- De loc, tovarăşe colonel. Dimpotrivă, bezna devine şi mai de nepătruns.
- Regret, dar aceasta este situaţia.
- Vă mulţumesc, tovarăşe colonel.
Ducu duse receptorul în furcă încet, de parcă s-ar fi temut să nu se spargă. Era de-a dreptul dezamăgit. Că Fredi şi Lotte Dankner îl lichidaseră pe Ion Vasilescu, era sigur. Dar ce se întâmplase cu cadavrul acestuia? Unde îl ascunseseră?
"Dar dacă, totuşi, nu l-au lichidat?" îi trecu prin minte o bănuială.
Şi dintr-o dată, ca o străfulgerare, intui adevărul. Sună după maşină şi, după ce vârî în buzunar fotografia adevăratului Ion Vasilescu, coborî scările în fugă.
-La Spitalul Central! ceru şoferului. Dă-i bătaie cât poţi de repede!
Fu introdus din nou la directorul adjunct.
- Tovarăşe director, din nou vă deranjez.
- La dispoziţia dumneavoastră, tovarăşe maior.
- Tovarăşe director, aş vrea să ştiu dacă nu cumva se află internat aici la dumneavoastră omul din fotografia aceasta.
- Cum se numeşte?
- Nu cunosc numele sub care a fost internat.
- Am să-l chem pe Dohotaru. El are să vă poată spune.
Ridică receptorul şi ceru să-i fie trimis infirmierul-şef.
Ca să intre pe uşă, infirmierul-şef trebui să, se aplece puţin. Era înalt şi voinic, să sfărâme piatra în palmă.
- M-aţi chemat, tovarăşe director?
- Spune-mi, Dohotarule, se află internat la noi insul acesta?
Dohotaru numai ce privi fotografia, şi spuse:
- Ăsta-i Nudistul, tovarăşe director.
- De când se află aici la dumneavoastră? se informă Ducu.
- Păi să fie vreo doi ani. Data exactă v-o puteţi afla la canţelarie.
- Tovarăşe director, se întrevede vreo posibilitate de vindecare la acest pacient?
- N-aş putea să vă spun nimic precis, fiindcă nici nu cunosc cazul. Dar iată-l pe doctorul Cristinescu. E cel mai în măsură să vă răspundă: Doctor Cristinescu, tovarăşul vrea să ştie dacă întrevezi vreo posibilitate de vindecare la Nudist.
- Îi sunteţi rudă?
- Nu! Vreau să ştiu acest lucru în interes de serviciu.
- Înţeleg!.. În acest caz, vă pot vorbi deschis. După părerea mea, nu există nici o şansă.
Zece minute mai târziu, Ducu afla la "canţelarie" că Ion Vasilescu fusese adus la Spitalul Central la 4 august 1962 şi înregistrat sub numele de Victor Olaru.
- Aţi fost poate dumneavoastră de serviciu în ziua internării lui Victor Olaru? o întrebă Ducu pe funcţionară.
- Da, eu am fost. Ce doriţi să ştiţi?
- Vă amintiţi poate cine l-a adus pe bolnav?
- Desigur! O doamnă. Spunea că-i este rudă, dar nu-mi amintesc ce fel de rudă.
- Mătuşă! o ajută Ducu să-şi amintească.
- Exact! Spunea că-i este mătuşă.
- Vă mulţumesc, soră!
- Va să zică, Victor Olaru a fost internat de la început la secţia dumneavoastră? îl întrebă Ducu pe doctorul Cristinescu.
Acesta, amabil, îl însoţise la "canţelarie".
- Dacă mi-ar fi fost adus de la o altă secţie, aş fi ştiut. În mod obişnuit, atunci când se întâmpla aşa ceva, sunt informat.
- Tovarăşe doctor, acuma sunt edificat şi vă mulţumesc. Tovarăşe, v-aş mai pune o întrebare.
- Sunt gata să vă răspund.
- Aş vrea să-mi spune-ţi dacă Victor Olaru a fost internat de la început la secţia furioşi.
- A fost internat acolo de la început.
- Bine, dacă el se găsea într-o asemenea stare care să necesite internarea în secţia unde sunt duşi bolnavii periculoşi, cum de s-a lăsat el adus aici?
- Am neglijat să vă spun că, deşi era legat cu mâinile la spate, a dat mult de furcă celor doi miliţieni care l-au adus aici.
- Va să zică, doamna - mătuşa - era însoţită de doi miliţieni.
- Altfel cum credeţi că l-ar fi putut aduce!..
CAPITOLUL XI
- Tovarăşul profesor Damian?
- Da, eu sunt profesorul pensionar Damian. Cu cine am onoarea?