Primul care ridică mâna fu Picioruş.
- Aş avea de pus o întrebare, tovarăşe maior.
- Te ascult, Picioruş.
- De ce Werner Steinborn, direct sau prin patronii săi din străinătate, nu a încercat racolarea dumneavoastră?
- Cred că e mai bine să răspund la fiecare întrebare în parte. De aceea, iată care este răspunsul la întrebarea pusă de sublocotenentul Picioruş: Werner Steinborn ştiind de la prietena lui că urmează să fiu racolat de către Trustul Nebel nu a mai considerat necesar să fiu încă o dată racolat de agentura pe care o slujea. El sconta să se folosească de mine fie indirect, prin Mica, obţinând copia materialelor pe care eu le-aş fi furnizat lui Fuiorescu, fie exercitând asupra mea un şantaj direct: ori lucrezi şi pentru mine, ori te denunţ că ai fost racolat şi că procuri informaţii Trustului Nebel. Clar, tovarăşe Picioruş?
- Clar, tovarăşe maior.
- Altă întrebare?
- Tot eu aş mai avea una, tovarăşe maior. De ce s-a sinucis dentistul Paulian? Dar Cornelia Melinte? Există vreo legătură între aceste două sinucideri?
- S-au sinucis din motive diferite. Mai întâi, de ce s-a sinucis Liviu Paulian: Acest Liviu Paulian a fost şi el până în preajma insurecţiei de la 23 August spion dublu. Numele lui figurează pe lista găsită în servieta lui Arnold Weisenfels, adică pe lista spionilor dubli pe care Gestapoul, din anumite motive, nu considerase oportun să treacă la lichidarea lor. (Asta nu înseamnă că nu aveau de gând s-o facă mai târziu. Evenimentele însă nu le-au dat răgazul). După 23 August 1944, Liviu Paulian s-a dat la fund, s-a "cuminţit" cu alte cuvinte. Rezidentul, vrând să-şi lărgească reţeaua, a încercat să-l "reactivizeze" pe dentist prin Koruz, folosind şantajul. Dar între timp în viaţa fostului spion interveniseră unele evenimente. (Nu mai pun la socoteală că îmbătrânise). Îşi măritase fată cu un inginer "cu viitor", iar pe deasupra ajunsese bunic. Pe de altă parte, ştia ce riscuri îşi asumă dacă o ia de la capăt. Şi atunci a preferat să-şi pună capăt zilelor. Sinuciderea dentistului i-a dat de gândit lui Fuiorescu. Din considerente tactice, s-a hotărât să amâne reactivarea pentru reţeaua lui a foştilor agenţi de pe lista găsită în servietă, până după terminarea operaţiei, denumită în limbaj convenţional "Operaţia Nautilus". În legătură cu această sinucidere, aş vrea să precizez că nici soţia dentistului şi nici fiica acestuia - cu atât mai puţin ginerele său, inginerul - nu au cunoscut motivul sinuciderii.
Şi acum în legătură cu sfârşitul neprevăzut al Corneliei Melinte. V-am spus că Fredi are la activul său cel puţin patru crime. Dintre acestea face parte şi asasinarea soţului Corneliei Melinte. Această ultimă crimă a săvârşit-o la îndemnul Corneliei Melinte, atunci când ea a descoperit că soţul ei caută satisfacţii extraconjugale. Roasă de remuşcări tardive, şi terorizată de Fredi care cerea compensaţii în natură, până la urmă a sfârşit prin a-şi pune capăt zilelor.
Locotenentul major Dorobanţu formulă prima întrebare astfel:
- Tovarăşe maior, ultima dată când v-a chemat Mica la telefon, la un moment dat, a fost împiedicată să continue conversaţia. De către cine a fost împiedicată şi în ce scop?
- V-am spus că Mica, geloasă că Werner Steinborn preferă pe o alta, ca să se răzbune, a mărturisit unchiului ei, lui Fuiorescu, propria ei "trădare", jurându-i că nu mai vrea să ştie de el. Dar Fuiorescu, vulpoi bătrân, cu experienţă, n-a avut de loc încredere în căinţa nepoatei sale. Temându-se că Mica ar putea reveni la amantul ei, a hotărât ca, pentru o anumită perioadă de timp, să fie ţinută... sub cheie. Atunci când mi-a telefonat, a fost surprinsă de către Fuiorescu. Acesta crezând că vorbeşte cu Werner Steinborn a împiedicat-o să continue conversaţia. Poate că, tovarăşe Dorobanţu, ai vrea să ştii în ce scop mi-a telefonat. Simplu: voia să-mi propună ca, pentru un anumit timp, să vină să locuiască la mine. Fiind o fire independentă şi voluntară, Mica nu poate suferi în general constrângerea şi cu atât mai puţin una exercitată de unchiul său.
- Folosirea "Rekord"-ului - formulă a doua întrebare locotenentul major Dorobanţu - a fost o iniţiativă personală şi spontană a Micăi, sau premeditată, aprobată de rezidentul ei? Pun această întrebare, fiindcă mi se pare această acţiune cam riscantă.
- Într-adevăr, acţiunea, din punctul lor de vedere, a fost cam riscantă. Obiectiv vorbind, însăşi drogarea mea prealabilă poate fi considerată riscantă. Trebuie să vă spun din capul locului că nu a fost o iniţiativă personală şi spontană a Micăi, ci o acţiune premeditată, concepută de însuşi Fuiorescu. L-am întrebat pe Fuiorescu dacă nu s-a gândit că riscă prea mult drogându-mă. Răspunsul lui a fost categoric, da. El pretinde că din punct de vedere psihologic, în nici un caz nu aveam motiv s-o bănuiesc pe nepoată-sa că m-a drogat. Dacă aş fi fost şi în realitate - mi-a argumentat el - ceea ce i-am lăsat să creadă că sunt, adică un fluşturatec, pe deasupra îndrăgostit de Mica, nici prin minte nu mi-ar fi putut trece că am fost drogat. Un om îşi petrece toată noaptea într-un bar împreună cu prietena lui. Se desparte de ea spre dimineaţă, pe la orele trei. La şapte, este prezent la slujbă. Lucrează toată dimineaţa. La prânz, se întâlneşte din nou cu prietena lui. Iau o masă copioasă, fac o plimbare cu maşina la Băneasa. După aceea, prietena lui îl invită în casă, la o cafea. Îl instalează într-un fotoliu confortabil. Ei bine, el fiind foarte obosit, este oare imposibil ca să-l fure somnul? Şi oare, nu este foarte normal ca prietena lui, văzându-l adormit, şi ştiind că are motive să fie obosit, să-l lase să doarmă, ferindu-se să facă zgomot? Şi apoi, ce motiv aveam eu, după ce m-am trezit, să mă întreb dacă somnul a fost sau nu unul natural? Numai într-un singur caz. În cazul când încă mai dinainte aş fi avut motive de suspiciune împotriva Micăi. Or, eu niciodată nu-i dădusem motiv să creadă că o bănuiesc de nesinceritate.
Cam în felul acesta a raţionat Fuiorescu, şi cred că din punct de vedere al psihologiei lor nu a judecat greşit.
În ceea ce priveşte cea de a doua acţiune, anume folosirea "Rekord"-ului, într-adevăr şi Fuiorescu recunoaşte că a fost un risc. Dar şi în acest caz, se pare că între două rele, el a preferat pe cel mai puţin rău. Orice ieşire în eter - îşi dădea seama şi Fuiorescu - implică un risc, deoarece se poate stabili exact locul de unde se transmite. El trebuia însă neapărat să iasă în eter, ca să-i anunţe lui Şuncărică iminenta mea plecare în străinătate. Şi fiindcă trebuia neapărat să comunice prin radio, folosirea "Rekord"-ului - tocmai fiindcă are posibilitatea să se deplaseze rapid dintr-un loc în altul - i s-a părut un risc mai mic, sau, dacă vreţi, un risc preferabil.
Un alt lucrător din grupa operativă ceru să i se explice cum se face că, până a nu fi lichidată de către Werner Steinborn, nu s-a ajuns la Aspasia mergându-se pe firul Fuiorescu.
- Pentru că - explică Ducu - Fuiorescu nu se întâlnea niciodată cu ea. Ei ţineau legătură prin "corespondenţă", pe baza unui "cifru" original: cravatele! Multele şi originalele lui cravate. În cifrul întocmit de ei, fiecare cravată semnifica un cuvânt sau un grup de cuvinte. De pildă, atunci când Fuiorescu trecea prin faţa ferestrelor ei, având la gât o cravată galbenă cu nişte linii fanteziste negre, însemna: "Ordinul a fost executat. Rezultatul negativ". Şi aşa mai departe. Cu ajutorul celor treizeci şi şase de cravate, Fuiorescu a elaborat un cod cu semnificaţii minimale, dar suficiente pentru a putea coresponda cu Aspasia. Dar mai exista un cod prin intermediul căruia Aspasia putea transmite ordinele în jos, către Fuiorescu şi Koruz. Acest cod era alcătuit de douăsprezece sacoşe, fiecare cu altă semnificaţie. Mai mult, dacă sacoşa - o anumită sacoşă - era ţinută în mâna dreaptă sau stângă, dacă era goală sau plină, dacă se vedea din ea colţul unei franzele, capătul unui ziar, o coadă de praz, etc. în fiecare caz însemna altceva. Atunci când Aspasia avea de transmis lui Fuiorescu instrucţiuni ample, îi scria. Comunicarea scrisă i-o strecura în buzunar, la înghesuială, în tramvai sau autobuz. (Vă rog să luaţi notă că la vârsta de cincisprezece ani, Aspasia a fost arestată ca hoaţă de buzunare).
- Tovarăşe maior - vru să ştie acelaşi - ce s-a întâmplat cu mama Micăi? Că ea nu are nici un amestec în cazul Tantei Aspasia, este clar. Dar cel puţin cunoştea ceva din preocupările fiică-si?
- Într-adevăr, coana Leduncă - aşa cum e cunoscută de colegii şi colegele ei de breaslă, adică de acei care sub o formă sau alta au o legătură cu decesele - nu are nici un amestec în afacerea Tanti Aspasia. De asemenea, habar nu avea că fiică-sa se îndeletnicea cu spionajul. Pe de altă parte, nici n-a prea fost afectată de ceea ce i s-a întâmplat odraslei sale. Coana Leduncă este o fiinţă vrednică de pana unui Balzac. Iubeşte banul şi se pricepe să şi-l apropie speculând la maximum durerea acelora ce îşi pierd fiinţele dragi.
Faptul că două nopţi consecutive a lipsit de acasă, nu constituie un lucru neobişnuit. Deseori i se întâmplă să rămână nopţile la familiile unde poposise implacabila aripă a morţii.
...Şi cu aceste ultime explicaţii, sper că am izbutit să dau o imagine cât mai clară a cazului Tanti Aspasia.
Ducu strânse notiţele, le vârî în buzunar, pe urmă se aşeză. De la locul său, Bogdan îi făcu din ochi şi-i zâmbi. Şi parcă îl auzi:
"- Ai fost a-ntâia, bătrâne! Gata: îmi scot pălăria".
**".
Când s-au urcat în maşină, erau amândoi roşii ca nişte raci, deşi stătuseră sub duşul rece minute întregi.
- A fost a-ntâia, bătrâne?
- A fost, Bogdane!
Abia ieşiseră de la baia de aburi. Totdeauna după ce elucidau un "caz" se duceau să facă o baie de aburi, ca să le iasă din pori, prin transpiraţie, "murdăria morală" - cum spunea Bogdan - cu care se îmbibaseră în contact cu lepădăturile pe care le investigaseră.
La fel se întâmplase şi acuma. Numai că de data aceasta stătuseră mai mult ca de obicei, sus, acolo unde aburii sunt mai denşi şi mai fierbinţi, fiindcă amândoi avuseseră senzaţia că sunt mai "impregnaţi" decât de obicei. Baia de aburi constituia prima parte a programului lor de purificare: de purificare fizică. Urma cealaltă, aceea de purificare intelectuală.
Acasă la Ducu, îi aştepta mătuşa Sabina, cu dulceaţă de trandafiri - fiindcă îi plăcea lui Bogdan - şi cafele.
- Sărut mâna, mătuşă Sabina!
- Iată că s-au întors băieţii.
Băieţii îşi dezbrăcară pardesiele şi foarte nerăbdători se refugiară în camera de lucru a lui Ducu.
Mătuşa Sabina, care le cunoştea obiceiul, după ce le aduse pe o tabla dulceaţa şi cafeaua, îi lăsă singuri, închizând uşa după ea.
- Dă-i drumul, bătrâne!
- Îndată, copile!
Ducu deschise uşiţa discotecii şi, fără să mai caute, fiindcă ştia de unde să-l ia, scoase un disc: Concertul nr. 5 de Ludwig van Beethoven. Puse discul, dar înainte de a porni picupul, se uită mai întâi la telefon, pe urmă, întrebător, la Bogdan. Acesta se ridică şi scoase din priză telefonul: - Acuma, bătrâne, e totul în regulă!
Sfârşit
(1) Despre această întâmplare ca şi despre altele, privind unele dintre personajele acestei cărţi - tanti Aspasia, nea Şuncărică sau Catina - cititorii sunt în cunoştinţă de cauză din romanul "Fiul lui Monte Cristo".
(2) De acum încolo ori de câte ori va fi vorba de maiorul Radu Mănăilă autorul îi va spune simplu: Ducu, nume sub care acest personaj este cunoscut cititorilor din cartea amintită în nota anterioară.
(3) Wilhelm Canaris, şeful Abwehrului - serviciul secret militar al Wehrmachtului, care dispunea de mii de spioni şi ale căror fire se întindeau în toată lumea - a fost primul care, după toate probabilităţile, s-a gândit să recruteze ca agenţi surdomuţi.
(4) Se referă la filmul de aventuri intitulat "Cartouche".
(5) Din cuvintele greceşti: cali şi imera, adică "ziuă frumoasă".
(6) Ciupercă (în limba franceză).
(7) Descoperirile făcute, succesiv, în anii următori aceluia când s-au întâmplat evenimentele închipuite de autor a se fi petrecut, şi povestite în această carte, au confirmat presupunerea lui Ducu. După cum au anunţat diferite agenţii de presă, lăzi cu documente au mai fost descoperite în Italia, în Germania, în Cehoslovacia. Nu de mult, corespondentul ziarului "Scânteia" a transmis din Praga că autorităţile au găsit în Lacul Negru nişte lăzi cu arhivă. Lăzile conţineau documente privind încercarea nereuşită de puci din 25 iulie 1934, documente în legătură cu asasinarea cancelarului Dollfuss sau cu Anschluss-ul, în organizarea căruia - se ştie - serviciul de spionaj hitlerist a avut un rol decisiv. O ştire, de asemenea, relativ recentă ne-a informat că, în urma denunţului unui fost deţinut care a lucrat în timpul războiului la o mină ce procura materia primă pentru proiectilele "V"-urilor cu care au fost bombardate oraşele engleze, nişte experţi din R.F.Germană au plecat să cerceteze galeriile respectivei mine din Saxonia, deoarece se presupune că acolo hitleriştii ar fi ascuns lăzi cu lingouri de aur şi metale preţioase, precum şi lăzi cu arhivă secretă.
Table of Contents
(1)