- E clar, tovarăşe colonel.
- Bogdan Tudoraşcu este aici?
- Nu ştiu, tovarăşe colonel. Am venit direct la dumneavoastră, fără a mai trece prin birou.
Colonelul sună.
- Să vină la mine căpitanul Tudoraşcu.
Bogdan intră în biroul colonelului când Ducu terminase de citit pentru a treia oară textul mesajului.
- Citeşte şi dumneata.
Bogdan luă hârtia pe care i-o întindea colonelul şi o citi atent, boţindu-şi fruntea.
- Ce părere ai, Tudoraşcule?
- Tovarăşe colonel, cred că lucrurile au început să se mai limpezească.
- Ei, poate că nu ar trebui să te grăbeşti să tragi o asemenea concluzie. Dumneata, Mănăilă, eşti de părerea lui Bogdan?
- Nu, tovarăşe colonel. Cred, dimpotrivă, că au devenit şi mai încurcate ca până acum. Cel puţin pentru mine.
- De ce crezi, Bogdane, că lucrurile au început să se limpezească? insistă colonelul.
- Fiindcă au început să lucreze, tovarăşe colonel. Au ieşit în eter, vor să-l racoleze pe Radu ca să-l poată folosi drept curier de fiecare dată când e trimis în străinătate. Ceea ce ne încurca până acum era că nu ştiam ce vor. Din cauza aceasta, Radu susţinea că reţeaua asta de agenţi este de un fel deosebit, tocmai fiindcă nu acţiona aşa cum ne-au obişnuit toate celelalte reţele, cărora le-am venit de hac. Acuma însă ne-am edificat. Nu avem de-a face cu o reţea de "un fel deosebit", ci cu una obişnuită, care umblă să racoleze naivi şi elemente descompuse, pe care să-i folosească la culegerea de informaţii privind secrete de stat. Să-i mai lăsăm până îl "racolează" pe Radu, ca să vedem şi noi ce materiale doresc ei să ajungă afară şi pe urmă să-i înhăţăm.
- Acesta e punctul dumitale de vedere, Bogdan?
- Da, tovarăşe colonel.
- Dar dumneata, Mănăilă, de ce consideri că lucrurile s-au încurcat şi mai mult?
- Mai întâi, o precizare, tovarăşe colonel. Am spus că eu nu izbutesc - acuma după ce ne-a picat în mână radiograma - să văd mai limpede decât înainte. Bogdan spunea că de vreme ce, prin Mica, ei intenţionează să mă racoleze, ne-am lămurit. Nu avem de-a face cu o reţea de un fel deosebit, ci cu una obişnuită, care, folosind metode obişnuite, urmăreşte obiective obişnuite. Lucrurile însă nu stau de loc aşa. De altfel, noi am mai discutat acest aspect şi am susţinut atunci acelaşi lucru. Acuma am şi alte argumente, pe care mi le furnizează însăşi radiograma. De pildă, ar trebui să ne întrebăm cine este individul care semnează rezident. Este unul dintre aceia pe care îi cunoaştem?
- Crezi că are o importanţă deosebită? întrebă Bogdan
- Desigur că da.
- Din cei pe care îi cunoaştem, poate Fuiorescu.
- Altcineva?
- Tanti Aspasia a ta, sau poate Fredi.
- Poate Koruz? întrebă Ducu.
- Nu cred. Poate Lotte Dankner.
-Mica, în nici un caz, aşa-i?
- În nici un caz, maimuţa aia.
- Bun! Întrucât afirmi că unul din cei patru - Fuiorescu, Fredi, Lotte Dankner sau Aspasia - ar putea fi rezidentul, să presupunem că-i Lotte Dankner. De ce ea? Fiindcă Pensiunea este un paravan excelent şi totodată o sursă de a culege informaţii. Indirectă, trăgând cu urechea la cele ce vorbesc clienţii ei; sursă directă - racolând pe aceia dintre ei care ar putea furniza informaţii. Am aici - iat-o - o listă cu numele tuturor clienţilor Pensiunii. În mod permanent, iau masa la Pensiune un număr de douăsprezece persoane, fără Picioruş. Picioruş este al treisprezecelea, dar el nu-i de loc superstiţios. Din aceste douăsprezece persoane, şapte sunt pensionari. Cornelia Melinte e profesoară, doi sunt contabili, unul decorator la o cooperativă de firme şi ultimul, vânzător la un magazin de încălţăminte de pe Lipscani. Deci, cei şapte pensionari, nefiind în producţie, nu pot fi, direct, legaţi de o "sursă" de informaţie: o fabrică, o instituţie etc. Să vedem cum stăm cu cei doi contabili. Unul e contabil la fabrica de jucării, iar celălalt, la cooperativa de dopuri de plută. Trebuie să fii de acord, Bogdane, că o fabrică de jucării şi o cooperativă de dopuri nu reprezintă surse de informaţii de prima mână şi nici măcar de a treia mână. Acelaşi lucru se poate spune atât despre locul de muncă al pictorului de la cooperativa de firme, cât şi de al vânzătorului de la magazinul de încălţăminte. Aş vrea să mai adaug că informaţiile pe care le-au obţinut oamenii noştri, şi care privesc pe toţi cei doisprezece, nu ne dau motive să înscriem nici unul din ei pe lista celor suspecţi. Singura excepţie este Cornelia Melinte, din cauza încurcăturii cu bărbatul ei, a cărui moarte nu este nici astăzi pe deplin lămurită. Ce concluzie trebuie să tragem de aici? O primă concluzie: că nici unul dintre cei doisprezece, prin natura muncii lor, nu au acces direct la o sursă de informaţii. Cea de-a doua concluzie: că, de fapt, "Pensiunea Dankner" este doar un paravan, Frau Dankner trebuind să aibă, de ochii lumii, o sursă de existenţă.
Desigur, s-ar putea obiecta că deşi cei doisprezece nu au acces direct la surse de informaţii, indirect pot ajunge la ele, prin oamenii pe care îi cunosc, rude sau prieteni. De asemenea, s-ar putea obiecta că unii dintre ei să fie folosiţi de Lotte Dankner ca agenţi recrutori sau ca simpli curieri pentru ridicarea materialelor din "cutiile poştale oarbe".
- Bineînţeles că s-ar putea obiecta, insistă Bogdan.
- Vezi doar că am ţinut seama de această eventuală obiecţie. Dar nici în această privinţă verificările de până acuma nu ne îndrituiesc să bănuim pe careva din cei doisprezece de aşa ceva. (Singura rezervă pe care o fac se referă la Cornelia Melinte).
Dar să mergem mai departe. Deci, am convenit că pentru Lotte Dankner Pensiunea nu-i decât un paravan care îi camuflează adevărata activitate. Dar în ce constă această activitate? Bogdan spune: aceea de spionaj obişnuit. Recrutarea unei reţele, culegerea de informaţii şi transmiterea lor pe căile posibile afară. Dovada cea mai bună este că ei, luându-mă drept altul, şi-au pus în gând să mă racoleze. Mie nu mi se pare un argument care se susţine. Nu spun că ei nu urmăresc recrutarea de agenţi pentru reţeaua lor. Dar susţin că nu aceasta în primul rând.
- E o afirmaţie. Dovedeşte! se încăpăţână Bogdan.
- Asta şi fac. În primul rând, avem noi vreo dovadă că Fuiorescu, Lotte Dankner sau Aspasia au mai racolat pe cineva? (Mă refer la perioada aceasta de când am început să ne ocupăm de ei).
- Pe Mica, de pildă!
- Pe Mica au racolat-o mai înainte. Mă întreb însă: De ce să uităm de servieta maiorului S.S. Arnold Weisenfels, de ce să uităm de Champignon, de Bernhard, de ce să uităm de lada care urma să fie substituită în cazul când Koruz nu ar fi avut ghinionul să tamponeze celălalt camion? Dacă în lada aceea ar fi fost ceasuri, blănuri sau mai ştiu eu ce alte articole ce se pot uşor desface pe piaţă, am fi putut spune că avem de-a face cu o bandă de contrabandişti. Dar nu. În ladă erau piese de la o maşină de filat. Am mai discutat o dată dacă a fost o tentativă de sabotaj şi am ajuns la concluzia că nu. Dacă ţineţi minte, nici eu şi nici Bogdan nu am acordat importanţă conţinutului celor două lăzi. Dumneavoastră ne-aţi atras atenţia asupra acestui lucru, cerându-ne să reflectăm, cu alte cuvinte să găsim explicaţia unui fapt în aparenţă absurd. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, am reflectat şi tocmai imposibilitatea de a găsi o explicaţie raţională substituirii celor două lăzi mă face să cred că avem de a face cu o reţea de un fel deosebit. Vreau să precizez însă. Nu găsesc o explicaţie raţională substituirii lăzilor numai în cazul când nu fac abstracţie de conţinutul lor. Dacă însă fac abstracţie de acest lucru, atunci ar putea să existe o explicaţie.
- De pildă, vru să ştie Bogdan.
- De pildă, că la mijloc e vorba de o greşeală.
- Greşeală! se miră Bogdan..
- Da, greşeală. Aş înclina să cred că lada umplută cu pietre n-a fost pregătită pentru a înlocui pe aceea cu piese de maşină, ci pe o alta, care numai din greşeală nu a ajuns în remorca lui Nae Voicu şi apoi în camionul condus de Koruz.
- Stai, că ai încurcat-o! se repezi Bogdan.
- Să vedem. Eu cred că n-am încurcat-o de fel.
- Ai spus că lada pregătită dinainte trebuia să substituie o altă ladă, nu aceea cu care efectiv a fost înlocuită. În acest caz, lada cealaltă, cea adevărată, a nimerit într-unul din celelalte camioane. Câteva zile după aceea, toate lăzile au fost deschise şi în toate s-au găsit numai piese de maşini. Deci în ce constă greşeala de care vorbeai? Dacă s-ar fi găsit într-o altă ladă altceva decât piese de maşini, atunci aveai dreptate, şi-mi scoteam pălăria. Aşa însă...
- Eu m-am gândit la greşeală de altă natură! Eu presupun că printre lăzile care transportau maşini şi utilaje pentru "Textila" trebuia să fie una care să conţină cu totul altceva. Dar, din anumite motive, pe care noi nu le cunoaştem, lada aceea n-a mai fost expediată. Dar să mergem mai departe. Iată mesajul acesta pe care noi l-am interceptat. E un mesaj descifrat. Dar mie îmi sună la urechi aproape ca o şaradă. În primul rând, cine-i acest 16-51 care a fost lichidat?
- Poate, Catina.
- Poate Dar dacă nu-i Catina, ci Paulian, dentistul?
- Păi ăla n-a fost lichidat.
- N-a fost lichidat direct. Dar oare sinuciderea n-ar putea fi interpretată ca o lichidare indirectă?
- Cred că o asemenea interpretare este puţin cam forţată, observă Bogdan.