Mica veni să se,aşeze pe braţul fotoliului. Îmbrăţişându-l, îi spuse:
- Nimic! Adică, da! Învaţă-mă să conduc..
- Bine! Am să te învăţ după ce am să mă întorc!
- Pleci din Bucureşti? se nelinişti ea, vag.
- Plec! Ghici, unde?
- Nu ştiu,!.. Spune tu.
- În străinătate.
- Te trimit la vreo legaţie?
Vocea Micăi era uşor alterată. Oricât se străduia să nu se observe, Ducu îşi dădea seama că vestea făcuse asupra ei o mare impresie.
- Nu! Mă trimit curier diplomatic. Am să am prilejul să mă aerisesc puţin, să răsuflu puţin.
- Depinde unde te trimit.
- După câte am aflat, în Occident, şi nu într-o singură ţară.
- Te felicit şi te invidiez. Ce n-aş da să pot plecă şi eu măcar până în Cehoslovacia. Nu de alta dar ca să mă pot lăuda pe urmă că am fost în străinătate.
- Dacă ai să mă iubeşti puţin şi ai să fii fată cuminte, cât voi lipsi, îţi promit ca la vară să te duc la Praga.
- Degeaba, nu te cred. Costă o mulţime de bani şi pe tine nu te aude cineva decât văitându-te că eşti în pană.
- Până la vară scap eu de datoria cu maşina. Pe urmă; dacă plec, am să mă întorc de acolo cu ceva lucruri, pe care să le pot transforma în bani. Tu ce vrei să-ţi aduc?
- Mai întâi, să ştim sigur că pleci.
- Nouăzeci şi nouă de procente că da. Spune-mi, ce vrei să-ţi aduc?
- Parcă eu ştiu ce-i pe acolo! Vezi şi tu ceva frumos, care are să-ţi placă ţie. Şi când ar urma să pleci, ţi-au spus?
- După toate probabilităţile, în maximum zece zile. Am să lipsesc, dacă itinerarul rămâne acelaşi, vreo două săptămâni.
Mica se desprinse brusc de lângă el.
- Spuneam că-ţi fac o cafea. Vestea pe care mi-ai dat-o a fost însă atât de neaşteptată, încât am uitat. Ţi-o fac imediat.
Şi fugi în bucătărie. Ducu se cuibări mai bine în fotoliu. "Ce mi-a venit să-i spun că mă "trimit" în străinătate? Cred însă că rău n-am făcut".
- Probabil că ai să ştii cu câteva zile înainte data precisă a plecării? întrebă Mica din bucătărie.
- Fără îndoială. Dar de ce mă întrebi?
- Fiindcă are să trebuiască să-ţi ajut la bagaje. Un bărbat nu se pricepe la treaba asta. Sper că ai să-mi dai voie.
- Dacă are să-ţi facă plăcere, bineînţeles.
- Nu eşti tu băieţaşul meu scump?
- Serios! nu se putu el stăpâni să replice. Spre norocul său, din bucătărie, Mica nu putu să vadă zâmbetu-i ironic.
- Gata cafeaua, Dane!
Mica aduse cafelele. Puse tăviţa din material plastic pe o măsuţă. Ea se aşeză, cu picioarele strânse sub ea, pe celălalt fotoliu.
- Să vedem dacă are să-ţi placă.
Ducu sorbi o înghiţitură şi, bineînţeles, o găsi excelentă, deşi nu era de loc. Dimpotrivă, avea un gust aproape neplăcut.
- Dacă te duci şi în R.F.G., probabil ai să cauţi să-l vezi şi pe unchiul tău.
- Nu cred. Depinde.
- De ce?
- De împrejurări. Nu trebuie să uiţi că nu plec ca simplu turist.
- Vrei să spui că trebuie să fii prudent?
- Bineînţeles.
Ducu bău cafeaua repede, tocmai fiindcă nu-i plăcu. Mica, în schimb, nu se grăbea. Sorbea câte o picătură şi mereu îi venea în minte să întrebe câte ceva. Voia să ştie dacă va pleca singur sau însoţit, dacă bagajele diplomaţilor sunt controlate şi aşa mai departe. La un moment dat, tot răspunzând, Ducu simţi că i s-a făcut somn. Îşi acoperi cu palma un căscat, dar imediat îi veni din nou să caşte.
"Ce naiba m-a găsit?", se întrebă făcând eforturi să nu caşte.
- Ţi s-a făcut somn, Dane. Nu vrei să te întinzi puţin?
- Nu, de loc! Are să-mi treacă. Sau dacă mă fură somnul, în fotoliul ăsta se poate dormi destul de comod.
- Somnorosule!
Mica se uita la el cu un fel de curiozitate detaşată. Şi abia acum înţelese.
"Ticăloasa, trebuie că mi-a pus ceva în cafea".
O clipă intră în panică. Dacă adormea - şi sigur că avea să adoarmă - şi îl scotocea prin buzunare?.. Răsuflă însă imediat uşurat. Chiar dacă îl scotocea, nu avea să găsească nimic compromiţător. Bine, dar în ce scop îl drogase? Nu avu timp să-şi mai răspundă fiindcă în clipa următoare adormi buştean.
Mica mai rămase locului, privindu-l cu un aer batjocoritor, pe urmă se ridică şi începu să-l caute prin buzunare. Controla din nou legitimaţia, scotoci prin portvizit, dar în mare grabă. Altceva căuta. Cheia de contact de la maşină. În sfârşit, o găsi. Petrecând lănţucul în jurul arătătorului, se duse să se îmbrace. Câteva minute mai târziu, după ce privi în treacăt la Ducu, care dormea dus, părăsi apartamentul.
Când ajunse în stradă, urcă în maşină, porni motorul şi curând "Rekord"-ul se făcu nevăzut după colţ.