- Tovarăşul e de la miliţie şi ar vrea să-iţi pună unele întrebări în legătură cu o telegramă.
- Întrebaţi-mă, tovarăşe.
Bogdan îi puse dinainte blancheta.
- Textul acestei telegrame a fost prezentat la ghişeu în timp ce dumneavoastră eraţi de serviciu. Vă amintiţi?
- Din întâmplare, da!
- De ce numai din întâmplare?
- Fiindcă noi nu citim textele ce ne sunt prezentate. Numărăm în mod automat cuvintele, ca să socotim cât are de plată expeditorul.
- Şi ce anume v-a determinat să-l citiţi pe acesta?
- Expeditorul avea o cravată foarte frumoasă.
- Şi acesta poate fi un motiv?
- Staţi să vă explic. Avea o cravată foarte frumoasă, care s-ar fi potrivit de minune la costumul pe care şi-l face acum logodnicul meu. L-am întrebat de unde şi-a cumpărat-o şi el a fost atât de amabil să mă informeze. Zicea că a umblat mult până s-o găsească şi m-a sfătuit să mă grăbesc dacă vreau să cumpăr una la fel, fiindcă, după ştiinţa lui, stocul a fost epuizat şi nu mai există decât la un singur magazin, pe Magheru. În timp ce el îmi explica am citit, distrată, textul. Vă spun, dacă n-ar fi avut o cravată aşa de frumoasă, n-as fi fost în măsură să vă dau nici un fel de lămuriri.
"Să ştii, băiete, că e vorba de Fuiorescu", îşi spuse Bogdan. Apoi, tare:
- Cravata era cumva fistichie, excentrică?
- Nu! Dimpotrivă, o cravată foarte cuminte. Un fel de argintiu pe negru.
- Vreţi să mi-l descrieţi puţin? Sper că vă mai amintiţi cum arăta.
- Desigur. Era un bărbat cam la patruzeci de ani...
- Scuzaţi-mă! Poate vă înşelaţi asupra vârstei. Nu era mai în vârstă?
- Tovarăşe, dar cum vă închipuiţi că m-aş putea înşela asupra vârstei unui bărbat? protestă ea indignată.
- Scuzaţi-mă! Vă rog să continuaţi.
Şi în gând:
"Nu, nu-i Fuiorescu. Dar dacă nu-i el, atunci cine naiba e?"
În schimb, portretul schiţat de oficianta P.T.T. îi aminti de acela făcut de Cornel Baciu atunci când i se ceruse să-l descrie pe Chivu Boraş.
Când fata tăcu, Bogdan, în parte dezamăgit, întrebă mai mult din obişnuinţă.
- Altceva nu mai poţi spune, tovarăşă?
- Nimic. În afară de faptul că era un tip foarte insinuant. Vreau să spun că era tipul ce se pricepe să ţi se vâre sub piele. Dar cu mine nu i-a mers.
- Desigur! Dumneavoastră sunteţi logodită şi vă iubiţi logodnicul, de vreme ce vă preocupaţi până şi de alegerea celei mai potrivite cravate la costumul pe care şi-l face.
- Sper că nu vreţi să râdeţi de mine, tovarăşe.
- Se poate? Dimpotrivă, îl invidiez pe logodnicul dumneavoastră. Nevastă-mea o singură dată mi-a făcut cadou o cravată şi aceea nu se potrivea la nici unul din costume. Vă mulţumesc pentru informaţie. Cred că vă puteţi întoarce la lucru.
Şi în gând, în timp ce se depărta, privind după ea, nu se putu stăpâni să n-o apostrofeze în gând: "Gâscă!"
Pe Ducu îl găsi la sediu.
- Ei, făcuşi ceva, băiete?
- Cred, bunicule, că nici nu m-am dus şi nici nu m-am întors cu degetul în gură.
- Atunci dă-i drumul. Ard de nerăbdare să aflu ce mare scofală ai făcut.
- Ascultă aici, bătrâne.
Şi Bogdan îi povesti tot ceea ce cititorii au şi aflat.
***
Trecuseră douăzeci de zile de când Tina Păduraru dispăruse din tabăra geologilor de la Vizantea şi cu toate că era căutată pretutindeni nu fusese chip să i se dea de urmă.
- Parcă a înghiţit-o pământul, lua-o-ar naiba! blestema Bogdan care dirija toate cercetările ce se efectuau în vederea descoperirii bârlogului unde se ascundea.
În cea de-a douăzeci şi una zi, le parveni o comunicare telefonică din partea secţiei de miliţie a raionului B..., prin care erau vestiţi ca nişte băietani din comuna Movilele descoperiseră într-o vale de la poalele unui munte, numit "Pieptenele", cadavrul unei femei intrat în putrefacţie. Victima, după datele cuprinse în buletinul de identitate găsit asupra ei, se numea Tina Păduraru, cu domiciliul stabil în Bucureşti, strada Panselelor nr. 15.
- Bobocule - îi spuse Ducu lui Bogdan - te duci tu acolo. Ai să te descurci tot atât de bine ca şi mine. Eu nu pot pleca. Trebuie să mă ocup de Mica. Povestea începe să devină din ce în ce mai interesantă.
- Ce vorbeşti!.. Dă-i drumul, te ascult!
- Lasă că am să-ţi povestesc după ce te vei reîntoarce.
- Bătrâne, te-am lăsat.
Înainte de a părăsi oraşul, Bogdan trecu pe la adresa indicată în raportul telefonic. Dar pe strada Panselelor, la nr. 15, nu locuia şi nici nu locuise niciodată cineva cu numele de Tina Păduraru. Asta însemna că datele cuprinse în buletinul de identitate, de altfel ca şi acesta erau false. Era exact ceea ce prevăzuse şi Bogdan.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Bogdan ajunse în satul Movilele. Şeful postului de miliţie din sat era un plutonier. Acesta, deşi îşi cunoştea meseria, totuşi cazul îi depăşise competenţa. Nici sublocotenentul care continuase cercetările începute de plutonier - şi cu care stătu mai târziu de vorbă, la secţia de miliţie a raionului - lui Bogdan nu i se păru deosebit de perspicace.
După ce citi procesul-verbal, îl întrebă:
- Aţi dispus să se facă autopsia?
- Desigur, tovarăşe căpitan.
- Şi ce a constatat medicul?