Era o steluţă mai mare de radiaţie, mai plină şi mai strălucitoare. Denison îi simţea căldura pe vizor şi se retrase. Radiaţia avea o componentă X distinctă şi, deşi costumul lui avea proprietăţi izolante, nu era cazul să se expună în mod exagerat.
― Cred că-i clar, murmură el. Punctul de transfer e stabil.
― Sunt sigură, rosti Selene.
― Atunci să stingem şi să ne întoarcem în oraş.
Se mişcau încet şi, în mod ciudat, Denison se simţea dezamăgit. Nu mai exista nesiguranţă; nici aţîtare. De acum încolo nu mai putea greşi. Guvernul era interesat; din ce în ce mai mult, avea să-i scape din mîini.
― Cred că acum pot începe articolul, spuse el.
― Da, încuviinţă sec Selene.
― Ai mai discutat cu Barron?
― Da.
― A apărut ceva nou în atitudinea lui?
― Nimic. Nu vrea să colaboreze. Ben…
― Da?
― Nu cred că are vreun rost să discuţi cu el. Nu va participa în nici un proiect al guvernului terestru.
― Nu i-ai explicat situaţia?
― Ba da.
― Şi totuşi nu vrea…
― A solicitat o audienţă la Gottstein, şi i s-a aprobat, după revenirea Comisarului de pe Pămînt. Trebuie să aşteptăm pînă atunci. Poate Gottstein îl va convinge, deşi mă îndoiesc.
Denison ridică din umeri, o manevră inutilă în costumul spaţial.
― Nu-l pot înţelege.
― Eu pot, spuse încet Selene.
Denison nu-i răspunse. Mută Pionizerul şi echipamentul auxiliar în adăpostul de stîncă, apoi rosti:
― Gata?
― Gata.
Intrară prin ecluza de suprafaţă P-4, menţinînd tăcerea şi Denison coborî scara. Selene trecu pe lîngă el, frînînd prin agăţări scurte de trepte. Denison învăţase şi el s-o facă, dar era abătut şi coborî într-un fel de refuz rebel de-a accepta aclimatizarea.
Îşi scoaseră costumele în vestiare şi le puseră în dulapuri.
― Prînzeşti cu mine, Selene? întrebă Denison.
― Pari necăjit, rosti stînjenită Selene. S-a întîmplat ceva?
― O post-reacţie, cred. Prînzim?
― Da, bineînţeles.
Mîncară în apartamentul lui Selene. Ea insistase, spunînd:
― Vreau să discutăm, şi nu se poate într-un loc public.
Pe cînd Denison mesteca răbdător ceva ce aducea vag cu carnea de viţel împănată cu arahide, ea deschisese discuţia:
― Ben, n-ai scos un cuvînt, şi eşti aşa de o săptămînă.
― Nu-i adevărat, se încruntă Denison.
― Ba da. Îl privi preocupată: Nu ştiu exact cît de bună mi-e intuiţia în alt domeniu decît fizica, dar cred că-i ceva despre care nu vrei să vorbeşti.
― Pe Pămînt a ieşit un tărăboi grozav, ridică Denison din umeri. Gottstein a tras nişte sfori teribile încă înainte de plecare. Dr. Lamont e ridicat în slăvi şi toţi vor să mă întorc imediat ce redactez lucrarea.
― Înapoi pe Pămînt?
― Da; s-ar părea că am ajuns şi eu un erou.
― Aşa ar şi trebui.
― Reabilitare completă, rosti Denison gînditor, asta îmi oferă. E clar că aş putea obţine un post în orice universitate sau laborator guvernamental de pe Pămînt.
― Şi nu asta doreai?
― Asta bănuiesc că voia Lamont şi se va bucura teribil cînd o va obţine. Eu însă n-o doresc.
― Dar ce doreşti?
― Vreau să rămîn pe Lună.
― De ce?
― Pentru că e lama de cuţit a omenirii, şi vreau să fac parte din ea. Vreau să lucrez la instalarea pompelor cosmou şi asta se va petrece numai pe Lună. Vreau să lucrez în para-teoretic cu tipul de instrumente pe care le poţi visa tu, Selene… Vreau să fiu cu tine, Selene. Dar tu vei rămîne cu mine?
― Para-teoria mă interesează în aceeaşi măsură ca şi pe tine.
― Dar nu te va obliga Neville să renunţi?
― Să mă oblige? Vrei să mă insulţi, Ben?
― Cîtuşi de puţin.
― Atunci, te-am înţeles eu greşit? Sugerezi că eu lucrez cu tine, pentru că Barron mi-a ordonat asta?
― Nu-i aşa?
― Ba da. Dar nu de asta mă aflu aici, ci pentru că aşa am ales eu. El poate crede că-mi ordonă, dar o poate face numai atunci cînd ordinele lui coincid cu dorinţele mele, aşa cum a fost cazul tău. Îl dispreţuiesc dacă crede altfel, şi te dispreţuiesc şi pe tine dacă gîndeşti aşa.
― Sunteţi parteneri sexuali?
― Am fost, da, şi ce-i cu asta? Dacă ăsta-i un motiv, atunci şi eu îi pot ordona lui la fel de bine.
― Atunci, poţi lucra cu mine, Selene?
― Bineînţeles, rosti ea rece. Dacă vreau.
― Dar vrei, nu?
― Deocamdată, da.
Denison zîmbi.
― Ceea ce m-a îngrijorat realmente toată săptămîna a fost posibilitatea să nu vrei, sau chiar să nu poţi. Mi-era teamă de sfîrşitul proiectului, dacă avea să fie sfîrşitul tău. Iartă-mă, Selene, n-aş vrea să te plictisesc cu ataşamentul sentimental al unui bătrîn Pămîntean…
― Nu-i nimic bătrîn şi Pămîntean în mintea ta, Ben. Există şi alte ataşamente decît cele sexuale. Îmi place alături de tine.
Urmă o pauză şi zîmbetul lui Denison se şterse, apoi reapăru, parcă forţat:
― Mă bucur pentru mintea mea.
Privi în lateral, clătină încet din cap, apoi se întoarse. Ea îl privi scrutătoare, aproape neliniştită.
― Selene, rosti el, în transferurile dintre universuri nu-i implicată numai energia. Presupun că te-ai gîndit la această problemă.
Tăcerea se aşternu acum apăsătoare şi în cele din urmă Selene îngăimă:
― Ah, problema aceea…
Un moment cei doi se priviră: Denison stînjenit; Selene aproape pe furiş.