- Dar ce are, dragă? E bun.
- Să fim serioşi! Vrei să-ţi faci ţara de râs? Unde mai pui că nu călătoreşti ca un turist oarecare. Trebuie neapărat să-ţi cumperi un alt geamantan.
- Bine, aşa am să fac.
- Ce rost are să mai amâni. Maşina e jos. Haidem să-ţi cumperi chiar acuma.
- Bine, dragă!
Au plecat împreună şi au cumpărat geamantanul pe care ea l-a ales. Când s-au înapoiat, Mica a luat un creion şi o foaie de hârtie şi a notat tot ceea ce, după părerea ei, trebuia să ia el în călătorie.
La plecare, i-a spus:
- Lasă-mi mie o cheie a apartamentului, ca, în lipsa ta, să încep să-ţi pun lucrurile în geamantan. Trebuie să mai dau câte ceva la spălat, la călcat. Tot n-am eu altceva mai bun de făcut.
- Fată dragă, eşti o comoară la casa omului. Nu mi-aş fi închipuit, atunci când te-am cunoscut, că ai asemenea aptitudini domestice. Nici acuma nu mi te închipui cu o mătură în mână.
- Până a nu te întâlni pe tine, nesuferitule, n-aş spune că îmi făcea plăcere deosebită să apuc o mătură de coadă.
I-a dat cheia apartamentului. A doua zi nu, dar în ziua următoare, în timp ce Ducu lipsea de acasă, Mica avenit la el, aducând un geamantan identic aceluia pe care îl cumpăraseră împreună. Şi cum şi la plecare avea un geamantan în mână, explicaţia nu a fost greu de găsit, Mica substituise geamantanele. Două geamantane identice fuseseră schimbate unul în locul celuilalt. De ce? Bineînţeles, nu dintr-un simplu capriciu. Cu toate că erau la fel, prin ceva se deosebeau. Problema tocmai aceasta era. Prin ce anume sau, mai precis, ce avea în plus geamantanul adus de Mica?
...Şi cei doi prieteni, care stăteau şi priveau geamantanul de pe masă, tocmai aceasta se întrebau.
- Măi Ducule, ce naiba o fi ascuns în el?
- În orice caz ceva cu volum foarte mic. Poate un microfilm. Dar unde naiba?
- Hai să mai căutăm o dată.
- Ce rost are să mai pierdem timpul. Am încercat şi n-am izbutit. Au să descopere ei, tovarăşii de la laborator.
- Dar până atuncea, bătrâne, de curiozitate îmi năpârleşte mustaţa.
- Bine! Atunci haidem să mai căutăm o dată.
Scoaseră cu multă grijă lucrurile puse de Mica în geamantan, străduindu-se să ţină minte unde şi cum erau aşezate, după care începură să-l întoarcă pe toate părţile şi să-l examineze cu multă atenţie. Ducu se folosea şi de o lupă.
- Nimic, fir-ar al naibii să fie de geamantan, bodogăni Bogdan.
- Şi totuşi Mica nu l-a schimbat doar aşa, ca să ne dea nouă dureri de cap.
- Nu, bătrâne, nu. Probabil că au ascuns ceva între pereţii geamantanului.
- Doar n-avem să ne punem acuma să-l jupuim. În noaptea asta experţii au să lămurească misterul, în orice caz, ce vor descoperi trebuie să rămână acolo.
- De ce?
- Eu urmează să "plec" joia viitoare, nu-i aşa?
- Şi ce-i cu asta?
- Crezi că nu-i posibil ca Micăi să-i vină în minte să verifice, mâine sau într-una din zilele următoare, dacă lucrul pe care l-a ascuns nu ştiu unde, se mai află tot acolo? Ce s-ar întâmpla dacă descoperă că a dispărut? Nu s-ar duce dracului tot planul nostru?
- Ba da, bătrâne. Numai că eu cred că ea nu se va putea convinge dacă obiectul acela mai este sau nu acolo unde a fost ascuns decât numai dacă, de pildă, ar tăia în bucăţele geamantanul. Altfel, l-am fi descoperit şi noi până acuma. Ce Dumnezeu! Nu suntem de ieri, de alaltăieri şi doar ne pricepem să căutăm. În orice caz ai noştri, trebuie să afle ce a ascuns maimuţa în geamantan. Din o mie de motive, dar mai ales dintr-un motiv, cel mai important.
- Care-i acela?
- Trebuie să ştim, fiindcă de asta depinde dacă pleci de-adevăratelea în cele străinătăţuri sau numai aşa de formă.
- Ce tot bâigui, Bogdane. Să plec de-adevăratelea?
- Mie mi se pare, bătrâne, că va trebui să pleci. Altfel, cred că tot planul cade în baltă.
- Crezi?
- Ascultă! Ai sau nu doar şase zile până la plecare?
- Şase zile!
- Scrie în radiogramă că vor să te racoleze?
- Scrie.
- Ei bine, de ce n-au făcut-o până acuma? Ce aşteaptă?
- Tu de ce crezi că n-au făcut-o?
- Nu ştiu!
- Mersi!
- Nu te pripi, bătrâne. Eu te întreb. Dacă şi-au pus în gând să te racoleze, de ce au pitit, în geamantan - ce naiba or fi pitit! - fără ştirea ta? De vreme ce ai devenit unul de-al lor, de ce să se ascundă de tine. Mai normal ar fi să-ţi spună: Ai aici un microfilm. (Să zicem). Îl vei preda în cutare oraş, cutărui ins care îţi va spune cutare parolă. De ce nat procedează aşa şi: de ce se feresc de tine?
- De ce! Probabil că ceea ce au ascuns ei prezintă o foarte mare importanţă şi nu au suficientă încredere fia mine. De altfel e şi normal. Încă nu m-au recrutat. Gândeşte-te şi te. Un obiect foarte important nu încredinţează unui agent recrutat abia de câteva zile.
- Mda! Asta ar fi o explicaţie. Dar, în definitiv, de ce nu te racolează? De ce tot amână? Bătrâne, e ceva la mijloc..
- Şi cum vom afla?
- Datorită experţilor. Ascultă, bătrâne, ce-ţi spun. Îmi tai mustaţa dacă tu n-are să trebuiască să-ţi scoţi pălăria.
- Şi de ce, mă rog? Fiindcă are să trebuiască, de-adevăratelea să plec în străinătate, şi eu nu cred că se va întâmpla aşa?
- Dar dacă are să trebuiască să pleci, ai să-ţi scoţi pălăria?
- Am să mi-a scot.