- Şi cu pachetul cum a fost? L-ai ridicat?
- L-am ridicat. Dar nu era un pachet, ci un geamantănaş din piele neagră.
- L-ai deschis cumva? se interesă Ducu.
- Da' de unde. De altfel, era încuiat. Am scos geamantanul alaltăieri, după-amiază. Ieri după-amiază, aud că sună cineva. Eram acasă singur. Deschid, în prag, o doamnă. Blondă şi cam trecută. Dar frumoasă. "Dumneata eşti Cornel Baciu?" mă întrebă ea. "Eu!" "Vin din partea lui Chivu". (Aşa se numeşte el, Chivu Boraş). "Da? Poftiţi în casă", am îmbiat-o. A intrat, dar n-a vrut să ia loc. "Sunt grăbită. M-a trimis Chivu să-mi dai geamantănaşul". Aveam vreun motiv să nu i-l dau? I l-am dat. L-a luat şi a plecat.
Azi-dimineaţă, în staţie la troleibuz, pe cine văd? Pe Chivu. Cred că mă aştepta. "Ei, mă întreabă el, ai scos geamantănaşul?" Când l-am auzit punându-mi întrebarea, am avut o primă bănuială. "L-am scos - i-am răspuns - şi l-am predat doamnei blonde pe care ai trimis-o după el". Ce să vă spun, tovarăşe, în viaţa mea nu s-a uitat la mine cineva atât de urât. Zău că m-a cuprins teama. "Ţi-a spus că am trimis-o eu?" m-a întrebat. "Aşa mi-a spus!" i-am răspuns. "Idiotule!" mi-a strigat. Pe urmă, a făcut semn unui taxi care tocmai trecea, s-a urcat în el şi s-a dus.
- N-ai reţinut ce număr avea taxiul?
- Nu mi-a trecut prin minte.
- Păcat!
- O fi, nu zic nu! Dar eram prea necăjit ca să-mi vină în minte aşa ceva. Adică eram furios că mă făcuse idiot. Ca şi când aveam vreo vină. L-am înjurat în gând şi m-am urcat în troleibuz. Mai târziu, însă, la serviciu, tot gândindu-mă la întâmplarea cu geamantănaşul, am început să intru la griji. Mi-am zis: Dacă Chivu nu crede că am dat geamantănaşul şi mă reclamă la miliţie? Pe urmă, tot eu mi-am făcut curaj. Dacă m-ar fi bănuit că mi l-am oprit, nu m-ar fi făcut idiot. Dacă m-a făcut idiot, însemna că pur şi simplu mă lăsasem trombonit de doamna blondă. Până la urmă, tot gândindu-mă la treaba asta, prinse să mă doară capul. În loc să mă liniştesc, dimpotrivă, a început să mi se facă frică. Nu cumva geamantănaşul fusese furat şi eu picasem, naivul de mine, ca musca în lapte? V-am spus că nu mă tem de moarte, că de nimic nu mă tem decât numai de miliţie. Şi dacă mă temeam de miliţie când nu aveam nici un motiv să mă tem, închipuiţi-vă ce teamă îmi este de când cu blestematul cela de geamantănaş. De aceea am venit la tovarăşul inginer. Să-mi dea un sfat. Am fost doar tovarăşi de suferinţă la sanatoriu. Dar dacă el este plecat, spuneţi-mi dumneavoastră. Aş putea da de vreun bucluc, deşi n-am nici o vină?
- Nu cred!..
- Ziceaţi că averi un văr la miliţie...
- Am!
- N-ar fi oare mai bine să mă duceţi la el ca să-i povestesc şi lui cum s-a întâmplat? Nu de alta, dar dacă iese vreun bucluc, să nu se spună că am ascuns.
- Ştiu eu? Am să-l întreb pe vărul meu şi dacă are să considere că trebuie să stea de vorbă cu dumneata, te duc la el.
- Aşa-i că nu pare să fie o treabă prea curată?
- S-ar putea să nu fie tocmai curată.
- Fir-ar a dracului! Dacă aş fi bănuit în ce încurcătură am să intru, nu mă mai duceam să scot geamantănaşul.
- Spune-mi, te rog, ai citit ce scria pe recipisă?
- Nu!
- Şi nu te-ai întrebat cum de ţi-a eliberat funcţionarul de la bagaje de mână, dumitale, un străin, geamantănaşul?
Baciu se plesni cu palma peste frunte.
- Acum înţeleg. Vreţi să spuneţi că pe recipisă era trecut numele meu?
- Exact! Ţi-a cerut funcţionarul buletinul?
- Mi l-a cerut.
- Păi vezi? Ţi l-a cerut să verifice numele, dar şi numărul buletinului.
- Vreţi să spuneţi că pe recipisă era trecut şi numărul buletinului meu.
- Fără îndoială că era.
- Dar de unde naiba îl ştia Chivu?
- Poate i-ai dat vreodată buletinul.
- Nu i l-am dat.
- Ştii precis că niciodată nu l-a avut în mână?
Baciu se gândi.
- Ei, aşa, în mână, l-a avut. Într-o seară, într-un local. Îmi căzuse din buzunar. El a observat. L-a ridicat de jos şi mi l-a dat.
- Pesemne că atunci a reţinut numărul. Sunt unii oameni care reţin cu uşurinţă numerele. Poate îţi aminteşti când s-a întâmplat... să-ţi pice din buzunar buletinul?
- Cred că în seara când m-a anunţat că pleacă în delegaţie.
- Ştii poate unde lucrează Chivu Boraş?
- Zicea că la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor.
- Nu ti-a spus la ce direcţie?
- Nu!
- Dar vreun număr de telefon ţi-a dat?
- Nu!
- Atunci cum vă întâlneaţi?
- Păi totdeauna mă căuta el.
- Asta-i tot, nu-i aşa?
- Tot, tovarăşe Stamate. Sunteţi poate şi dumneavoastră inginer ca şi fratele?
- Nu! Eu sunt... profesor de educaţie fizică.
- Atunci sigur că vă place şi dumneavoastră fotbalul. Cu ce echipă ţineţi?
- Nu, fotbalul nu-mi place. Nu-mi place decât jocul de popice.
- Popice!.. Ce, ăsta-i sport?!