― Şi apoi l-am sărutat şi eu, spuse gînditoare Selene.
― Da? mormăi Barron Neville. Ei, ţi-ai cam depăşit atribuţiile slujbei.
― Nu ştiu. N-a fost chiar aşa rău. De fapt, zîmbi ea, el era chiar simpatic. Îi era teamă să nu fie stîngaci, şi la început şi-a pus mîinile la spate, cred ca să nu mă strivească.
― Scuteşte-mă de amănunte.
― De ce, ce dracu îţi pasă ţie? explodă ea brusc. Tu eşti Domnul Platonic, nu?
― Vrei altfel? Acum?
― Nu trebuie aşa ceva ca să porunceşti.
― Pe cînd tu te distrezi. Cînd o să ne dai ceea ce avem nevoie?
― Cînd o să pot.
― Fără ca el să ştie?
― Îl interesează doar energia.
― Şi salvarea lumii, chicoti Neville. Şi să fie un erou. Şi s-o arate tuturor. Şi să te sărute pe tine.
― El le recunoaşte pe toate. Tu ce recunoşti?
― Nerăbdarea, rosti Neville furios. Multă nerăbdare.