― Oricum, rosti Lamont, asta limpezeşte lucrurile. Am încercat să-i spun, n-a vrut să asculte. Aşa că fac următorul pas.
― Care anume? întrebă Bronowski.
― Mă duc la senatorul Burt.
― Preşedintele Comitetului pentru Tehnologie şi Mediu Înconjurător?
― Exact. Deci ai auzit de el…
― Cine n-a auzit? Dar în ce scop, Pete? Ce-i poţi oferi ca să-l intereseze? Nu descifrarea. Pete, te întreb din nou: Ce-ai de gînd?
― Nu-ţi pot explica. Nu cunoşti para-teoria.
― Şi senatorul Burt o cunoaşte?
― Mai mult decît crezi.
― Pete, oftă arheologul, hai să dăm cărţile pe faţa. Poate că ştiu lucruri de care tu n-ai habar. Nu putem lucra împreună, dacă nu suntem uniţi. Ori sunt membru al acestei echipe de două persoane, ori nu mai sunt. Spune-mi ce ai de gînd şi, în schimb, am să-ţi spun şi eu ceva. Altfel, terminăm toată colaborarea.
― Bine, ridică din umeri Lamont. Cum vrei… Acum, dacă am trecut de Hallam, nu mai contează. Chestiunea este că Pompa de Electroni transferă legi naturale. În para-Univers, cea mai puternică interacţiune e de o sută de ori mai puternică decît aici, ceea ce înseamnă că fisiunea nucleară e mai probabilă aici, iar fuziunea nucleară e mai probabilă acolo. Dacă Pompa de Electroni mai funcţionează multă vreme, va rezulta un echilibru final în care interacţiunea nucleară va fi la fel de puternică în ambele universuri, fiind de zece ori mai mare decît e acum la noi şi de zece ori mai mică decît la ei.
― Nu ştie nimeni asta?
― A, ba da, o ştiu cu toţii. Era evident încă de la început. Chiar şi Hallam şi-a dat seama. De asta s-a înfuriat atît de rău. Am început să-i povestesc în detaliu, de parcă nu m-aş fi gîndit că a mai auzit de ea şi asta l-a făcut să explodeze.
― Atunci, ce vrei? Faptul că interacţiunea capătă o valoare intermediară este periculos?
― Desigur. Tu ce crezi?
― Nimic. Cînd va deveni intermediară?
― După rata actuală, peste vreo 1030 ani.
― Cît înseamnă asta?
― Timp suficient pentru ca un trilion de trilioane de universuri ca acesta să se nască, să trăiască, să îmbătrînească şi să moară, unul după altul.
― La naiba, Pete. Atunci?
― Ca să se ajungă la această cifră, care este cea oficială, rosti încet şi apăsat Lamont, s-au făcut anumite ipoteze pe care eu le consider greşite. Iar dacă se vor face alte ipoteze, pe care eu le consider corecte, ne găsim în încurcătură chiar acum.
― Ce fel de încurcătură?
― Presupune că Pămîntul se transformă într-un norişor de gaz în mai puţin de cinci minute. Cam asta ar fi încurcătura.
― Din cauza pompării?
― Din cauza pompării!
― Dar lumea para-oamenilor? Şi ei vor fi în pericol?
― Sunt convins. Un pericol de alt tip, totuşi pericol.
Bronowski se ridică şi începu să umble prin încăpere. Purta părul lung, şi-şi trecea mîinile prin el. În cele din urmă, spuse:
― Dacă para-oamenii sunt mai inteligenţi decît noi, de ce mai funcţionează Pompa? Evident, ei ar fi aflat înaintea noastră că e periculoasă.
― M-am gîndit la asta, replică Lamont. Cred că este prima lor experienţă în domeniul pompării şi, aidoma nouă, au fost atraşi de avantajele pe care le aduce, pentru ca abia mai tîrziu să înceapă să înţeleagă consecinţele.
― Totuşi tu afirmi că ştii deja consecinţele. Înseamnă că sunt mai lenţi decît tine?
― Depinde dacă şi cînd le-au analizat. Pompa e prea atrăgătoare ca să renunţi la ea. Nici eu n-aş fi căutat consecinţele, dacă… De fapt, la ce te gîndeşti, Mike?
Bronowski se opri, îl privi pe Lamont şi rosti:
― Cred că am prins un fir.
Lamont îl privi mirat, apoi sări şi-l apucă de mînecă:
― Para-simbolurile? Spune-mi Mike!
― Pe cînd erai la Hallam… Chiar atunci. N-am ştiut ce să fac, deoarece nu eram sigur ce se întîmplă. Acum…
― Acum?
― Tot nu sunt sigur. A sosit una din foiţele lor cu cinci simboluri…
― Da?
―… În alfabetul latin. Şi se poate pronunţa.
― Ce?
― Uită-te.
Bronowski scoase foiţa, cu un aer conspirator. Gravate pe ea, destul de diferite de spiralele delicate şi complicate ale para-simbolurilor, erau cinci majuscule tremurate: F-H-I–C-A.
― Ce crezi că poate însemna asta? întrebă Lamont.
― Bănuiesc că F-R-I–C-Ă, scris greşit.
― De asta mă întrebai? Credeai că cineva din para-Univers e înfricoşat?
― Şi în plus, m-am gîndit că ar putea avea legătură cu agitaţia ta sporită din ultima lună. Să fiu cinstit, Pete, nu-mi place să fiu ţinut în beznă.
― În regulă. Totuşi, să nu ne grăbim cu concluziile. Tu eşti cel cu experienţă în fragmente de mesaje. N-ai spune că para-oamenii au început să se teamă de Pompa de Electroni?
― Nu neapărat, răspunse Bronowski. Nu ştiu cît de mult pricep ei din universul nostru. Dacă simt tungstenul pe care îl lăsăm, dacă simt prezenţa noastră, poate că ne simt şi gîndurile. Poate că încearcă să ne liniştească, spunîndu-ne că nu-i nici un motiv de frică.
― Atunci de ce n-au spus: N-U F-H-I–C-A.
― Pentru că deocamdată nu ne cunosc atît de bine graiul.
― Hm. Atunci, nu pot să i-o arăt lui Burt.
― Aşa-i. E ceva ambiguu. De fapt, eu n-aş merge la Burt pînă nu mai primim ceva de la ei. Cine ştie ce încearcă să ne spună.
― Nu mai pot aştepta, Mike. Ştiu că am dreptate şi că nu mai avem timp.
― Bine, dar dacă te duci la Burt, îţi distrugi orice altă legătură. Colegii tăi n-or să te ierte niciodată. Te-ai gîndit să vorbeşti cu fizicienii de aici? De unul singur nu-l poţi impresiona pe Hallam, dar un grup…
Lamont scutură energic din cap.
― Nu! oamenii din staţia asta supravieţuiesc datorită calităţilor lor de cameleoni. Nimeni nu i se poate împotrivi lui Hallam. E inutil să-i conving să-l forţeze.
Chipul calm al lui Bronowski era neaşteptat de aspru.
― S-ar putea să ai dreptate.
― Ştiu că am dreptate, răspunse Lamont, îndîrjit.