce incontestabil, la o cascadă de descoperiri capitale. Prevăd că ea va deschide orizonturi până acum inaccesibile ştiinţei. Aşa s-a petrecut şi cu teoria cuantelor, cel dinţii pas spre a înţelege repagulumul sau tranziţia reciprocă, iar apoi spre descoperirea antiparticulelor şi a anticâmpurilor. Ulterior, a devenit posibilă crearea calculului repagular, care a însemnat o victorie asupra principiului nedeterminării, postulat de cunoscutul matematician din antichitate Heisenberg. În sfârşit, Ren Boz a făcut şi pasul următor spre analiza sistemului „spaţiu-câmp”, ajungând la înţelegerea antigravitaţiei şi a antispaţiului sau, conform legii repagulumu-lui, la spaţiul zero. Toate teoriile iniţial necunoscute au fost în cele din urmă puse la temelia ştiinţei! În numele grupului de exploratori ai lui Pluton propun ca problema aceasta să fie transmisă in cadrul informaţiei mondiale spre a fi dezbătută. O deplasare a axei terestre ar economisi energia pe care o risipim de mii de ani pentru încălzirea regiunilor polare, ar egaliza şi mai mult fronturile polare şi ar îmbogăţi cu apă continentele.
— Sînteţi de părere ca problema să fie pusă la vot? intrebă Grom Orm.
Drept răspuns se aprinseră nenumărate luminiţe verzi.
— Atunci să începem! spuse preşedintele vârându-şi mâna sub pupitrul său.
Acolo se aflau cele trei butoane de semnalizare pentru maşina de calculat. Cel din dreapta însemna „da”, cel din mijloc „nu”, iar cel din stingă abţinere. Fiecare membru al Consiliului făcu acelaşi lucru, trimiţând un semnal pe care ceilalţi nu-l puteau vedea. Evda şi Ciara apâsară şi ele pe butoanele lor. O maşină specială numără părerile ascultătorilor, pentru a controla temeinicia hotărârii Consiliului.
Peste câteva clipe, pe ecranele de demonstraţie se.aprinseră mari semne luminoase. Se hotârâse ca problema sa fie discutată pe întreaga planetă.
La tribună urcă însuşi Grom Orm:
— Din motive pe care vă rog să-mi permiteţi a vi le tăinui deocamdată, trebuie să examinăm mai întâi fapta lui Mwen Mas, fostul director al staţiunilor exterioare, şi abia pe urmă să rezolvăm problema celei de-a treizeci şi opta expediţii astrale. Aş vrea să ştiu dacă Consiliul este de acord.
Răspunsul unanim fu dat prin aprinderea luminilor verzi.
— Ştie toată lumea în amănunt ceea ce s-a întâmplat?
Urmă o nouă cascadă de lumini verzi.
— Aceasta ne permite să accelerăm discuţia. Rog pe Mwen Mas fostul director al staţiunilor exterioare ale Consiliului, să expună motivele ce l-au îndemnat să comită o faptă ale cărei urmări au fost atât de funeste. Fizicianul Ren Boz, care fusese grav rănit, încă nu s-a vindecat pe deplin astfel încât nu l-am chemat ca martor. Nu este supus răspunderii.
Grom Orm observă lumina roşie aprinsă la locul Evdei Nai:
— Supun in atenţia Consiliului! Evda Nal doreşte sa adauge ceva la comunicarea ce-l priveşte pe Ren Boz.
— Aş dori să vorbesc în locul său.
— Motivul?
— Îl iubesc!
— Vă dau cuvântul după Mwen Mas. Evda Nal stinse semnalul roşu şi se aşeză.
La tribună urcă Mwen Mas. Calm, fără să se cruţe, africanul relată rezultatele la care se aşteptase din partea experienţei şi ceea ce se produsese în realitate: o viziune abia întrezărită şi de care el însuşi se îndoia. Graba stupidă în care au săvârşit acţiunea, din pricina caracterului ei tăinuit şi ilegal, ia împiedicat să pregătească înregistratoare speciale, în locul obişnuitelor maşini mnemotehnice, ale căror receptoare fuseseră distruse din prima clipă. Din aceleaşi motive a fost organizată greşit şi experienţa de pe satelitul 57, căruia ar fi trebuit să i se ataşeze o veche navă planetară, pe care să fie instalate aparatele necesare orientării vectorului. întreaga răspundere pentru aceste greşeli o poartă el, fostul director al staţiunilor exterioare, întrucât efectuarea experienţei în Cosmos cădea în competenţa sa, pe câtă vreme Ren Boz se ocupa numai de instalaţii.
Ciara îşi strânse tare pumnii: argumentele autoacuzatoare ale lui Mwen Mas îi păreau convingătoare şi puternice.
— Dar observatorii de pe satelitul distrus au ştiut că se putea produce o catastrofă? întrebă Grom Orm.
— Da, fuseseră preveniţi şi primiseră cu bucurie.
— Nici nu mă miră, replică Grom Orm încruntându-se; mii de tineri iau parte la primejdioasele experienţe întreprinse zilnic pe planeta noastră, iar unii Îşi pierd viaţa… În locul lor se ridică alţii, tot atât de curajoşi, gata să se ia la trântă cu necunoscutul… Dar dumneavoastră i-aţi prevenit pe aceşti tineri tocmai fiindcă bănuiaţi că există o primejdie. Şi totuşi aţi riscat să faceţi experienţa…
Mwen Mas îşi plecă în tăcere fruntea.
Simţind mâna Evdei pe umărul ei, Ciara, Care nu-şi lua ochii de la african, îşi stăpâni un oftat.
— Expune, te rog, motivele care te-au îndemnat să procedezi astfel! urmă după o pauză preşedintele Consiliului.
Africanul vorbi din nou, de rândul acesta pătimaş, emoţionat. Spuse că, încă din anii tinereţii sale, milioanele de morminte anonime ale oamenilor înfrânţi de necruţătorul timp înălţau spre dânsul muta lor chemare mustrătoare. Nu se putuse îndura să nu încerce, pentru prima oară în istoria omenirii şi a numeroase lumi învecinate, acest pas spre victoria asupra spaţiului şi a timpului, să nu pună primul jalon pe drumul măreţ pe care s-ar fi avântat de îndată sute de mii de minţi viguroase. Nu se considera în drept să amâne, poate pentru un veac întreg, această experienţă numai şi numai spre a nu expune riscurilor o mână de oameni şi a evita el însuşi orice răspundere.
Cuvintele sale făcură să bată inima Ciarei, mândră de alesul ei. Acum vina acestuia nu îi mai părea chiar atât de gravă:
Mwen Mas se întoarse la locul său, aşteptindu-şi verdictul în văzul tuturora.
Evda Nal transmise declaraţia lui Ren Boz, înregistrată pe bandă de magnetofon. Amplificat de difuzoare, glasu-i slab şi întretăiat se auzi în toată sala. Fizicianul lua apărarea lui Mwen Mas. Directorul staţiunilor exterioare, necunoscând complexitatea problemei, nu putea decât să se încreadă pe deplin în Ren Boz, care-l convinsese şi-i făgăduise un succes sigur. Dar fizicianul nu se considera vinovat nici el. Spunea că în fiecare an sunt efectuate experienţe de o importanţă cu mult mai mică şi care au uneori un sfârşit tragic, că ştiinţa, fiind o luptă pentru fericirea omenirii, cere şi ea jertfe ca oricare altă luptă. Fricoşii care tremură prea mult pentru propria lor piele nu se bucură niciodată de plenitudinea vieţii, iar savanţii prea timizi uu pot realiza mari progrese…
Ren Boz îşi încheie cuvântarea printr-o scurtă analiză a greşelilor comise, exprimându-şi certitudinea în succesul experienţei viitoare. înregistrarea se sfârşi.
— Ren Boz nu pomeneşte nimic de rezultatul observaţiilor lui din timpul experienţei, spuse Grom Orm ridicându-şi capul şi adresânduse Evdei Nai. Voiai dumneata să vorbeşti în locul lui?
— Am prevăzut această întrebare şi tocmai de aceea am cerut cuvântul, răspunse Evda. Ren Boz şi-a pierdut cunoştinţa la câteva clipe după ce au fost conectate staţiunile F, aşa că n-a putut urmări experienţa. Totuşi, mai înainte de a leşina, a reuşit să observe şi să reţină indicaţiile aparatelor, care adevereau apariţia spaţiului zero. Iată ce a putut nota din memorie.
Pe ecran apărură câteva cifre pe care mulţi dintre cei de faţă le copiară imediat.
— Daţi-mi voie să mai adaug ceva din partea Academiei de Bucurii şi Necazuri, urmă Evda. Statistica părerilor exprimate de opinia publică după catastrofă ne dă următoarele…
Pe ecran se perindară şiruri de numere cu opt cifre, împărţite pe coloane care exprimau fie condamnarea sau justificarea experienţei, fie criticarea temeiului ei ştiinţific sau dezaprobarea grabei cu care fusese întreprinsă. Totuşi bilanţul general era neîndoielnic în favoarea lui Mwen Mas şi a lui Ren Boz, şi chipurile participanţilor la şedinţă se înseninară.
În cealaltă parte a sălii se aprinse un semnal roşu, şi Grom Orm dădu cuvântul lui Pur Hiss, astronomul celei de-a 37-a expediţii astrale. Acesta începu să peroreze cu glas puternic, gesticulând stângaci şi Iungindu-şi gâtul slab cu omuşorul ascuţit.
— Eu şi un grup de colegi de-ai mei, astronomi, îl condamnăm pe Mwen Mas. Săvârşirea acestei experienţe fără consimţâmântul Consiliului ne face să bănuim că Mwen Mas n-a fost chiar atât de dezinteresat cum au încercat să demonstreze cei care au luat cuvântul.
De indignare, Ciara se îmbujora toată la faţă, şi numai privirea rece şi poruncitoare a Evdei Nai reuşi s-o ţină locului.
Pur Hiss tăcu.
— Acuzaţiile aduse de dumneata sunt grave, dar neîntemeiate, răspunse africanul la încuviinţarea preşedintelui. Te rog să precizezi ce înţelegi prin interesul care m-ar fi minat să întreprind experienţa.
— Socoteai că succesul ei ţi-ar fi adus o glorie nemuritoare: iată care ţi-a fost interesul. Iar laşitatea constă în aceea că te-ai temut că ţi se va refuza autorizaţia să efectuezi experienţa şi de aceea ai procedat pe ascuns şi în grabă.
Mwen Mas zâmbi larg şi se aşeză în tăcere cu un gest oarecum copilăresc de neputinţă. întreaga făptură a lui Pur Hiss exprima o bucurie răutăcioasă. Evda Nal ceru a doua oară cuvintul.
— Judecata lui Pur Hiss este prea pripită şi părtinitoare pentru a fi luată în consideraţie într-o problemă atât de serioasă. Opiniile sale privind motivele ascunse ale faptelor ne amintesc de Veacurile întunecate. Doar oamenii acelor vremuri puteau să aibă despre glorie şi nemurire asemenea idei. Nemulţumiţi de viaţă, izolaţi de colectivitatea activă, ei se temeau de moarte şi se cramponau de orice le dădea iluzia eternizării. Savantul astronom Pur Hiss nu înţelege un lucru: umanitatea nu. păstrează decât amintirea acelora ale căror idei, voinţă şi opere rămân vii, şi îi uită de cum încetează acţiunea lor. Ei renasc totuşi adesea din nefiinţă, cum li s-a întâmplat atâtor savanţi ori artişti din antichitate, atunci când creaţiile lor devin din nou necesare şi reîncep să trăiască în conştiinţa umanităţii… aceasta cu atât mai mult astăzi când ea cuprinde miliarde şi miliarde de inşi! De mult nu mi s-a mai întâmplat să întilnesc la cineva o concepţie atât de primitivă despre imortalitate şi glorie şi mărturisesc cit sânt uimită văzând că asemenea păreri pot exista la un navigator cosmic.
Înaltă şi dreaptă, Evda Nal se întoarse spre Pur Hiss, care se făcuse mic în fotoliul său, luminat de o mulţime de semnale roşii.
— Să lăsăm deoparte stupidităţile, urmă Evda, şi să analizăm fapta lui Mwen Mas şi Ren Boz luând drept criteriu fericirea omenirii. Odinioară se întâmpla adesea ca omul să nu-şi poată aprecia just fapta în raport cu reversul ei dăunător, inerent oricărei acţiuni. De această deficienţă ne-am dezbărat demult; în ochii contemporanilor noştri faptele au însemnătatea lor reală. Totuşi acum, ca şi în trecut, noile drumuri sunt încercate de indivizi izolaţi, întrucât doar o anumită dispoziţie cerebrală, dobîndită prin îndelungi pregătiri, poate duce la găsirea unei noi direcţii, ascunsă în vălmăşagul întâmplărilor contradictorii. După ce însă o cale ne mai bătută de nimeni a fost deschisă, zeci de mii de oameni se apucă s-o desţelenească şi o avalanşă de descoperiri porneşte spre infinit, crescând neîncetat ca un bulgăre de zăpadă. Ren Boz şi Mwen Mas au pornit şi ei pe o cale care n-a fost de loc bătătorită. Fără să fiu competentă în materie, îmi dau perfect scama că experienţa lor a fost prematură. Tocmai într-aceasta stă vina şi răspunderea lor pentru imensele daune materiale şi pentru pieirea a patru vieţi omeneşti. După legile Pământului, este o crimă, dar nefiind săvârşită în scopuri personale, nu merită pedeapsa cea mai grea.
Evda Nal se întoarse la locul ei. Grom Orm nu mai găsi pe alţii doritori să ia cuvântul. Membrii Consiliu lui îi cerură preşedintelui să tragă concluziile. Silueta subţire, dar vânjoasă a lui Grom Orm se aplecă înainte, şi privirea lui ascuţită pătrunse până în fundul sălii.
— Circumstanţele care permit aprecierea definitivă nu sunt prea complicate. Exclud în orice caz răspunderea lui Ren Boz. Care savant n-ar profita de posibilităţile ce i s-au oferit, mai cu seamă când este sigur de succes? Eşecul catastrofal al experienţei să ne servească drept lecţie. Şi totuşi utilitatea încercării este incontestabilă. Ea compensează în parte pierderile materiale, întrucât această experienţă va contribui la rezolvarea unei serii de probleme de care abia începea să se ocupe Academia Limitelor Cunoaşterii. Lichidând tendinţele conformiste şi utilitariste ale vechii economii, am ajuns să rezolvăm pe scară mare problemele legate de folosirea forţelor de producţie. Totuşi, chiar şi acum, oamenii nu sesizează uneori momentul potrivit, pentru că uită de caractend imuabil al legilor dezvoltării. Ei îşi închipuie că o structură trebuie să progreseze necontenit. înţelepciunea unui conducător constă însă în capacitatea de a recunoaşte la timp care este limita unei anumite etape, de a se opri şi aştepta sau de a schimba calea. Mwen Mas n-a izbutit să se dovedească la înălţimea înaltei lui misiuni. Consiliul a greşit în alegerea lui. De aceea el împarte răspunderea cu acela pe care l-a ales. Cel mai vinovat sunt eu însumi, căci i-am susţinut candidatura pusă de doi membri ai Consiliului. Propun Consiliului să-l achite pe Mwen Mas în ceea ce priveşte mobilul personal al faptei sale, dar să-l îndepărteze din organizaţiile conducătoare ale planetei. Eu de asemenea trebuie să fiu revocat din postul meu de preşedinte al Consiliului; să fiu trimis la construcţia satelitului, spre a repara consecinţele imprudentei mele alegeri.
Grom Orm îşi plimbă privirea prin sală şi citi pe numeroase feţe un sincer regret. Dar nimeni nu protestă, căci oamenii din Era Marelui Cerc îşi respectau reciproc hotărârile şi aveau încredere unii în ceilalţi.
Mir Om se sfătui cu membrii Consiliului şi maşina de calculat comunică rezultatul votului. Concluziile lui Grom Orm erau primite fără obiecţii, cu condiţia ca el să prezideze până la capăt lucrările adunării.
Grom Orm se înclină, dar pe faţa-i stâpânită de o voinţă puternică nu se oglindi nimic din sentimentele lui.
— Trebuie acum să explic de ce am propus să amânăm discuţia asupra expediţiei astrale, urmă liniştit preşedintele. O rezolvare favorabilă a cazului lui Mwen Mas era pentru mine evidentă şi cred că Controlul Cinstei şi al Dreptăţii va fi de acord cu noi. Acum însă pot să-l rog pe Mwen Mas să participe la dezbaterea importantelor hotărâri pe care le vom lua cu privire la expediţia astrală. Cunoştinţele lui ne sunt cu atât mai necesare cu cât Erg Noor, membru al Consiliului, nu poate asista Ia adunarea de azi.
Petrecut de luminile verzi ale bunăvoinţei, aprinse în toată sala, africanul porni spre fotoliile Consiliului.
Hărţile planetelor se deplasară fără zgomot, făcând loc unor table negre, pe care luminile multicolore ale stelelor erau legate prin firul albastru al itinerariilor proiectate pe un veac înainte. Preşedintele Consiliului era transfigurat, obişnuita-i impasibilitate dispăruse cu totul, obrajii săi palizi se îmbujoraseră, iar ochii de oţel se făcură mai întunecoşi. Sui la tribună:
— Fiecare expediţie astrală, spuse el, este pentru noi un vis scump, îndelung râvnit, o nădejde vegheată cu grijă ani şi ani, o treaptă nouă pe scara marii ascensiuni. Pe de altă parte reprezintă o muncă depusă de milioane de oameni şi care trebuie negreşit să dea roade, să aibă asupra ştiinţei şi economiei efectul necesar progresului nostru în cucerirea sistematică a naturii. Tocmai de aceea discutăm, ne gândim şi calculăm atât de temeinic înainte de a trimite o nouă navă în spaţiile siderale. Datoria ne-a făcut să cedăm Marelui Cerc cea de a 37-a expediţie. Cu atât mai amănunţit am studiat planul expediţiei a 38-a! In anul din urmă, însă, s-au produs evenimente care au schimbat situaţia şi ne obligă să revizuim itinerarul şi sarcinile expediţiei aprobate de Consiliile precedente, în urma discuţiilor pe întreaga planetă. Descoperirea unor metode de tratare a aliajelor, sub înaltă presiune la temperatura de zero absolut, a mărit rezistenţa carcasei astronavelor.
Perfecţionarea motoarelor cu anamezou, devenite mai economice, permite unei nave izolate să parcurgă un drum mai lung. Astronavele „Aella” şi „Tintagel”, care iniţial fuseseră destinate celei de-a 38-a expediţii, s-au învechit în comparaţie cu „Lebăda”, a cărei construcţie a fost terminată recent şi care e o navă circulară de tip vertical, cu patru derive de stabilitate. Sîntem acum în măsură să întreprindem zboruri la depărtări mai mari.
Erg Noor, întors pe bordul „Tantrei” din expediţia a 37-a, ne-a informat despre descoperirea unei stele negre din clasa T, pe a cărei planetă există o astronavă de construcţie nemaivăzută. Incercând să pătrundă înăuntrul acelui aparat, exploratorii au fost la un pas de moarte; totuşi au izbutit să-şi procure un fragment din cuirasa metalică. E vorba de-o substanţă necunoscută nouă, deşi asemănătoare cu cel de-al paisprezecelea izotop al argintului, care a fost descoperit pe planetele unei stele extrem de fierbinţi din Clasa 08, denumită în vechime Zeta-Carena. Forma acestei nave — un disc biconvex, cu suprafaţa spirală — a fost discutată de Academia Limitelor Cunoaşterii. Iunii Ant a revăzut toate înregistrările mnemonice ale informaţiilor primite prin Marele Cerc în decursul celor patru sute de ani de când am aderat la sistemul său. Tipul de construcţie al navei pomenite este irealizabil în condiţiile ştiinţei terestre. De altfel e necunoscut şi în acele lunii ale Galaxiei cu care am reuşit să stabilim un schimb de mesaje. O astronavă-disc atât de uriaşă a venit, fără îndoială, de pe planete nespus de depărtate, poate chiar din lumi extragalactice; ea a putut rătăci de-a lungul spaţiilor milioane de ani, înainte de a fi coborât definitiv pe planeta stelei de fier, In regiunea pustie de la hotarele Căii Lactee. Importanţa studierii acestei nave cu ajutorul unei expediţii speciale pe steaua T este indiscutabilă.
Grom Orm conecta ecranul emisferic, şi sala dispăru. În faţa spectatorilor începură să plutească încet înregistrările maşinilor de memorizat.
— Iată o comunicare primită recent de pe planeta ZR519 (omit specificarea coordonatelor spre a nu lungi expunerea). Veţi vedea acum imagini luate de o expediţie întreprinsă de locuitorii planetei ZR519 în sistemul stelei Ahernar.
Dispoziţia aştrilor părea stranie şi nici chiar ochiul cel mai experimentat n-ar fi putut recunoaşte un spaţiu ceresc familiar. Se observau palide pete de gaze, nori obscuri şi, în sfârşit, mari planete răcite, reflectând lumina unei stele extraordinar de strălucitoare.
Se apropiaseră de Ahernar, un astru albastru din clasa spectrală B5 cu un diametru doar de trei ori şi jumătate mai mare decât al Soarelui nostru, dar de două sute optzeci de ori mai luminos. Astronava s-a îndepărtat după ce a luat această imagine. Decenii de drum au trecut probabil între timp. Pe ecran apăru o altă stea, verde şi luminoasă, din clasa S. Creştea în dimensiuni, iar luminozitatea i se intensifica pe măsură ce astronava străină se apropia de ea. Mwen Mas gândi că lumina ei, minunat de verde, ar fi fost probabil şi mai frumoasă văzută printr-o atmosferă. Răspunzând parcă dorinţei sale, se ivi suprafaţa unei noi planete, înregistrările fuseseră luate la oarecari intervale de timp, de aceea ecranul nu dezvălui apropierea treptată de planetă. înaintea spectatorilor răsări, fără de veste, un tărâm cu munţi înalţi, pe care jucau toate nuanţele luminii verzi. Umbre de un verde întunecat acopereau defileurile adânci şi povârnişurile abrupte, văluri verzi-viorii şi verzi-azurii adiau peste văi şi stânci, zăpezi de peruzea acopereau podişurile şi piscurile, iar nuanţe verzi-gălbui însemnau zonele pârjoliţe de astrul fierbinte. Torente smărăldii curgeau către lacuri şi mări nevăzute, tăinuite de lanţuri de munţi.
Mai departe o câmpie marginită de dealuri se întindea până la ţărmul oceanului, care din depărtare părea o strălucitoare tablă coclită. Copaci albaştri purtau pe ramuri un frunziş Îmbelşugat, poieni de purpură erau înverzite de tufişuri şi ierburi necunoscute. Peste această vegetaţie luxuriantă se revărsau din străfundurile unui cer de a metis t raze ca de miere. Oamenii Pământului încremeniră. Mwen Mas recurse la vasta-i memorie ca să definească precis poziţia astrului cel verde:
„Ahernar, Alfa-Eridan îi trecu prin minte — se află pe cerul austral, alături de Tucan, la o depărtare de 21 de parseci… înapoierea unei astronave cu unul şi acelaşi echipaj e cu neputinţă.”
Deodată ecranul se stinse, şi aspectul sălii închise, amenajate pentru consfătuirile pământenilor, le păru tuturora cât se poate de bizar. Preşedintele reluă firul expunerii:
— Steaua cea verde cu dimensiuni puţin mai mari decât acelea ale Soarelui nostru vădeşte în liniile ei spectrale importante cantităţi de zirconiu.
Şi preşedintele dădu coordonatele astrului de zirconiu.
— În sistemul său, urmă Grom Orm, există două planete îngemănate; ele gravitează în sens invers una faţă de alta, iar distanţa până la astrul lor le face să primească o cantitate de energie egală celeia pe care Pământul o primeşte de la Soare. Grosimea şi compoziţia atmosferei, cantitatea de apă existentă corespunde condiţiilor de pe Pământ. Iată datele preliminare obţinute de expediţia pornită de pe ZR519. Aceste comunicări menţionează de asemenea că pe cele două planete nu există o viaţă superior organizată. O viaţă superioară a unor fiinţe gânditoare transformă într-atât natura, încât acest lucru devine evident, chiar în treacăt, de pe bordul unei astronave ce zboară la mare altitudine. Pe cele două planete aşadar o asemenea viaţă nu s-a putut dezvolta sau vremea ei încă n-a venit. Aceasta reprezintă pentru noi un noroc extraordinar, întrucât în caz contrar, lumea astrului cel verde ne-ar fi fost închisă. Cu mai bine de trei veacuri in urmă, mai precis în anul 72 al Erei Cercului, savanţii au dezbătut problema popularii planetelor înzestrate cu o viaţă cugetătoare superioară, chiar dacă nu de nivelul atins de civilizaţia terestră. Concluzia la care s-a ajuns atunci a fost că orice intruziune pe astfel de planete ar duce, din cauza neînţelegerii, la inevitabile acte de violenţa. Ştim acum cât de mare este varietatea lumilor din Galaxia noastră. Există stele albastre, verzi, galbene, albe, roşii, portocalii, cuprinzând toate hidrogen şi heliu, dar deosebindu-se prin natura nucleielor şi a învelişurilor — de carbon, de cianogen, de titan, de zirconiu — prin caracterul radiaţiilor, al temperaturilor. Există planete care diferă atât prin volumul şi densitatea lor, cât şi prin compoziţia şi grosimea hidro şi atmosferei lor, prin distanţa până la astrul respectiv, prin condiţiile de rotaţie. Dar mai ştim şi altceva: faptul că planeta noastră — datorită apei îndestulătoare pe care o are (70 % din suprafaţa ei) şi apropierii de Soare, de la care primeşte o puternică rezervă de energie — este baza temei vieţi intense, cu care nu întâlneşti decât rar în Cosmos, a unei vieţi bogate în masă biologică şi supusă unor necontenite transformări. De aceea la noi viaţa s-a dezvoltat mai repede decât acolo unde ea a fost împiedicată fie de lipsa apei sau a energiei solare, fie de micimea uscatului. Mai repede chiar decât pe planetele cu excesivă umiditate. Din comunicările Cercului am văzut că pe târâmurile inundate viaţa evoluează anevoie, căţărându-se cu desperare în sus, pe trunchiurile plantelor ce răsar din nesfârşitele ape. De altfel chiar şi pe Pământul nostru, atât de îmbelşugat în mări, suprafaţa continentelor este relativ redusă pentru colectarea energiei Soarelui prin intermediul plantelor alimentare, al lemnului sau, pur şi simplu, cu ajutorul instalaţiilor termoelectrice. În perioadele foarte vechi ale istoriei Pământului, viaţa s-a dezvoltat mai încet în mlaştinile continentelor joase din paleozoic decât pe înălţimile neozoicului, unde şi apa nu numai hrana era disputată. Astăzi mai ştim că pentru o viaţă abundentă şi viguroasă e necesar un raport determinant între uscat şi apă, şi că planeta noastră se apropie de limita maximă a acestui coeficient favorabil. Asemenea corpuri cereşti sunt destul de rare în Cosmos şi fiecare dintre ele reprezintă pentru umanitate o comoară, întrucât întruchipează noi soluri locuibile, noi posibilităţi de perfecţionare. Omenirea nu se mai teme demult de suprapopulaţi a care-i înspăimânta pe strămoşii noştri îndepărtaţi; noi tindem totuşi mereu să pătrundem în Univers, extinzând necontenit zona locuită de oameni, căci şi aceasta e o manifestare a progresului, o lege ineluctabilă a dezvoltării. Valorificarea şi popularea planetelor care, prin condiţiile lor fizice se deosebesc prea mult de Pământ s-au dovedit atât de dificile încât, pentru stabilirea oamenilor în spaţiile siderale, au fost proiectate vaste construcţii de felul unor foarte mari sateliţi artificiali. O astfel de insulă a fost realizată în ajunul Erei Cercului; e vorba de „Nadir”, situat la o distanţă de 18 milioane de kilometri de Pământ. Acolo mai trăieşte o colonie nu prea mare… Dar imperfecţiunea acestor,bîrloguri”, prea strimte pentru viaţa omenească, îndrăzneaţă şi îndreptată spre spaţiile întinse, era atât de evidentă, încât nu ne rămâne decât să ne mirăm de orbirea strămoşilor noştri, oricât de temerar le-ar fi fost proiectul din punct de vedere tehnic.
Planetele gemene ale stelei verzi de zirconiu seamănă foarte mult cu Pământul. Pentru descoperitorii lor, plăpânzii locuitori ai planetei ZR519, ele sunt ori improprii, ori greu valorificabile, fapt pentru care ei s-au grăbit sa ne comunice aceste informaţii, după cum şi noi le vom comunica descoperirile noastre.
De steaua cea verde ne desparte o distanţă enormă pe care până acum n-a acoperit-o nici o astronavă terestră. Atingând planetele ei, vom înainta mult în Cosmos, şi nu în lumea restrânsă a unei construcţii artificiale ci pe baza solidă a unor mari planete, unde putem organiza o viaţă confortabilă şi o industrie puternică.
Iată de ce mi-am îngăduit să vă reţin atenţia prezentindu-vă atât de amănunţit planetele astrului verde. Acestea par să fie excepţionale obiective de cercetări. Şaptezeci de ani-lumină putând fi străbătuţi de o astronavă de lipul „Lebedei”, e poate indicat să îndreptăm spre Aliernar cea de-a 38-a expediţie astrală!
Încheindu-şi cuvântarea, Grom Orm trecu la locul sau şi răsuci o mică manetă de pe pupitrul tribunei.
În locul preşedintelui, în faţa spectatorilor se ridică nu mic ecran pe care apăru până la brâu silueta masivă a lui Dar Veter, cunoscută multora dintre ei. Fostul director al staţiunilor exterioare zâmbi, întâmpinat de salutul mut al luminilor verzi.
— Dar Veter, explică Grom Orm, se află acum în deşertul radioactiv din Arizona, de unde se expediază, la o înălţime de 57.000 de kilometri, escadre de rachete pentru construirea satelitului. Şi-a exprimat dorinţa să vă comunice părerea sa în calitate de membru al Consiliului.
— Propun să se ia cea mai simplă hotărâre, se auzi un glas voios, căruia emiţătorul portativ îi dădea o sonoritate metalică. Propun să se trimită nu una, ci trei expediţii!
Membrii Consiliului şi spectatorii înmărmuriră. Dar Veter, care nu era un orator iscusit, nu căută să profite de pauza aceasta plină de efect. Urmă:
— Planul iniţial prevedea trimiterea celor două astronave ale expediţiei a 38-a spre steaua triplă EE7723…
Într-o clipă, Mwen Mas îşi închipui steaua numită odinioară Omicron 2-Eridan. Acest sistem, şi la mai puţin de cinci parseci de Soare, era compus dintr-o stea galbenă, una albastră şi una roşie, care avea două planete lipsite de viaţă. Dar nu aceasta trezea interesul exploratorilor. Steaua albastră a sistemului era o pitică albă[120]. Deşi avea dimensiunile unei plan mari, masa îi ajungea până la jumătate din cea a Soarelui. Greutatea specifică medie a substanţei sale era două mii cinci sute de ori mai mare decât densitatea celui mai greu metal terestru — iridiul. Caracteristic acestui astru — gravitaţia, câmpurile electromagnetice, procesele de creare a elementelor grele — aveau o covârşitoare însemnătate ştiinţifică; ele meritau să studiate din apropiere, cu atât mai mult, cu cât a 2-a expediţie astrală, trimisă odinioară în Sirius, semnalase primejdia înainte de a pieri. Vecin al Soarelui, Sirius — astrul dublu albastru — avea şi el o pitică alba mai mare şi mai puţin fierbinte decât Omicron 2-Eridan şi de douăzeci şi cinci de mii de ori mai densă decât Soarele. Deşi aflat în apropiere, Sirius s-a dovedit a fi inaccesibil din pricina torentelor de meteoriţi care se încrucişa atât de haotic în jurul stelei, încât nu li se putea determina zona de răspundere. Atunci cu 315 ani în urma a fost proiectată o expediţie pe Omicron2-Eridan.
— …Acest plan prezintă acum, după experienţa Iui Mwen Mas şi Ren Boz, continuă Dar Veter, o prea mare însemnătate ca să mai putem renunţa la el. Pe de altă parte, studierea astronavei străine, găsită de expediţia a 37-a, poate să ducă la descoperiri care să întreacă foarte mult rezultatul primelor cercetări. Cred că pot fi neglijate precauţiunile tradiţionale şi să separăm astronavele. S-o trimitem pe,Aella” spre Omicron2-Eridan, iar pe „Tintagel” spre steaua T. Am 3 nave sunt de clasa I, ca şi „Tantra”, care singură a făcut faţă unor nemaipomenite dificultăţi.
— Ce romantism! strigă dispreţuitor Pur Hiss. intrunind însă unanima dezaprobare, se potoli îndată.
— Da, fireşte, este cel mai pur romantism! spuse taios Dar Veter. Romantismul este un lux al naturii, iar el e necesar într-o societate bine orânduită! Plinătatea forţei fizice şi psihice trezeşte în oameni setea de nou, năzuinţa spre schimbare. Astfel ajung să privească intr-un fel aparte fenomenele vieţii: ei caută să observe mai mult decât mersul obişnuit al cotidianului, pretindzand o doză superioară de încercări şi de impresii.
— O văd în sală pe Evda Nal, urmă Dar Veter. Ea va confirma că romantismul nu e numai psihologie, ci şi fiziologie! Dar revin la subiectul nostru. Trebuie s-a trimitem „Lebăda” spre Ahernar, steaua cea verde, numai că rezultatele acestei expediţii nu ne vor parveni decât peste o sută şaptezeci de ani. Grom Orm are deplină dreptate spunând că explorarea planetelor asemănătoare Pământului şi crearea unei baze pentru deplasarea în Cosmos constituie datoria noastră faţă de posteritate.
— N-avem, deocamdată anamezon decât pentru două nave, obiectă Mir Om, secretarul. Va fi nevoie de zece ani ca să pregătim încă un zbor, fără a ne perturba economia. Amintesc că, în momentul de faţă, refacerea anamezonului absoarbe multe forţe de producţie.
— Am prevăzut aceasta, răspunse Dar Veter, şi propun, dacă Consiliul Economic este de acord, să ne adresam populaţiei terestre. Toată lumea să-şi amâne timp de un an călătoriile şi excursiile de agrement, să demonteze televizoarele acvariilor noastre din fundul oceanului, să nu se mai aducă pietre preţioase şi plante de pe Venus şi Marte, iar uzinele de îmbrăcăminte de lux şi de podoabe să-şi sisteze activitatea. Consiliul economic este mai în măsură decât mine să hotărască ce anume trebuie să fie oprit un timp spre a se folosi energiile economiste pentru producţia anamezonului. Cine dintre noi ar refuza să-şi reducă necesităţile pentru un singur an, ca să le putem face copiilor noştri acest dar măreţ: două planete noi, scăldate de raze dătătoare de viaţă ale unui soare verde, plăcut ochiilor noştri de pământeni!
Dar Veter îşi întinse mâinile într-un apel adresat întregului Pământ, miliardelor de oameni care îl urmărea pe ecranele televizoarelor. Apoi salută din cap şi dispăru, lăsând în urmă o scînteiere albăstruie. Acolo, în deşertul Arizonei, bubuituri puternice cutremurau solul la intervale regulate, semn că o nouă rachetă a izbucnit cu încărcătura ei în a dineurile bolţii cereşti. În sala Consiliului, toţi cei de faţă se sculară în picioare, cu mâna stingă ridicată drept mărturie că sunt de acord cu cele spuse de vorbitor.
Preşedintele Consiliului se adresă Evdei Nai:
— Scumpe oaspe venit din partea Academiei de Bucurii şi Necazuri, cum vezi dumneata această problemă din punct de vedere al fericirii umane?
Evda Nal mai sui o dată la tribună.
— Psihicul omului nu este capabil de o excitare prelungită sau prea des repetată. Este un fel de prevenire a uzării prea rapide a sistemului nervos. Strămoşii noştri îndepărtaţi au fost cât p-aci să distrugă umanitatea, nesocotind că, fiziologiceşte, omul are nevoie de frecvente intervale de odihnă. Noi în schimb, speriaţi de această primejdie, am menajat prea mult psihicul, fără să pricepem că mijlocul cel mai bun de a ne relaxa de pe urma belşugului de impresii îl constituie munca. Şi e necesar nu numai să ne variem ocupaţiile, ci să şi alternăm în mod regulat perioadele de lucru cu cele de repaus. Dacă odihna este cu atât mai prelungită cu cât efortul e mai istovitor, dificultăţile vor reuşi doar să ne învioreze, iar activitatea ne va absorbi pe deplin. Putem spune că fericirea este o continuă alternanţă de muncă şi repaos, de dificultăţi şi plăceri. Longevitatea a lărgit orizontul omului, îngăduindu-i să se avânte in Cosmos. Lupta pentru nou — iată fericirea cea adevarată! Aşadar, trimiterea unei astronave pe Ahernar ar produce omenirii mai multă bucurie decât celelalte două expediţii, deoarece planetele soarelui verde vor oferi simţurilor noastre o lume nouă, în timp ce studiul fenomenelor fizice ale Cosmosului, cu toată importanţa lor, se adresează deocamdată numai raţiunii. Luptând pentru creşterea fericirii, Academia de Bucurii şi Necazuri ar opta desigur pentru expediţia spre Ahernar, dar dacă toate trei sunt realizabile, va fi cu atât mai bine!
Auditoriul entuziasmat o răsplăti pe Evda Nal cu o avalanşă de lumini verzi.
Grom Orm se ridică în picioare:
— Atât problema în sine cât şi hotărârea Consiliului au fost elucidate şi cred că intervenţia mea va fi cea din urmă. Ne vom adresa omenirii cu rugămintea să-şi reducă parţial necesităţile în anul 409 al Erei Cercului. Dar Veter n-a spus nimic despre calul de aur din Era Lumii Dezunite, descoperit de arheologi. Aceste sute de tone de aur curat pot fi folosite pentru producerea anamezonului şi astfel vom izbuti să procurăm in scurt timp rezervele necesare zborului. Este pentru prima oară în istoria Pământului că vom trimite simultan expediţii spre trei sisteme stelare pentru atingerea unor lumi situate la o depărtare de şaptezeci de ani-lumină!
Preşedintele declară şedinţa închisă, dar îi rugă pe membrii Consiliului să mai rămână: trebuia să adreseze de urgenţă cereri de avizare Consiliului Economic şi Academici de Stohastică şi Previziune, pentru preintâmpinarea eventualelor primejdii şi greutăţi survenite pe lungul drum spre Ahernar.
Foarte obosită, Ciara porni încet în urma Evdei, ai cărei obraji palizi îşi păstraseră obişnuita prospeţime. Tînăra fată dorea să rămână cât mai repede singură, ca să se bucure în linişte de reabilitarea lui Mwen Mas. Ce zi memorabilă! E drept că africanul nu fusese încununat ca un erou, după cum nădăjduise Ciara în interiorul ei. I se luase pe mult timp dreptul să ocupe posturi de conducere, poate chiar pentru totdeauna. Dar oare n-a rămas în sânul societăţii? Nu le era acum deschis drumul cel larg şi greu al iubirii, al cercetărilor şi al muncii în doi?
Evda Nal o luă cu sine la cea mai apropiata Casă de Alimentaţie. Aici Ciara zăbovi atât de mult asupra meniului, încât Evda hotărâ să ia iniţiativa. Spuse deci prin receptorul portavoce al automatului indicativul mesei şi cifrele bucatelor alese. Abia se aşezaseră la o masă ovală de două persoane, că în centrul ei se şi deschise o trapă prin care apăru un mic container de argint cu felurile comandate. Evda Nal îi întinse Ciarei o cupă de „Liou”, un vin întăritor, cu reflexe opalescente, ea însăşi mulţumindu-se cu un pahar cu apă rece şi o budincă de castane, nuci şi banane cu frişca. După ce mâncă un fel gătit din carne de rapt (pasăre care a înlocuit găina şi vânatul), dată la răzătoare, Ciara plecă, Evda Nal se uită lung în urma tinerei fete, care, cu o graţie surprinzătoare chiar şi în Era Cercului, cobora în fugă scara străjuită de statui din metal negru şi de felinare cu forme ciudate.
Galaxia noastră se roteşte în jurul axei sale în aproximativ 144.000.000 de ani tereştri; acest interval de timp a fost ales ca zi galactică. În consecinţă, un minut galactic reprezintă a 1.440 parte dintr-o zi galactică, adică aproximativ 100.000 de ani tereştri (n.r.).
Sistem stelar extragalactic, cel mai apropiat de noi. Se află situat la nordul Galaxiei noastre, la 72.000 ani-lumină (n.r.).
Calea Lactee este numele mai cunoscut al Galaxiei noastre, careia observatorii din antichitate îi spuneau Galaxias Kyklos, adică „Cercul de lapte”. (n.r.).
În afară de Norul lui Magellan, galaxia externă cea mai apropiată de Calea Lactee se află la peste 600.000 ani-lumină (n.r.)
Polarizare — dirijare într-o direcţie a unor vectori haotic distribuiţi în spaţiu (n.r.).
Piticele albe sunt stele ce au un diametru asemanator cu al pamantului, dar o masa de 0,6 mase solare. Dupa consumarea heliului, piticele albe emit caldura acumulata de-a lungul procesului de fuziune, timp de cateva mii de milioane de ani. În final pitica alba, dupa ce nu mai emite energie, devine o pitica neagra, stele stinse care înca nu s-au format in realitate.