― Bună, făcu Selene voioasă.
Pămînteanul se întoarse şi o recunoscu aproape imediat:
― Selene! Aşa-i? Selene?
― Exact. Pronunţia e corectă. Te distrezi?
― Din plin, rosti grav Pămînteanul. Îmi dau seama cît de unic e secolul nostru. Cu puţin timp în urmă eram pe Pămînt, obosit de mine şi de lumea mea. Apoi m-am gîndit: Eh, dacă aş fi trăit acum o sută de ani, n-aş fi putut părăsi această lume decît murind, dar acum… pot merge pe Lună, încheie el zîmbind trist.
― Eşti mai fericit acum, pe Lună? întrebă Selene.
― Cu puţin, răspunse şi privi în jur. N-ai cu tine o gloată de turişti, cărora să le porţi de grijă?
― Azi nu, răspunse ea veselă. E ziua mea liberă. Cine ştie, poate ar trebui să-mi iau vreo două-trei zile. E o meserie plictisitoare.
― Ce îngrozitor atunci, pentru tine, să dai peste un turist în ziua ta liberă.
― N-am dat peste tine. Te-am căutat. Şi n-a fost uşor. N-ar trebui să te plimbi atîta singur.
― De ce m-ai căutat atîta? o privi el interesat. Îţi plac Pămîntenii?
― Nu, răspunse femeia. Mi-e greaţă de ei. Nu-mi plac în principiu şi fiind permanent asociaţi cu munca mea, situaţia e şi mai neplăcută.
― Totuşi, m-ai căutat şi mi-e greu să mă conving că sunt tînăr şi frumos.
― Chiar dacă ai fi, nu ţi-ar fi de nici un ajutor. Pămîntenii nu mă interesează, aşa cum o ştiu cu toţii în afara lui Barron.
― Atunci de ce m-ai căutat?
― Pentru că există şi alte moduri de-a fi interesat, şi pentru că Barron e interesat.
― Cine e Barron? Prietenul tău?
― Barron Neville, rîse Selene. E mai mult decît un prieten. Facem dragoste cînd simţim nevoia.
― La asta mă gîndisem şi eu. Ai copii?
― Un băiat de zece ani. Îşi petrece majoritatea timpului în clădirea băieţilor. Ca să te scutesc de următoarea întrebare, nu e copilul lui Barron. Aş putea avea un copil de la Barron dacă vom mai fi împreună cînd mi se va aproba alt copil… dacă mi se va aproba… Totuşi, sunt aproape sigură că da.
― Eşti foarte deschisă.
― Cu lucrurile pe care nu le consider secrete? Bineînţeles… Ce-ai vrea să faci?
Mergeau printr-un coridor de stîncă alburie, în a cărui suprafaţă sticloasă erau încastrate bucăţi întunecate de „geme lunare”. Selene purta sandale care parcă de abia atingeau solul; el avea cizme cu tălpi groase care-i măreau greutatea, astfel încît mersul să nu i se transforme într-o tortură.
Coridorul era cu sens unic. Din cînd în cînd, cîte un electromobil micuţ îi depăşea în tăcere.
― Ce-aş vrea eu să fac? rosti Pămînteanul. Asta-i o invitaţie echivocă. Vrei să defineşti nişte condiţii limită, încît răspunsurile mele să nu te ofenseze prin inocenţă?
― Eşti fizician?
― De ce mă întrebi? ezită el.
― Ca să văd ce-mi spui. Ştiu că eşti fizician.
― De unde ştii?
― Nimeni nu vorbeşte de „condiţii limită” dacă nu există. Mai ales atunci cînd primul obiectiv de pe Lună pe care vrea să-l vadă este sincrotronul protonic.
― De asta m-ai căutat? Pentru că par a fi fizician?
― De asta m-a trimis Barron. Pentru că el e fizician. Eu am venit pentru că te-am considerat destul de neobişnuit pentru un Pămîntean.
― În ce fel?
― Nimic teribil de măgulitor, dacă ceea ce vînezi sunt complimentele. Se pare doar că nu-ţi plac Pămîntenii.
― Pe ce bază afirmi asta?
― Te-am privit, urmărindu-i pe ceilalţi din grup. În plus, eu simt întotdeauna. Pămîntenilor nu le plac Pămîntenii care stau pe Lună. Şi cu asta mă întorc la întrebare… Ce-ai vrea să faci? Eu voi formula condiţiile ― limită. Cel puţin ceea ce este vizibil.
― Ciudat, Selene, o privi atent Pămînteanul. Ai o zi liberă. Munca ta e suficient de neinteresantă sau neplăcută ca să fii fericită că ai o zi liberă, şi ai vrea chiar două sau trei. Totuşi, ţi-o petreci oferindu-te voluntară pentru mine… Numai din cauza unui oarecare interes.
― Interesul lui Barron. Acum e ocupat şi nu-i nici un rău că stau cu tine pînă termină el… Apoi, nu-i acelaşi lucru. Nu-ţi dai seama? În slujba mea, mîn o turmă de cîteva zeci de Pămînteni… Nu te supără că folosesc termenul?
― Eu însumi îl folosesc.
― Pentru că eşti Pămîntean. Unii oameni de pe Pămînt îl consideră un termen de batjocură şi nu le place cînd îl foloseşte un Lunarit.
― Adică un Lunatic?
Selene roşi.
― Da, făcu ea. Asta-i.
― Bun, hai să nu ne mai plîngem de cuvinte. Dă-i drumul; îmi povesteai despre slujba ta.
― Da, există aceşti Pămînteni pe care trebuie să-i opresc să se sinucidă, pe care trebuie să-i plimb de colo-colo, să le vorbesc şi să mă asigur că mănîncă, beau şi merg ca în manual. Ei se holbează şi îşi fac chestiile lor, iar eu trebuie să fiu extrem de politicoasă şi maternă.
― Oribil, rosti Pământeanul.
― Sper însă ca noi doi să putem face ce ne place, aşa încît îţi poţi încerca norocul, iar eu nu trebuie să-mi cenzurez spusele.
― Ţi-am spus că nu mă deranjează să-mi zici Pămîntean.
― În regulă, atunci. O să am ziua liberă a unui şofer. Ce-ai vrea să faci?
― La asta mi-e uşor să-ţi răspund. Vreau să văd sincrotronul.
― Încă nu. Poate Barron să-ţi aranjeze, după ce vă întîlniţi.
― Dacă nu pot vedea sincrotronul, nu ştiu ce ar mai fi. Ştiu că radiotelescopul e pe cealaltă faţă şi, oricum, nu cred că reprezintă o noutate… Spune-mi tu. Ce nu vede turistul obişnuit?
― O mulţime de lucruri. Camerele cu alge, de pildă ― nu fabricile antiseptice, pe care le-ai văzut ― fermele însăşi. Totuşi, mirosul e destul de puternic şi nu cred că un Pămîntean l-ar găsi prea îmbietor. Cei de pe Pămînt au necazuri cu mîncarea asta.
― Te surprinde? Ai gustat vreodată mîncare Pămîntească?
― Nu tocmai. Deşi, nu ştiu dacă mi-ar place. Depinde cu ce te-ai obişnuit.
― Cred că aşa-i, suspină Pămînteanul. Dacă o să mănînci o friptură adevărată, probabil că te-ar scîrbi grăsimea, sau oasele.
― Am putea merge spre exterior, unde se forează noile coridoare, dar va trebui să porţi îmbrăcăminte protectoare specială. Sunt fabricile…
― Alege tu, Selene.
― Bine, dacă o să-mi răspunzi cinstit la o întrebare.
― Nu-ţi promit pînă nu aud întrebarea.
― Am spus că Pămîntenii cărora nu le plac Pămîntenii tind să stea pe Lună. Nu m-ai întrerupt. Vrei să rămîi pe Lună?
Bărbatul îşi fixă vîrfurile cizmelor greoaie, apoi rosti:
― Selene, am obţinut cu greu viza pentru lună. Mi-au spus că sunt prea bătrîn şi, dacă stau prea mult, reîntoarcerea pe Pămînt mi-ar fi imposibilă. Aşa încît, le-am spus că m-am decis să rămîn definitiv pe Lună.
― Nu minţeai?
― Atunci, nu eram sigur. Dar acum, cred că o să rămîn.
― În cazul ăsta, n-aş fi crezut că te vor lăsa să vii.
― De ce?
― În general, autorităţilor terestre nu le place să trimită fizicieni pe Lună pentru totdeauna.
― În privinţa asta n-am necazuri, încercă să zîmbească Pămînteanul.
― Bine, atunci, dacă vei fi unul dintre noi, cred că trebuie să vizităm sala de gimnastică. Pământenii vor şi ei adesea, dar în general nu-i prea încurajăm ― deşi nu le interzicem. Pentru imigranţi însă e altceva.
― De ce?
― În primul rînd, noi facem sport goi, sau aproape. De ce nu? Părea enervată, obosită parcă de-a repeta un drept: temperatura e controlată, iar mediul e curat. Însă pentru cei de pe Pămînt nuditatea e tulburătoare. Unii sunt şocaţi, alţii se excită, iar alţii le fac pe amîndouă. Ei, noi n-avem de gînd să ne îmbrăcăm de dragul lor şi nici să ne înţelegem cu ei, aşa că nu-i admitem.
― Dar imigranţii?
― Trebuie să se obişnuiască. Pînă la urmă şi ei îşi scot hainele. În plus, au mai multă nevoie de exerciţii decît noi, băştinaşii.
― O să fiu cinstit cu tine, Selene. În vecinătatea nudităţii feminine şi eu mă excit. Nu sunt atît de bătrîn ca să nu mai pot.
― Excită-te, dar de unul singur, rosti ea indiferentă. De acord?
― Trebuie să ne şi dezbrăcăm? o privi el cu un interes amuzat.
― Ca spectatori? Nu. Putem, dar nu-i obligatoriu. O să te simţi prost dacă începi atît de devreme şi n-ai fi o privelişte atît de plăcută pentru noi.
― Eşti extrem de deschisă!
― Crezi că nu? Fii cinstit. Iar eu nu vreau să-ţi stric excitarea. Aşa încît, mai bine rămînem îmbrăcaţi.
― Vor fi obiecţii? Adică, apariţia mea ca Pămîntean necunoscut?
― Nu, dacă sunt cu tine.
― În regulă, Selene. E departe?
― Am ajuns. Pe aici.
― Aha, de la început intenţionai să venim aici.
― M-am gîndit că ar putea fi interesant.
― De ce?
― Aşa m-am gîndit, zîmbi Selene.
― Încep să cred că nu gîndeşti simplu niciodată, clătină din cap Pămînteanul. Ia să vedem… Dacă o să rămîn pe Lună, va trebui să fac gimnastică din cînd în cînd, ca să-mi menţin în condiţie bună muşchii, oasele şi toate organele.
― Exact. Aşa facem cu toţii şi în special imigranţii de pe Pămînt. Va veni o zi cînd sala de gimnastică va fi o rutină zilnică pentru tine.
Trecură printr-o uşă şi Pămînteanul rămase uimit:
― E primul loc de aici care seamănă cu Pămîntul.
― Cum adică?
― E mare! N-am crezut că aveţi săli atît de spaţioase pe Lună. Birouri, aparatură, femei la birouri…
― Femei cu sînii goi, rosti gravă Selene.
― Recunosc, aici nu mai seamănă cu Pămîntul.
― Avem şi un tobogan şi un lift pentru Pămînteni. Sunt mai multe nivele…. Stai puţin.
Se apropie de o femeie aşezată la biroul cel mai apropiat şi vorbi cu ea pe un ton scăzut, în vreme ce Pămînteanul privea curios în jur.
― E în regulă, se întoarse Selene. Vom avea parte şi de un melée. Unul destul de bun: cunosc echipele.
― E un loc foarte impresionant. Realmente.
― Dacă te referi la mărime, nu-i suficient. Avem, trei săli de sport. Aceasta e cea mai mare.
― Sunt oarecum mulţumit că în condiţiile spartane ale Lunii, vă puteţi permite să irosiţi atîta spaţiu cu fleacurile.
― Fleacuri?! Selene părea ofensată. De ce crezi că sunt fleacuri?
― Melée? E un joc?
― Îi poţi spune joc. Pe Pămînt, puteţi face asemenea chestii; zece oameni fac şi zece mii privesc. Pe Lună nu-i la fel; ceea ce pentru voi e un fleac, pentru noi e ceva necesar. Pe aici; o să luăm liftul şi va trebui să aşteptăm puţin.
― N-am vrut să te ofensez.
― Nu sunt cu adevărat ofensată, dar trebuie să fii rezonabil. Voi, Pămîntenii, v-aţi adaptat la gravitaţia Pămîntului de trei sute de milioane de ani, de cînd viaţa s-a tîrît pe uscat. Trăiţi, chiar dacă nu faceţi sport. Noi însă n-am avut timp să ne adaptăm la gravitaţia Lunii.
― Arătaţi suficient de diferiţi.
― Cînd eşti născut şi crescut sub gravitaţia Lunii, oasele şi muşchii îţi sunt, evident, mai puţin masive decît ale unui Pămîntean, dar ăsta-i un aspect superficial. Nu există nici o funcţie a corpului, cît de subtilă ― digestia, vitezele secreţiilor hormonale ― care să nu fie prost adaptată la gravitaţie şi să nu ceară un anumit complex de exerciţii. Dacă putem face ca aceste exerciţii să fie amuzante, ca nişte jocuri, ele nu mai sunt fleacuri… Uite şi liftul.
Pămînteanul tresări, alarmat, dar Selene interveni rapid, parcă încercînd să depăşească necesitatea apărării:
― Bănuiesc că o să-mi spui că arată ca un coş împletit din nuiele. Toţi Pămîntenii care-l folosesc spun acelaşi lucru. În condiţiile gravitaţiei lunare nu-i nevoie de ceva mai substanţial. Liftul cobora încet. Ei erau singurii pasageri.
― Am impresia că nu-i prea folosit, făcu Pămînteanul.
― Ai dreptate, zîmbi Selene. Puţul e mai popular şi mai distractiv.
― Ce este de fapt?
― Exact ceea ce-l arată şi numele…. Uite că am ajuns. Nu erau decît două nivele de coborît…. E un tub vertical prevăzut cu prize de mîini, prin care poţi coborî. Nu-i încurajăm pe Pămînteni să-l folosească.
― E riscant?
― Nu tocmai. Dacă vrei, îl poţi coborî ca pe o scară obişnuită. Totuşi, există întotdeauna tineri care coboară cu o viteză considerabilă şi Pămîntenii nu ştiu cum să se ferească. Coliziunile sunt întotdeauna neplăcute. Dar te vei obişnui cu timpul…. De fapt, ceea ce vei vedea acum e tot un fel de puţ, mai larg, construit pentru cei mai îndrăzneţi.
Îl conduse la o balustradă circulară de care se rezemau pălăvrăgind mai mulţi indivizi. Toţi erau mai mult sau mai puţin dezbrăcaţi. Sandalele erau foarte răspîndite, la fel şi genţile mici, agăţate pe umăr. Unii purtau şorturi. Un individ extrăgea dintr-un container o substanţă verzuie, pe care o mînca.
Trecînd pe lîngă el, Pămînteanul strîmbă uşor din nas.
― Problema dentară trebuie să fie acută pe Lună, rosti el.
― Nu-i grozavă, încuviinţă Selene. Dacă avem posibilitatea, optăm pentru un maxilar fără dinţi.
― Fără nici un dinte?
― Poate nu chiar total. S-ar putea să păstrăm incisivii şi caninii din motive estetice şi pentru eventualele sarcini folositoare. Se curăţă şi mai uşor. De ce să mai păstrăm însă molarii nefolositori? E doar o moştenire din trecutul Pămîntului.
― Faceţi vreun progres în direcţia asta?
― Nu, răspunse ea scurt. Pămîntul insistă că ingineria genetică e ilegală.
Se aplecă peste balustradă şi adăugă:
― Se spune că acesta e terenul de joc al Lunii.
Pămînteanul privi în jos. Era un cilindru larg, cu pereţi netezi şi roz de care erau ataşate bare metalice, dispuse aparent la întîmplare. Din loc în loc, o bară traversa o porţiune a cilindrului, cîte o dată după chiar un diametru. Avea o adîncime de vreo sută cincizeci de metri şi diametrul de cincisprezece metri.
Nimeni nu părea că acordă vreo atenţie anume terenului sau Pămînteanului. Unii îl priviseră indiferenţi, părînd că-i cîntăresc ţinuta îmbrăcată şi trăsăturile feţei, iar apoi se întoarseră cu spatele.
Alţii o salutaseră printr-un gest al mîinii pe Selene, dar se întoarseră şi ei. Oricît de atenuată, reacţia de dezinteres era ostentativă.
Pămînteanul privi din nou deschiderea cilindrică. La baza ei se vedeau siluete pitice. Unele purtau echipament roşu, iar celelalte albastru. Două echipe, pricepu el. Desigur, echipamentul avea un rol protector, căci toţi purtau mănuşi, sandale şi benzi protectoare pe genunchi şi pe coate. Unii aveau legături în jurul şoldurilor, iar alţii în jurul piepturilor.
― Aha, murmură el. Bărbaţi şi femei.
― Exact! făcu Selene. Sexele concurează împreună, dar ideea este de a preveni balansul necontrolat al părţilor ce poate influenţa controlul căderii. Există şi o diferenţă sexuală ce presupune vulnerabilitatea în faţa durerii. Nu-i o modestie.
― Cred că am citit despre asta, răspunse Pămînteanul.
― S-ar putea, deşi în afară nu ies prea multe. Nu din cauza noastră, dar guvernul terestru preferă să reducă la minim noutăţile de pe Lună.
― De ce, Selene?
― Tu eşti Pămîntean. Spune-mi tu… Teoria noastră, a celor de pe Lună, este că stînjenim Pămîntul. Sau cel puţin, guvernul Pămîntului.
Acum, de fiecare parte a cilindrului, doi indivizi se ridicau rapid şi se auzea un răpăit surd de tobe. La început, se părea că cei doi suiau o scară, treaptă cu treaptă, dar viteza lor creştea, şi pe la jumătatea înălţimii izbeau fiecare bara pe lîngă care treceau, cu un bufnet ostentativ.
― Pe Pămînt n-ar putea-o face cu atîta graţie, îi admiră Pămînteanul şi apoi se corectă: sau chiar de loc.
― Nu-i vorba numai de gravitaţia scăzută, rosti Selene. N-ai decît să încerci. Sunt necesare multe ore de antrenamente.
Căţărătorii ajunseseră la balustradă şi suiră pe ea. Plonjară simultan înapoi.
― Pot fi rapizi atunci cînd vor, observă bărbatul.
― Mda, făcu Selene printre aplauze. Am impresia că atunci cînd Pămîntenii ― adică adevăraţii Pămînteni, cei care n-au vizitat niciodată Luna ― se referă la mişcarea pe Lună, ei se gîndesc la suprafaţă şi la costume spaţiale. Desigur, în felul acela e lentă. Datorită costumelor spaţiale, masa devine uriaşă şi asta înseamnă inerţie mare, în condiţiile unei gravitaţii reduse.
― Corect, rosti Pămînteanul. Am văzut filmele clasice ale primilor astronauţi, la fel ca orice şcolar, şi mişcările seamănă cu cele subacvatice. Filmul ţi se imprimă în subconştient, chiar dacă ştii cum e corect.
― O să fii surprins cît de repede ne putem azi mişca la suprafaţă cu costume şi toate alea. Iar aici, în subteran, fără costume, ne deplasăm la fel de iute ca şi pe Pămînt. Gravitaţia mai mică duce la folosirea corespunzătoare a muşchilor.
― Dar vă puteţi mişca şi mai încet… Îi urmărea pe acrobaţi. Terminaseră proba de viteză şi coborau cu o încetineală deliberată. Pluteau lovind barele pentru a întîrzia căderea, aşa cum anterior căutau să accelereze urcarea. Atinseră solul şi alţi doi îi înlocuiră. Apoi alţi doi. Apoi alţi doi. Alternativ, din fiecare echipă, cîte o pereche se întrecea în virtuozitate.
Deplasarea se făcea în paralel, dar parcursurile erau tot mai complicate. O pereche se desprinse simultan, traversînd cilindrul într-o parabolă joasă, cu convexitatea în sus, fiecare ajungînd la bara părăsită de celălalt, trecînd unul pe lîngă altul fără să se atingă. Aplauzele sporiră.
― Cred că-mi lipseşte experienţa de-a aprecia amănuntele mai subtile, comentă Pămînteanul. Toţi aceştia sunt Lunariţi?
― Aşa presupun, răspunse Selene. Sala este deschisă tuturor cetăţenilor Lunii şi unii imigranţi sunt destul de buni. Totuşi, pentru asemenea virtuozităţi trebuie să fie vorba de copii concepuţi şi născuţi aici. Sunt cei mai adaptaţi fizic, în orice caz mai mult decît Pămîntenii, şi sunt antrenaţi din copilărie. Majoritatea concurenţilor n-au optsprezece ani.
― Bănuiesc însă că-i periculos, cu toată gravitaţia redusă.
― Fracturile nu sunt deloc rare. Nu cred că a murit cineva, dar există cel puţin un caz de coloană fracturată şi paralizie. Am şi văzut un accident îngrozitor… ah, fii atent; acum vin figurile libere.
― Ce?
― Pînă acum au fost figuri impuse. Parcursurile se desfăşurau după o schemă stabilită.
Bătăile păreau mai line; un căţărător urcă şi se lansă brusc în aer. Prinse cu o mînă o bară, descrise un cerc în planul vertical şi-şi dădu drumul.
― Uluitor, făcu Pămînteanul, urmărindu-l atent. Se mişcă în jurul barelor exact ca un gibon.
― Un ce? întrebă Selene.
― Un gibon. O rasă de maimuţă; de fapt, singura maimuţă care mai trăieşte în sălbăticie. Sunt… Privi spre Selene, apoi spuse: N-o considera o insultă, Selene; sunt nişte creaturi pline de graţie.
― Am văzut filme cu maimuţe, se încruntă femeia.
― Probabil că nu i-ai văzut pe giboni în acţiune…. Îndrăznesc să spun că Pămîntenii le-ar putea spune Lunariţilor „giboni”, ca formă de batjocură. Dar eu nu mă refer la asta.
Îşi rezemă ambele coate pe balustradă şi privi mişcările. Păreau un dans aerian.
― Selene, cum îi trataţi pe imigranţii Pămînteni aici, pe Lună. Mă refer la cei care doresc să se stabilească aici. Lipsindu-le adevăratele însuşiri Lunarite…
― Asta nu contează. Imii sunt cetăţeni. Nu există nici o discriminare legal; nici o discriminare legală.
― Ce înseamnă asta? nici o discriminare legală?
― Ce-ai auzit. Există lucruri pe care ei nu le pot face. Există unele diferenţe. Problemele lor medicale sunt diferite şi de obicei au avut un trecut medical mai încărcat. Dacă vin la o vîrstă mijlocie, arată… bătrîni.
Pămînteanul privi stînjenit într-o parte.
― Se pot căsători? Vreau să spun, imigranţii cu Lunariţii.
― Bineînţeles. Adică dacă se pot încrucişa.
― La asta mă refeream.
― Desigur. Orice imigrant poate avea unele gene valoroase. Cerule, taică-meu era imi, deşi după mamă sunt o Lunarită de generaţia a doua.
― Presupun că tatăl tău a venit pe cînd era destul de…
Dumnezeule! încremeni, apoi suspină înfiorat: Credeam c-o să scape bara.
― Nici gînd, făcu Selene. E Marco Foro. Îi place să facă aşa: s-o prindă în ultimul moment. De fapt, e o chestie de prost gust şi un adevărat campion o evită. Totuşi… Tatăl meu avea douăzeci de ani cînd a sosit.
― Aşa da. Încă destul de tînăr ca să fie adaptabil; fără complicaţii sentimentale în urmă, pe Pămînt. Din punctul de vedere al unui bărbat Pămîntean, cred că-i interesant să ai o legătură sexuală cu…
― Legătură sexuală! Veselia Selenei părea că maschează un adevărat şoc. Doar nu crezi că taică-meu s-a culcat cu mama? Dacă te-ar auzi mama, ţi-ar arăta ea!
― Atunci…
― Însămînţare artificială, ce naiba! Sex cu un Pămîntean?
― Mi s-a părut că ai spus că nu există discriminări.
― Asta nu-i o discriminare. E o realitate fizică. Un Pămîntean nu se poate descurca bine în cîmpul gravitaţional. Cît de antrenat ar fi, sub imperiul pasiunii, poate greşi. N-aş risca. Prostul şi-ar putea rupe o mînă sau un picior… sau şi mai rău, unul de-al meu. Combinarea genelor e una; sexul cu totul altceva.
― Iartă-mă… Dar însămînţarea artificială nu-i ilegală?
Ea privea absorbită gimnastica.
― Uite-l iarăşi pe Marco Foro. Cînd nu încearcă să fie spectaculos fără rost, e realmente bun; şi sora lui e aproape tot atît de bună. Cînd lucrează împreună, e pur şi simplu un poem de mişcare. Priveşte-i acum. Sunt împreună şi se rotesc în jurul aceleiaşi bare de parcă ar avea un singur trup. Uneori, el e prea excentric, dar controlul muşchilor este perfect… Aşa-i, însămînţarea artificială este oprită de legea Pămîntului, dar se permite în cazul unor motive medicale. Bineînţeles, asta se întîmplă deseori.
Acrobaţii urcaseră cu toţii şi se găseau dispuşi în cerc, imediat sub balustradă; cei roşii de-o parte, cei albaştri de cealaltă parte. Ridicară braţul dinspre interior şi erau aplaudaţi.
― Ar trebui să puneţi nişte scaune, spuse Pămînteanul.
― Deloc. Ăsta nu-i un spectacol, ci un exerciţiu. Nu permitem mai mulţi spectatori decît atîţia cît pot sta confortabil în jurul balustradei. Ar trebui să fim acolo, jos, nu aici.
― Adică şi tu poţi face astfel de lucruri, Selene?
― Bineînţeles, dacă mă antrenez. Orice Lunarit poate. Eu nu sunt tot atît de bună cît ei: nu m-am alăturat nici unei echipe… Acum urmează meleul, fiecare-pentru-el. Asta-i partea cu adevărat periculoasă. Toţi zece vor fi în aer, şi fiecare echipă va încerca să-i facă pe membrii celeilalte echipe să cadă.
― O cădere reală?
― Pe cît posibil.
― Nu se rănesc?
― Uneori. Teoretic, nu-i genul de distracţie încurajată. E considerată o aiureală, şi nici n-avem o populaţie atît de numeroasă încît să ne permitem accidente inutile. Totuşi, meleul e popular şi nu putem aduna suficiente voturi ca să-l interzicem.
― Tu pentru cine votezi, Selene?
― Nu contează, roşi Selene. Fii atent!
Ritmul de percuţie crescuse asurzitor şi toţi indivizii din fîntîna uriaşă ţîşniră înainte precum săgeţile. Urmă un vălmăşag haotic în aer, dar cînd se despărţiră fiecare era agăţat de o bară-suport. După o aşteptare tensionată, unul se lansă, îl urmă un altul şi văzduhul se umplu încă o dată de trupuri. Scena se repetă iarăşi, şi iarăşi.
― Scorul e complicat, spuse Selene. Se dă un punct pentru fiecare lansare, un punct pentru o atingere, două puncte pentru o ratare, zece puncte pentru doborîre, şi diferite sancţiuni pentru alte greşeli.
― Cine ţine scorul?
― Există arbitrii, iar în cazul contestaţiilor se recurge la înregistrările filmate. Adesea, nici chiar ele nu pot hotărî.
Urmară cîteva strigăte aţîţate, cînd o fată în albastru ţîşni pe lîngă un băiat în roşu şi-l lovi din lateral. Băiatul eschivase, dar nu cu succes şi, prinzînd bara dezechilibrat, se izbi cu un genunchi de perete.
― Unde se uită? făcu indignată Selene. N-a văzut-o că vine?
Jocul se încinse şi Pămînteanul obosi încercînd să desluşească ceva din zborurile încrucişate. Uneori, un jucător atingea o bară, dar n-o mai putea reţine. Atunci, fiecare spectator se apleca peste balustradă, parcă gata să se lanseze în spaţiu, să-l ajute. La un moment dat, Marco Foro fu izbit peste mînă şi cineva strigă:
― Fault!
Foro rată bara şi căzu. Pentru Pămîntean, căderea era lentă sub gravitaţia lunară, totuşi trupul lui Foro se răsucea şi se zbătea, întinzîndu-se zadarnic după fiecare bară. Ceilalţi aşteptau, de parcă toate manevrele erau întrerupte în timpul unei căderi.
Foro se deplasa mai repede acum, deşi se frînase de două ori, fără să izbutească totuşi să se agaţe.
Era aproape de sol cînd, cu o mişcare de păianjen, prinse cu piciorul drept o bară transversală şi rămase suspendat, legănîndu-se cu capul în jos, la trei metri deasupra podelei. Cu braţele întinse, se opri pînă cînd aplauzele încetară, apoi se răsuci în sus şi ţîşni într-o ascensiune rapidă.
― A fost faultat? întrebă Pămînteanul.
― Dacă Jean Wong a tras încheietura lui Marco, în loc s-o împingă, atunci a fost fault. Totuşi arbitrul a decis mişcare corectă, şi nu cred că Marco va contesta. A căzut mult mai departe decît trebuia. Îi plac salvările astea în ultimul moment, dar într-o zi va greşi şi se va accidenta… Uho, uho!
Pămînteanul o privi întrebător, dar Selene nu se uita la el.
― E cineva de la biroul Comisarului, rosti ea, şi cred că pe tine te caută.
― De ce…
― Nu cred că ar veni aici să caute pe altcineva. Tu eşti intrusul.
― Dar ce motiv…
Mesagerul, el însuşi cu alură Pămînteană sau imigrant, aparent stînjenit sub privirile a zeci de indivizi goi, care adăugau dispreţului şi indiferenţă, veni direct spre ei.
― Domnule, rosti, Comisarul Gottstein vă cere să mă urmaţi…