― Nu pari să fi avut noroc, spuse Bronowski.
Lamont stătea în laborator, privindu-şi vîrfurile pantofilor şi observînd visător că arătau neaşteptat de uzaţi.
― Nu, clătină el din cap.
― Pînă şi marele Chen te-a refuzat?
― Nu vrea să facă nimic pînă nu are dovezi. Toţi vor dovezi, dar resping ceea ce le ofer. În realitate, vor fie blestemata lor de Pompă, fie reputaţie, fie un loc în istorie, Chen vrea nemurirea.
― Tu ce vrei, Pete? întrebă încet arheologul.
― Siguranţa omenirii. Nu mă crezi?
― Ba da. Dar ce vrei, de fapt?
― Bine, atunci, şi Lamont izbi cu palma în masa dinaintea lui. Vreau să fie dreptate, iar eu am dreptate.
― Eşti sigur?
― Sunt sigur! Şi nu mă tem de nimic pentru că vreau să cîştig. Ştii, cînd am plecat de la Chen, aproape că m-am dispreţuit.
― Tu?
― Da, eu. De ce nu? Mă gîndeam: la fiecare cotitură, Hallam mă opreşte. Cît timp Hallam mă respinge, oricine are o scuză ca să nu mă creadă. În timp ce el stă ca o stîncă, eu trebuie să cad. De ce, atunci, n-am lucrat prin intermediul lui; de ce nu l-am periat; de ce nu l-am manevrat ca să mă ajute, în loc să-l împung mereu?
― Crezi că ai fi putut?
― Nu, niciodată. Dar, în disperare, m-am gîndit…la tot felul de lucruri. Că, poate, o să merg pe Lună. Desigur, cînd l-am înfuriat la început, nu era nici vorbă de sfîrşitul Pămîntului, dar am înrăutăţit lucrurile cînd s-a ridicat această problemă. Dar, după cum îţi dai seama, nimic nu l-ar fi ridicat împotriva Pompei.
― Dar, acum, mi se pare că nu-l mai dispreţuieşti.
― Nu. Deoarece conversaţia cu Chen a adus un avantaj. Mi-a arătat că-mi pierdeam timpul.
― Aşa se pare.
― Da, dar inutil. Soluţia nu se găseşte aici, pe Pămînt. I-am spus lui Chen că soarele nostru poate exploda, dar para-soarele nu, deşi asta nu-i va salva pe para-oameni, căci atunci cînd soarele nostru va exploda, şi capătul nostru de Pompă se va opri, deci şi al lor. Nu pot continua fără noi, înţelegi?
― Da, înţeleg.
― Atunci, de ce nu gîndim invers? Noi nu putem continua fără ei. În cazul acesta, cui îi pasă dacă noi oprim sau nu Pompa? Lasă-i pe para-oameni să o facă.
― Aha, dar o vor face?
― Au spus F-H-I–C-A. Asta înseamnă că le e teamă. Chen spunea că le e teamă de noi; de faptul că noi vom opri Pompa; dar nu cred o clipă lucrul ăsta. Le este frică. Am tăcut cînd Chen a spus asta. A crezut că m-a convins. Greşea; mă gîndeam că trebuie să-i facem pe para-oameni s-o oprească. Trebuie! Mike, abandonez totul, cu excepţia ta. Tu eşti speranţa omenirii. Comunică cu ei, într-un fel sau altul.
Bronowski rîse cu o bucurie copilărească.
― Pete, spuse el, eşti un geniu.
― Aha! Ţi-ai dat seama.
― Nu, vorbesc serios. Ai ghicit ceea ce voiam să-ţi spun. Am trimis mesaj după mesaj, folosind simbolurile lor într-un mod despre care presupun că poate reprezenta Pompa, dar folosind şi termenul nostru. Iar din informaţiile acumulate în atîtea luni, am făcut tot posibilul să folosesc simbolurile lor într-un mod care să semnifice dezaprobarea, utilizînd iarăşi, în paralel, şi termenul terestru. N-aveam habar dacă voi reuşi ceva sau apucasem pe o cale greşită şi, deoarece n-am primit un răspuns, avem puţine speranţe.
― Nu mi-ai spus că asta încercai…
― A fost secretul meu.
― Şi ce s-a întînplat?
― Ieri am trimis doar două cuvinte, în limba noastră. Am scris: P-O-M-P-A- R-E-A.
― Şi?
― Azi dimineaţă, am primit un răspuns la fel de simplu şi direct. Era: D-A P-O-M-P-A R-E-A R-E-A R-E-A. Asta-i.
Mîinile lui Lamont tremurau cînd apucă foiţa.
― Nu-i nici o greşeală, nu? Asta-i o confirmare, aşa-i?
― Aşa mi se pare. Cui vrei s-o arăţi?
― Nimănui, rosti hotărît Lamont. Nu mă mai cert. O să-mi spună că am falsificat mesajul şi atunci nu mai pot face nimic. Lasă-i pe para-oameni să oprească Pompa; atunci se va opri şi la noi şi nu va putea fi pornită iarăşi, decît din partea noastră. Atunci, cei din Staţie nu vor şti cum să dovedească mai repede faptul că am avut dreptate şi că Pompa e periculoasă.
― De ce crezi asta?
― Pentru că va fi unicul mod de-a scăpa de furia mulţimii care va cere, fără succes, redeschiderea Pompei… Nu crezi?
― Da, poate. Mă deranjează însă ceva.
― Ce anume?
― Dacă para-oamenii sunt convinşi că Pompa e periculoasă, de ce n-au oprit-o deja? M-am interesat, şi merge strună.
― Poate că nu vor o oprire unilaterală, se încruntă Lamont. Ne consideră partenerii lor şi doresc un acord bilateral de oprire. Ce zici?
― Se poate. Dar e posibilă şi o imperfecţiune de comunicare; poate ei n-au înţeles semnificaţia cuvîntului R-E-A. Poate că, în mesajul meu, le-am încurcat simbolurile şi acum ei consideră că R-E-A înseamnă de fapt B-U-N-Ă.
― Nu!
― Asta-i speranţa ta, dar speranţele nu fac doi bani.
― Mike, continuă să trimiţi mesaje. Utilizează cît mai multe din cuvintele folosite de ei. Tu eşti expertul şi totu-i în mîinile tale. În cele din urmă, vor învăţa suficiente cuvinte pentru a spune ceva clar şi evident, şi atunci vom explica că dorim să oprim Pompa.
― N-avem autoritatea unei asemenea declaraţii.
― Da, dar ei nu ştiu asta şi în final vom fi eroii omenirii.
― Chiar dacă vom fi mai întîi linşaţi?
― Chiar aşa… E-n mîinile tale, Mike, şi sunt convins că nu va mai dura.