Denison deschise uşa cu mîna. Exista un dispozitiv de comandă pentru deschiderea automată dar, încă somnoros, nu-l putea găsi. Bărbatul brunet, şi parcă permanent încruntat, rosti:
― Îmi pare rău… E prea devreme?
Denison repetă ultimul cuvînt, încercînd să se trezească:
― Devreme?… Nu. Cred că eu… eu am întîrziat.
― V-am sunat. Stabilisem o întîlnire…
― A, da, îşi reaminti în sfîrşit Denison. Sunteţi Dr. Neville.
― Exact. Pot să intru?
Păşi înăuntru. Camera lui Denison era mică şi, în cea mai mare parte, ocupată de un pat cu aşternuturi mototolite. Ventilatorul fîşîia încet.
― Sper că aţi dormit bine? rosti politicos Neville.
Denison îşi privi pijamaua şi-şi trecu degetele prin părul ciufulit.
― Nu, răspunse brusc. Am avut o noapte îngrozitoare. Mă scuzaţi pînă mă fac prezentabil?
― Bineînţeles. Vreţi între timp să pregătesc micul dejun? S-ar putea să nu fiţi familiarizat cu echipamentul.
― Mi-aţi face o adevărată favoare.
Denison reapăru peste douăzeci de minute, spălat şi bărbierit, îmbrăcat în pantaloni şi maiou.
― Sper că n-am stricat duşul, făcu el. S-a întrerupt brusc şi nu l-am mai putut porni.
― Apa e raţionalizată. Ne aflăm pe Lună, doctore. Mi-am permis să prepar omletă şi supă pentru amîndoi.
― Omletă…
― Aşa-i spunem noi. Nu şi Pămîntenii?
― Oh! făcu Denison.
Se aşeză fără pic de entuziasm şi gustă amestecul galben şi păstos, denumit de celălalt omletă. Încercă să nu se strîmbe la prima înghiţitură, o dădu gata cu bărbăţie şi mai luă o îmbucătură.
― O să vă obişnuiţi cu timpul, rosti Neville, şi e extrem de hrănitoare. Vă avertizez: conţinutul ridicat de proteine şi gravitaţia scăzută vă vor tăia pofta de mîncare.
― Mai bine, tuşi Denison.
― Selene mi-a spus că intenţionaţi să rămîneţi pe Lună.
― Aşa intenţionam, oftă Denison frecîndu-şi ochii. Am avut însă o noapte teribilă, care-mi pune hotărîrea sub semnul întrebării.
― De cîte ori aţi căzut din pat?
― De două ori… Presupun că-i ceva obişnuit.
― Pentru Pămînteni e inevitabil. Treaz fiind, te poţi adapta gravitaţiei lunare. Dar în timpul somnului, te foieşti în mod inconştient. Cel puţin, căderea nu-i atît de dureroasă în condiţiile gravitaţiei scăzute.
― A doua oară am dormit pe podea o vreme. Nu-mi amintesc căderea. Voi ce naiba faceţi?
― Nu trebuie să vă neglijaţi controalele periodice: inima, tensiunea şi celelalte, ca să vă asiguraţi că schimbarea gravitaţiei n-a introdus un surmenaj prea mare.
― Am fost prevenit despre asta, rosti dezgustat Denison. De fapt, mi s-au stabilit controale pentru luna viitoare. Şi pilule.
― În sfîrşit, făcu Neville, peste o săptămînă nu veţi mai avea probabil nici un necaz… Veţi avea nevoie şi de haine potrivite. Pantalonii aceştia nu vor fi buni niciodată, iar veşmîntul din partea superioară nu slujeşte nimănui.
― Presupun că există vreun loc de unde pot cumpăra haine.
― Desigur. Sunt convins că Selene vă va ajuta cu dragă inimă atunci cînd este liberă. M-a asigurat că sunteţi un tip decent, doctore.
― Mă bucur că gîndeşte aşa. Denison înghiţise o lingură de supă şi acum o privea, întrebîndu-se ce să facă cu restul. Strîmbîndu- se, continuă să o mănînce.
― V-a crezut fizician dar, desigur, s-a înşelat.
― Am pregătire de radiochimist.
― Nici în domeniul acesta n-aţi lucrat prea mult, doctore. Poate că suntem cam departe aici, dar mai ştim unele lucruri. Sunteţi una din victimele lui Hallam.
― Aşa de multe sunt încît vorbiţi despre ele ca un grup?
― De ce nu? Întreaga Lună e una din victime.
― Luna?
― E un mod de-a vorbi.
― Nu înţeleg.
― Pe Lună nu există Staţii ale Pompei de Electroni. Nu s-au construit pentru că aici n-a existat nici o cooperare cu para-universul. N-a fost acceptată nici o mostră de tungsten.
― Doctore Neville, doar nu intenţionaţi să puneţi asta pe seama lui Hallam?
― Ba da, dar în alt mod. De ce numai para-universul să poată iniţia o Staţie de Pompare? De ce nu şi noi?
― Din cîte ştiu, nu avem suficiente cunoştinţe pentru asta.
― Şi nici nu le vom avea cît timp cercetările în această direcţie sunt interzise.
― Interzise? făcu Denison surprins.
― Da. Dacă cercetarea necesară pentru extinderea cunoştinţelor în această direcţie nu găseşte priorităţile adecvate la sincrotronul protonic, sau la altă instalaţie de proporţii ― toate controlate de Pămînt şi aflate deci sub influenţa lui Hallam ― atunci înseamnă că cercetarea e interzisă.
― Cred că în curînd va trebui să mă culc iarăşi, se frecă la ochi Denison. Iertaţi-mă. Nu vreau să insinuez că mă plictisiţi. Spuneţi-mi însă, Pompa de Electroni e atît de importantă pentru Lună? Cu siguranţă că bateriile solare sunt bune şi suficiente.
― Ne leagă de soare, doctore. Ne leagă de suprafaţă.
― Da… De ce credeţi însă că Hallam ar proceda aşa?
― Dacă-l cunoaşteţi personal, nu ca mine, atunci poate că ştiţi. Preferă să nu spună publicului larg că Pompa de Electroni e opera para-oamenilor, noi fiind doar servanţii lor. Şi dacă, pe Lună, ajungem în punctul unde înţelegem ceea ce facem, atunci naşterea tehnologiei adevăratei Pompe de Electroni va începe din momentul nostru, nu din al lui.
― De ce îmi spuneţi toate astea?
― Ca să nu mai pierd timpul. De obicei, încurajăm fizicienii de pe Pămînt. Ne simţim izolaţi aici pe Lună, victimele unei politici terestre îndreptate deliberat împotriva noastră, iar un fizician vizitator poate fi de ajutor, chiar dacă numai pentru a ne înlătura sentimentul singurătăţii. Un fizician imigrant e şi mai de folos şi ne place să-i explicăm situaţia şi să-l încurajăm să lucreze cu noi. Îmi pare rău că nu sunteţi fizician.
― Nici n-am zis vreodată că sunt.
― Atunci de ce aţi cerut să vedeţi sincrotronul?
― Asta vă nelinişteşte de fapt? Scumpe domn, lăsaţi-mă să vă explic. Cariera mea ştiinţifică a fost ruinată la jumătatea vieţii mele. M-am decis să încerc un fel de reabilitare, o încercare de a da sens vieţii, cît mai departe posibil de Hallam ― iar asta însemna aici, pe Lună. Am fost radiochimist, dar n-am ignorat celelalte domenii de activitate. Astăzi, domeniul meu cel mai important e para-fizica şi am făcut tot ce am putut ca s-o înţeleg, simţind că îmi va oferi cele mai mari şanse de reabilitare.
― Înţeleg, încuviinţă neconvins Neville.
― Apropo, pentru că aţi menţionat Pompa de Electroni… Aţi auzit despre teoriile lui Peter Lamont?
― Nu, îşi îngustă ochii Neville. Nu cred c-am auzit de el.
― Da, încă nu-i celebru. Şi probabil nici nu va fi vreodată; din motive similare cu ale mele. L-a contrazis pe Hallam… Numele lui a apărut recent şi m-a interesat. Cu astfel de gînduri mi-am ocupat o parte a nopţii trecute, căscă Denison.
― Ce-i cu omul acesta? făcu Neville. Cum spuneaţi că-l cheamă?
― Peter Lamont. Are cîteva idei interesante în para-teorie. Crede că prin folosirea în continuare a Pompei, interacţiunea nucleară tare va spori mult în spaţiul sistemului solar, iar soarele se va încălzi încetişor şi, la un moment dat, va ajunge în pragul exploziei.
― Prostii! Cunoaşteţi cam cîte schimbări se produc la scară cosmică, prin folosirea Pompei la scară umană? Chiar dacă sunteţi un autodidact în fizică şi tot vă puteţi da seama că Pompa nu poate face nici o transformare apreciabilă, în condiţiile generale ale universului, în timpul existenţei sistemului solar.
― Credeţi?
― Bineînţeles. Dumneavoastră nu?
― Nu sunt sigur. Lamont urmăreşte o răzbunare personală. L-am întîlnit o dată şi mi-a lăsat impresia unui tip foarte emoţional şi decis. Considerînd ce i-a făcut Hallam, este probabil animat de o ură teribilă.
― Sunteţi sigur că acestea sunt relaţiile lui cu Hallam? se încruntă Neville.
― În domeniul acesta sunt un expert.
― Nu v-aţi gîndit că răspîndirea unei asemenea bănuieli ― că Pompa e periculoasă ― poate fi utilizată drept pretext pentru a refuza Lunii construirea de Staţii proprii?
― Cu riscul declanşării unei panici generale? Cu siguranţă, nu. Ar fi un joc prea periculos. Nu, sunt sigur că Lamont e sincer. De fapt, în felul meu personal, am avut cîndva idei similare.
― Pentru că sunteţi, de asemenea, pornit împotriva lui Hallam.
― Eu nu sunt Lamont. Presupun că nu reacţionez în acelaşi mod ca el. De fapt, am unele speranţe că voi putea cerceta chestiunea pe Lună, fără intervenţiile lui Hallam sau sentimentele lui Lamont.
― Aici, pe Lună?
― Aici, pe Lună. M-am gîndit că poate obţin accesul la sincrotron.
― De asta vă interesa?
Denison încuviinţă.
― Chiar credeţi că veţi putea folosi sincrotronul? întrebă Neville. Ştiţi pe ce perioadă este deja ocupat?
― M-am gîndit că poate voi obţine cooperarea unor cercetători de pe Lună.
Neville rîse şi clătină din cap.
― Avem tot atît de puţine şanse ca şi dumneavoastră…. Totuşi, să vă spun ce putem face. Ne-am înfiinţat laboratoare separate. Vă putem acorda spaţiu; poate chiar şi ceva echipament ştiinţific. Nu pot spune cît de folositoare vă vor fi, dar reprezintă un început.
― Credeţi că voi găsi mijloace pentru observaţii privind para-teoria?
― Presupun că va depinde, parţial, şi de ingeniozitatea personală. Vă aşteptaţi să dovediţi teoriile individului acela, Lamont?
― Sau să le infirm.
― Sunt absolut convins că aşa va fi.
― E destul de clar, nu-i aşa, rosti Denison, că n-am pregătirea unui fizician. De ce sunteţi gata să-mi oferiţi un loc de muncă?
― Pentru că veniţi de pe Pămînt. V-am spus că preţuim asta, şi poate că autoinstruirea ca fizician se va dovedi valoroasă. Selene vă ţine partea, şi eu atribui intuiţiilor ei o importanţă poate prea mare decît ar trebui. În plus, suntem tovarăşi de suferinţă în mîinile lui Hallam. Dacă doriţi să vă reabilitaţi, vă vom ajuta.
― Scuzaţi-mă, dacă sunt cinic. Ce vă aşteptaţi să obţineţi?
― Ajutorul dumneavoastră. Există anumite neînţelegeri între savanţii de pe Lună şi cei de pe Pămînt. Sunteţi un Pămîntean care a venit în mod voluntar pe Lună, şi puteţi fi o punte între noi, spre beneficiul simultan. Aţi luat deja legătura cu noul Comisar şi s-ar putea ca, reabilitîndu-vă dumneavoastră, să ne reabilitaţi şi pe noi.