Tritt avea multe de făcut. Copiii aveau nevoie de atenţie, dar nici chiar doi copii-stîngi şi doi copii-drepţi laolaltă nu egalau un singur copil-mijlociu, în special un mijlociu atît de perfect ca Derola. Trebuia să fie alintată şi mîngîiată, ferită să nu intre în tot ce atingea, linguşită ca să se condenseze şi să se odihnească.
Trecu o vreme pînă îl revăzu pe Odeen şi, de fapt, nu-i prea păsa. Derola îi ocupa tot timpul. Îl găsi însă pe Odeen în colţul propriei sale nişe, irizat de gîndire.
― Losten a fost furios pe Dua? îşi aminti Tritt.
― Losten? tresări surprins Odeen. Da, era furios. Dua face multe prostii.
― Ar trebui să vină acasă, nu?
― Tritt, făcu Odeen, privindu-i fix, trebuie s-o convingem pe Dua să se întoarcă. Trebuie s-o găsim. Tu o poţi găsi. Cu un nou copil, sensibilitatea ta de Parental a sporit. O poţi folosi ca s-o găseşti pe Dua.
― Nu, rosti şocat Tritt. E pentru Derola şi n-ar fi bine s-o folosesc pentru Dua. În plus, dacă ea nu vrea să stea lîngă copilul-mijlociu care tînjeşte după ea ― totuşi, cîndva a fost şi ea copil ― poate că trebuie să învăţăm să ne descurcăm fără ea.
― Tritt, n-ai vrea să te mai topeşti?
― Triada e completă acum.
― Topirea nu se rezumă la atît.
― Bine, dar unde să mergem ca s-o găsim? Derola are nevoie de mine. E încă micuţă şi nu vreau s-o las singură.
― Cei Tari o să aranjeze ca să fie îngrijită. Noi doi trebuie să mergem la grotele lor ca s-o găsim pe Dua.
Tritt se gîndi. Nu-i păsa de Dua. Într-un fel, nu-i păsa nici de Odeen. Exista numai Derola.
― Cîndva, spuse el. Cînd Derola va fi mai mare. Pînă atunci, nu.
― Tritt, insistă Raţionalul, trebuie s-o găsim pe Dua. Altfel… altfel, ne vor lua copiii.
― Cine?
― Cei Tari.
Tritt tăcu. Nu putea spune nimic. Nu auzise niciodată de aşa ceva şi nici nu putea concepe asemenea lucru.
― Tritt, noi trebuie să plecăm, continuă Odeen. Acum ştiu de ce. Mă gîndesc la asta de cînd Losten… În fine, nu contează. Trebuie să plecaţi şi tu şi Dua. Acum, că ştiu de ce, o să simţi şi tu că trebuie şi sper ― cred ― că Dua va simţi şi ea la fel. Şi trebuie să plecăm curînd, pentru că Dua distruge planeta.
― Nu mă privi aşa, Odeen, dădu înapoi Tritt. Mă faci… Mă faci…
― Nu te fac nimic, rosti trist Odeen. Eu ştiu acum şi trebuie să ştii şi tu… Dar trebuie s-o găsim pe Dua.
― Nu, nu! Tritt agoniza încercînd să reziste. Odeen avea în el ceva groaznic de nou, iar existenţa se apropia inevitabil de sfîrşit. Tritt n-avea să mai existe, şi nici copilul-mijlociu. Toţi Parentalii îşi aveau mult timp mijlociul, dar Tritt şi l-ar fi pierdut aproape imediat.
Nu era drept. Oh, nu era drept!
― E vina Duei, încercă el. Las-o pe ea să plece prima.
― Nu putem decît toţi odată, rosti Odeen cu un calm îngrozitor.
Iar Tritt ştiu că era adevărat… adevărat… adevărat…