Expresul Balt-Orient 301 de mult fusese tras la peron. La ora nouăsprezece şi douăzeci şi şase de minute, adică numai cu zece minute înainte de plecarea trenului, îşi făcu apariţia pe peron şi Ducu. Ducu era însoţit, de Mica şi de Bogdan. Înaintea lor, la câţiva paşi, mergea hamalul care ducea geamantanul. Ducu avea pe braţul stâng pardesiul, iar în dreapta ţinea o geantă de piele, "geanta diplomatică"
- De ce ai întârziat atâta? Am crezut că s-a amânat plecarea, se interesă Mica. Ea împreună cu Bogdan îl aşteptaseră la intrarea pe peron.
- Am întârziat la minister. Crede-mă că am stat ca pe ghimpi. Sper că nu te-ai plictisit prea mult, aşteptându-mă. Vasile sunt sigur că s-a priceput să te distreze. (Vasile era numele de împrumut al lui Bogdan).
- Vasile, prietenul tău, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să treacă timpul mai repede, dar nu prea a izbutit. Eram îngrijorată. Nu ştiam de ce întârzii.
În sfârşit, ajunseră la vagonul de dormit. Urcară cu toţii. Valiza încăpea tocmai bine în plasa de bagaje.
- Să ştii că ţi-am pus şi papucii.
- Bine, îngerule păzitor! Mai lipsea să pui aţă şi ace.
- Ba să ştii că şi asta ţi-am pus.
- Ei, ce zici, Vasile? Ai mai întâlnit o fată ca ea?
- Când te întorci, însoară-te! îi replică Bogdan.
- Parcă e numai după el. Trebuie să vreau şi eu.
- Lasă că ai să vrei tu. Eşti prea deşteaptă, ca să nu-ţi dai seama că dumnealui, cu toate că face pe grozavul, e mai docil ca un pechinez. Abia aşteaptă să găsească pe cineva care să-i pună zgardă şi de zgardă să-i agaţe lesa.
- Deşi ştiu că glumeşti, află că nu l-aş lua. Este exact, genul de bărbat care nu-mi place. Vai, mai sunt numai două minute. Ai să-mi scrii, Dane?
- Sper că voi avea măcar timp atâta ca să-ţi trimit o ilustrată din fiecare oraş unde mă voi opri. Acuma cred că e timpul să coborâţi.
Mai schimbară câteva cuvinte, Ducu de la fereastra vagonului, Bogdan şi Mica de pe peron, până când expresul se puse în mişcare.
- Drum bun, Dane!
- Pa, Mica! Vasile, dacă ai timp, plimb-o cu maşina, din când în când. N-am să fiu gelos, să ştii!
- Bine!.. Bine!.. Succes!.. Mult succes!..
Ducu pleca în străinătate de-adevăratelea. Şi lucrul acesta fusese hotărât ca urmare a evenimentelor întâmplate în ultimele zile.
Geamantanul, supus unui examen serios din partea experţilor, până la urmă, îşi dezvălui secretul. Sub una din încuietorile metalice, experţii descoperiră un mic cilindru din material plastic, înăuntrul căruia găsiră un microfilm, cu următorul conţinut:
"Bernhard rămâne obiectivul numărul unu. Genealogia odată pierdută, expectativa provizorie şi activă rămâne singura soluţie. Champignon nu mai constituie o problemă. Consecinţe fericite. Rezultate excelente prin aplicarea metodei şiretului Ulysse. Transmiteţi, prin acelaşi curier, instrucţiuni detaliate, suplimentare, mai ales în legătură cu următoarele probleme: a. Bernhard; b. Pe ce linie trebui să-l folosesc pe R.B. Posibilităţi extraordinare, deoarece lucrează la arhiva Ministerului de Externe"
După ce fu cunoscut conţinutul raportului rezidentului, experţii se puseră pe treabă, de data ăsta în sens invers. Pe o peliculă specială - identică aceleia developate - pozitivul fu refotografiat cu un aparat special şi negativul obţinut fu închis în cilindrul din material plastic, care, la rândul lui, fu introdus în lăcaşul de sub încuietoare. Încă nu se luminase de ziuă, când geamantanul ajunse înapoi în garsoniera lui Ducu. În cazul când Mica voia să verifice dacă filmul se mai afla în ascunzătoarea lui, nu avea decât. Nimic nu lăsa să se observe că cineva mai umblase acolo.
În ajunul zilei când Ducu urma să plece în străinătate, radiştii de la postul de ascultare recepţionară două noi ieşiri în eter, la intervale de două ore una de alta.
Textul celor două radiograme era foarte concis şi aproape identic.
"Diplomatul pleacă mâine, douăzeci şi şapte noiembrie a.c. Călătoreşte în vagonul şapte - vagonul de dormit - şi ocupă cuşeta numărul doisprezece.
Rezident".
În cea de a doua radiogramă erau adăugate cuvintele: "Lacătul din stânga".
Conţinutul raportului rezidentului fusese analizat într-o şedinţă la colonelul Joldiş. Bogdan fusese acela care susţinuse cu ardoare şi cu argumente puternice necesitatea plecării efective a lui Ducu în străinătate.
- Dacă Radu nu pleacă, stricăm totul, tovarăşe colonel. Desigur, alta ar fi fost situaţia dacă rezidentul, prin Mica sau prin altcineva, l-ar fi racolat aici în ţară. Dar vedeţi că el s-a gândit s-o facă alţii în străinătate. De fapt, n-am avansat cu un pas. Dacă nu-l trimitem, nu ne-ar rămâne decât să-i arestăm. Ştiţi că eu am fost acela care am propus măsura aceasta. Lucrurile însă s-au complicat între timp. Dacă îi arestăm, vom afla câte ceva. Dar vom afla ce ne interesează? De fapt, ar putea întreba careva dintre noi: ce anume ne interesează să ştim? Pe urmă, arestându-i, nu suntem de loc siguri că, vom pune mâna şi pe rezident. Desigur, s-ar putea să-l aflăm prin ei. Fiindcă, dacă nu toţi, măcar unul trebuie că-l cunoaşte. Dar până să-l facem pe acela să vorbească, rezidentul prinzând de veste că i-am capturat reţeaua, ar putea să se dea la fund. Pe de altă parte, ce ştim noi despre Bernhard? Nimic! Despre acest Bernhard, până şi rezidentul vorbeşte: cu multă discreţie şi, aş zice, cu un oarecare respect. Dacă ne amintim de prima radiogramă interceptată, avem motive să presupunem că nici el nu ştie prea multe despre acest misterios Bernhardt. Dar despre Champignon ştim ceva? Nimic. În schimb, pentru rezident Champignon nu mai constituie a problemă. Ce poate să însemne aceasta? Că i-a dat de urmă. Că, în sfârşit, i-a dat de urmă recent, adică după, lichidarea Catinei de la care zadarnic aşteptase informaţii. Deci, dacă acuma Champignon nu mai constituie o problemă pentru rezident, avem şansa ca prin acesta să ajungem la domnul sau doamna Ciupercă: - Bine, dar nici pe rezident nu-l cunoaştem, obiectă colonelul.
- Da, tovarăşe colonei nu-l cunoaştem, dar îl vom putea cunoaşte prin Radu. Vreau să spun, după reîntoarcerea lui Radu din străinătate. E clar că Radu va aduce instrucţiuni pentru rezident. Chiar el cere instrucţiuni suplimentare.
- Nu e de toc sigur că aceste instrucţiuni îi vor fi date lui Mănăilă ca să le înmâneze personal rezidentului. Mai curând ele vor ajunge la acesta printr-o terţă persoană.
- E posibil. Dar e posibil să se întâmple şi altfel. Vorbind de Radu, de "munca" lui la arhiva Ministerului de Externe, în radiogramă se spune: "Posibilităţi extraordinare, deoarece lucrează la arhiva Ministerului de Externe". Nu e de loc exclus ca rezidentul să vrea să lucreze el direct cu cineva care are acces la arhiva Externelor. Dar chiar dacă nu se va întâmpla aşa, Ducu, odată "racolat" în străinătate, va putea să acţioneze dinăuntrul cetăţii şi nu dinafară ei, ca până acuma. Şi este imposibil ca, acţionând dinăuntru, să nu le venim de hac ticăloşilor. Nu trebuie să neglijăm şi un alt aspect. Anume, că s-ar putea ca Ducu să afle lucruri revelatoare de la acela care are să-l "racoleze", sau de la acela de la care rezidentul cere instrucţiuni, de pildă în legătură cu Champignon sau cu Bernhard.
- Înseamnă să-l trimitem în bârlogul lupilor, observă colonelul.
- Dacă îmi permiteţi, tovarăşe colonel, ăsta nu ar fi un argument ca să nu mă trimiteţi. Eu cred că mă voi putea descurca în aşa fel ca să nu m-atingă colţii dihăniilor.
- De asta nu mă îndoiesc. Trebuie să cântărim însă bine avantajele şi dezavantajele.
- Îmi permiteţi, tovarăşe colonel?
- Te ascult, Mănăilă.
- Nu avem nici am motiv să credem că Mica sau rezidentul bănuiesc cumva cine sunt în realitate.
- Nu, asta în nici un caz.
- Ei mă cred un om descompus, gata la orice compromisuri, numai să iasă bani. Probabil că ei se felicită pentru achiziţia... în perspectivă. Recrutarea unei reţele este o treabă deosebit de grea. Nu-i uşor nici să culeagă informaţii. Şi în această privinţă, ştim cât ajutor primim de la omul simplu, cinstit, care a încetat să fie un "gură-cască". Dar cea mai mare greutate sau aproape cea mai mare greutate pentru ei este ca în puţinele cazuri când izbutesc să obţină unele informaţii să le treacă dincolo, la stăpânii lor. Ei bine, gândiţi-vă ce pleaşcă pentru ei. Un funcţionar al Ministerului Afacerilor Externe, care lucrează la arhivă şi care, din când în când, este trimis curier diplomatic. Păi, o asemenea achiziţie merită bani grei, şi probabil ticălosul de rezident se aşteaptă, în afară de laude, şi la o recompensă substanţială. Şi dacă judecăm lucrurile din punctul lor de vedere, zău că ar merita-o în cazul când totul ar fi adevărat. Păi, există o altă cale mai ideală de a trimite afară informaţii decât geanta diplomatică a unui curier? Unde mai punem că omul, având acces la arhiva ministerului, le mai poate procura, la cerere, materiale de care aceştia au nevoie. Acestea ar fi "avantajele" pentru ei. Dar din "avantajele" lor decurge câştigul nu de mică importanţă pentru noi, dacă mă trimiteţi în bîrlogul lupilor. Las la o parte faptul că e interesant să cunoaştem metoda pe care o vor folosi pentru a recruta un "curier diplomatic". Pe de altă parte, vom şti ce hram poartă stăpânii pe care îi slujeşte rezidentul.
- Nu-i sigur că vom afla lucrul acesta, observă colonelul.
- Sigur nu-i evident! Dar am putea deduce după metoda de racolare pe care o vor folosi, din condiţiile care mi se vor pune sau, eventual, din preţul cu care sunt dispuşi să-mi plătească "trădarea". Dar chiar dacă nu am afla despre care anume servicii de spionaj este vorba, totuşi vom putea intra, de pildă, în posesia instrucţiunilor adresate rezidentului. În privinţa aceasta Bogdan are perfectă dreptate. Trebuie să ne gândim că un "curier", persoană oficială, ale cărui bagaje nu sunt controlate, pentru ei va însemna o ocazie extraordinară, de care, fără îndoială că vor căuta să profite copios. Instrucţiunile nu numai că vor fi ample, dar probabil că îmi vor da să aduc în ţară şi alte materiale. Nu mai e, cred, nevoie să subliniez cât de mult ne interesează să cunoaştem conţinutul instrucţiunilor, pentru a nu mai vorbi de interesul pe care îl prezintă pentru noi eventualele alte materiale. Desigur, toate acestea sunt numai presupuneri. S-ar putea să nu se întâmple chiar aşa. Dar avem cele mai multe şanse ca lucrurile să se desfăşoare întocmai. Şi în cazul acesta, de ce să dăm cu piciorul la o asemenea şansă?
Pe urmă, Bogdan avea dreptate şi în alte privinţe. De pildă, atunci când spunea că, din proprie iniţiativă sau la sugestia stăpânilor săi, rezidentul va căuta să ţină direct legătura cu un agent care are acces la arhiva unei instituţii de stat de importanţa aceleia unde eu "lucrez". De asemenea, cred că a gândit bine atunci când a afirmat că prin rezident am putea ajunge să dăm de urma lui Champignon şi a lui Bernhard.
...Şi cu acestea cred că nu am epuizat toate argumentele care pledează pentru trimiterea mea, tovarăşe colonel.
Colonelul Joldiş privi, câtva timp, gânditor pe fereastră.
- Cred că va trebui să încercăm, vorbi el după câteva minute. Dar, bineînţeles, nu eu hotărăsc singur. Am să raportez tovarăşului general şi voi căuta să-l conving.
- Ce mai cacialma avem să le tragem! se bucură Bogdan, de data asta nu trosnindu-şi degetele, ci frecându-şi mâinile. Tare mai sunt curios să ştiu cum vor încerca să-l racoleze în străinătate pe Radu.
- Am să văd eu atunci. Eu, unul, nu mor de curiozitate să aflu.
Mica, în dreapta lui, privea prin parbriz, dar sigur că nu vedea nimic. Se gândea la ceva şi părea frământată de gânduri. Alături, Bogdan conducea atent, fiindcă se lăsase o ceaţă care îl obliga să meargă cu viteză redusă.