- La plecare cine î-a deschis uşă? Soţul sau dumneavoastră?
- Soţul meu. Eu, v-am...spus, eram ocupată cu fetiţa. Când a revenit, l-am întrebat cine era şi ce-a vrut. Mi-a spus că venise din partea unui coleg din provincie, pe care îl cunoscuse la armată, în timpul războiului.
- Altceva nu v-a mai spus?
- Nu!
- N-aţi observat nici o schimbare la el după vizita acelui necunoscut?
- Nu! De altfel, eram întoarsă cu spatele la el, fiindcă mă aflăm la masa aceea cu Mia.
- Dar vocea, vocea nu vi s-a părut schimbată?
- Nu! Eram atentă la ce spune Mia. Repeta lecţia la Geografie.
- Şi pe urmă ce s-â întâmplat?.
- După vreo zece minute, poate un sfert de oră, mi-a spus că se duce să-şi ia nişte ţigări. L-am rugat să cumpere şi nişte chibrituri de menaj, că le terminasem. S-a întors repede. "Ţi-am luat chibrituri", mi-a spus. "Le-am pus în bucătărie". "Bine", i-am răspuns. El a venit lângă noi la masă, a ascultat câteva clipe la ce spunea Mia, pe urmă a ieşit din cameră. S-a dus la el. Mai târziu, când s-a întors de la croitoreasă Violeta, a continuat ea lecţiile cu Mia, iar eu m-am dus în bucătărie să pregătesc ceva pentru cină. Nici eu, nici Violeta n-am ştiut când s-a întâmplat nenorocirea. Am aflat de la o vecină, care a venit să ne anunţe că jos, în stradă...
Hohotul de plâns aproape o înecă. Se mai linişti abia după vreo zece minute.
- Tovarăşă, respect durerea dumneavoastră, dar aş mai avea să vă pun câteva întrebări. Sunteţi în stare să-mi răspundeţi? Dacă nu, putem amâna pentru altă dată.
- Voi încerca, tovarăşe.
- Dumneavoastră l-aţi văzut la faţă pe acel domn Hărsulean? Vă pun această întrebare, fiindcă, dacă stăteaţi Ia masa aceea, eraţi întoarsă cu spatele.
- M-am uitat peste umăr la el, şi când a intrat, şi când a ieşit.
- Vi s-a părut o figură cunoscută?
- Nu!
- Sunteţi sigură că nu l-aţi mai văzut niciodată?
- Cred că nu l-am mai văzut niciodată.
Bogdan se întoarse către inginer.
- Dumneavoastră unde vă aflaţi, tovarăşe inginer, când s-a întâmplat nenorocirea?
- La institut. Am luat masa la cantină şi m-am reîntors la lucru. Suntem într-o perioadă de vârf.
- Încă o singură întrebare, tovarăşe inginer. Socrul dumneavoastră era cumva la curent cu, hai să-i spunem, cu natura muncii dumneavoastră, la institut?
- Nu! Categoric, nu!
- Raportează, Lucian!
Lucian era un lucrător din echipa operativă.
- Tovarăşe maior, am făcut întocmai cum mi-aţi ordonat.
- Şi?
- E surd, tovarăşe maior. Nici n-a tresărit când Mişu, băiatul meu, a făcut să explodeze o "boamba" chiar în spatele lui.
- Dar de vorbit?
- Tovarăşe maior, e mut. Acasă la el se înţelege prin semne cu nevastă-sa.
- Bine verificat?
- Tovarăşe maior, îmi iau toată răspunderea.
- Bine! Te poţi duce. Stai pe aproape fiindcă, probabil, am să am nevoie de dumneata ceva mai târziu. Apoi, către Bogdan:
- Ei, ce părere ai, Bogdane?
- Toată povestea asta, Ducule, pute al dracului.
- Toate treburile de care ne ocupăm noi, măi băiete, put. N-ai ce-i face! Cineva tot trebuie să le vină de hac ticăloşilor ăstora împuţiţi. Dar, spunând că toată povestea cu dentistul pute, cu asta nu mi-ai răspuns la întrebare.
Bogdan începu să-şi trosnească degetele.
- Măi, nu-ţi mai trosni atâta degetele, că la bătrâneţe au să-ţi tremure atâta, încât n-ai să mai poţi duce lingura la gură. Are să fie nevoie să te hrănească nepoţii.
- Ce să fac!.. Bătrâneţea mea e încă hăt departe, pe când tu acuma îmi pui sula în coastă, ca să-ţi spun părerea mea în legătură cu dentistul şi cu surdomutul Koruz, care, după afirmaţiile familiei inginerului, nu e nici surd, nici mut. Ca să-ţi răspund la asemenea întrebări grele, trebuie să-mi mobilizez substanţa cenuşie. Or tu ştii foarte bine că ea nu se mobilizează decât numai dacă îmi trosnesc degetele.
- Atunci trosneşte-le cât pofteşti.
- Bătrâne, vrei un răspuns la întrebarea dacă Marcel Koruz este sau nu surdomut? În toate actele sale, băieţaş, Koruz figurează ca surdomut. Pe Lucian l-ai auzit: acasă la el Koruz vorbeşte cu nevastă-sa muteşte.
- Atunci e simplu. Dacă avem certitudinea că e surdomut, înseamnă că atât frumoasa Violeta, cât şi văduva răposatului ne-au ascuns adevărul, înseamnă că secătura de Koruz nu pentru prima dată le-a trecut pragul şi mai înseamnă că ele cunosc foarte bine motivul adevărat pentru care dentistul a aterizat fără aripi pe trotuar.
- Stai, măi băiete, că nu-i chiar aşa de simplu.
- Parcă eu am zis că-i simplu! Dar, măi domnule, vorba latinului: Tertium non datur! Pre limba ciobanilor noştri: ori laie, ori bălaie. Ori Koruz e surdomut şi atunci soţia şi fiica mint de îngheaţă apele, ori ne-au spus adevărul şi atunci noi ne înşelăm şi ticălosul de Koruz este tot atât de surd şi de mut pe cât suntem noi amândoi. O a treia posibilitate nu există.
- De acord cu tine că o a treia posibilitate nu există. Dar dintre acestea două tu pe care o crezi mai plauzibilă?
- Dacă acceptăm ipoteza că Marcel Koruz nu este surdomut, înseamnă că avem de-a face cu un tip extraordinar. Să joci o viaţă întreagă rolul surdomutului, fără să te trădezi măcar o singură dată, nici cel puţin faţă de femeia cu care trăieşti!.. Eu, Ducule, nu cred. Nici eu şi nici tu nu suntem de ieri, de alaltăieri. În meseria noastră am trecut prin multe clipe de primejdie. Tu ai fost şi pe front. Dar să mă ia dracu dacă nu tresar atunci când, mergând pe stradă, se întâmplă să plesnească un cauciuc. Lucian ne-a spus că ticălosul de Koruz nici n-a tresărit atunci când băiatul lui a făcut să plesnească o "boambă" chiar la spatele lui. Oare în aşa măsură să-şi fi educat omul ăsta voinţa, încât să fie în stare să-şi stăpânească până şi reflexele? Eu, Ducule, refuz să cred nu că n-ar putea să existe un asemenea om, dar refuz să cred că omul acela este tocmai Koruz...
- Atunci înseamnă că nevasta inginerului şi maică-sa te-au dus de nas.
- Da! Mi se pare mai plauzibil.