Barron Neville îşi trecu greutatea de pe un picior pe celălalt, în modul cerut de spaţiile strîmte şi de gravitaţia Lunii. Într-o cameră mai mare şi sub o gravitaţie mai puternică, s-ar fi plimbat agitat înainte şi înapoi. Aici, se legăna dintr-o parte în alta.
― Deci eşti sigură că funcţionează. Da, Selene? Eşti sigură?
― Sunt sigură, răspunse femeia. Cred că ţi-am spus de vreo cinci ori. Neville nu părea c-o ascultă. Rosti pe un ton scăzut:
― Atunci nu contează că Gottstein era acolo? N-a încercat să oprească experimentul?
― Nu. Bineînţeles că nu.
― N-a lăsat să-i scape că va încerca să-şi exercite autoritatea…
― Barron, ce fel de autoritate poate el exercita? Va trimite Pămîntul o forţă poliţienească? În plus… oh, ştii şi tu că nu ne pot opri.
Neville se opri şi rămase nemişcat.
― Ei nu ştiu? Ei nu ştiu încă?
― Bineînţeles că nu. Ben privea stelele şi atunci a venit Gottstein. Aşa că am căutat trecerea de cîmp, am găsit-o şi aproape o obţinusem şi pe cealaltă. Instalaţia lui Ben…
― Nu mai spune „instalaţia lui”. N-a fost ideea ta?
― Eu am făcut doar nişte sugestii vagi, clătină Selene din cap. Detaliile au fost ale lui.
― Dar acum o poţi reproduce. De dragul Lunii, acum nu va trebui să ne ducem la Pămînteni după ea, nu?
― Cred că acum pot reproduce suficient din ea pentru ca oamenii noştri s-o completeze.
― Bun, atunci. Să-i dăm drumul.
― Nu încă. La dracu, Barron, nu încă.
― De ce nu încă?
― Ne trebuie şi energie.
― O avem.
― Nu destulă. Punctul de transfer e instabil; neplăcut de instabil.
― Asta se poate rezolva. Ai spus chiar tu.
― Am spus că cred că se poate rezolva.
― Îmi ajunge.
― Mai bine să-l lăsăm pe Ben să stabilească amănuntele şi să-l stabilizeze.
Urmă o tăcere. Chipul ascuţit al lui Neville se strîmbă încetişor:
― Crezi că eu n-o pot face? Aşa-i?
― Vrei să vii cu mine la suprafaţă ca să lucrăm? făcu Selene.
O altă tăcere, după care bărbatul rosti nesigur:
― Nu-ţi apreciez sarcasmul. Şi nu vreau să aştept prea mult.
― Eu nu pot comanda legilor naturii. Dar cred că nu va mai dura mult… Acum, dacă nu te superi, trebuie să mă culc. Mîine am turişti de condus.
O clipă, Neville păru gata să arate spre propriul său pat, cu un gest de ospitalitate, dar se opri înainte de-a începe, iar Selene nu făcu vreo dovadă de înţelegere sau anticipare. Încuviinţă obosită din cap şi plecă.