...Şi în timp ce ea se plimba pe malul lacului, complicele ei părea a fi rămas în pană de cauciuc pe un drum de ţară dincolo de Snagov. Ridicase cu cricul roata stânga din spate şi pe o bucată de pânză cauciucată înşirase câteva chei. După aceasta, scoase din buzunarele pardesiului două paralelipipede din material plastic, pe care, cuplându-le, încropi o staţie de radio. Puse postul pe lungimea de undă cuvenită şi ieşi în eter, semnalizând mai întâi indicativul de apel. După ce se convinse că fusese primit, transmise un text cifrat dinainte.
Totul nu dură mai mult de opt-zece minute. Decupla staţia, vârî paralelipipedele în buzunarul pardesiului, privi încă o dată atent împrejur şi, după ce se convinse că nu e nimeni pe aproape, porni motorul, făcând calea întoarsă.
Pe bulevardul Expoziţiei aştepta Mica. Maşina opri în dreptul ei. Complicele Micăi coborî. Privi în dreapta, în stânga. Pe bulevard, nici ţipenie de om.
- Totul e în regulă. Urcă!
Mica urcă la volan şi în clipa următoare "Rekord"-ul porni cu viteză.
Complicele ei privi după maşină până n-o mai văzu, apoi, ridicându-şi gulerul pardesiului, fiindcă începuse să se facă frig, şi vârându-şi mâinile în buzunare, traversă bulevardul şi se afundă pe una din străzile care dădeau în bulevardul 1 Mai.
Când Mica opri maşina în locul de unde o luase, se uită la ceas. Trecuseră exact patruzeci şi cinci de minute. După ce intră în casa, primul lucru pe care îl făcu fu să se convingă dacă Ducu mai doarme. Dormea, bineînţeles. Pe buze i se ivi o clipă un zâmbet de satisfacţie. Se apropie de el şi-i vârî în buzunar cheia de contact. Trecu apoi în camera cealaltă, se dezbrăcă şi după ce îşi puse un halat se duse să deschidă fereastra.
"Aerul rece îl va trezi mai repede", îşi spuse.
Dar după ce se trezi mai trecură zece minute până când Ducu să fie conştient că nu mai doarme. Deşi treaz, ţinea ochii închişi. Nu se simţea prea bine.. Urechile îi cam vâjâiau şi-i era o sete cumplită.
În sfârşit, izbuti să deschidă ochii. Mica stătea culcată pe un divan şi citea, la lumina veiozei, o carte.
- Te-ai trezit? Măi, măi, dar ştii că ai dormit, nu glumă!
- Cât e ceasul?
- Aproape opt.
- Înseamnă că am dormit mai mult de o oră! Mai mare ruşinea. Cred că mă găseşti caraghios.
- De ce caraghios? Ai fost obosit. N-ai spus tu că ai dormit în noaptea asta numai trei ore?
- Va să zică, nu mă găseşti caraghios?
- Nu fi prost, Dane!
- Bine, nu mai sunt. Dar acum o iau din loc.
Mica îl conduse până în vestibul.
- Sigur că te duci acasă, Dane?
- Unde naiba m-aş putea duce! Ai văzut cât de obosit sunt, dacă am fost în stare să dorm în fotoliu, ca moşnegii.
În clipa când tocmai voia să se urce în maşină, cineva se desprinse din umbră şi se apropie de el.
- Nu aveţi cumva un foc?
Ducu îl recunoscu. Era un lucrător din echipa operativă. Prefăcându-se că-şi caută chibriturile, întrebă:
- S-a întâmplat ceva?
- Totul e în regulă, tovarăşe maior.
- Hm! Nu prea e totul în regulă.
- La mine, tovarăşe maior...
- Bine!.. Bine!.. Acum depărtează-te, fiindcă s-ar putea ca maimuţa să spioneze de la fereastră.
"S-a întâmplat exact cum mi-am închipuit, îşi spuse Ducu înciudat. Nacu a crezut că eu i-am dat, maşina şi n-a anunţat mai departe ca să fie urmărită".
Ducu se urcă la volan şi porni motorul. O clipă mai apoi "Rekord"-ul dispăru după colţ.
Dacă cineva ar fi văzut cum ţine Ducu volanul cu mâna, ar fi fost foarte mirat de acest mod original de a conduce. Nu era acesta un capriciu. Conducea aşa ca nu cumva să şteargă amprentele de pe volan.
Ducu nu se duse acasă, aşa cum îi promisese Micăi, ci la sediu, ca să-i raporteze colonelului Joldiş ceea ce se întâmplase.
"Are să-mi tragă o praftură, dar n-am ce face. De unde naiba să prevăd eu că, afurisita, mă va droga? În definitiv, într-un meci de box, oricât de bună gardă ai avea, nu se poate să termini fără să încasezi şi tu măcar una. N-am ce face, am încasat-o".
Colonelul Joldiş încă nu plecase. Îl primi imediat.
- Ei, ce s-a mai întâmplat?
Ducu raportă colonelului ce i se întâmplase. La rândul său, află de la acesta că fusese interceptată o ieşire în eter.
- Şi ce spune radiograma, tovarăşe colonel?
- Textul e încă la descifrat. Se pare că sunt - la prima lor ieşire în eter.
-Probabil, n-au vrut să rişte. Sau poate nu i-am recepţionat noi.
- Asta nu se poate, ştii prea bine.
- Atunci musai să presupunem, tovarăşe colonel, că au trebuit să transmită ceva important şi urgent.
- După toate aparenţele, da! Când vom cunoaşte însă textul mesajului, ne vom putea face o părere exactă.
În biroul colonelului intră un lucrător de la serviciul de cifru.
- Tovarăşe colonel, v-am adus textul descifrat.
- Ei, bravo! Dă-l încoace. Mesajul suna aşa:
"16-51 lichidat. Iniţiativă nefericită. Nimic deocamdată în legătură cu Bernhard. Două tentative eşuate. Perspective de racolare a unui funcţionar de la Ministerul Afacerilor Externe. Ocazia excelentă şi de imediată perspectivă de a comunica prin el. Peste zece zile urmează să plece curier diplomatic. Ies din nou peste şase zile la aceeaşi oră.
REZIDENT".
Colonelul citi mesajul, pe urmă i-l întinse lui Ducu.