- Tovarăşe colonel, dacă îmi permiteţi, am o nelămurire şi aş vrea ca Radu să mă lămurească.
- Poftim!
- Ai spus mai adineauri: "...cum se face că deşi există o reţea", şi ai adăugat imediat: "dacă ea există". Pe urmă, ai mai spus că reţeaua "nu se mişcă, nu acţionează". Nu înţeleg!.. După părerea ta, există sau nu o reţea? Dacă nu există, atunci de ce ne pierdem vremea de pomană? Iar dacă există, nu se poate să nu se mişte, să nu acţioneze.
- Stai puţin. Eu am afirmat nu că n-ar exista o reţea, ci că eu personal am îndoieli că există o reţea puternică. Pe de altă parte, atunci când am afirmat că reţeaua nu se mişcă, nu acţionează, am înţeles nu că ei stau cu mâinile la sân, ci că nu acţionează în direcţia în care am fost obişnuiţi până acuma să acţioneze spionii. Şi ţin să mai adaug un lucru, deşi are să pară paradoxal. Deşi nu acţionează vizând obiectivele pe care în mod obişnuit le vizau toţi agenţii, nu înseamnă că obiectivul sau obiectivele pe care rezidentul le urmăreşte sunt mai puţin importante şi că, deci, pericolul ar fi mai mic. Dimpotrivă, eu cred că el este cu atât mai mare, cu cât noi încă nu suntem în măsură să întrevedem obiectivul sau obiectivele pe care le urmăresc. Am fost clar, Bogdane?
- De data asta, da.
Colonelul Joldiş, care ascultase tot timpul fără să-l întrerupă, mărginindu-se doar să scrie câte un cuvânt pe foaia de hârtie din faţa sa, interveni în discuţie.
- Punctul dumitale de vedere, Mănăilă, mi se pare deosebit de interesant. Teoretic vorbind, el se susţine. Nu vreau să spun că n-ai ţinut seama de fapte. Dimpotrivă. Totuşi, nu trebuie să devii, ca să spun aşa, robul acestui punct de vedere personal. Există unele întrebări la care ipoteza dumitale nu dă răspuns. Dumneata ai spus: Contest că avem de-a face cu o reţea atât de puternică, încât să-şi poată permite luxul să lichideze doi agenţi în numai cincisprezece zile, o reţea de care până acuma noi să nu fi avut habar, când ştim foarte bine că toate încercările serviciilor de spionaj de a-şi încropi o reţea la noi a eşuat, datorită vigilenţei lucrătorilor noştri. Totuşi, dacă nu doi - în cazul când îl excludem pe dentist - în orice caz unul a fost lichidat. O ştim chiar din mesaj. Propoziţiunea: "Iniţiativa nefericită" nu lasă nici un dubiu în privinţa înţelesului. Eşti de acord?
- Da, tovarăşe colonel.
- Mai mult, putem trage concluzia că rezidentul nu a fost de acord cu lichidarea. Altfel spus, cam acesta ar fi înţelesul: M-am executat şi 16-51 a fost lichidat. Dacă vrei să ştii, însă, părerea mea personală, află că iniţiativa a fost nefericită. Cu alte cuvinte, rezidentul îşi permite să nu fie de acord cu acela care i-a dat ordinul, şi nu se sfieşte să i-o spună. Bine, 16-51 ştim precis că a fost lichidat de ai lui. Dar despre Paulian ce trebuie să credem? Indirect, chiar dumneata spui că am putea-o considera tot un fel de lichidare. Şi atunci cum rămâne? Ne găsim sau nu în faţa unei reţele care îşi poate permite luxul să lichideze doi din agenţii săi?
- Chiar şi în acest caz eu susţin, tovarăşe colonel, că nu este posibil să avem de a face cu o reţea puternică.
- Demonstrează! îi ceru Bogdan.
- Tovarăşe colonel, trebuie să recunosc, deocamdată, nu sunt în măsură s-o fac. În lumina discuţiei şi a precizărilor dumneavoastră va trebui să reexaminez întreaga problemă. Punctul meu de vedere - acela pe care vi l-am expus - îmi convine numai ca premiză. Caut o verigă de legătură care să constituie cea de a doua premiză. Dacă o găsesc, atunci poate că voi izbuti să trag şi concluzia. Vreau să spun că poate voi izbuti să înţeleg care este adevăratul obiectiv pe care ei îl urmăresc, din pricina căruia mie mi se pare reţeaua aceasta de un fel deosebit.
- Ei, iată o precizare care, de fapt, înseamnă un alt punct de vedere.
- Care însă, tovarăşe colonel, nu anulează pe cel dinainte.
- Nu-l anulează, dar îl modifică, poate chiar substanţial.
- Mie ceva nu mi-e clar. Despre ce fel de verigă de legătură este vorba? întrebă Bogdan.
- O verigă de legătură între lada cu piese de maşină şi cele două tentative eşuate ale rezidentului de a afla ceva în legătură cu misteriosul Bernhard sau de a da de urma lui.
- Iată o observaţie deosebit de interesantă. Cred că e foarte, foarte important lucrul acesta... Şi crezi că vei găsi veriga?
- Tovarăşe colonel, îmi pun mare speranţă în Mica.
- Cum vine asta? întrebă colonelul.
- Dacă mă racolează.
- Atunci am să ţin pumnii strânşi, glumi Bogdan. Şi dumneavoastră, tovarăşe colonel.
A doua zi, fu interceptată 0 nouă ieşire în eter. Conţinutul era aproape identic:
"Fericită şi certă perspectivă de racolare a unui funcţionar de la Ministerul Afacerilor Externe. Deţine o funcţie deosebit de importantă din punctul nostru de vedere. Peste zece zile - probabil - va pleca, pentru două săptămâni, curier diplomatic. Aşteptaţi în fiecare zi, la aceeaşi oră, spre a vă putea comunica data exactă a plecării.
Rezident".
Această a doua ieşire în eter nu trezi multe nedumeriri şi nici nu i se dădu o importanţă prea mare.
- Probabil - fu de părere Bogdan - a repetat mesajul ca să fie convins că va fi recepţionat.
Ducu nu făcu nici o obiecţie.
CAPITOLUL XIII
- Tovarăşe colonel trebuie, musai să-mi, "repartizaţi" o locuinţă. Adică, o garsonieră.
- Păi, n-ai locuinţă?
- Dacă o aduc acasă pe Mica, mătuşa Sabina e în stare să pună mătura pe ea. E născută şi crescută, tovarăşe colonel, în mahalaua Mascaralei şi nu-i plac de fel maimuţe ca de-alde ea.
- Şi de ce trebuie să vină Mica la dumneata?
- Se apropie - ziua plecării şi vrea să-mi pregătească geamantanul. Ştiţi, am tot purtat-o cu vorba că azi-mâine voi şti precis data plecării. Ea susţine că e mai bine să fiu pregătit din timp.
- Vezi ce mult ţine la dumneata? glumi colonelul.
- Mai ales de când i-am spus că plec. Ştiţi, insistenţa cu făcutul, bagajelor îmi, spune, ceva. Trebuie să-mi "repartizaţi" musai o garsonieră. Să fie însă în centru, fiindcă am apucat de i-am spus că locuiesc în inima oraşului. Asta la început, când încă nu ştiam că am să devin "curier diplomatic".
- Bine! Am să discut cu Ionescu. Să vedem care din băieţi poate să-ţi împrumute garsoniera lui. Şi ştii ceva? Fixează data plecării. Când vrei dumneata. Dacă şi-au pus în gând să te racoleze, o vor face înaintea plecării. Adică a aşa-zisei plecări.
Discuţia de mai sus avusese loc în biroul colonelului Joldiş cu patru zile în urmă. Acuma, în noua sa garsonieră; Ducu îl avea în faţă pe Bogdan. Între ei, pe o măsuţă joasă se afla un geamantan din material plastic de mărime mijlocie. Îl priveau şi tăceau. Numai din când în când, privirile lor se întâlneau pe deasupra geamantanului. Nu-l atingeau de parcă ar fi conţinut o maşină infernală, gata să explodeze la cea mai mică atingere. În realitate, străduindu-se să înţeleagă prin ce se deosebea acest geamantan de celălalt, pe care îl cumpărase împreună cu Mica. Lucrurile se petrecuseră în felul următor: A doua zi după ce se "mutase" în garsoniera care aparţinea unui coleg, Mica venise să-l vadă.
- Va să zică e sigur că pleci joia viitoare? îl întrebase ea.
- Sigur!
- Mai sunt exact şase zile. Bagajele ţi le-ai făcut?
- Mai am timp.
- Nu e bine, dragă, să laşi totul în ultima zi. Te trezeşti, pe urmă, că uiţi tocmai de ce ai mai mult nevoie. De altfel, voi, bărbaţii, nici nu vă pricepeţi în treburi de-astea. Mi-ai promis că ai să mă laşi pe mine să te pregătesc de drum.
- Dacă nu te plictiseşte, poftim!
- Mai întâi, cu câte geamantane pleci?
- Cu unul singur. Dacă voi avea nevoie la întoarcere, şi probabil că voi avea, de încă unul, am să cumpăr de acolo. Nu crezi că-i mai bine aşa?
- Ba da! Dar ia să văd geamantanul cu care vrei să pleci.
- Să vedem pe unde naiba l-am pus.
Într-o debara, sus, pe un raft, găsi un geamantan, care însă nu se găsea într-o stare prea bună.