Barron Neville o privi, amuţit. Ea îi întoarse calmă privirea. Pe fereastră, peisajul se schimbase iarăşi. Acum arăta un Pămînt, mai mult de jumătate.
― De ce? întrebă el în cele din urmă.
― De fapt a fost un accident, răspunse Selene. Am ajuns la acest subiect şi eram prea entuziastă ca să nu vorbesc. Ţi-aş fi spus acum cîteva zile, dar mi-a fost teamă că vei reacţiona exact aşa cum ai făcut-o.
― Deci ştie. Proasto!
― Ce ştie? Doar ceea ce ar fi putut ghici mai devreme sau mai tîrziu — că de fapt nu sunt ghid ― că sunt Intuiţionista ta. La naiba, o Intuiţionistă care nu se pricepe la matematică. Şi ce dacă ştie? Ce contează că am intuiţie? De cîte ori nu mi-ai spus că intuiţia mea n-are nici o valoare dacă nu-i dublată de exactitate matematică şi cercetarea experimentală? De cîte ori nu mi-ai spus că cea mai ascuţită intuiţie poate fi greşită? Ei, atunci ce valoare va acorda el simplilor Intuiţionişti?
Neville păli, dar Selene nu-şi dădu seama dacă de mînie sau nelinişte.
― Tu eşti diferită, spuse el. Nu s-a dovedit întotdeauna exactă intuiţia ta, atunci cînd erai sigură pe ea?
― Da, dar el nu ştie asta.
― O să bănuiască. O să se întîlnească cu Gottstein.
― Şi ce-i va spune lui Gottstein? Încă nu ştie ce urmărim noi.
― Nu ştie?
― Nu. Se ridică, făcu cîţiva paşi, apoi se întoarse şi strigă:
Nu! Nimic mai simplu decît să spui că te voi trăda pe tine şi pe ceilalţi. Dacă nu-mi accepţi integritatea, atunci acceptă-mi bunul simţ. N-are nici un rost să le spunem. La ce le foloseşte lor, sau nouă, dacă vom fi distruşi cu toţii?
― Te rog, Selene! flutură din mînă Neville plictisit. Lasă astea!
― Ba da. Ascultă-mă. Mi-a vorbit şi mi-a povestit ce face. Mă ascunzi ca pe o armă secretă. Îmi spui că sunt mai valoroasă decît orice aparat sau orice cercetător obişnuit. Continui să-ţi urzeşti conspiraţiile, insistînd ca toţi să creadă că sunt un ghid şi nimic mai mult, aşa încît talentele mele să rămînă numai Lunariţilor. Adică ţie. Dar ce realizaţi?
― Te avem pe tine, nu-i aşa? Cît crezi că ai mai fi rămas liberă, dacă ei…
― Spui într-una aceleaşi lucruri. Dar cine-i întemniţat? Cine-i oprit? Unde sunt dovezile uriaşei conspiraţii pe care o vezi în jurul tău? Pămîntenii nu te lasă pe tine şi echipa ta să aveţi acces la aparatură mai degrabă pentru că îi întărîtaţi într-una. Şi totuşi, asta a fost spre binele nostru, căci ne-a obligat să inventăm alte instrumente, mai subtile.
― Bazate pe intuiţiile tale teoretice.
― Ştiu, zîmbi Selene. Ben a fost foarte încîntat de ele.
― Tu şi Ben al tău. Ce dracu vrei cu mizerabilul ăsta de Pămîntean?
― E un Imigrant. Şi vreau informaţii. Tu-mi dai? Ţi-e atît de teamă că voi fi prinsă, încît nu mă laşi să vorbesc cu nici un fizician; doar tu, iar tu îmi eşti… Probabil, ăsta-i motivul.
― Eh, Selene, încercă el s-o calmeze, dar era prea iritat.
― Nu, de fapt nu-mi pasă de asta. Mi-ai spus că am această unică sarcină, şi am încercat să mă concentrez asupra ei, iar uneori cred că am reuşit, cu matematică sau fără. O pot vizualiza; ceea ce trebuie făcut, apoi îmi scapă. Dar la ce bun cînd, oricum, Pompa ne va distruge pe toţi?… Nu ţi-am spus că n-am încredere în schimbul de intensităţi al cîmpurilor?
― Te întreb încă o dată, făcu Neville. Eşti gata să-mi spui că Pompa ne va distruge? Nu „poate”, nu „probabil, ci „sigur”?
― Nu pot, clătină Selene furioasă din cap. E foarte la limită. Nu pot spune „sigur”. Dar un „probabil” n-ajunge în asemenea cazuri?
― Dumnezeule!
― Nu-ţi da ochii peste cap şi nu pufni. N-ai încercat niciodată problema. Ţi-am spus cum poate fi testată.
― Nu erai atît de îngrijorată pînă cînd n-ai început să-l asculţi pe Pămînteanul ăsta al tău.
― E un Imigrant. N-ai de gînd s-o testezi?
― Nu! Ţi-am spus că sugestiile tale erau inaplicabile. Nu ai un spirit practic, şi ceea ce-ţi pare ţie corect nu dă întotdeauna rezultate în lumea reală a instrumentelor, a nesiguranţei şi întîmplării.
― Aşa-zisa lume reală a laboratorului tău. Selene se înroşi la faţă şi stătea cu pumnii strînşi: Pierzi prea multă vreme încercînd să obţii un vid suficient de bun… Pe Lună există vid, sus la suprafaţă, şi temperaturi care, uneori, tind spre zero absolut. De ce nu încerci să experimentezi la suprafaţă?
― Ar fi inutil.
― De unde ştii? Nu vrei să încerci. Ben Denison a încercat. S-a chinuit să inventeze un sistem ce poate fi folosit la suprafaţă şi l-a instalat cînd s-a dus să inspecteze bateriile solare. A dorit să mergi cu el, dar tu n-ai vrut. Îţi aminteşti? Era ceva foarte simplu, pe care l-am înţeles pînă şi eu. L-a experimentat la temperatura din timpul zilei, apoi la cea din timpul nopţii şi asta i-a fost de ajuns să-l conducă spre o nouă direcţie de cercetare cu Pionizerul.
― Ce simplu îţi pare totul!
― Aşa şi este. Odată ce a descoperit că sunt o Intuiţionistă, mi-a vorbit aşa cum tu n-ai făcut-o niciodată. Şi-a explicat motivele care l-au condus la concluzia că întărirea interacţiunilor nucleare tari se acumulează, realmente, în mod îngrijorător în vecinătatea Pămîntului. Vor trece numai cîţiva ani pînă cînd soarele va exploda şi…
― Nu, nu, nu, nu! strigă Neville. I-am văzut rezultatele şi nu sunt convins.
― Le-ai văzut?
― Da, desigur. Crezi că-l las să lucreze în laboratoarele noastre fără să mă asigur că ştiu ce face? I-am văzut rezultatele şi nu valorează nimic. Se ocupă de abateri infime, care intră în limitele de eroare. Dacă el vrea să le considere semnificative şi tu vrei să-l crezi, n-ai decît. Dar oricît de mult ai crede în ele, nu le poţi conferi o semnificaţie pe care n-o au.
― Tu ce vrei să crezi, Barron?
― Adevărul.
― Dar nu cumva te-ai decis dinainte că adevărul e aşa cum îl vrei tu? Vrei o Staţie de Pompare pe Lună, pentru ca să n-ai de-a face cu suprafaţa; şi orice ar putea împiedica asta nu-i adevărul… prin definiţie.
― N-o să mă cert cu tine. Vreau Staţia de Pompare şi chiar mai mult… vreau şi celălalt lucru. Una nu-i bună fără cealaltă. Eşti sigură că n-ai…
― Nu.
― Dar o s-o faci?
Selene se răsuci din nou spre el, cu picioarele lovindu-i rapid podeaua, astfel încît plutea în ritmul ţăcănitului furios.
― N-o să-i spun nimic, rosti ea, dar îmi trebuie mai multe informaţii. Tu n-ai informaţii pentru mine, dar el poate avea; sau le poate obţine prin experienţe pe care tu nu vrei să le faci. Trebuie să vorbesc cu el şi să aflu ce va descoperi. Dacă te bagi între noi, nu vei obţine niciodată ceea ce vrei. Şi nu trebuie să te temi că va ajunge înaintea mea la soluţie. E prea obişnuit cu gîndirea Pămînteană; nu va face acel ultim pas, pe cînd eu o să-l fac.
― Bine. Dar nici să nu uiţi diferenţa dintre Pămînt şi Lună. Asta e lumea ta; nu ai alta. Omul ăsta, Ben, Imigrantul ăsta, venind de pe Pămînt pe Lună, poate, dacă doreşte, să se întoarcă pe Pămînt. Tu niciodată nu vei putea merge pe Pămînt. Eşti o Lunarită pe vecie.
― Fecioara Lunii, rosti ironică Selene.
― Fără fecioară. Deşi s-ar putea să aştepţi mult timp înainte de a-ţi reconfirma chestiunea.
Femeia nici nu clipi.
― Iar în legătură cu marele pericol al exploziei, dacă riscul schimbării constantelor de bază ale unui Univers e atît de mare, de ce para-oamenii, care sunt mult mai avansaţi în tehnologie, n-au oprit Pompatul?
Ieşi din odaie.
Strîngînd din maxilare, Selene privi după el şi rosti:
― Pentru că sunt alte condiţii la noi, imbecil nenorocit!
Vorbea singură; el plecase.
Izbi maneta care cobora patul, şi se aruncă pe el, gîndindu-se. Oare se apropiase de adevăratul obiectiv pe care-l căutau de ani de zile, Barron şi ceilalţi?
Nu.
Energia! Toţi căutau energia! Cuvîntul magic! Cornul abundenţei! Cheia bogăţiei universale!… Totuşi, ea nu însemna totul.
Dacă cineva descoperea energia, atunci putea descoperi şi lucrul celălalt. Dacă găsea cheia energiei, cealaltă cheie ar fi fost evidentă. Ea ştia că cealaltă cheie devenea evidentă, dacă ar fi putut intui un amănunt subtil, care devenea evident doar după ce era intuit. (Dumnezeule, se molipsise de suspiciunea cronică a lui Barron, încît chiar şi în gîndurile ei îi spunea „lucrul celălalt”).
Nici un Pămîntean nu putea intui amănuntul celălalt, subtil, pentru că nici un Pămîntean n-avea nici un motiv să-l caute.
Aşa încît Ben Denison avea să-l găsească pentru ea, fără s-o ştie. Doar dacă… Dacă Universul avea să fie distrus, ce mai conta?